Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 20/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 560/200/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila Nr._

Ședința publică de la 20 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V.-C. I.

Grefier M. E.

Pe rol fiind judecarea sesizarii formulata de petentul I. DE POLITIE JUDETEAN B. cu sediul in municipiul Buzau,. -10,judetul Buzau in contradictoriu cu intimatul T. M.-BOGDANEL domiciliat in municipiul Buzau,.,judetul Buzau având ca obiect înlocuire amendă contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat intimatul,lipsa petentul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror sef adjunct Dutoiu G. din cadrul Parchetului de pe linga Judecatoria Buzau .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează ca dosarul se afla la primul termen de judecata iar cererea petentului este scutita de plata taxei judiciare de timbru,dupa care instanta vazind ca nu mai sunt probe concludente de administrat si exceptii de invocat îl apreciaza in stare de judecata si da cuvintul pe fond.

Petentul arata ca a achitat amenda conform chitantei . nr._-3 din 10.06.2014 pe care o depune la dosar.

Procuror sef adjunct Dutoiu G. pune concluzii de respingere a sesizarii motivat de achitarea amenzii de catre intimat .

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin sesizarea inregistrata sub nr. 560 din 13.01.2014 petentul I. DE POLITIE JUDETEAN B. cu sediul in municipiul Buzau,.-10,judetul Buzau in contradictoriu cu intimatul T. M.-BOGDANEL domiciliat in municipiul Buzau,.,judetul Buzau ,a solicitat instantei pronuntarea unei hotariri in care sa dispuna inlocuirii sanctiunii contraventionale amenda 1.000 lei aplicata prin procesul verbal de contraventie . nr._ din 21.10.2009 cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii municipiului Buzau,judetul Buzau.

In motivarea sesizarii petentul arata ca intimatul nu a achitat amenda contraventionala ce i s-a aplicat.

In dovedirea cererii petentul a depus la dosar inscrisuri .

Analizind actele dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de contraventie . nr._ din 21.10.2009 intimatului i-a fost aplicata o amenda in suma de 1.000 lei conform Legii nr.61/1991 R.

Primaria municipiului Buzau,judetul Buzau care urma sa executa sanctiunea l-a somat pe intimat sa achite amenda contraventionala,dar acesta nu a facut-o.

Aceiasi Primarie constata ca intimatul este insolvabil situatie in care sesizeaza petentul pentru a formula actiune la Judecatoria Buzau in vederea inlocuirii cu munca in folosul comunitatii.

Intimatul legal citat s-a prezentat in instanta si a depus chitanta . nr._-3 din 10.06.2014 din care rezulta ca a achitat amenda in suma de 1.000 lei.

Temeiul legal al sesizarii petentului este art. 39 indice 1 din OG nr.2/2001.

Avind in vedere situatia retinuta si prevederile legale invocate instanta apreciaza ca sesizarea petentului nu este intemeiata.

Intimatul in fata instantei a facut dovada achitarii amenzii ce i s-a aplicat conform chitantei de mai sus.

In consecinta instanta va respinge sesizarea petentului ca ramasa fara obiect.

Vazind ca cererea petentului este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge sesizarea formulata de petentul I. DE POLITIE JUDETEAN B. cu sediul in municipiul Buzau,.-10,judetul Buzau in contradictoriu cu intimatul T. M.-BOGDANEL domiciliat in municipiul Buzau,.,judetul Buzau având ca obiect înlocuire amendă contraventionala,ca ramasa fara obiect.

Cu drept la apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Iunie 2014.

P. GREFIER

Red./Dact. IVC/24.06.2014/4 ex .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria BUZĂU