Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 976/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 976/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 1401/201/2013
Dosar nr._ înlocuire sancțiune
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 976/2013
Ședința publică de la 25 Aprilie 2013
PREȘEDINTE D. S.
Grefier M. Z.
Pe rol soluționarea sesizării formulată de Poliția Municipiului C. pentru înlocuirea amenzii aplicată numitului P. I., domiciliat in com Poiana M. ., jud. D., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată instanța a reținut cauza în vederea soluționării.
JUDECATA
Prin cererea adresată instanței, Poliția Municipiului C. a solicitat să se dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului P. I. la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii s-a susținut că numitul P. I. a fost amendat cu 420 lei, că acesta nu a achitat amenda în termenul legal și nu deține bunuri urmăribile.
S-a depus la dosar certificatul de atestare fiscală, adresa ITM D. către Primăria . executoriu nr 171 din 24.01.2013, somatie 09.10.2012, adresa Sectiei 10 Politie Rurală Poiana M. către Primăria . verbal de contraventie . nr_ din 20.11.2012 încheiat de Postul de Politie Poiana M., adresa Primăriei . ITM D..
Potrivit art. 9 alin.3 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția în vederea înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Din actele dosarului instanța a reținut că la data de 20.11.2012 P. I. a condus auto DACIA P. 1305 pe . pentru control nu a prezentat documente personale sau ale autoturismului, faptă ce constituie contravenția prev. de art. 147 pct 1 din ROUG 195/2002 și i s-a aplicat o amendă de 420 lei.
Întrucât contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța având în vedere prevederile art. 9 alin. 3 și 391 din OG 2/2001 precum și decizia 1354/10.12.2008 a Curții Constituționale, urmează să admită sesizarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de Poliția Municipiului C. pentru înlocuirea amenzii aplicată numitului P. I., domiciliat in com Poiana M. ., jud. D. cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității
Dispune înlocuirea amenzii cu 50 de ore activitate in folosul comunității, la curățenie stradală.
Sentință cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 25.04. 2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
D. S. M. Z.
Red.DS 4 ex
CVV 30.04. 2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 973/2013. Judecătoria CALAFAT | Acţiune în constatare. Sentința nr. 625/2013. Judecătoria CALAFAT → |
---|