Validare poprire. Sentința nr. 1585/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 1585/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 187/200/2014

DOSAR NR ._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1585

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 30.01.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – V. A. M.

GREFIER – T. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect validare poprire, formulată creditorul T. D., cu domiciliul în com. M., .. B., în contradictoriu cu debitoarea S. A. F., cu domiciliul în com. M., .. B. și cu terțul poprit . SRL, cu sediul în ., ., județ B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit creditorul T. D., reprezentat de avocat I. M., debitoarea S. A. F. și terțul poprit . SRL.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, prin chitanța . nr. 2269, prin Serviciul registratură în data de 22.01.2014 Inspectoratul Teritorial de Muncă B. a depus adresa nr. 878/20.01.2014, însoțită de extras activitate salariat, iar B.E.J P. A. a depus copia certificată a dosarului de executare nr. 389/2012.

Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 3734 alin. 2 C. pr. civ., constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.

Apărătorul creditorului T. D., avocat I. M., învederează faptul că, nu mai are alte cereri de formulat în prezenta cauză.

Având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.

Apărătorul creditorului T. D., având cuvântul în probațiune, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru creditor, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul creditorului T. D., având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Instanța de judecată, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 07.01.2014, petentul T. D. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună validarea executării silite înființată prin dispoziția de poprire din 20.11.2013 de către B. P. A. în dosarul de executare nr. 398/2012 prin înființarea popririi asupra veniturilor debitorului S. A. F., datorate de către terțul poprit . SRL, pentru debitul în cuantum de_ lei, reprezentând împrumut și cheltuieli de executare.

În motivarea cererii, s-a arătat că prin contractul de împrumut autentificat sub nr.80/11.01.2011 debitorii S. A. și S. E. au primit cu titlu de împrumut suma de 9600 lei, termenul scadent fiind stabilit la 11.07.2011. Dată fiind neîndeplinirea obligațiilor privind restituirea împrumutului, petentul arată că a solicitat executarea silită a titlului executoriu prin intermediul B. P. A., unde s-a constituit dosarul de executare silită nr.389/2012. Judecătoria B. a încuviințat executarea silită a contractului de împrumut, iar cu adresa nr.389/2012 din 20.11.2013 executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi în limita cotei de 1/3 din venitul net al debitoarei realizat la terțul poprit.

În continuare petentul învederează că terțul poprit, cu rea credință nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau de a consemna suma urmărită.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.460 din Codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii, au fost depuse la dosar, în copie certificată pentru conformitate, următoarele înscrisuri: dispoziție de poprire nr.389/2012 din 20.11.2013, dovada de comunicare, contract de împrumut autentificat sub nr.80/11.01.2011.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 10 lei.

Debitorul și terțul poprit, deși au fost legal citați, nu au formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ.

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin contractul de împrumut autentificat sub nr.80/11.01.2011 împrumutații S. A. și S. E. au primit cu titlu de împrumut suma de 9600 lei, având obligația de restituire a sumei împrumutate la termenul scadent de 11.07.2011.

În dosarul de executare nr.389/2012 B. P. A. a emis adresă de înființare a popririi asupra conturilor debitorului de la terțul poprit la data de 20.11.2013 – fila 8 din dosar, dar terțul poprit nu a formulat nici un răspuns.

În conformitate cu art. 460 Cod procedura civila, dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data la care terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, pot sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Textul de lege impune două condiții esențiale: calitatea de debitor a terțului poprit fata de debitorul poprit, precum și neexecutarea de către terțul poprit a obligațiilor privind efectuarea popririi.

Potrivit adresei nr.878/20.01.2014 emisă de ITM B., debitorul S. A. este angajatul terțului poprit . SRL, astfel încât instanța apreciază că terțul nu are nici un motiv pentru a nu se supune dispozițiilor textelor de lege mai sus invocate.

Cu privire la cea de-a doua condiție prevăzută de textul de lege mai sus amintit, terțul poprit, conform art. 456 alin.1 Cod procedura civila, avea obligația ca, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, sa consemneze suma de bani poprita. Având în vedere ca termenul de 15 zile a expirat fără ca terțul sa fi consemnat vreo suma la dispoziția creditoarei si fără a trimite dovada executorului judecătoresc, rezulta ca terțul poprit si-a încălcat obligațiile ce-i reveneau privind efectuarea popririi, astfel încât si aceasta condiție menționata în art.460 Cod procedura civila este îndeplinita.

În aceste condiții, cererea fiind întemeiată, instanța o va admite, va valida poprirea înființată prin dispoziția de poprire din data de 20.11.2013 de B. P. A. în dosarul de executare nr.389/2012 să plătească sumele datorate debitoarei S. A. către creditor, până la concurenta sumei de_ lei, reprezentând împrumut și cheltuieli de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditorul T. D., cu domiciliul în com. M., .. B., în contradictoriu cu debitoarea S. A. F., cu domiciliul în com. M., .. B. și cu terțul poprit . SRL, cu sediul în ., ., județ B..

Validează poprirea înființată prin dispoziția de poprire din 20.11.2013 de către B. P. A. în dosarul de executare nr. 389/2012.

Obligă terțul poprit . SRL să plătească sumele datorate debitorului S. A. F. către T. D., până la concurența sumei de_ lei, reprezentând împrumut și cheltuieli de executare.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 ianuarie 2014.

Președinte, Grefier,

V. A. M. T. D.

Red. V.A.M/Tehnored. T.D/07.02.2014/5 ex

Operator de date cu caracter personal înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 1585/2014. Judecătoria BUZĂU