Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 01/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 01/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 25486/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 01 Iulie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E.-C. V.

GREFIER: S. N.

MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de procuror G. D., din cadrul PARCHETULUI DE PE L. JUDECĂTORIA B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. JUDEȚEAN DE POLITIE BUZAU, cu sediul în B., . - 10, jud. B. și pe intimatul V. D., cu domiciliul în com. Măgura, ., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuire amendă.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul I. JUDEȚEAN DE POLITIE BUZAU și intimatul V. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că a trecut mai mult de un an de la îndeplinirea ultimului act de procedura, judecata fiind suspendata la data de 14.05.2013, după care:

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită, instanța de judecată, în temeiul art. 252 alin. 2 Cod procedură civilă, invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și acordă cuvântul.

Reprezentantul Ministerului Public arată că, întrucât de la data suspendării cauzei a trecut o perioadă mai mare de un an de zile, și în tot acest interval de timp, petentul nu a făcut demersuri în vederea repunerii cauzei pe rol, solicită a se constata că a intervenit perimarea cererii.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 10.09.2012 sub nr._, petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul V. D., înlocuirea amenzii aplicată acestuia prin procesul verbal de contravenție . nr._/25.07.2010 cu prestarea unei activități în folosul comunității.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 9, art. 39 din OG nr.2/2001.

La termenul de judecata din data de 14.05.2013, instanța, în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că petentul nu s-a conformat obligației stabilită în sarcina sa de instanță, asupra căreia a fost informat prin citația emisă pentru acest termen de judecată, în sensul de a depune la dosarul cauzei o copie a sesizării în vederea comunicării acesteia intimatului, a suspendat judecarea cererii.

Instanța, având în vedere că prezenta cauză a fost suspendată la data de 14.05.2013, iar părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol după această dată, la termenul din data de 01.07.2014, a invocat din oficiu, excepția perimării cererii.

Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că după data de 14.05.2013, data suspendării cauzei, a început să curgă termenul de perimare.

Având în vedere dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă (orice cerere de chemare în judecata se perimă de drept, chiar si în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare mai mult de un an), art. 252 Cod procedura civila (perimarea se poate constata si din oficiu), instanța reține că prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părții interesate.

Față de faptul că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, în cursul termenului de perimare, instanța va admite excepția perimării cererii, invocată de către instanța din oficiu, urmând să constate perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia perimarii.

Constata perimata cererea privind pe petentul I. JUDEȚEAN DE POLITIE BUZAU, cu sediul în B., . - 10, jud. B. și pe intimatul V. D., cu domiciliul în com. Măgura, ., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuire amendă.

Cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

E.-C. VLADSIMONA N.

RED. ECV

TEHNORED. ECV-SN

4 ex./02.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 01/2014. Judecătoria BUZĂU