Pretenţii. Sentința nr. 504/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 504/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 5918/202/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 504

Ședința publică de la 08 Februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - Jud.I. A.

Grefier – V. O.

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamanta U.-P. . și pe pârâtul N. P., având ca obiect – pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 01.02.2013 ale căror consemnări s-au făcut în încheierea din acea zi și pentru ca părțile să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei la data de 08.02.2013 și în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA

Asupra prezentei cauze civile:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._, reclamanta U.-P. comunei D., cu sediul în . a chemat în judecată pe pârâtul N. P., domiciliat în . pentru ca pe baza probelor ce se vor administra sa se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2719,89 lei reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice în interes propriu, obligarea la restituirea unui număr de 16 telefoane mobile și cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că la data de 21.05.2012 pârâtul, pe atunci primar al comunei D., a încheiat contractul . nr._ cu Vodafone România.

Prin contract, furnizorul a oferit servicii de telefonie mobilă și un număr de 16 telefoane mobile, iar 2 dintre aceste telefoane beneficiază de servicii de internet, potrivit anexei la contract. Telefoanele au fost repartizate mai multor angajați ai primăriei, pentru a le folosi în interesul serviciului.

Pârâtul nu a predat telefoanele, pe care și le-a însușit și folosit în scop personal și nu a plătit facturile potrivit contractului.

Pentru a nu fi calculate penalități, reclamanta a efectuat plățile către furnizor conform facturilor.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357 și urm. C.c.

In dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probei cu interogatoriu, martori, înscrisuri și au fost depuse la dosarul cauzei copii ale contractului, ale declarațiile angajaților și ale notificării adresate pârâtului.

Pârâtul legal citat a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

A precizat că referitor la suma 2719,89 solicitată cu titlu de contravaloare convorbiri telefonice nu este real că ar fi efectuat aceste convorbiri în interes propriu și că nu poate fi dovedit acest aspect.

A recunoscut că a încheiat un contract cu Vodafone, dar a negat primirea celor 16 telefoane mobile.

Reclamantul, în cuprinsul interogatoriului, a recunoscut faptul că pârâtul a predat un telefon Samsung Galaxy S2.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține că între U. D. reprezentată prin primar N. P. și Vodafone SA a intervenit un contract aflat la fila 32 a dosarului, din care rezultă încheierea unui număr de 16 abonamente telefonice și achiziționarea unui telefon Samsung Galaxy S2.

Reclamantul a solicitat restituirea unui număr de 16 telefoane, a precizat în răspunsul la interogatoriu că telefonul Samsung Galaxy S2 a fost restituit, în consecință capătul de cerere referitor la restituirea telefoanelor mobile nu este întemeiat.

Referitor la recuperarea contravalorii abonamentului achitat, instanța reține că până în data de 15.06.2012 pârâtul a avut calitatea de primar, deci convorbirile efectuate sunt în sarcina titularului abonamentului, așa cum rezultă din contract, iar reclamantului îi revenea sarcina de a proba faptul că aceste convorbiri nu au fost efectuate în interesul serviciului, potrivit dispozițiilor art. 1169 cod civil.

De asemenea, faptul că N. P. a achitat la zi factura telefonică rezultă din factura VDF_/27.06.2012 primită în data de 2.07.2012 pentru perioada 27.05._12, ce conține precizarea că soldul precedent a fost achitat în totalitate.

Pentru perioada în care a avut calitatea de primar și a primit sim-urile se prezumă că au fost efectuate convorbirile așa cum au fost și taxate, respectiv în interesul unității administrativ – teritoriale.

După data de 15.06.2012 pârâtul nu dovedește cu nimic că ar fi predat sim-urile, iar sarcina probei a fost inversată, reclamantul afirmând un fapt negativ, în consecință pârâtului îi revenea obligația să facă dovada faptului pozitiv contrar, care răstoarnă sarcina probei.

De altfel, pârâtul nu afirmă nici în întâmpinare că ar fi predat sim-urile și nici în cadrul interogatoriului comunicat reclamantei nu atinge acest aspect

În consecință, o treime din timpul aferent facturii de la fila 20 pârâtul nu a avut calitatea de primar, deci convorbirile efectuate nu au putut fi efectuate în interesul unității administrativ – teritoriale. Întrucât factura respectivă nu este detaliată, instanța a apreciat că unei treimi din timp îi corespunde ca valoare o treime din factura respectivă, deci suma de 417,38 lei.

Referitor la aspectul că la dosarul cauzei au fost depuse mai multe declarații ale unor persoane ce arată că pârâtul nu le-a înmânat o astfel de cartelă sim, instanța reține că aceste declarații nu au o valoare probatorie recunoscută și în plus din dosar nu rezultă că aceștia sunt singurii angajați ai primăriei.

La dosar au fost depuse un număr de 3 facturi, la filele 5, 11 și 20. Instanța apreciază că facturile depuse la filele 5 și 11, pentru motivele mai sus expuse (pârâtul nu mai avea calitatea de primar și nu a dovedit predarea sim-urilor) cuprind convorbiri efectuate de către acesta în interes personal și în consecință va obliga pârâtul la plata sumei totale de 1185,11 lei reprezentând totalul contravalorii abonamentelor pe perioada în care pârâtul nu a avut calitatea de primar și nu a pretins și dovedit că ar fi predat sim-urile respective: 417,38 lei + 1195,64 lei + 272,09 lei = 1185,11 lei.

Pentru aceste motive, văzând și prevederile art. 1357 cod civil, urmează a admite în parte cererea formulată de reclamanta U.-P. comunei D. în contradictoriu cu pârâtul N. P. și va obliga pârâtul să achite reclamantului suma de 1185,11 lei reprezentând contravaloare abonament.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta U.-P. comunei D., cu sediul în . în contradictoriu cu pârâtul N. P., domiciliat în ..

Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 1185,11 lei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică din data de 8.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

JUD. A. I. V. O.

RED.AI

DACT.VO

Ex. 4/01.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 504/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI