Succesiune. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 11180/200/2011
DOSAR NR ._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 12.06.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – V. A. M.
GREFIER – T. D.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect succesiune - ieșirea din indiviziune, formulată de reclamantul G. F., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu pârâții G. R., cu domiciliul în ., G. R., cu domiciliul în București, sector 3, .. 4, ., . R., cu domiciliul în București, sector 3, .. 4, ., .> Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, atunci când instanța a amânat pronunțarea, având nevoie de timp pentru a delibera.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 26.05.2011, reclamantul G. F. a chemat în judecată pe pârâții G. R., G. R. și G. R. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului casă de locuit și teren aferent în suprafață de 700 mp situate în ..
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de 26.11.1994 a decedat mama sa, G. S., cu ultimul domiciliu în ., iar moștenitorii cu vocație succesorală au rămas tatăl său, G. E., în calitate de soț supraviețuitor, reclamantul G. F. și G. G., în calitate de fii.
Prin certificatul de moștenitor nr. 65/1997 s-a constatat calitatea de moștenitori acceptanți. Masa succesorală este constituită din cota de 1/2 din imobilul casa de locuit și terenul aferent în suprafață de 725 mp, conform certificatului de moștenitor.
Precizează că defunctul G. E. avea o cotă de 10/16, din întreg imobilul, reclamantul o cotă de 3/16, iar fratele său G. G. o cotă de 3/16, din imobilul casă de locuit și terenul aferent.
Mai arată că, prin contractul de întreținere autentificat sub. nr. 1890/2005, defunctul G. E., a înstrăinat cota sa de 10/16 către pârâta G. R. și fratele său G. G., astfel încât se află în indiviziune cu pârâta G. R. și moștenitorii fratelui său decedat, pârâții G. R. și G. R., în calitate de fii.
Masa succesorală rămasă de pe urma defunctului G. G. se compune din cota de 1/2 din cota de 10/16 dobândită prin contractul de întreținere la care se adaugă cota de 3/16 dobândită în calitate de moștenitor conform certificatului nr. 65/1997, în total cota de 8/16.
Pârâta G. R. are o cotă de 1/2 din cea a dobândit prin contractul de întreținere și anume 1/2 din cota de 10/16, adică cota de 5/16, la care se adaugă cota de 2/16 (cotă ce-o revine în calitate de soție supraviețuitoare din masa succesorală rămasă de pe urma soțului său, defunctul G. G.), în total cota de 7/16.
Pârâții G. R. și G. R., în calitate de fii, cu o cotă de 3/4 din cota de 8/16, adică cota de 6/16.
Solicită ieșirea din indiviziune asupra imobilului casa de locuit, compusă din C1, alcătuit din cinci camere, bucătărie, două holuri și beci, magazie C2 și teren aferent în suprafață de 700 mp, situat în ., conform cotelor.
In drept, au fost invocate prevederile art.172 din C.proc.civ..
In dovedirea acțiunii, au fost depuse la dosar, în copie, acte de stare civilă, certificat de moștenitor nr.65/20.03.1997, contract de întreținere autentificat sub nr.1890/23.05.2005, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.29.07.1968, încheiere de carte funciară nr.8766/09.06.2005, încheiere privind verificarea evidențelor succesorale privind defunctul G. E.
Acțiunea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru de 600 lei conform art.3 lit.c din Legea 146/1997, privind taxele judiciare de timbru si cu timbru judiciar de 5 lei potrivit art. 3 din OG 32/1995.
Legal citați, pârâții G. R. și G. R. au formulat întâmpinare (fila 27) în termenul prevăzut de art. 1141 alin.2 C.proc.civ., solicitând admiterea acțiunii principale și ieșirea din indiviziune asupra imobilului casă de locuit, compusă din C1 alcătuit din cinci camere, bucătărie, două holuri și beci, C2 magazie și teren aferent în suprafață de 700 mp, situate în ., prin atribuirea în natură a întregii mase succesorale și obligarea la plata unor sulte către reclamantul G. F. și pârâta G. R., în conformitate cu cotele legale ce le revin.
Precizează că sunt moștenitorii defunctului G. G., decedat la data de 15.08.2010, cu ultimul domiciliul în ., proveniți din prima căsătorie a acestuia, ulterior acesta recăsătorindu-se cu pârâta G. R..
Mai precizează că după moartea bunicii lor G. S., tatăl lor G. G. în timpul căsătoriei cu pârâta G. R., a încheiat un contract de întreținere autentificat sub nr. 1890/2005, cu bunicul lor, G. E., decedat la data de 23.06.2010, prin care s-a înstrăinat cota de 10/16 din imobil, către G. G. și G. R..
Față de cele menționate, cotele ce le revin moștenitorilor sunt: reclamantul G. F., cota indiviză de 3/16 din masa succesorală, pârâta G. R., cota indiviză de 7/16 din masa succesorală, iar pârâții G. R. și G. R. cota indiviză de 6/16 din masa succesorală.
La data de 17.04.2012, pârâta G. R. a depus precizări ce au fost calificate de către instanță ca fiind cerere reconvențională, prin care menționează faptul că reclamantul G. F. nu are vocație succesorală decât la o cotă de 3/16 rămasă de pe urma defunctului G. E.. Arată că socrul său, G. E. le-a vândut cota succesorală de 10/16, cu clauză de uzufruct viager, conviețuind cu socrul său și îndeplinindu-și toate obligațiile asumate prin actul de vânzare-cumpărare.
Pârâta mai susține că casa socrilor săi era construită din anul 1926, din paiantă (lanți și pământ), iar la momentul vânzării se afla într-o stare avansată de degradare, improprie de locuit.
Precizează că împreună cu soțul său, G. G. a început lucrările de reconstruire, refăcând tencuielile interioare și exterioare, zugrăveli, montat uși și ferestre la exterior, gresie și faianță la bucătărie și holuri, schimbat acoperișul casei cu tablă nouă, izolat exteriorul casei cu polistiren, mărit suprafața beciului și montat uși și rafturi, montat parchet în toate camerele, construit trei sobe de teracotă, refăcut instalația electrică și instalația de apă, două terase și jgheaburile, transformând întreg imobilul.
Mai precizează că cheltuielile necesare au fost suportate din vânzarea apartamentului proprietate personală, soțul său, G. G. fiind pensionar pe caz de boală, primind în schimb ajutor de la copii săi, care au locuit în străinătate. Arată că, toate cheltuielile de înmormântare atât ale defunctului G. E., cât și a defunctului G. G., au fost suportate de ea și de copii săi.
Solicită includerea în masa de partaj a drepturilor succesorale ale soțului său G. G. asupra terenurilor rămase de pe urma socrului său G. E..
În susținerea celor precizate, pârâta a depus la dosarul cauzei memoriu tehnic, acte de stare civilă, titlul de proprietate nr._/2/19.07.1999, acte medicale, titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997, titlul de proprietate nr.6291/07.10.2003, adeverința nr.1200/06.04.2012 emisă de Primăria comunei Pietroasele, chitanțe Western Union (filele 151-169), chitanțe de plată materiale de construcții (filele 171-179), cupoane pensii (filele 180-181), facturi fiscale (filele 182-195), planșe fotografice (filele 199-201), contract de furnizare și prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare.
Instanța a admis cererea de scutire de la plata taxei de timbru formulată de pârâta-reclamantă prin încheierea ședinței din camera de consiliu din data de 09.05.2012.
La solicitarea instanței, CEC Bank si Casa Județeană de Pensii B. au comunicat relații privind contul deschis pe numele defunctului G. E. (filele 136-139) și veniturile din pensii încasate de acesta în perioada ianuarie 2004 - iunie 2010.
Pârâții G. R. și G. R. au formulat întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea cererii pârâtei-reclamantă, prin care a solicitat să se constate că la imobilul bun succesoral au fost realizate o . îmbunătățiri de natură de a-i spori valoarea, pe cheltuiala sa exclusivă, susținând că sumele de bani investite provin din vânzarea unui apartament pe care l-a deținut în municipiul B..
Precizează că toate îmbunătățirile la care a făcut referire pârâta, au fost posibile prin aportul exclusiv al autorului comun G. E., care a realizat venituri din terenurile pe care le-a deținut, atât din exploatarea lor cât și din vânzarea acestora.
Mai precizează faptul că G. E. a avut o pensie de peste 1300 lei lunar, pe care a folosit-o în interesul său, dar și al pârâtei și al tatălui lor G. G. cu care acesta a conviețuit, în cadrul aceluiași imobil, nefiind necesară susținerea din punct de vedere financiar a acestuia, așa cum pretinde pârâta-reclamantă.
Apreciază că autorul comun G. E. i-a susținut de cei doi, întrucât veniturile acestora erau inferioare pensiei pe care acesta o încasa.
Mai arată că în momentul realizării îmbunătățirilor coincide cu momentul încasării veniturilor de către autorul comun G. E. din exploatarea terenurilor și vânzarea acestora.
Susțin nu sunt de acord cu cererea privind pasivul succesoral, constând în cheltuielile de înmormântare a defunctului G. E., întrucât pentru susținerea acelui eveniment defunctul a avut pregătite toate cele necesare, dar și sume de bani economisite.
Precizează că sunt de acord cu constatarea cotelor succesorale aferente tuturor terenurilor moștenite de tatăl lor G. G. de la autorul său G. E., în limita cotei de 1/4 din cota de 1/2 moștenită, restul de 3/4 considerând că li se cuvine în calitate de descendenți de gradul I ai acestuia.
Prin concluziile scrise pârâta G. R. precizează că reclamantul G. F. are vocație succesorală la cota de 6/16, drept rămas de pe urma mamei sale G. S., această cotă de 6/16 – 3/8, trebuind raportată la casa veche cumpărată de cumpărată în anul 1926, având o vechime de aproximativ 100 de ani, fiind construită de către soții G. E. și S., anterior cumpărării, din paiantă (lanți și pământ) acoperită cu tablă, formată din trei camere de locuit, bucătărie și două holuri, devenind improprie pentru locuit.
Menționează că după decesul soției, socrul său G. E. a intrat în relații de concubinaj cu o femeie, la care acesta s-a mutat, iar casa din litigiu a fost nelocuită de peste 10 ani, apreciind că acesta a fost motivul deteriorării casei, astfel că la data când s-a căsătorit cu G. G., în anul 2004, nu se putea locui în imobil.
Susține că de la data căsătoriei a început reparațiile progresiv, din interiorul locuinței până a adus-o la starea actuală. Mai precizează că atât socrul cât și soțul său erau bolnavi și necesitau tratament zilnic, că veniturile din pensii erau insuficiente pentru reparațiile majore, astfel încât a apelat la copii săi, care lunar îi trimiteau bani pentru plata lucrărilor, urmând ca la întoarcerea în țară să se stabilească în imobil, scop în care fiica sa a cumpărat materiale și a ridicat o cameră cu destinația de spațiu comercial.
Instanța a încuviințat pentru toate părțile următoarele probe: proba cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori și proba cu interogatoriul.
Cum părțile nu s-au înțeles asupra modului de împărțire a bunurilor succesorale, pe de o parte, iar pe de alta parte, fiind necesare operații de evaluare si măsurare pentru formarea loturilor pentru care instanța nu a avut date suficiente, în conformitate cu prevederile art. 6736 Cod procedura civila, în raport de probele administrate, instanța a pronunțat o încheiere de admitere în principiu, reținând că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1551/29.07.1968 de notariatul de Stat Județean B., G. S. și G. E. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în . casă de locuit compusă din 4 camere și o magazie, construcție din paiantă și acoperită cu țiglă, împreună cu terenul aferent de 725 mp, având ca vecinătăți: la nord - C. G., la sud-drumul județean, la est – A. N. G. și la vest – drumul comunal.
În urma decesului defunctei G. S., potrivit certificatului de moștenitor nr.65/20.03.1997, bunurile rămase de pe urma acesteia sunt reprezentate de cota de ½ din imobilul casa de locuit și teren aferent de 725 mp, dobândit prin cumpărare în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.1551/29.07.1968.
Moștenitorii rămași de pe urma defunctei G. S. sunt soțul supraviețuitor, G. E. și descendenții de gradul I G. F. și G. G..
La data de 23.05.2005, prin contractul de întreținere autentificat sub nr.1890, G. E. a transmis dreptul de proprietate asupra cotei sale de bun comun de 8/16 împreună cu cota succesorală de 2/16 rămasă de pe urma defunctei G. S. din imobilul casa de locuit și teren aferent fiului G. G. și nurorii G. R., în schimbul obligației acestora de a-l întreține și de a-l îngriji cu tot ce va avea nevoie pe tot restul vieții, să suporte cheltuielile în caz de boală, iar la deces să-i facă înmormântarea și cele cuvenite, conform datinilor.
În urma aplicării legilor fondului funciar pe numele lui G. E. s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 4000 mp teren forestier conform titlului de proprietate nr.6291/07.10.2003 și asupra suprafeței de 2,09 ha teren conform titlului de proprietate nr._/42/15.07.1997, din care 2,02 ha situat în extravilan și 700 mp situat în intravilan.
La data de 23.06.2010 a decedat G. E., conform certificatului de deces . nr._ (fila 8), de pe urma acestuia rămânând ca masă succesorală terenurile cuprinse în titlurile de proprietate descrise mai sus, iar ca moștenitori fii G. F. și G. G. cu cote egale de 1/2.
Ulterior, la data de 15.08.2010 a decedat G. G., conform certificatului de deces . nr._ (fila 9), de pe urma acestuia rămânând cota de 8/16 din imobilul casa de locuit și teren aferent, precum și cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenurilor reconstituite prin titlul de proprietate nr.6291/07.10.2003 și nr._/42/15.07.1997. Moștenitorii rămași de pe urma acestuia sunt soția supraviețuitoare G. R. cu o cotă de ¼ din masa succesorală a acestuia și fii G. R. și G. R. cu o cotă de ¾ împreună.
Pârâta Reclamantă G. R. deține cota de 5/16 din imobilul casă de locuit și terenul aferent în urma încheierii contractului de întreținere nr.1890/ 23.05.2005, precum și cota de ¼ din 8/16 (cât deținea def. G. G.), în final cota de 7/16.
Prin urmare, părțile care au drept de proprietate indiviz asupra imobilului casa de locuit și teren aferent de 725 mp sunt: G. F. cu o cotă de 3/16, G. R. cu o cotă de 7/16 și G. R. și G. R. cu cota de 6/16. Cu privire la terenurile cuprinse în titlurile de proprietate G. F. are o cotă de ½, pârâta G. R. cota de 1/8, iar pârâții cota de 3/8 împreună.
Analizând cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă G. R. (fila 65), instanța reține că aceasta solicită includerea în masa de partaj a terenurilor reconstituite pe numele defunctului G. E., precum și suportarea cheltuielilor de înmormântare a defuncților G. E. și G. G. de către toți moștenitorii. De asemenea pârâta-reclamantă menționează că a efectuat îmbunătățiri ale imobilului casă de locuit prin contribuția proprie, iar la aceste îmbunătățiri reclamantul G. F. nu are vocație succesorală.
Referitor la includerea în masa succesorală a terenurilor reconstituite pe numele defunctului G. E., întrucât reclamanții au fost de acord cu includerea acestora în masa succesorală, instanța a admis această cerere, a inclus aceste bunuri imobile în masa de împărțit și stabilit cotele așa cum am analizat mai sus.
În ceea ce privește obligarea reclamantului și a pârâților G. R. și G. R. la plata cheltuielilor ocazionate de înmormântarea defunctului G. E., instanța apreciază cererea ca fiind neîntemeiată, deoarece pârâta – reclamantă G. R. împreună cu soțul său G. G. erau debitorii obligației de întreținere a acestuia, conform contractului de întreținere autentificat sub nr.1890/23.05.2005, în cuprinsul căruia au stabilit că în schimbul transmisiunii bunului imobil, se obligă să suporte cheltuielile întreținerea, iar în caz de deces să facă înmormântarea și cele cuvenite conform datinilor. Astfel în privința cheltuielilor cu înmormântarea, G. R. și G. G. aveau obligația să suporte aceste cheltuieli cu înmormântarea defunctului G. E..
Din probele administrate în cauză, respectiv proba testimonială cu martorii G. A., S. M., M. M. și răspunsul reclamantului la interogatoriu rezultă că în timpul vieții defuncților G. E. și G. G. au fost efectuate mai multe îmbunătățiri importante în imobilul casă de locuit.
Astfel, reclamantul recunoaște (fila 117) că în imobil au fost schimbate ferestrele și ușile, a fost renovat acoperișul și gardul, a fost izolată casa la exterior, aspecte confirmate și de martorii audiați. Susținerile pârâtei-reclamante au fost întărite de declarațiile martorilor S. M. și M. M., acesta din urmă participând efectiv la renovarea casei, instanța reținând că s-au efectuat următoarele lucrări: tencuieli interioare și exterioare, zugrăveli interioare și exterioare, montat uși și ferestre cu termopan la exterior, montat gresie și faianță în bucătărie și holuri, schimbat acoperiș, izolație exterioară cu polistiren, mărit suprafața beciului și montat uși și rafturi; montat parchet în camere, montat sobe în 3 camere, refăcut instalație electrică și instalație de apă, construit 2 terase și montat jgheaburi.
Martorii S. M. și M. M. au arătat că lucrările la casă au fost efectuate de G. R. și G. G., fiind ajutați de copiii pârâtei, care lucrează în străinătate.
Deși pârâta G. R. susține că banii folosiți în efectuarea îmbunătățirilor au provenit din surse proprii, respectiv vânzarea unui apartament și sume de bani primite de la copii săi din străinătate, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada acestor afirmații decât parțial, respectiv în privința remiterii frecvente a unor sume de bani cuprinse între 100 și 300 Euro din străinătate, însă nu și în privința banilor proveniți din vânzarea apartamentului proprietatea pârâtei, întrucât vânzarea a avut loc în anul 2003, iar reparațiile la casă s-au făcut în anul 2008, trecând o perioadă lungă, iar pârâta nu a dovedit cum a cheltuit acea sumă obținută ca preț.
De asemenea, fiind realizate în timpul căsătoriei, îmbunătățirile se prezumă că au fost făcute de ambii soți, mai ales că ambii aveau venituri din pensii. Însă, susținerile reclamantului și ale pârâților că G. E. ar fi contribuit la efectuarea îmbunătățirilor nu poate fi reținută, deoarece dreptul de proprietate asupra imobilului a fost transmis soților G. R. și G. G. prin contractul de întreținere, astfel încât până la proba contrarie, care nu a fost făcută în cauză, se prezumă că reparațiile casei au fost făcute de proprietari. De altfel această prezumție este susținută de declarațiile martorilor audiați în cauză și de facturile fiscale depuse la dosar care atestă faptul că G. R. și G. G. s-au preocupat de obținerea materialelor, de angajarea constructorilor și zugravilor, de plătirea acestora.
Prin urmare instanța va constata că pârâta G. R. împreună cu defunctul soț G. G. au efectuat îmbunătățirile enumerate, în cote egale, care vor spori lotul pârâtei G. R. cu cota de 5/8 din valoarea acestora și lotul pârâților G. R. și G. R. cu o cotă de 3/8 din valoarea îmbunătățirilor. Aceste lucrări vor fi identificate de expert, care va indica în mod distinct valoarea îmbunătățirilor.
In temeiul art. 6736 Cod procedura civilă instanța a admis proba cu expertiza cadastrală și specialitatea construcții în vederea identificării, evaluării bunurilor si propunerii variantelor de lotizare.
Conform expertizei tehnice cadastrale efectuate în cauză de expert N. G. terenul situat în intravilan, . are suprafața de 553 mp și valoarea de 9400 lei, iar terenurile cuprinse în titlul de proprietate nr._/15.07.1997 și în titlul de proprietate nr.6291/07.10.2003 au valoarea de 8042 lei. Expertul specialitatea construcții A. M. a evaluat casa de locuit la 86.200 lei, anexele la 4400 lei și îmbunătățirile la 14.077 lei.
Părțile au arătat că o parte din terenurile cuprinse în titlul de proprietate nr._/15.07.1997 și în titlul de proprietate nr.6291/07.10.2003 au fost vândute anterior, însă nu au prezentat contractele de vânzare-cumpărare, menționând că în variantele de lotizare expertul a stabilit ca terenurile vândute să revină în loturile reclamantului și al pârâților G. R. și G. R..
Pentru ca pârâta G. R. să nu plătească o sultă împovărătoare și având în vedere că are o cotă mai mare din casa și terenul aferent, instanța va omologa varianta 3 a raportului de expertiză centralizatoare efectuată de expertul A. M., urmând ca acesteia să-i fie atribuit lotul nr.2 format din casa de locuit C1 și terenul în suprafață de 320 mp, în valoare totală de_ lei.
Reclamantului G. F. i se va atribui lotul nr.1 format din suprafața de 0,40 ha teren cu vegetație forestieră, situat pe teritoriul comunei Tisău, ./67 UPV, UA 124 cuprins în titlul de proprietate nr.6291/07.10.2003; suprafața de 0,67 ha arabil extravilan, situată în tarlaua 188, cuprinsă în titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997; suprafața de 0,25 ha vie situată în extravilan, tarlaua 121 cuprinsă în titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997; suprafața de 103 mp situată în intravilan, tarlaua 52, . titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997 și anexa magazie în valoare totală de 8554 lei. Reclamantul urmează să primească sultă de_ lei de la pârâta G. R..
Pârâții G. R. și G. R. vor primi lotul nr.3 format din suprafețele următoare de teren: 0,33 ha teren arabil extravilan situat în tarlaua 133, cuprins în titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997; suprafața de 0,30 ha vie situată în extravilan, tarlaua 121 cuprinsă în titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997; suprafața de 0,22 ha pășune în indiviziune cuprinsă în titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997; suprafața de 0,25 ha fâneață situată în tarlaua 124 cuprinsă în titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997, suprafața de 130 mp situată în intravilan, tarlaua 52, . titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997 și anexa cramă, în valoare totală de 7849 lei. Pârâții vor primi sultă de la pârâta G. R. în valoare de 32.667 lei.
Instanța constată că pârâții G. R. și G. R. dețin o cotă de 3/8 din îmbunătățirile aduse casei de locuit, în valoare totală de_ lei, iar pârâta G. R., căreia i se va atribui imobilul va trebui să plătească acestora suma de 5279 lei.
Referitor la cheltuielile de înmormântare ocazionate de decesul defunctului G. G. și de pomenirile ulterioare, instanța constată că pârâta G. R. a fost cea care a suportat în exclusivitate aceste cheltuieli, pe care le-a dovedit parțial cu bonuri fiscale depuse la dosar (filele 280-288), în valoare totală de 5594 lei. Întrucât pârâții G. R. și G. R. dețin o cotă de ¾ din masa succesorală, aceștia vor suporta în aceeași cotă pasivul succesoral, urmând să plătească pârâtei suma de 4195 lei.
Instanța va lua act că s-a solicitat compensarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, însă, având în vedere că părțile au suportat fiecare parțial cheltuielile constând în taxă de timbru și onorarii de expertiză, instanța va compensa în totalitate cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. F., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu pârâții G. R., cu domiciliul în ., G. R., cu domiciliul în București, sector 3, .. 4, ., . R., cu domiciliul în București, sector 3, .. 4, ., . obiect succesiune.
Constată deschisă succesiunea defunctei G. S., decedată la data de 26.11.1994. Constată că moștenitorii defunctei G. S. sunt G. E., în calitate de soț supraviețuitor și fii G. F. și G. G..
Constată deschisă succesiunea defunctului G. E., decedat la data de 23.06.2010, cu ultimul domiciliu în . moștenitorii defunctului G. E. sunt G. F. și G. G., în calitate de fii.
Constată că de pe urma defuncților G. S. decedată la data de 26.11.1994 și G. E., decedat la data de 23.06.2010, cu ultimul domiciliu în . masa succesorala compusă din: imobilul casa de locuit și teren aferent în suprafață de 725 mp, situate in ., dobândite conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1551/29.07.1968 de Notariatul de Stat Județean B.; suprafața de 2,0900 ha teren reconstituit prin titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997 și suprafața de 0,4000 ha teren reconstituit prin titlul de proprietate nr.6291/07.10.2003.
Constată deschisă succesiunea defunctului G. G., decedat la data de 15.08.2010, cu moștenitorii G. R., în calitate de soție supraviețuitoare și G. R. și G. R..
Constată că au calitatea de coindivizari:
- reclamantul G. F. cu o cota de 3/16 din imobilul casa de locuit și teren aferent în suprafață de 725 mp, precum și cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenurilor reconstituite prin titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997 și nr.6291/07.10.2003;
- pârâta G. R. cu o cota de 7/16 din imobilul casa de locuit și teren aferent în suprafață de 725 mp și cota de 1/8 din dreptul de proprietate asupra terenurilor reconstituite prin titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997 și nr.6291/07.10.2003;
- pârâții G. R. și G. R. cu o cota de 6/16 din imobilul casa de locuit și teren aferent în suprafață de 725 mp și cota de 3/8 din dreptul de proprietate asupra terenurilor reconstituite prin titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997 și nr.6291/07.10.2003.
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta G. R..
Constată că pârâta G. R., împreună cu defunctul soț G. G. au efectuat îmbunătățiri ale imobilului casă de locuit, în cote egale, care vor spori lotul pârâtei G. R. cu cota de 5/8 din valoarea acestora și lotul pârâților G. R. și G. R. cu o cotă de 3/8 din valoarea îmbunătățirilor, constând în: tencuieli interioare și exterioare, zugrăveli interioare și exterioare, montat uși și ferestre cu termopan la exterior, montat gresie și faianță în bucătărie și holuri, schimbat acoperiș, izolație exterioară cu polistiren, mărit suprafața beciului și montat uși și rafturi; montat parchet în camere, montat sobe în 3 camere, refăcut instalație electrică și instalație de apă, construit 2 terase și montat jgheaburi.
Dispune sistarea stării de indiviziune existente între părți prin omologarea variantei 3 cuprinse în raportul de expertiza centralizatoare efectuat de expert A. M., după cum urmează:
Atribuie reclamantului G. F. lotul nr.1 format din suprafața de 0,40 ha teren cu vegetație forestieră, situat pe teritoriul comunei Tisău, ./67 UPV, UA 124 cuprins în titlul de proprietate nr.6291/07.10.2003; suprafața de 0,67 ha arabil extravilan, situată în tarlaua 188, cuprinsă în titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997; suprafața de 0,25 ha vie situată în extravilan, tarlaua 121 cuprinsă în titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997, suprafața de 103 mp situată în intravilan, tarlaua 52, . titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997 și anexa magazie în valoare totală de 8554 lei.
Atribuie pârâtei G. R. lotul nr.2 format din casa de locuit C1 și terenul în suprafață de 320 mp, în valoare totală de_ lei.
Atribuie pârâților G. R. și G. R. lotul nr.3 format din suprafețele următoare de teren: 0,33 ha teren arabil extravilan situat în tarlaua 133, cuprins în titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997, suprafața de 0,30 ha vie situată în extravilan, tarlaua 121 cuprinsă în titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997, suprafața de 0,22 ha pășune în indiviziune cuprinsă în titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997, suprafața de 0,25 ha fâneață situată în tarlaua 124 cuprinsă în titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997, suprafața de 130 mp situată în intravilan, tarlaua 52, . titlul de proprietate nr._/42/15.07.1997 și anexa cramă, în valoare totală de 7849 lei.
Obligă pârâta G. R. la plata sultei de_ lei către reclamantul G. F..
Obligă pârâta G. R. la plata sultei de 32.667 lei către pârâții G. R. și G. R..
Respinge cererea pârâtei-reclamante G. R. privind includerea în pasivul succesoral a cheltuielilor cu înmormântarea și pomenirile defunctului G. E..
Admite cererea pârâtei privind plata cheltuielilor de înmormântare și pomenirile defunctului G. G. și obligă pârâții G. R. și G. R. la plata sumei de 4195 lei.
Obligă pârâta G. R. la plata sumei de 5279 lei, reprezentând valoarea cotei ce revine pârâților din îmbunătățirile aduse imobilului casă de locuit.
Compensează în totalitate cheltuielile de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2014.
Președinte, Grefier,
V. A. M. T. D.
Red. V.A.M/Tehnored. T.D/17.06.2014/6 ex
Operator de date cu caracter personal înregistrat în registrul de evidență sub nr._
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8773/2014.... | Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 22-09-2014,... → |
|---|








