Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 29/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 21644/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.10.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE A. C.

GREFIER N. A.

MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de PROCUROR R. C., din cadrul PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA B.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale formulată de petentul I. DE J. JUDEȚEAN B. cu sediul în mun. B., ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul G. F. cu domiciliul în com. C., ., jud. Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, nu au fost depuse relațiile solicitate Primăriei Comunei C., după care:

Instanța, în temeiul art. 258-255 cod proc. civ, constatând că proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei propusă de părți este admisibilă și poate duce la soluționarea cauzei, o încuviințează.

Instanța învederează că s-a acordat termen cauzei pentru a se înainta actele de executare, acestea nu au fost însă înaintate.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de suspendare a judecării cauzei față de nedepunerea actelor de executare solicitate.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei de față:

Constată că la data de 05.12.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Buzau cauza nr._ prin care I. DE J. JUDEȚEAN B. a solicitat instanței să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate contravenientului G. F. prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 21.01.2010.

Expunând situația de fapt, I. DE J. JUDEȚEAN B. a arătat că intimatul - contravenient G. F. nu deține bunuri mobile sau imobile și nu realizează venituri urmăribile.

În probațiune s-au anexat: procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 21.01.2010, adresa Primăriei Comunei C., notă de constatare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 9 și 39 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, completată prin Legea nr. 352/21.07.2006.

Analizând actele și lucrările dosarului în contextul legislației în vigoare instanța constă următoarele:

Analizând procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 21.01.2010, se constată că sancțiunea amenzii contraventionale in suma de 200 lei a fost aplicată contravenientului G. F. în temeiul Legii nr. 61/1991 R. Contravenientul nu a achitat amenda și nici nu deține bunuri sau venituri urmăribile.

Potrivit prevederilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii și nu exista posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amenda care a fost achitată.

In art. 9 alin. 5 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și în art. 1 alin. 3 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, se prevede că sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi aplicată numai dacă exista consimțământul contravenientului.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1354/2008, au fost declarate neconstituționale prevederile legale care condiționau înlocuirea sancțiunii amenzii cu munca în folosul comunității, astfel încât, dacă sunt îndeplinite celelalte cerințe ale legii interne și ale convențiilor internaționale privind drepturile omului, în prezent, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi aplicată și fără acordul contravenientului.

Potrivit art. 42 din Constituția României și art. 4 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, munca forțată este interzisă, exceptând următoarele situații: activitățile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum și cele desfășurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conștiință; munca unei persoane condamnate, prestată în condiții normale, în perioada de detenție sau de libertate condiționată; prestațiile impuse în situația creata de calamități ori de alt pericol, precum și cele care fac parte din obligațiile civile normale stabilite de lege.

Potrivit prevederilor art. 9 alin. 1 din OG nr. 2/2001, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durata ce nu poate depăși 900 de ore.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi prevăzută numai în legi sau în ordonanțe ale Guvernului, prin care se stabilesc și se sancționează anumite fapte ce constituie contravenții. Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se stabilește întotdeauna alternativ cu amenda și poate fi aplicată numai de instanța de judecata.

Prin Decizia nr. 7 din data de 20.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și s-au stabilit următoarele: dispozițiile art. 9 alin. 3-5 din OG nr. 2/2001 prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din OG nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Din economia textului de lege mai sus menționat (art. 9 alin. 3-5 din OG nr. 2/2001), reiese că, pentru a se proceda la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții speciale, și anume:

(1) contravenientul să nu fi achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii,

(2) să nu existe posibilitatea executării silite.

Prima condiție este îndeplinită, amenda nefiind achitată de intimat până în prezent.

Cea de-a doua condiție, de a nu exista posibilitatea executării silite trebuie apreciată de organele de executare fiscală, prin prisma Capitolului VIII – Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită, art.136-171 din Codul procedură fiscală, cu respectarea procedurii și a tuturor posibilităților prevăzute de lege pentru executarea silită, executarea bunurilor mobile, imobile etc.

Această condiție nu este îndeplinită, întrucât la dosarul cauzei nu au fos depuse toate actele întocmite de funcționarii Primăriei Comunei C. jud. Prahova, în vederea executării debitului de către intimatul-contravenient, deși au fost solicitate în mod expres de instanță la termenul de judecată din 15.10.2014.

Pe cale de consecință, instanța va respinge cererea de înlocuire a sancțiunii de 200 lei, amendă contravențională aplicată intimatului contravenient G. F. prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 21.01.2010, încheiat de petentul organ constatator.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de petentul I. DE J. JUDEȚEAN B. cu sediul în mun. B., ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul G. F. cu domiciliul în com. C., ., jud. Prahova, având ca obiect înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicate contravenientului prin procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._/21.01.2010.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel, sub sancțiunea nulității, se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.10.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. C. N. A.

Red.A.C/ Tehnored. N.A./4 ex/28.11.2014

Operator de Date Cu Caracter Personal_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria BUZĂU