Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 980/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 980/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 1217/202/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI-JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
SENTINTA CIVILĂ NR . 980
Ședința publică din 21.03.2013
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE E. D. E.
GREFIER D. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta P. M. în contradictoriu cu pârâtul C. I., având ca obiect partaj suplimentar bunuri comune .
La apelul nominal s-au prezentat pentru reclamantă, av. T. M., substituind pe av. P. C. și pîrîtul personal, lipsă fiind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. T. M. pentru reclamantă, avînd cuvîntul, solicită arată că nu mai sunt cereri de formulat sau probe noi de administrat, apreciind cauza în stare de judecată.
Pîrîtul, avînd cuvîntul, precizează că este de acord cu acțiunea reclamantei și că nu are probe de administrat .
Instanța ia act că nu mai sunt cereri de formulat sau probe noi de administrat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvîntul părților pentru susțineri în fond.
Av. T. M. pentru reclamantă,avînd cuvîntul,solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată .
Pîrîtul, avînd cuvîntul, arată că este de acord cu acțiunea reclamantei
I N S T A N T A
Asupra acțiunii civile de față ;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 15.02.2013 și înregistrată sub nr._, reclamanta P. M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet av. P. C., cu sediul în Călărași, ., . a chemat în judecată pe pârâtul C. I., citat prin serviciul personal al D.S.V.S.A. Călărași, cu sediul în Călărași, ..4, jud. Călărași solicitînd ca prin hotărîrea judecătorească ce se va pronunța să se dispună partajarea suplimentară, în cote egale, a suprafeței de 40,51 m.p. teren de sub construcția apartament cu 2 camere, situat în Călărași, ., .,.,jud. Călărași, împreună cu dreptul de coproprietate forțată și perpetuă asupra părților din imobil care prin destinația lor sunt în folosința comună a tuturor coproprietarilor pe durata existenței construcției, să-i fie atribuite ei, cu obligarea sa la plata sultei corespunzătoare .
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, iar prin ./21.12.1998 pronunțată de Judecătoria Călărași, rămasă definitivă,s-a dispus partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, fiindu-i atribuit ei imobilul apartament cu 2 camere, situat în Călărași, ., .,.,jud. Călărași,fără a-i fi atribuit însă și terenul de 40,51 m.p. de sub construcție, precum și părțile aflate în folosința comună a coproprietarilor, deși dețineau ordin de teren pentru aceasta. A mai adăugat că deși și-a intabulat dreptul de proprietate asupra apartamentului, cât și asupra terenului de sub construcție, nu poate să vândă apartamentul, întrucât terenul de sub construcție nu a fost supus partajării .
A solicitat a se constata că terenul de sub apartament a fost dobândit în cote egale, în timpul căsătoriei și a solicitat a fi partajat la valoarea de 200 lei, a-i fi atribuit ei, corelativ cu obligarea sa la plata sultei corespunzătoare către pârât .
În drept a invocat prev. art. 36 C fam, art. 673 pct.1 C.p.c .
În dovedirea cererii sale a înțeles să se folosească de proba cu interogatoriul pârâtului, expertiză și acte, depunând în acest sens la dosarul cauzei următoarele:sentințele civile nr. 5041/1998 a Judecătoriei Călărași, încheierea din 16.05.2000 de rectificare a sentinței civile, contractul de vânzare cumpărare, procesul verbal de predare primire a locuinței, ordinul de teren, pentru imobilul supus partajului, extras de carte funciară, certificat de atestare fiscală, o copie de pe cartea de identitate.
Cererea a fost legal timbrată.
Procedând la verificarea cererii, în condițiile art. 200 C. pr. civ., instanța a constatat că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 C.p.c .
Pârâtului i-au fost comunicate cererea și înscrisurile doveditoare cu adresa emisă la data de 18.02.2013,acesta le-a primit, la data de 20.02.2013, conform dovezii de înmânare aflată la fila 19,depunând întâmpinare ,în termenul legal, prevăzut de art. 205 al.2 C.p.c .
Pârâtul, prin întâmpinarea depusă, a învederat că este de acord în totalitate cu acțiunea formulată de reclamantă,înțelegând să se folosească în apărare de proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse de reclamantă.
Conform art. 201 al.2 C.p.c reclamantei i-a fost comunicată întâmpinarea cu adresa emisă la data de 22.02.2013,aceasta a primit-o, la data de 28.02.2013, conform dovezii de înmânare aflată la fila 24, formulând în termenul de 10 zile, un răspuns la aceasta ,aflat la fila 25 .
La data de 6.03.2013 în baza art. 201 al.4,5 C.p.c instanța a dispus fixarea primului termen de judecată, pentru data de 21.03.2013 ,cu citarea părților, pârâtul cu mențiunea prezentării la interogatoriu .
La termenul din data de 21.03.2013, prezent în instanță pârâtul a învederat că este de acord cu acțiunea reclamantei.
Față de poziția pârâtului, reclamanta nu a mai insistat în administrarea altor probe suplimentare.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarea situație în fapt: prin ./21.12.1998 pronunțată de Judecătoria Călărași, rămasă definitivă, s-a dispus partajarea bunurilor dobândite de părți în timpul căsătoriei, fiindu-i atribuit reclamantei imobilul,apartament cu 2 camere, situat în Călărași, ., ..
Prin prezenta cerere, reclamanta a solicitat partajarea suplimentară, în afara bunurilor partajate prin sentința mai sus menționată și a suprafeței de 40,51 m.p. teren de sub construcția apartament cu 2 camere, situat în Călărași, ., .,.,jud. Călărași .
Față de acțiunea formulată de reclamantă, de răspunsul pârâtului la interogatoriu, ținând cont de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța urmează, în baza art. 355 C.civ, să admită acțiunea formulată de reclamantă și să constate că, în timpul căsătoriei părțile au dobândit prin efort comun și contribuție egală, în afara bunurilor partajate prin ..12.1998 a Judecătoria Călărași și suprafața de 40,51 m.p. teren de sub construcția apartament cu 2 camere, situat în Călărași, ., .,. împreună cu dreptul de coproprietate forțată și perpetuă asupra părților din imobil care prin destinația lor sunt în folosința comună a tuturor coproprietarilor pe durata existenței construcției .
Pentru a se pronunța astfel instanța a avut în vedere următoarele considerente: în conformitate cu disp. art. 339 C. civ.: "bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților.” Calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, conform art.343 al. 1 C civ.
Așadar, întrucît calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, orice bun aflat în patrimoniul soților este considerat, până la proba contrară, comun. Regimul comunității legale de bunuri se prezumă atâta timp cât nu s-a încheiat o convenție matrimonială prin care să se aleagă un alt regim matrimonial, așa încât bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, unica derogare fiind bunurile proprii enumerate limitativ în art. 340 C. civ.
În cazul de față, din contractul de vânzare cumpărare nr. 2505 din 14.11.1991 emis de . și din Ordinul de teren nr. 29 din 13.02.1993 emis de Prefectura Jud. Călărași ( filele 8 și 10 ) rezultă că părțile au dobândit, în timpul căsătoriei, dreptul de proprietate asupra apartamentului ,situat în Călărași, ., .,. ,jud. Călărași, dar și dreptul de proprietate asupra suprafeței de 40, 51 m.p. teren de sub acesta, precum și dreptul de coproprietate forțată și perpetuă asupra părților din imobil care prin destinația lor sunt în folosința comună a tuturor coproprietarilor pe durata existenței construcției . Așadar ,în lumina prevederilor legale mai sus menționate,terenul de sub construcție are calitate de bun comun,calitate pe care nici unul dintre cei doi soți nu a contestat-o,ambii fiind de acord că valoarea acestuia este de 200 lei .
Asupra imobilului mai sus menționat se prezumă pînă la proba contrară,care în cauză nu a fost făcută ,că părțile au drepturi egale, în cotă de 1/2 fiecare,conform art. 357 al. 2 C civ .
Conform art. 319 C civ regimul matrimonial încetează la data desfacerii căsătoriei, însă el se lichidează conform art. 320 C civ prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial, dată pînă la care părțile rămân în devălmășie, cu privire la bunurile comune.
Urmează a sista conform art. 358 C civ coproprietatea părților, în devălmășie, asupra bunului mai sus menționat, conform cotei stabilită prin prezenta sentință.
La atribuirea imobilului ,instanța a avut în vedere că reclamantei i-a fost atribuit apartamentul prin . a Judecătoriei Călărași, fiind așadar firesc ca și terenul de sub acesta să-i revină tot ei.
Astfel în conf. cu prev. art. 673 indice 9 C.p.c urmează a-i atribui reclamantei suprafața de 40, 51 m.p. teren de sub construcția apartament, situată în Călărași, ., .,., precum și dreptul de coproprietate forțată și perpetuă asupra părților din imobil care prin destinația lor sunt în folosința comună a tuturor coproprietarilor pe durata existenței construcției.
Pentru egalizarea valorică a loturilor, conform art. 673 indice 5 al.2 C.p.c urmează a obliga reclamanta către pârât la plata sumei de 100 lei cu titlu de sultă, reprezentând c/val. cotei lui de 1/2 din teren .
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată întrucât reclamanta nu le-a solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta P. M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet av. P. C., cu sediul în Călărași, ., ., jud.Călărași împotriva pârâtului C. I., citat prin serviciul personal al D.S.V.S.A. Călărași, cu sediul în Călărași, ..4, jud. Călărași.
Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei ,prin efort comun și contribuție egală, în afara bunurilor partajate prin ..12.1998 a Judecătoria Călărași și suprafața de 40,51 m.p. teren de sub construcția apartament cu 2 camere, situat în Călărași, ., ., .,jud. Călărași împreună cu dreptul de coproprietate forțată și perpetuă asupra părților din imobil care prin destinația lor sunt în folosința comună a tuturor coproprietarilor pe durata existenței construcției .
Asupra acestora părțile au drepturi în cote egale, de 1/2 fiecare.
Dispune sistarea stării de devălmășie și luând act de acordul părților atribuie reclamantei ‘suprafața de 40,51 m.p. teren de sub construcția apartament cu 2 camere, situat în Călărași, ., .,.,jud. Călărași, împreună cu dreptul de coproprietate forțată și perpetuă asupra părților din imobil care prin destinația lor sunt în folosința comună a tuturor coproprietarilor pe durata existenței construcției, în valoare de 200 lei .
Obligă reclamanta către pârât la plata sumei de 100 lei cu titlu de sultă .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică 21.03.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
E. D. ELENADINESCU M.
Red. Ed/Dac. DM
Ex.4/azi 22.03.2013
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3602/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2261/2013.... → |
|---|








