Acţiune în constatare. Sentința nr. 2038/2013. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 2038/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 3114/201/2013

Dosar nr._ - acțiune în constatare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CALAFAT

JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2038/2013

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. M. - Judecător

Grefier R. R.

*

Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul R. A. G., domiciliat în ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat R. L. E., cu sediul în Municipiul Calafat .. 27 Județul D., împotriva pârâtului T. M., cu domiciliul în Comuna Moțăței . jud. D., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică a răspuns avocat P. L. E. pentru reclamant, martorul P. B. F., lipsă fiind reclamantul și pârâtul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, în conformitate cu prevederile art. 131 C.pr.civ., instanța verificându-și competența, constată că: este competentă general conform art. 126 al. 1 pct. 1 din Constituția României, este competentă material conform art. 94 pct. 1 lit. h C.pr.civ. și competentă teritorial conform art. 107 alin. 1 Cod pr.civ.; sub prestare de jurământ a fost audiat martorul prezent, a cărui declarația a fost consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei, după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul pe fond.

Avocat P. L. E. pentru reclamant a solicitat admiterea acțiunii, constatarea valabilității convenției de vânzare - cumpărare și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, fără cheltuieli de judecată.

J U D E C A T A

Reclamantul R. A. G. a chemat în judecată pe pârâtul T. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare, încheiată la data de 20.02.2013, având ca obiect vânzarea cumpărarea suprafeței totale de 1 ha teren situat în extravilanul comunei Moțăței jud. D., cuprins în TDP nr. 2185-9700/96, în tarlaua 381 .: N – Țigăntele I., E – Dj 799, S – Taca M., V – De 376, cu prețul de 3000 lei și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În fapt, a motivat că a cumpărat de la pârât, la data de 20.02.2013, terenul sus menționat, pentru care a plătit suma de 3000 lei, ocazie cu care a intrat în posesia terenului, achitând prețul și încheind cu pârâtul un act sub semnătură privată intitulat " precontract de vânzare-cumpărare ". S-au obligat, de asemenea, să încheie actele în formă autentică.

În drept a invocat prevederile art. 1669 Cod civil.

A depus la dosar act sub semnătură privată intitulat " precontract de vânzare-cumpărare " încheiat la data de 20.02.2013, copie TDP nr. 2185-9700/09.07.1996, copie certificat de deces . nr._, copie certificat de moștenitor autentificat sub nr. 21/30.01.2004 la BNP S. F. Calafat, schița parcelară pentru terenul în litigiu, certificat fiscal nr. 3535/09.07.2013, copii acte de identitate, certificat de informare privind medierea nr. 93/10.07.2013 eliberat de BM B. G. Calafat, certificat de sarcini nr._/12.07.2013 eliberat de OCPI D., precum și dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar.

Instanța, examinând cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, având în vedere dispozițiile art. 201 alin 1 din Codul de procedură civilă, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecata către pârât, punându-i în vedere că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecata sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului la data de 04.10.2013, termenul de depunere a întâmpinării fiind stabilit la 29.10.2013.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare, iar instanța prin rezoluția din 04.11.2013, în baza art. 201 alin 4, 5 din Codul de procedură civilă, a fixat primul termen de judecată la data de 19.11.2013, dispunând citarea părților pentru acest termen, citarea pârâtului la interogatoriu și a martorului menționat în cererea de chemare în judecată.

Din examinarea probelor administrate instanța va reține că la data de 20.02.2013 între reclamantul R. A. G. în calitate de promitent cumpărător și pârâtul T. M., în calitate de promitent vânzător s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare intitulată „ precontract de vânzare-cumpărare ".

Potrivit acestei promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare pârâtul s-a obligat să vândă, iar reclamantul să cumpere suprafața totală de 1 ha teren situat în extravilanul comunei Moțăței jud. D., cuprins în TDP nr. 2185-9700/96, în tarlaua 381 .: N – Țigăntele I., E – Dj 799, S – Taca M., V – De 376, cu prețul de 3000 lei, care a fost achitat în întregime la data încheierii acestei promisiuni în prezența martorului P. B. F..

O promisiune de vânzare-cumpărare este un antecontract și oricare dintre părțile care au încheiat acest antecontract poate cere încheierea contractului în formă autentică.

În speță instanța a reținut că deși pârâtul care deține terenul în calitate de proprietar conform TDP nr. 2185-9700/09.07.1996, a primit prețul, refuză să se prezinte la biroul notarial în vederea încheierii actelor în formă autentică.

De menționat că deși pârâtul legal citat nu s-a prezentat în instanța.

În raport de considerentele de mai sus având în vedere dispozițiile art. 1669 Cod civil, potrivit cărora, când una dintre părți care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite, urmează ca instanța să admită acțiunea, așa cum a fost formulată.

Va constata valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare încheiată de părți, cu privire la suprafața totală de 1 ha teren situat în extravilanul comunei Moțăței jud. D., cuprins în TDP nr. 2185-9700/96, în tarlaua 381 .: N – Țigăntele I., E – Dj 799, S – Taca M., V – De 376, cu prețul de 3000 lei și va pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul R. A. G., domiciliat în ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat R. L. E., cu sediul în Municipiul Calafat .. 27 Județul D., împotriva pârâtului T. M., cu domiciliul în Comuna Moțăței . jud. D..

Constată valabilă promisiunea bilaterală de vînzare-cumpărare încheiată de părți, prin care reclamantul a cumpărat de la pîrît suprafața totală de 1 ha teren situat în extravilanul comunei Moțăței jud. D., cuprins în TDP nr. 2185-9700/96, în tarlaua 381 .: N – Țigăntele I., E – Dj 799, S – Taca M., V – De 376, cu prețul de 3000 lei, care a fost achitat în întregime.

Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic.

Dispune comunicarea sentinței în termen de 30 de zile de la data rămînerii definitive, către organele fiscale locale.

Sentință cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 19.11.2013.

PREȘEDINTE, Grefier,

ElenaMungiu R. R.

Red. Jud. EM/

Tehnored RR/

4 ex. / 16.12. 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2038/2013. Judecătoria CALAFAT