Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 12237/200/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU din data de: 29.10.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE: U. M.

GREFIER: M. D.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „cerere de valoare redusa” formulată de . SA, cu sediul în mun. B., . FGH, județ B., în contradictoriu cu pârâtul O. V., cu domiciliul în municipiul B., Aleea Centrala ., jud. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit reclamanta . SA și pârâtul O. V..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, cauza se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților, a fost achitată taxa de timbru de 50 de lei, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin.1 din Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1027 alin.1 din Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art.1025, art.1027 alin.2 rap. la art.107 din Noul Cod procedură civilă.

Instanța, în temeiul art.258 din Noul C.proc.civ., încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 23.06.2014 sub numărul_, reclamanta . SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul O. V., ca instanța să dispună, pe calea procedurii speciale a cererii cu valoare redusă, obligarea pârâtului la plata sumei de 82,71 lei, reprezentând contravaloare servicii furnizare apa si servicii de canalizare pentru perioada 09.05._13 și a sumei de 14,60 lei, reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că a furnizat debitorului servicii de apă rece de consum și canalizare, în baza contractului nr._/17.02.2009, servicii a căror contravaloare nu a fost achitată.

Mai arată că, având în vedere că pârâtul nu a respectat obligațiile contractuale și nu a plătit sumele restante, în temeiul art.51 alin.3 din Legea 51/2006 și art.31 alin.1 din Legea 241/2006 a formulat prezenta acțiune.

In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii 241/2006, Legea 51/2006, C.pr.civ. și C. civ.

In dovedirea pretențiilor, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus, în copie, următoarele: situația facturilor în sold, contract de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, facturi fiscale.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 50 de lei, conform dispozițiilor art.6 alin.1 teza I din OUG nr.80/2013.

Pârâtul nu a formulat răspuns la intampinare potrivit art. 1029 alin.4 C. pr. civ.

În temeiul art.258 din C.proc.civ., instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând actele dosarului raportat la dispozițiile legale incidente, reține următoarele:

Între reclamantă și pârât s-a încheiat contractul nr._/17.02.2009. Deși . SA B. și-a îndeplinit obligația, prestând serviciile stipulate în contract și emițând facturile depuse la dosarul cauzei, pârâta nu a achitat contravaloarea acestora în perioada 09.05._13, acumulând un debit restant de 82,71 lei reprezentând contravaloare servicii furnizare apa si servicii de canalizare, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 14,60 lei, aferente aceleiași perioade.

Conform prevederilor contractuale, respectiv art.15 alin.1 utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor.

Potrivit articolului 1270 C.civ. alineat 1, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Prin urmare, pârâtul avea obligația în temeiul contractului de prestări servicii să achite contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă și penalitățile de întârziere aferente.

Conform art. 30 alin.3 din Legea 241/2006, factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată, iar utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură. A..4 prevede ca neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere.

În cauza de față, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru ca prezenta cerere să fie analizată pe calea procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă, atât față de valoarea obiectului cererii, cât și în raport de dispozițiile art. 1025 alin.2 și 3 C. pr. civ., obiectul cererii nefiind exceptat de la această procedură.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.1.025-1172 din C.proc.civ., instanța va admite cererea având ca obiect „cerere de valoare redusa” formulată de reclamantă și va obliga pârâtul sa achite reclamantei, suma de 82,71 lei, reprezentând contravaloare servicii furnizare apa si servicii de canalizare pentru perioada 09.05._13 și suma de 14,60 lei, reprezentând penalități de întârziere.

In temeiul art.1171 din Cod proc.civ., instanta va obliga pârâtul sa plateasca reclamantei suma de 50lei reprezentând taxa judiciară de timbru, achitată conform dispozițiilor art.6 alin.1 teza I din OUG nr.80/2013.

Conform art.1170 alin.3 din C.proc.civ., prezenta hotarare este executorie de drept.

Potrivit art.1172 alin.1 din C.proc.civ., prezenta hotarare este supusa numai apelului la Tribunalul B., în termen de 30 de zile de la comunicare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea având ca obiect „cerere cu valoare redusă”, formulată de reclamanta . SA, cu sediul în mun. B., . FGH, județ B., în contradictoriu cu pârâtul O. V., cu domiciliul în municipiul B., Aleea Centrala ., jud. B..

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 82,71 lei, reprezentând contravaloare servicii furnizare apa si servicii de canalizare pentru perioada 09.05._13 precum și a sumei de 14,60 lei, reprezentând penalități de întârziere.

Obligă pârâtul sa plateasca reclamantei suma de 50 lei, cheltuieli de judecata reprezentând taxa judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică astăzi, 29.10.2014

PREȘEDINTE, GREFIER,

U. M. M. D.

Red. U.M. /Tehnored. M.D/4 ex/29.10.2014

Operator de Date Cu Caracter Personal_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2/2014. Judecătoria BUZĂU