Fond funciar. Sentința nr. 872/2016. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 872/2016 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 19-05-2016 în dosarul nr. 872/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDCLF:2016:019._
Dosar nr._ fond funciar
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
JUDECATORIA C.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 872/2016
Ședința publică de la 19 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Grefier M. Z.
*
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul L. I. din C., ., nr. 126, jud. D., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual avocat P. V. cu sediul în C., .. 34, jud. D., împotriva pârâtelor Comisia Locală C. de Aplicarea a L. 18/1991 cu sediul în C., jud. D. și Comisia Județeană D. pentru de Aplicarea a L. 18/1991 cu sediul în C., jud. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta, asistată de avocat P. V., martorii Ș. M. și N. M., lipsă pârâtele.
Procedura completă
S-a făcut referatul oral cauzei de către grefierul de ședință, s-au luat declarații martorilor sub prestare de jurământ, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în fond.
Avocat V. P. pentru reclamantă a solicitat să se admită acțiunea și în consecință, în temeiul art. 23 din Legea 18/1991 să se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 740,53 m.p. teren intravilan, teren aferent casei de locuit și să se ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
J U D E C A T A
Reclamanta L. I. a chemat în judecată pârâtele Comisia Locală C. și Comisia Județeană D. de Aplicarea a L. 18/1991 solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului intravilan în suprafață de 740,53 m.p. situat în C., . (fostă .. 126, cu vecini N- A. C., E- ., S- Ș. G., V- B. V. S. și R. D. pe care se află casa de locuit construită din cărămidă, compusă din patru camere, bucătărie și sală, acoperită cu țiglă, pătul și magazie din scânduri acoperite cu țiglă, imobil pe care reclamanta și familia sa îl dețin de peste 30 ani, din anul 1982 în nume de proprietar .
În fapt s-a susținut că reclamanta deține suprafața de teren intravilan aferent imobilului casă, situat pe amplasamentul menționat, nu a făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru teren.
Reclamanta a locuit și locuiește la adresa sus-menționată de peste 30 ani, a avut și are posesia terenului aferent casei de locuit care are în total suprafața de 740,53 m.p. pentru care a plătit taxele și impozitele în tot acest timp. Terenul nu a suferit modificări în ceea ce privește suprafața, împrejmuirea, vecinii.
S-a mai menționat că această suprafață de teren nu a fost revendicată și nici nu s-a reconstituit drept de proprietate altei persoane.
În drept s-au invocat prevederile art. 23 din Legea 18/1991 .
S-a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare nr. 1619/16.03.1982, adeverința nr. 2073 din 14.03.2016 a Primăriei C., schița de amplasament, copie de pe cartea de identitate a reclamantei, certificat de atestare fiscală,
Cererea de chemare în judecată și actele care au însoțit-o au fost comunicate pârâtelor cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea prevăzută de art. 208 cod pr.civilă, aceea a decăderii pârâtelor din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții.
Pârâtele nu au depus întâmpinare.
În cauză s-au audiat martorii Ș. M. și N. M..
Potrivit art. 23 din Legea nr. 18/1991 sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul Lege 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.
Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în Cooperativa Agricolă de Producție".
Din actele dosarului, instanța a reținut că reclamanta este proprietara unei case compusă din patru camere, bucătărie și sală, acoperită cu țiglă, pătul și magazie din scânduri acoperite cu țiglă, situată în C., . ( fostă .. 126, cu vecini N- A. C., E- ., S- Ș. G., V- B. V. S. și R. D. așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare nr. nr. 1619/16.03.1982.
Terenul aferent casei de locuit este în suprafață de 740,5 m.p. și nu face parte din domeniul public sau privat al municipiului C. Acest teren nu a fost reconstituit în proprietate nici-unei persoane în baza legilor fondului funciar și nu face parte din domeniul public sau privat al munic. C., așa cum rezultă din adeverința nr. 2073 din 14.03.2016 eliberată de P. Municipiului C. .
Martorii audiați în cauză au susținut că terenul este îngrădit, iar reclamanta nu a mutat hotarul despărțitor al proprietății, neavând litigii cu vecinii.
În raport de starea de fapt reținută, instanța având în vedere prevederile art. 23 din Legea 18/1991, urmează să admită acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE L.
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul L. I. din C., ., nr. 126, jud. D., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual avocat P. V. cu sediul în C., .. 34, jud. D., împotriva pârâtelor Comisia Locală C. de Aplicarea a L. 18/1991 cu sediul în C., jud. D. și Comisia Județeană D. pentru de Aplicarea a L. 18/1991 cu sediul în C., jud. D..
În baza art. 23 din Legea 18/1991 constată dreptul de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 740,5 m2 teren aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, situată în C., . ( fostă .. 126, cu vecini N- A. C., E- ., S- Ș. G., V- B. V. S. și R. D..
Sentință cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2016
PREȘEDINTE,
D. S. Grefier,
M. Z.
Red DS 5 ex.
Tehnored. M.Z. 26 mai 2016
← Fond funciar. Sentința nr. 890/2016. Judecătoria CALAFAT | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 869/2016.... → |
---|