Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1526/2013. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 1526/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 2561/201/2013

Dosar nr._ - reexaminarea sancțiunii contravenționale -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CALAFAT - JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1526

Ședința publică de la 16.09.2013

Președinte – M. P.

Grefier – A. M. T.

*

Pe rol, soluționarea cererii privind înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, formulată de petenta Direcția S. D. în contradictoriu cu intimatul S. G..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, după care instanța, apreciind cauza în stare de judecată, a reținut dosarul în vederea soluționării în fond.

J U D E C A T A

Prin cererea adresată instanței la data de 13.06.2013 și înregistrată sub nr._, petenta Direcția S. D. a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării intimatului S. G. la prestarea unei activități în folosul comunității.

În fapt, s-a motivat că prin procesul verbal de contravenție . 11 nr._/15.03.2013, întocmit de Direcția S. D. - Ocolul Silvic Poiana M., intimatul contravenient S. G. a fost sancționat cu 1800 lei amendă contravențională și că acesta nu a achitat contravaloarea amenzii și nu deține bunuri mobile sau imobile care pot fi executate silit.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 9 al. 5 din OG nr. 2/2001.

În dovedirea cererii a depus procesul verbal de contravenție . 11 nr._/15.03.2013 întocmit de Direcția S. D. - Ocolul Silvic Poiana M., adresa nr. 3556/15.05.2013 emisă de Primăria Comunei Piscu Vechi.

Instanța, examinând cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, având în vedere dispozițiile art. 201 alin 1 din Codul de procedură civilă, prin rezoluția din data de 17.06.2013, a dispus comunicarea cererii de chemare in judecată către intimatul S. G., punându-i-se în vedere că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Cererea de chemare în judecată a fost comunicata intimatului la data de 19.06.2013, termenul de depunere a întâmpinării fiind stabilit la 15.07.2013.

Intimatul nu a formulat întâmpinare până la data de 15.07.2013 iar instanța, prin rezoluția din 17.07.2013, în baza art. 201 alin 4 din Codul de procedură civilă, a fixat primul termen de judecată la data de 16.09.2013, dispunând citarea părților pentru acest termen.

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că a fost sancționat contravențional S. G. prin procesul verbal . 11 nr._/15.03.2013 întocmit de Direcția S. D. - Ocolul Silvic Poiana M. cu amendă în sumă de 1800 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8, alin 2, lit. b din Lg. 171/2010.

Sancțiunea a rămas definitivă întrucât contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la comunicare și nu există posibilitatea executării silite.

La 13.06.2013 petenta a sesizat instanța cu privire la neachitarea de către contravenient a amenzii contravenționale în temeiul art. 39 din Lg. 352/2006.

În raport de cele reținute, în temeiul art. 9 al. 5 din OG 2/2001 modificată prin Legea 352/2006, urmează ca instanța să admită sesizarea Direcției Silvice D. și să dispună înlocuirea amenzii contravenționale de 1800 lei aplicată prin procesul verbal . 11 nr._/15.03.2013 întocmit de Direcția S. D. - Ocolul Silvic Poiana M. cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea a 50 ore muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Piscu Vechi – sector administrație publică locală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea Direcției Silvice D. cu sediul în C., .. 19, județul D. în contradictoriu cu intimatul, S. G., CNP:_, cu domiciliul in comuna Piscu Vechi, ., județul D..

Dispune înlocuirea amenzii aplicată contravenientului prin P.V.C. . 11 nr._/15.03.2013 întocmit de Direcția S. D. Ocol Silvic Poiana M. cu sancțiunea obligării la prestarea a 50 ore de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Piscu Vechi - sector administrație publică locală.

Sentință cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică de la 16 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, Grefier,

M. P. A. M. T.

Red. MP/

Tehnored. AMT

4 ex. 07.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1526/2013. Judecătoria CALAFAT