Plângere contravenţională. Sentința nr. 332/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 332/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 7624/202/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr.332

Ședința publică de la 25 ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE –N. L. P.

GREFIER-Ș. J.

Pe rol judecarea cauzei civile privind plângerea contravențională formulată de petentul F. G.-L., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/29.11.2012 întocmit de I.P.J. Călărași.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat petentul personal legitimat cu CI . nr._, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiind obiectul cauzei, părțile și procedura de citare, învederându-se instanței că intimatul a depus întâmpinare, după care;

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat petentul personal legitimat cu CI . nr._, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiind obiectul cauzei, părțile și procedura de citare, învederându-se instanței că intimatul a depus întâmpinare, după care;

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 159 indice 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța înmânează petentului exemplarul nr.2 al întâmpinării formulate de intimat.

La interpelarea instanței, petentul precizează că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001 instanța ascultă petentul. Acesta arată că la intersecția str. Eroilor cu . în momentul în care a efectuat viraj la stânga era aprinsă culoarea galbenă a semaforului electric; că agenții de politie se aflau pe . intersecției spre Gară. Totodată menționează că renunță la proba testimonială, întrucât nu a mai fost vreo altă persoană în autovehicul.

Pe aspect probatoriu, petentul propune în dovedirea plângerii formulate proba cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosar și că nu mai are alte probe de administrat în cauză.

În conformitate cu dispoz. art.167 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisuri propusă de părți, pe care o constată administrată, înscrisurile fiind depuse la dosar, ca fiind utile justei soluționări a cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Petentul, solicită admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată urmând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției.

De asemenea, menționează este de profesie șofer și fără permisul auto și-ar pierde locul de muncă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.12.2012 sub nr._, petentul F. G.-L. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului-verbal . nr._ dresat de I. Călărași – Biroul Rutier la data de 29.11.2012. În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea constând în avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 29.11.2012 i-a fost dresat procesul-verbal menționat prin care i-a fost aplicată sancțiunea principală cu amenda în cuantum de 280 lei și sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 zile, întrucât s-a reținut în sarcina sa faptul că a pătruns pe culoarea roșie a semaforului electric în intersecția dintre .. Eroilor.

Petentul nu a formulat critici la adresa legalității procesului-verbal.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, petentul a arătat că situația de fapt reținută nu corespunde realității, întrucât la momentul la care a efectuat viraj stânga, semaforul pentru această direcție nu avea aprinsă culoarea roșie. Petentul a mai arătat că semaforul pentru direcția înainte aflat pe același sens de mers avea aprinsă culoarea roșie.

La interpelarea instanței, în ședința din data de 25.01.2012, petentul a arătat că a forțat culoarea galben a semaforului, dar că nu a trecut pe culoarea roșie, și a precizat că agenții de poliție care l-au oprit se aflau pe ., petentul a mai arătat că nu poate prezenta nicio dovadă în sensul celor afirmate.

În susținerea plângerii, petentul a atașat exemplarul 2 al procesului-verbal . nr._ (f. 7) și, în copie, dovada de circulație . nr._(fila 8) și cartea sa de identitate (fila 8).

Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravențională formulată de petent este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a reluat pe scurt descrierea faptei contravenționale, fără a formula apărări de fapt sau de drept în combaterea susținerilor petentului, solicitând instanței respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal ca temeinic și legal întocmit.

În drept, intimatul a invocat prevederile art. 115-118 Cod procedură civilă.

În temeiul art. 167 C.pr.civ, considerând că pot duce la dezlegarea pricinii, instanța a admis și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ dresat de I. Călărași – Biroul Rutier la data de 29.11.2012, s-a constatat săvârșirea de către petentul F. G.-L., a faptei constând în încălcarea prev. de art. 52 alin. 1 din HG 1391/2006, faptă sancționată de art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. 195/2002, întrucât s-a reținut în sarcina sa că la data de 29.11.2012 a condus autoturismul marca RENAULT cu nr. de înmatriculare CC-6024-PB pe Bld. Republicii, din direcția . a ajuns în intersecția cu . virajul la stânga, pătrunzând în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric.

Prin același proces-verbal i-a fost aplicată petentului sancțiunea principală constând în amendă în sumă de 280 lei și sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 zile, începând cu 15.12.2012.

Petentul a semnat procesul-verbal atât în rubrica de luare la cunoștință, cât și alături de mențiunea „nu sunt obiecțiuni” din rubrica „Alte mențiuni”.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația legală de a analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și apoi de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Ca act administrativ întocmit de organul competent, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție de veridicitate, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii, sarcina probei revenind petentului, în condițiile art. 1169 C.civ.1864.

Existența unei prezumții de veridicitate a procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii contravenționale nu intră de plano în contradicție cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sau cu prezumția de nevinovăție rezultată din caracterul penal al acuzațiilor în materie contravențională. În acest sens, spre deosebire de situația din cauza A. contra României, în care Curtea a sancționat statul român pentru reținerea unei astfel de prezumții în cazul în care agentul constatator nu a constatat direct săvârșirea faptei, conform deciziei de inadmisibilitate din cauza I. P. contra României, analizând o speță asemănătoare celei de față, Curtea a arătat că existența prezumției de veridicitate a procesului-verbal de contravenție nu este incompatibilă cu Convenția, atât timp cât contravenientul are posibilitatea de a solicita probe în dovedirea nevinovăției sale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat la punctul 30 din decizia de inadmisibilitate anterior menționată (Decizia cu privire la admisibilitatea cererii nr._/04 prezentată de I. P. împotriva României) „Curtea reiterează că a stabilit deja că nu este surprinzător faptul că instanțele interne se așteptaseră ca reclamantul să infirme prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de constatare a contravențiilor în legătură cu principiile generale de drept procedural aplicabil cu privire la legislația privind contravențiile”.

Aplicabilitatea prezumției de veridicitate presupune cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare a contravenției, încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de lege.

Verificând procesul-verbal de contravenție . nr._ dresat de I. Călărași – Biroul Rutier la data de 29.11.2012 sub aspectul condițiilor de formă, instanța constată că acesta este legal întocmit, respectând prevederile art. 16-17 din OG 2/2001, art. 109 alin. 1 din OG 195/2002 și art. 180 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG 1391/2006.

De asemenea, instanța constată că situația de fapt reținută de agentul constatator corespunde cu prevederile legale indicate pentru încadrarea juridică a acesteia, iar sancțiunile aplicate au fost stabilite în conformitate cu textele legale indicate în procesul-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii contravenționale.

În privința situației de fapt consemnate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că petentul, deși o contestă și pretinde că a efectuat virajul la stânga pe culoarea galbenă a semaforului electric, nu aduce nicio dovadă în sprijinul susținerilor sale, cu toate că îi revenea sarcina de a proba lipsa de temeinicie a constatărilor directe ale agentului constatator cuprinse în procesul-verbal.

Mai mult decât atât, petentul a arătat că agentul constatator se afla pe . în care se afla, agentul de poliție avea posibilitatea să observe direct nu numai manevra efectuată de petent, dar și semafoarele de pe . corelate cu cele de pe Bld. Republicii.

În concluzie, instanța constată că susținerile petentului privind netemeinicia procesului-verbal nu au fost dovedite și, pe cale de consecință, sunt neîntemeiate, astfel că petentul nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție, deși a avut posibilitatea să ceară administrarea de probe în acest sens.

Cu privire la solicitarea petentului privind înlocuirea sancțiunilor aplicate prin procesul-verbal atacat cu sancțiunea constând în „Avertisment”, analizând fapta petentului prin prisma criteriilor de individualizare a sancțiunilor prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, instanța constată că atât sancțiunea principală, cât și cea complementară au fost corect individualizate de agentul constatator.

În acest sens, instanța are în vedere faptul că petentul nu a relevat nicio împrejurare de fapt care să conducă la concluzia că fapta concretă săvârșită, care întrunește în abstract toate elementele constitutive ale contravenției, nu realizează pericolul social vizat de norma de incriminare, raportat la circumstanțele concrete în care a fost săvârșită.

Referitor la circumstanțele personale, pe care instanța este obligată să le ia în calcul la individualizarea sancțiunii, instanța remarcă faptul că petentul nu este conștient de riscurile la care se expune și îi expune pe ceilalți participanți la trafic, având în vedere că acesta consideră „forțarea culorii galbene” a semaforului, pe care o invocă în apărarea sa, ca o componentă a unui comportament corect în trafic rutier.

În concluzie, se constată că rolul preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale în cazul de față nu poate fi realizat decât prin executarea efectivă a sancțiunii complementare aplicate prin procesul-verbal atacat.

Pentru aceste considerente, instanța constată că atât sancțiunea principală, cât și sancțiunea complementară, au fost legal aplicate și temeinic individualizate prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de I. Călărași – Biroul Rutier la data de 29.11.2012 și, pe cale de consecință, instanța urmează să respingă ca neîntemeiat și capătul de cerere subsidiar din plângerea petentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul F. G.-L., cu domiciliul în com. Modelu, ., jud. Călărași, în contradictoriu cu intimatul I. CĂLĂRAȘI, cu sediul în mun. Călărași, ., jud. Călărași, împotriva procesului-verbal . nr._ dresat de I. Călărași – Biroul Rutier la data de 29.11.2012.

Menține ca legal și temeinic întocmit procesul-verbal menționat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 25.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. L. P. Ș. J.

Red. N.P.

Tehnored.Ș.J.

Ex. 5/05.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 332/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI