Plângere contravenţională. Sentința nr. 8773/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8773/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 10148/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 8773
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 20.05.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – P. E.
GREFIER – C. E. M.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale, formulată de petentul C. V. I., cu domiciliul în Buzau, cart. Dorobanti II, .. Buzau, in contradictoriu cu intimatul I. JUDETEAN AL POLITIEI B., cu sediul in B., .-10, județul B., impotriva procesului verbal de contravenție . nr._/30.05.2013, încheiat de intimat.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul C. V. I. si intimatul I. JUDETEAN AL POLITIEI B..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, intimatul a depus intampinare, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.94 pct. 4 C.proc.civ. și teritorial în temeiul art.32 din OG nr. 2/2001.
Instanta, in baza art.255 si 258 C.p.c., incuviinteaza proba cu inscrisurile atasate la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind concludente, pertinente si utile solutionarii cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin 1 și 3 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 21.06.2013 sub nr._, petentul C. V. I. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN instanței, în principal să se admită plângerea, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/30.05.2013.
În motivarea plângerii petentul a arătat că a fost sancționat pentru o contravenție pe care nu a comis-o el, și că în procesul verbal a fost menționat greșit numele său C-tin V. I., în loc de C. V. I..
I.P.J. B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca fiind netemeinică și nelegală.
La data de 30.05.2013, orele 10,02, petentul în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ , pe DN 1 B E 577, în afara localității M., în zona de acțiune a indicatorului de limitare de viteză de 50 km/h a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 73 km/h și nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege, fapt constatat direct de către agentul de poliție.
Aparatul radar . 384 este verificat metrologic și declarat corespunzător conform buletinului de verificare metrologică nr._/28.03.2013 cu valabilitate până la data de 28.03.2014, și a fost deservit de ag. N. V. care a acționat pe DN 1 B E 577.
Petentul a încălcat dispozițiile art. 121 din POUG 195/2002 prin aceea că limita de viteză în acel sector de drum, în afara localității M. era de 50 km/h.
Precizează că motivul de nulitate invocat de petent nu este concludent, având în vedere faptul că art. 17 din OG 2/2001 prevede ca motiv de nulitate lipsa numelui și a prenumelui contravenientului numele petentului a fost inserat prescurtat în procesul vernal.
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție . nr._/30.05.2013, f 4, copie CI . nr._, f 5, cazier contravențional, f 11, raport din data de 27.02.2014, f 12, înregistrarea abaterii pe CD, f 13.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 30.05.2013, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul IPJ B., procesul verbal de contravenție . nr._/30.05.2013, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravențiilor prevăzute de art. 100 alin. 2 raportat la 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, și art. 64 din Legea 136/1995 constând în aceea ca la data de 30.05.2013, orele 10,02, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ , pe DN 1 B E 577, în afara localității M., în zona de acțiune a indicatorului de limitare de viteză de 50 km/h și a fost înregistrat de aparatul radar . 384 montat pe auto cu nr. MAI_, cu viteza de 73 km/h. De asemenea petentul nu a avut asupra sa dovada că dețină polită de asigurare RCA, valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului, sancțiunea amenzii în cuantum de 300 lei.
Petentul a refuzat să semneze procesul verbal.
Referitor la motivul de nelegalitate a procesului verbal invocat de petent instanța îl apreciază neîntemeiat întrucât în procesul verbal este consemnat numele petentului iar împrejurarea că numele petentului a fost menționat prescurtat C-tin în loc de C., nu este de natură să atragă nulitatea procesului verbal, art. 17 din OG 2/2001 sancționează cu nulitatea procesului verbal, doar ipoteza în care numele petentului lipsește cu desăvârșire din procesul verbal astfel că petentul nu poate fi identificat.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001).
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța reține că din înregistrarea abaterii pe CD anexată la dosar se vede în mod clar că petentul circula cu viteza de 73 km/h, iar în acea zona în care era limitare de viteză de 50 Km/h.
Înregistrarea abaterii pe CD cuprinde toate mențiunile prevăzute în art. 3.5.1 din Ordinul 301/2005, respectiv data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Viteza a fost măsurată cu aparatul radar . 384, care este verificat metrologic, conform buletinului de verificare metrologică seria_/28.03.2013 aflat la dosar, așa încât viteza măsurată este cea reală.
Viteza a fost înregistrată de operator radar N. V., care are atestat de operator radar.
Așadar, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului corespunde realității, agentul constatator a făcut dovada faptei săvârșite de către petent și a reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție a acestuia prevăzută în art. 6 din CEDO
Instanța constată că petentul nu a respectat dispozițiile art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 aprobat prin HG. 1.391/ 2006, potrivit cărora conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Depășirea cu 21 - 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, constituie contravenție și se sancționează conform art. 100 alin. 2 raportat la 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din OUG 195/2002, cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu 3 puncte de penalizare.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 64 din Legea 136/1995 faptul că petentul nu a avut asupra sa dovada că dețină poliță de asigurare RCA, valabilă, instanța, reține că fapta a fost constatată cu propriile simțuri de către agentul constatator, motiv pentru care instanța apreciază că procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr. Prin urmare revine petentului sarcina de a dovedi o altă situație de fapt, decât cea menționată în procesul verbal și pe cale de consecință să înlăture prezumția de veridicitate a acestuia.
Instanța apreciază că prezumția de nevinovăție a petentului, prevăzută de art. 6 din CEDO, nu are un caracter absolut, și că această garanție este respectată, prin faptul că i se oferă petentului dreptul, ca, în fața unei instanțe independente și imparțiale, să propună probe, prin care să combată acuzația adusă în sarcina sa, și să dovedească netemeinicia acestei acuzații.
În condițiile în care petentul nu a adus nicio dovadă contrară situației de fapt reținută în procesul verbal, dimpotrivă nici nu a contestat procesul verbal cu privire la această faptă, instanța constată că prezumția de veridicitate a procesului verbal atacat nu a fost înlăturată, și drept urmare, fapta reținută în sarcina petentului corespund realității.
Potrivit art. 64 din Legea 136/1995, încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare prevăzute la art. 48 și 56 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei vechi la 20.000.000 lei vechi și cu reținerea certificatului de înmatriculare a vehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării.
În consecință, instanța potrivit art. 34 din OG 2/2001 apreciază plângerea petentului neîntemeiată, urmând să o respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. V. I., cu domiciliu în B., cart. D. II, .. 19, județul B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN, cu sediul în municipiul B., .-10, județul B., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/30.05.2013.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.05.2014.
Președinte, Grefier,
P. E. C. E. M.
Red. P.E./Tehnored. C.E.M.
4 ex./ 19.06.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1747/2014.... | Succesiune. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria BUZĂU → |
|---|








