Plângere contravenţională. Sentința nr. 1747/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1747/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 14046/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 1747/2014
Ședința publică de la 03 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. N. P.
Grefier Cocuța B.
Pe rol fiind judecarea plangerii contraventionale formulata de petentul P. S., domiciliat in municipiul Buzau, . nr. 8, judetul Buzau impotriva procesului verbal de constatarea contraventiei . nr._/19.04.2012 in contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI BUZAU,cu sediul in municipiul Buzau, .-10, judetul Buzau
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns pentru petent av.N. O., au lipsit intimatul si martorul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca procedura este legal indeplinita, după care:
Aparatorul petentului invedereaza instantei ca martora care se afla in masina la data incheierii procesului verbal de contraventie in prezent este sotia petentului, situatie in care aceasta nu se poate prezenta in instanta in vederea audierii.
F. de cele invederate aparatorul petentului solicita a se lua act ca petentul intelege sa renunte la proba testimoniala ce i-a fost incuviintata de instanta la temenul anterior de judecata.
Instanta constata terminata cercetarea judecatoreasca, in baza art. 150 C.p.c. declara dezbaterile inchise si acorda cuvantul partilor in principal pe exceptia nulitatii procesului verbal invocata de petent si in subsidiar pe fond.
Avand cuvantul pe exceptie aparatorul petentului solicita admiterea exceptiei, motivat de faptul ca nu au fost respectate dispozitiile art. 16 al.1 si art. 19 din OG 2/2011 de agentul constatator la data incheierii procesului verbal de contraventie.
Pe fond solicita admiterea plangerii, anularea procesului verbal de constatarea contraventiei si a masurilor dispuse in baza acestuia, motivat de faptul ca agentul de circulatie i-a solicitat petentului sa-i prezinte permisul de conducere, .-a precizat ca nu il avea asupra lui, insa dupa ce acesta a procedat la verificarea de date prin statie s-a constatat ca detinea permis de conducere, situatie in care ar trebui inlocuita sanctiunea aplicata cu avertisment, iar pentru celalalt motiv si anume nepurtarea centurii de siguranta, aceasta nu a fost dovedita, pentru ca intimatul nu a depus nici un fel de probe din care sa rezulte acest fapt, petentul purta centura de siguranta insa in momentul in care s-a aplecat sa-si caute actele in torpedoul masinii a desfacut-o si desi i-a explicat agentului acesta situatie acesta nu l-a ascultat, procedand la incheierea procesului verbal.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin plângerea contravențională formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 27.04.2012 sub nr._, petentul P. Ș. a solicitat instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta in contradictoriu cu intimatul IPJ Buzau, sa dispuna anularea procesului-verbal . nr._ din data de 19.04.2012 .
În motivarea plângerii contravenționale, petentul a învederat în esență că procesul verbal este lovit de nulitatea prevăzută de art 116 alin 1 și 19 din OG 2/2001, nu a săvârșit contravenția, aplicarea sancțiunii să fie realizată în funcție de pericolul social al faptelor comise
Plângerea nu a fost motivată în drept
Potrivit dispozitiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum si prevederilor art. 15 alin. 1 lit. m din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petent este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
Prin adresa nr. C 8123/25.11.2012 ( fila 6), intimatul a inaintat intampinare ( fila 7 ) precum si un set de inscrisuri .
Prin intampinare, petentul a solicitat respingerea plangerii contraventionale intrucat, la data de 19.04.2012,,reclamantul in timp ce conducea autoturismul marca Mercedes cu nr. de inmatriculare_ , fără a purta centura de sigurață și fără permis de conducere, document de identitate, certificat de înmatriculare auto, a luat cunoștință de conținutul actului contestat pe care l-a semnat, abaterea a fost ușor de bservat de agentul constator întrucât petentul purta jachetă de culoare neagră iar centura de siguranță era de culoare bej
În drept au fost invocate art 115-119 C.p.civ
Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța în baza art 137 alin 2 C.p.civ a unit cu fondul excepția nulității procesului verbal invocată de petent
În cauză instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost atașate în copie filele 5, 8-9 dosar
Instanța a decăzut petentul din administrarea probei testimoniale ce îi fusese încuviințată, pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/19.04.2012, petentul a fost sanctionat cu 8 puncte amenda contraventionala in cuantum de 560 lei ( 420 lei+140 lei) si 2 puncte penalizare, pentru savarsirea faptelor contraventionale prevazute de art. 36/1 din OUG 195/2002 și art 147/1 din .R O.U.G. nr. 195/2002 republicata constand in aceea ca, la data respectivă, ora 19 în municipiul B., a condus auto marca Mercedes cu nr_ pe . purta centura de siguranță și nu avea asupra sa permisul de conducere, cartea de identitate și certificat de înmatriculare, conducătorul auto purta o jachetă de culoare neagră iar centura de siguranță era de culoare deschisă, bej
Procesul verbal a fost semnat de petent.
La rubrica „ Alte mentiuni „ din cuprinsul procesului-verbal contestat, petentul a înscris „ am avut centura când am fost oprit iar documentele le-am uitat, nu i-a fost prezentată înregistrarea video, solicită anularea sancțiunii”
Instanța in urma verificarii cerute de art.34 din OG 2/2001, constata ca plângerea a fost depusa in termenul legal de 15 zile de la comunicare, asa cum prevad dispozitiile art.31 din actul normativ anterior precizat.
De asemenea, potrivit dispozitiilor art .34 din OG nr. 2/2001, instanta investita cu solutionarea plângerii trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia procesului verbal de contraventie si sa hotărască asupra sancțiunii.
Potrivit art. 137 al.1 C.p.c. instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac de prisos in totul sau in parte cercetarea in fond a pricinii.
Examinand exceptia nulitatii procesului verbal invocata de petent instanta urmează a o respinga intrucat analizand actul in ceea ce priveste legalitatea, apreciaza ca acesta a fost legal intocmit cu respectarea conditiilor de forma prevazute de art 17 și 16, 19 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii.
Agentul constatator a inserat in procesul verbal toate imprejurarile in urma carora a fost aplicata sanctiunea contraventionala, toate aspectele ce pot duce la o corecta individualizare a contraventiei fiind vizibil și lizibil înscrise împrejurările comiterii contravențiilor, prin nesemnarea procesului verbal de un martor sau prin înscrierea incompletă a obiecțiunilor contravenientului ori neaducerea la cunoștința petentului a dreptului de a formula obiecțiuni, petentului nu i-a fost produsa nicio vatamare, aceasta putand invoca toate apararile prin plangerea formulata catre instanta, martorul ar fi trebuit sa ateste nu veridicitatea situatiei de fapt ci doar motivul care a dus la nesemnarea actului de contravenient, însă petentul a semnat actul în discuție.
În ceea ce privește temeinicia, potrivit art 36 - (1) din OUG 195/2002 rep „ Conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.”
Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului astfel cum se arată în art 98 alin 1 din OUG 195/2002, la clasa I de sancțiuni se aplică- 2 sau 3 puncte-amendă iar clasei a IIIa de sancțiuni îi sunt aplicabile de la 5 la 8 puncte amendă, potrivit alin 4 din același articol.
Potrivit art. 147 pct 1 din HG 1391/2006 „ - Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat: 1. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare”, fapta fiind sancționat în acord cu art 101 alin 1 pct 18 din OUG 195/2002R care prevede că fapta în discuție reprezintă contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni .
Instanța va înlătura ca neîntemeiate susținerile petentului potrivit cărora nu a săvârșit contravențiile întrucât în cuprinsul actului sancționator la rubrica alte mențiuni a recunoscut că nu a prezentat agentului constatator documentele solicitate mai înainte ca acesta să întocmească procesul verbal contestat.
Prima abatere a fost ușor de observat de agentul constatator întrucât petentul purta jachetă de culoare neagră iar centura de siguranță era de culoare bej, aspecte consemnate ți în actul dedus judecății
Instanța constata din coroborarea inscrisurilor aflate la filele 5, 8 dosar existenta faptelor savârsite de către contravenient in modalitatea retinuta in actul atacat.
Pe de alta parte procesul verbal de constatare a contraventiei ,in masura in care cuprinde constarile personale ale agentului constatator are forta probanta prin el insuși si constituie o dovadă suficientă a vinovatiei contestatorului cât timp acesta din urma nu este in masura sa prezinte o proba contrara. A conferi forta probantă unui inscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legala a vinovatiei, in sensul art.6 al.2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In cauzaAnghel vs România, Curtea a arătat că in orice sistem legal operează prezumtii de fapt si de drept, iar Convenția nu interzice in principiu astfel de prezumții, dar acestea trebuie sa respecte anumite limite rezonabile, tinând cont de gravitatea mizei si de conservarea drepturilor apararii.
În raportul întocmit de agentul constatator se arată că la data respectivă, fiind de serviciu, conform dispozitivului, a constatat direct faptele
Intrucât pe parcursul judecatii contestatorul nu a facut in nici un fel dovada existentei unei alte situatii de fapt decât cea retinuta in procesul verbal de contraventie( deși, potrivit dispozitiilor art. 129 al.1 Teza finală C.p.c., lui îi incumba sarcina acestei probe ) instanta constată că forta probanta a acestuia nu a fost inlaturată.
Avându-se in vedere pericolul social al faptelor savârsite ( art.5 al.5 din OG nr. 2/2001 ) precum si dispozitiile art.21 al.3 din OG nr. 2/2001, cazierul contravențional al reclamantului, instanta apreciază ca sanctiunea amenzii totale de 560 lei aplicată petentului se impune înlocuirea cu sancțiunea avertisment față și de cazierul contravențional al petentulu.
In temeiul art. 34 al.1 din OG nr.2/2001, instanta constata asadar ca plângerea dedusă judecatii in acest dosar este evident intemeiata în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția nulității procesului verbal invocată de petent
Admite în parte plângerea contravențională formulata de petentul P. S., domiciliat in municipiul Buzau, . nr. 8, judetul Buzau impotriva procesului verbal de constatarea contraventiei . nr._/19.04.2012 in contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI BUZAU,cu sediul in municipiul Buzau, .-10, judetul Buzau
Dispune transformarea amenzii contravenționale în sumă de 560 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție ., nr_/19.04.2012 emis de intimat, în sancțiunea „avertisment” și menține neschimbate restul mențiunilor din acesta
Definitivă
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică astăzi,03.02.2014.
P. GREFIER
Red.P.F.N.
Tehnored. P.F.N./ 4ex.
24.02.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2014/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8773/2014.... → |
|---|








