Plângere contravenţională. Sentința nr. 2783/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2783/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 5104/202/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI-JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2783

Sedința publică din 9 octombrie 2013

Instanța compusă din:

Președinte - P. Neluț

Grefier - V. N.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulată de contravenientul D. I. C., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 3.08.2013 de I.P.J. Călărași .

La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat contravenientul personal, lipsă fiind agentul constatator.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier,după care;

Contravenientul având cuvântul invederează că nu mai are cereri noi de formulat sau probe de administrat.

Instanța ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Contravenientul având cuvântul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată în sensul de a se constata nulitatea procesului verbal de contravenție.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de fată;

Prin plângerea introdusă la această instanță la data de 19.08.2013 și înregistrată sub nr._ / 2013, contravenientul D. I. C.-CNP-_ -] domiciliat în Călărași, .. 70 B, județul Călărași, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ dresat la data de 3.08.2013 de I.P.J. Călărași, întrucât este nelegal .

În motivarea plângerii sale contravenientul a arătat că a fost amendat contravențional cu suma de 640 lei pentru încălcarea dispoz. art 301 din OUG nr. 195/2002 și art 147 alin 1 din HG nr. 1391/2006 și că în mod eronat s-a reținut că nu a purtat centura de siguranță și nu a avut asupra sa permisul de conducere, cartea de identitate și talonul autoturismului .

Petentul invocă excepția nulității procesului verbal motivat de faptul că s-a reținut în sarcina lui două presupuse contravenții, respectiv cea prev. de art 135 din HG nr. 1391/2006 și art 147 pct indescifrabil din HG nr. 1391/2006, astfel fiind încălcate dispozițiile art 10 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor potrivit cărora „ dacă aceiași persoană a săvârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție . Când contravențiile au fost constate prin același proces verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși dublu maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanță pentru prestarea unei activități în folosul comunității „.

Mai arată că agentul constatator avea obligația de a stabili sancțiunea contravențională pentru fiecare dintre cele 2 contravenții în parte, urmând a stabili cuantumul acestora, ori procesul verbal nu prevede fiecare sancțiune în parte, ci doar o amendă în valoare de 640 lei pentru ambele contravenții; că la rubrica sancțiunilor, a fost trecută doar amenda în cuantum de 640 lei, fără a fi bifată și căsuța „ avertisment”.

Se mai arată că prin procesul verbal de contravenție ,s-au aplicat 4 puncte de amendă, al căror cuantum este indescifrabil, fără a se individualiza câte puncte s-au aplicat pentru o contravenție și câte puncte pentru cealaltă contravenție. Prin neindividualizarea sancțiunii pentru fiecare faptă contravențională, s-a creat imposibilitatea obiectivă de a se aprecia legalitatea si temeinicia măsurilor, neputându-se constata dacă se înscriu în limitele prevăzute de lege. Nerespectarea prevederilor legale stabilite de art 10 din OUG nr. 2/2001, prin aplicarea unei singure amenzi, coroborată cu caracterul imperativ al normelor care reglementează materia contravențională, conduce la sancționarea cu nulitatea absolută a procesului verbal de constatare a contravenției.

Un al doilea motiv de nulitate pe care îl invocă este prevăzut de art. 181 alin 1 din HG 1391/2006 potrivit căruia „ în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau al unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces verbal de constatare a contravenției potrivit modelului prevăzut în anexa 1 D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul „.

În dovedirea plîngerii contravenientul a înțeles să se folosească de dovada cu înscrisuri și a depus copia procesului verbal de contravenție .

Prin rezoluția din data de 21.08.2013, în baza disp. art. 201 alin. N.C.P.C., instanța constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege la art. 194 C.P.C., a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către agentul constatator cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea acțiunii formulată de către reclamantă, în condițiile art. 165 N.C.P.C., sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții.

Agentul constatator nu a depus întâmpinare sens în care a fost decăzut din dreptul de a depune probe și a invoca excepții.

La termenul de judecată din data de 9.10.2013 instanța a pus în discuția părților excepția nulității procesului verbal de contravenție, iar în urma deliberării a reținut următoarea situație de fapt: prin procesul verbal de contravenție ., nr._ dresat la data de 3.08.2013 de I.P.J. Călărași a fost sancționat contravențional cu suma de 640 lei, reținându-se în sarcina sa, că nu a purtat centura de siguranță și nu a avut asupra sa permisul de conducere, cartea de identitate si talolul autoturismului, astfel înălcând art .135 si art 147 alin 1 din HG 1391/2006.

Ca atare agentul constatator a constatat săvârșirea unui număr de 2 contravenții și a aplicat o singură sancțiune, respectiv amendă de 640 lei .

Conform art. 20 al.1 din OG 2/2001 – „ dacă o persoană săvârșește mai multe contravenții constatate în același timp de același agent constatator, se încheie un singur proces verbal”, iar art. 10 al.1 din același act normativ prevede că „ dacă aceiași persoană a săvârșit mai multe contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție”. Deci agentul constatator, constatând săvârșirea mai multor contravenții, a încheiat un singur proces verbal, proces verbal în care trebuia să aplice câte o sancțiune pentru fiecare contravenție constatată. Abia ulterior trebuia să aplice dispozițiile art. 10 al.2 din OG 2/2001, respectiv să cumuleze sancțiunile contravenționale fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă. Agentul constatator nu a respectat dispozițiile art. 10 al.1 din OG 2/2001, astfel că instanța nu poate verifica dacă individualizarea a fost făcută corect pentru fiecare contravenție în parte, respectiv dacă sancțiunea a fost aplicată între limitele speciale prevăzute de lege ( între minimul special și maximul special al fiecărei contravenții în parte).

Dispozițiile legale citate anterior sunt imperative iar încălcarea lor atrage nulitatea procesului verbal de contravenție.

Ca atare, conform art. 34 din OG 2/2001, văzând și disp. legale mai sus menționate, instanța urmează a admite plângerea formulată și a anula procesul verbal mai sus menționat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție formulată de contravenienta D. I. C. -CNP-_- domiciliată în Călărasi, . B, judetul Călărasi.

Admite plângerea formulată de contravenientul D. I. C. și dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ dresat la data de 3.08.2013 de Inspectoratul Județean de Poliție Călărași.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică, din 9.10.2013 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. NELUȚ V. N.

RED.P.N.

DACT.VN

EX. 5/22.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2783/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI