Evacuare. Sentința nr. 3101/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3101/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 6773/202/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

.

Sentința civilă Nr. 3101/2014

Ședința publică de la 07 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. C. C.

GREFIER I. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. A. și pe pârâtul G. I., având ca obiect evacuare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.10.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta sentință când instanța, pentru ca părțile să depună concluzii scrise și chitanțele reprezentând onorariile avocațiale, a amânat pronunțarea la data de 28. 10.2014, respectiv la data de 07.11.2014, având nevoie ce timp pentru a delibera, și în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.11.2012 sub nr._, reclamanta C. A., domiciliată în Călărași, .. 2, . și cu domiciliul ales în . a chemat în judecată pe pârâtul G. I., cu domiciliul în Călărași, ., ., . și cu cu domiciliul ales în . solicitând, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună evacuarea acestuia din imobilul situat în ., compus din suprafața de 1000 mp teren intravilan și casa de locuit formată din 7 camere, totul situat în ., în tarlaua, 6, .: N- .- Ș. T., V- N. C., imobil dobândit de aceasta prin moștenire de la părinți săi C. V., conform certificatului de moștenitor nr. 227/29.09.2010 și C. E., conform certificatului de moștenitor nr. 228/29.09.2010 . Totodată a solicitat obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că în urmă cu aproximativ 7 ani de zile, a intrat în relații de concubinaj cu pârâtul G. I., inițial locuind împreună în apartamentul proprietatea sa, situat în Călărași, .. 2, ., ., jud. Călărași.

A mai menționat că inițial s-au înțeles bine, însă după 3 ani de zile, pârâtul a început să aibă un comportament greu de suportat, fiind o fire impulsivă.

În anul 2009 s-au mutat împreună în imobilul ce le-a aparținut acestora situat în ., descris mai sus. Din cauza firii agresive a pârâtului reclamanta a luat hotărârea de a se despărți de pârât și i-a cerut acestuia să plece din casa a cărei unică moștenitoare este, acesta refuzând, deși are în proprietate un apartament pe care l-a închiriat.

În dovedirea acțiunii reclamanta a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și martori, sens în care a depus la dosar copii ale Cărților de identitate ale părților, certificatele de moștenitor nr. 227/29.09.2010 și nr. 228/29.09.2010, certificatul medico-legal nr. 3005/A2/687 din 29.09.2010, două certificate de concediu medical, un bilet de ieșire din spital, o cerere de suspendare a prezentei cauze, până la soluționarea dosarului nr._, aflat pe rolul instanței, sentința civilă nr. 4516/24.11.2011 pronunțată în dosarul anterior menționat, actul adițional nr. 4 la contractul de închiriere nr. 646/05.02.2007 și o chitanță privind plata impozitului pe clădiri, o chitanță bancară-f. 22.

La data de 07.12.2012, pârâtul G. I. a formulat și depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională la cererea reclamantei.

Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea cererii reclamantei, arătând că înțelege să locuiască în imobil până la soluționarea situației economice dintre ei, întrucât îmbunătățirile, la ambele imobile el a investii sume importante de bani, iar mobilierul de care s-au folosit împreună și de care se folosește reclamanta în prezent este proprietatea sa și nu a acesteia.

Prin cererea reconvențională pârâtul-reclamant a solicitat să se constate că are un drept de creanță în cotă de 80% din valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului proprietatea reclamantei-pârâte situat în Călărași, .. 2, ., asupra bunurilor de mobilier și de uz gospodăresc aflate în acesta, precum și asupra îmbunătățirilor aduse la imobilul teren și construcții, proprietatea reclamantei din ., în valoare estimată de el, de 61.000 lei. Totodată a solicitat să fie obligată reclamanta să-i restituie creanța în valoare de 80% din suma de 61.000 lei și să se dispună instituirea unui drept de retenție, privind cota de 80% din îmbunătățirile aduse asupra celor două imobile proprietatea reclamantei.

În motivarea întâmpinării/cerere reconvențională, pârâtul-reclamant a menționat că, în fapt: în anul 2004, a intrat in concubinaj cu reclamanta-pârâtă C. A., locuind împreună atât la apartamentul proprietatea ei din Călărași, cât și imobilul din localitatea Grădiștea. Apartamentul nu era locuibil astfel că a trebuit să-l renoveze și să-l repare, făcând următoarele îmbunătățiri: s-a curățat întregul apartament până la beton și s-a rezugrăvit; s-au montat geamuri termopan, ușă noua la intrare, uși de termopan la sufragerie, domnitor, baie și balcon; s-a aplicat gresie nouă în bucătărie și hol, faianță în bucătărie, parchet în sufragerie, s-a aplicat tavan fals cu lumini și s-a placat dormitorul cu lambriu de rigips; s-a schimbat in totalitate instalația electrică, s-au instalat în tot apartamentul calorifere noi, s-a făcut balconul, din corner și tablă, cu pardoseala turnată din beton și s-a acoperit; s-a făcut izolare nouă pe . la ultimul etaj.

Deoarece mobila care exista în apartamentul pârâtei reclamante era veche și nefolosibilă, a fost aruncată și în locul ei, a cumpărat o altă mobilă, respectiv:

mașină de spălat, un frigider, un aragaz, o hotă, mobilă de bucătărie constând în

masă de bucătărie, două corpuri suspendate, un bufet cu blat, 2 scaune, o mobilă de dormitor, formată din pat de mijloc, două noptiere, o saltea relaxa, un dormitor format din șifonier cu 3 uși glisante cu oglindă, o pilotă matlasată cu doua fete de perna, un set cuvertură de pat și fotolii, huse de pluș pentru canapeaua și cele doua fotolii care au rămas din mobila veche în apartament.

Mai arată că toate aceste îmbunătățiri și bunuri au costat 30.000 lei, bani care au fost ai săi aproape în totalitate, reclamanta-pârâtă necheltuind decât din când în când sume de bani pentru mâncare și distracții.

A mai precizat pârâtul –reclamant că în luna iunie 2009, după decesul mamei reclamantei, s-au mutat în casa acesteia și au început și acolo să renoveze imobilul, astfel: au refăcut gardul împrejmuitor, adăugându-i un soclu de beton, întărind astfel stâlpii gardului pe care erau puse panouri de scândură; au curățat curtea de o . de salcâmi bătrâni pe care i-a scos din rădăcini, plantând în locul lor puieți de pomi fructiferi, iar pe lângă gard, puieți de salcâm; au trasat un gard în interior din stâlpi de beton și plasă de sârmă prin care au delimitat curtea casei de gradina de legume și flori; au renovat casele bătrânești, refăcând în întregime acoperișul la casa de chirpici și la garaj; au transformat doua camere din casa de cărămidă, în baie și cameră de locuit; au refăcut pardoseala la aceste două camere, au pus gresie, faianță și instalație sanitară noua, au pus cada de baie împreuna cu lavoar, două boilere, plus WC; au introdus apa curentă și canalizare, pe fosa septică, pe care construit-o în exteriorul casei; am modificat zidurile garajului punându-le centuri, și a săltat acoperișul la înălțimea casei de cărămidă; au turnat beton cu plasa de B., de la garaj la poartă, au făcut trotuare în interiorul curții, au refăcut toate acoperișurile la cele doua magazii, au transformat o magazie în bucătărie de vară, am introdus instalație apa și canalizare pe fosă, au instalat chiuvetă și au îmbrăcat pereții și tavanul cu finisaj, aplicând gresie pe pardoseală; au introdus rețea de termoficare cu centrala pe lemne, instalând 10 calorifere în toată casa. Am efectuat o aducțiune de apă cu hidrofor, legată la rețea; Au pus geamuri de termopan la baie și la doua camere; au schimbat instalația electrică în totalitate, atât cea din casă, cât și instalația din curte care ducea la dependințe; au făcut împământarea în cadrul instalației electrice; a refăcut sobele de teracotă, reconstruindu-le coșuri și au construit un coș nou pentru centrala pe lemne.

Toate acestea, au costat_ lei, suma de bani ce a fost plătită tot de către el din banii săi, reclamanta-pârâtă contribuind cu sume modice.

F. de cele arătate mai sus pârâtul-reclamant a solicitat a se avea în vedere că are un drept de creanță asupra reclamantei, materializat prin cheltuielile făcute de el, pentru creșterea valorii bunurilor proprietate personală ale reclamantei parate și ca atare, pentru a-și putea conserva dreptul de creanță a solicitat a i se acorda un drept de retenție până la plata integrală de către reclamanta parata a creanței de 80% din valoarea bunurilor, adică după estimările sale suma de 48.800 lei.

În drept și-a întemeiat cerere pe art. 115-119 C.pr. civ.

În dovedirea cererii reconvenționale a solicitat proba cu acte, martori, interogatoriu, expertiza tehnică construcții.

Prin încheierea din data de 23.01.2013 instanța a luat act de precizările aduse cererii reconvenționale .

Reclamanta pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea ca nefondate a apărărilor formulate prin întimpinare de pârâtul - reclamant, cât și a pretențiilor solicitate de acesta.

Astfel, referitor la cererea reconvențională a arătat în esență că dreptul de creanță al pârâtului reclamant este limitat la o contribuție de jumătate din îmbunătățirile aduse apartamentului său și casei din . în parte, și nicidecum de 80 %, că nu este de acord ca pârâtul să aibă un drept de retenție deoarece are un apartament propriu în care poate locui și că solicită ca acesta să ia o parte din bunurile mobile pe care le susține că le-a achiziționat, cum ar fi calorifere, centrala termică, hidroforul, etc.

De asemenea, solicită ca din sulta ce urmează să fie stabilită în sarcina sa în favoarea pârâtului-reclamant să fie scăzută suma de 8.000 lei pe care i-a achitat-o cu titlu de contravaloare contribuției sale la efectuarea a îmbunătățirilor.

În combaterea cererii reconvenționale a solicitat proba cu martori, expertize și interogatoriu.

Atât cererea principală cât și cea reconvențională au fost legal timbrate.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, interogatorii, câte doi martori pe situația de fapt, expertize judiciare imobiliare și mobiliară.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin cererea principală reclamanta pârâtă solicită evacuarea pârâtului reclamant din imobilul situat în ., compus din suprafața de 1000 mp teren intravilan și casa de locuit formată din 7 camere, totul situat în ., în tarlaua, 6, .: N- .- Ș. T., V- N. C..

În drept sunt aplicabile prevederile art. 555 alin. 1 C.civ., care stipulează: „Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.”

Reclamanta-pârâtă a făcut dovada că imobilul mai sus menționat este proprietatea sa exclusivă, prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv certificatului de moștenitor nr. 227/29.09.2010, conform certificatului de moștenitor nr. 228/29.09.2010, situație recunoscută de pârâtul-reclamant, reieșind astfel că acesta din urmă are calitatea de tolerat în respectivul imobil, ocupându-l în prezent fără titlu. De asemenea, din apărările făcute în cauză și răspunsurile date la interogatoriu de către pârâtul-reclamant reiese faptul că acesta refuză să elibereze imobilul, având pretenții proprii împotriva reclamantei-pârâte.

Cum față de poziție exprimată de pârâtul- reclamant rezultă cu certitudine că posesia și folosința, ca atribute ale dreptului de proprietate aparținând exclusiv reclamantei-pârâte asupra imobilului mai sus menționat, sunt îngrădite de pârâtul-reclamant fără a avea o bază legală sau convențională, în baza art. 555 alin. 1 C. civil, instanța apreciază întemeiată cererea reclamante-pârâte, urmând a o admite și a dispune evacuarea pârâtului-reclamant .

Cu privire la cererea reconvențională, instanța apreciază că acesta este întemeiată numai în parte. Astfel, relația de concubinaj dintre cele două părți nu instituie nici o prezumție legală privind comunitatea de bunuri, astfel că pretențiile vor fi examinate prin prisma calității de coindivizari, în măsura în care acestea vor fi dovedite .

Prin întâmpinarea la cererea reconvențională și răspunsurile date la interogatoriul administrat în cauză, coroborate cu înscrisurile depuse și declarațiile martorilor audiați în cauză atât pentru reclamanta-pârâtă cât și pentru pârâtul-reclamant, rezultă că reclamanta-pârâtă recunoaște o contribuție a pârâtului-reclamant de 50 % din valoarea unora din îmbunătățirile indicate de pârâtul reclamant prin precizările făcute la aceasta.

În cauză s-a efectuat un raport de expertiză imobiliară a îmbunătățirilor solicitate de pârâtul-reclamant de către trei experți, raport de expertiză ce va fi avut în vedere de instanță la stabilirea valorii de circulație a acestora în măsura în care se va aprecia întemeiată cererea reconvențională, urmând ca valoarea îmbunătățirilor ce nu au fost cerute în contextul cadrului procesual stabilit de părți și cele care nu vor fi dovedite sau recunoscute să nu fie luate în considerare.

De asemenea s-a efectuat un raport de expertiză mobiliară, de către expertul evaluator T. L., prin care au fost evaluate bunurile solicitate în contextul cadrului procesual stabilit dar și altele, la solicitarea părților, care nu fac obiectul prezentului dosar, față de această situație urmând a dispune în consecință, prin neluarea în considerare a acestora.

În ceea ce privește îmbunătățirile efectuate la apartamentul reclamantei-pârâte cu privire la care pârâtul-reclamant a cerut constatarea dreptului său de creanță, se constată următoarele: curățarea zidurilor - dovedit prin declarații ale martorilor P. M. și S. D. (val.totală actuală de circulație -deviz expertiză – 1953,34+96,93+511,56 =2561,83 lei) ,zugrăvit apartament - recunoscut de reclamanta-pârâtă o contribuție de 50 % prin întâmpinare și dovedit cu martor (fila 226 vol. I) – val totală actuală de circulație 1284,72 lei din deviz expertiză, montat ferestre termopan recunoscut de reclamanta-pârâtă o contribuție de 50 % prin întâmpinare și dovedit cu martor (fila 226 vol. I) ) – val totală actuală de circulație 1384,17 lei din deviz expertiză, montat gresie bucătărie, hol, și faianță în bucătărie - recunoscut de reclamanta-pârâtă o contribuție de 50 % prin întâmpinare – val totală actuală de circulație 971,84 lei din deviz expertiză, montat parchet sufragerie – contribuție exclusivă a pârâtului –reclamant, recunoscută la interogatoriu de către reclamant-pârâtă și dovedit cu factura fiscală de la fila 110 - val totală actuală de circulație 901,47 lei, montat tavan fals- nerecunoscut de reclamanta-pârâtă și nedovedit de pârâtul-reclamant, montat spoturi luminoase –recunoscut de reclamanta-pârâtă o contribuție de 50 % prin răspuns la interogatoriu (fila 216 vol. I) – val totală actuală de circulație 423,20 lei din deviz expertiză ,montat lambriuri rigips dormitor - nerecunoscut de reclamanta-pârâtă și nedovedit de pârâtul-reclamant, închis balcon cu tablă și cornier- recunoscut de reclamanta-pârâtă o contribuție de 50 % prin răspuns la interogatoriu (fila 216 vol. I) val totală actuală de circulație 1576,26 lei din deviz expertiză, montat calorifere noi – reclamanta pârâtă a făcut dovada cu factura fiscală de la fila 74 a contribuției exclusive, schimbat instalație electrică nerecunoscut de reclamanta-pârâtă și nedovedit de pârâtul-reclamant, refăcut izolare pe . nu rezultă cine a suportata cheltuielile, astfel că instanța apreciază că nu a fost dovedită.

Cu privire la bunurile mobile pentru mobila de bucătărie reclamanta-pârâtă recunoaște o contribuție de 50 % prin întâmpinare, cu privire la frigider, aragaz și hotă nu s-a făcut dovada că pârâtul-reclamant ar fi contribuit la achiziționarea lor, reclamanta pârâtă susținând că sunt bunurile sale, cu privire la fețele de șifonier și cuvertura - recunoscute de reclamanta-pârâtă o contribuție de 50 % prin întâmpinare, iar pilota și husele de fotoliu nu au fost recunoscute de reclamanta-pârâtă ca fiind bunuri comune sau exclusive ale pârâtului-reclamant și nu s-a dovedit în alt mod proveniența lor.

Referitor la aceste bunuri instanța va acorde un drept de creanță pârâtului reclamant la limita sumei de 385 lei, având în vedere că pentru o parte din acestea trebuia procedat la împărțirea în natură, pârâtul-reclamant refuzând acest lucru, astfel că valoarea de mai sus nu a inclus bunurile pe care le putea primi în natură.

Cu privire la imobilul din ., aparținând reclamantei-pârâte cu privire la care pârâtul-reclamant a cerut constatarea dreptului său de creanță, se constată următoarele: refacerea gardului împrejmuitor - recunoscut de reclamanta-pârâtă la nivelul unei contribuții de 50 % ) – val totală actuală de circulație 1048,44 lei din deviz expertiză; curățarea curții de salcâmi - recunoscut de reclamanta-pârâtă la nivelul unei contribuții de 50 % prin răspunsul la interogatoriu – val totală actuală de circulație 500 lei necontestată de aceasta, plantare puieți de pomi fructiferi - recunoscut de reclamanta-pârâtă la nivelul unei contribuții de 50 % prin răspunsul la interogatoriu – val totală actuală de circulație 500 lei necontestată de aceasta, trasare gard în interior din stâlpi de beton și plasă de sârmă prin care au delimitat curtea casei de gradina de legume și flori – nerecunoscut de reclamanta – pârâtă și nedovedit prin altă probă, refacere acoperiș la casa de chirpici - recunoscut de reclamanta-pârâtă la nivelul unei contribuții de 50 % prin răspunsul la interogatoriu – val totală actuală de circulație 1190 lei conform deviz expertiză, refacere acoperiș la garaj –reclamanta-pârâtă invocă o contribuție exclusivă, pârâtul reclamant nu dovedește contribuția avută, transformare doua camere din casa de cărămidă, în baie și cameră de locuit refacere pardoseală la aceste două camere –recunoscut de reclamanta-pârâtă parțial doar pentru camera transformată în baie, cu o valoare totală actuală de circulație de 2345,12 lei din deviz expertiză ,montat gresie, faianță și instalație sanitară noua – recunoscut de reclamanta-pârâtă la nivelul unei contribuții de 50 % prin răspunsul la interogatoriu – val totală actuală de circulație 1165,18 lei din deviz expertiză, montat cada de baie împreuna cu lavoar – nerecunoscute de reclamanta-pârâtă și nedovedit prin alte probe, montat două boilere - contribuție proprie a reclamantului așa cum rezultă din facturile fiscale ( filele 82-83 din dosar), acestea fiind montate și aducând un spor de comfort, pentru o valoare totală de 923 lei, introducere apa curentă și canalizare – nerecunoscut de reclamanta-pârâtă, construit fosa septică - recunoscut de reclamanta-pârâtă la interogatoriu, la nivelul unei contribuții de 50 % – val totală actuală de circulație 4.365,66 lei din deviz expertiză, modificare ziduri garajului punându-le centuri - nerecunoscut de reclamanta-pârâtă și nedovedit prin alte probe, modificat acoperiș la înălțimea casei de cărămidă - nerecunoscut de reclamanta-pârâtă și nedovedit prin alte probe, turnat beton cu plasa de B. de la garaj la poartă - nerecunoscut de reclamanta-pârâtă și nedovedit prin alte probe, turnat trotuare în interiorul curții –reclamanta pârâtă recunoaște prin întâmpinare că doar s-au refăcut, refăcut acoperișurile la cele doua magazii - nerecunoscut de reclamanta-pârâtă, poziția sa fiind susținută și de declarația martorei S. A., transformare magazie în bucătărie de vară –dovedită prin declarație martor (fila 223), cu o valoare totală actuală de circulație de 7133,12 stabilită prin deviz expertiză, introdus instalație apa și canalizare pe fosă, instalat chiuvetă și faianță în bucătăria de vară – recunoscut la interogatoriu de reclamanta –pârâtă la nivelul unei contribuții de 50 % și confirmat de declarație martor 223 – val. totală actuală de circulație 162,16 lei din deviz expertiză, introducere rețea de termoficare cu calorifere și centrala pe lemne - recunoscut la interogatoriu de reclamanta –pârâtă la nivelul unei contribuții de 50 % și confirmat de declarație martor (fila 223) – val. totală actuală de circulație 2910 lei din deviz expertiză, centrala pe lemne fiind o contribuție exclusivă a pârâtului-reclamant în valoare de_ lei așa cum reiese din factura fiscală de la fila 103, efectuat o aducțiune de apă cu hidrofor - nerecunoscut de reclamanta-pârâtă, hidroforul fiind achiziționat exclusiv de pârâtul-reclamant și putând fi restituit, nefiind montat, geamuri de termopan la baie și la doua camere –contribuție exclusivă a reclamantei-pârâte dovedită cu facturile depuse la dosar, schimbat instalația electrică în totalitate, atât cea din casă, cât și instalația din curte care ducea la dependințe - recunoscut la interogatoriu de reclamanta –pârâtă la nivelul unei contribuții de 50 % – val. totală actuală de circulație 391,6 lei din deviz expertiză, a refăcut sobele de teracotă, reconstruindu-le coșuri și au construit un coș nou pentru centrala pe lemne - nerecunoscute și nedovedite prin probatoriu de către pârâtul-reclamant.

Cu privire la cererea pârâtului-reclamant de a se constata o contribuție de 80 % din valoarea totală a îmbunătățirilor, instanța o va respinge ca nefondată, față de faptul că ambele părți au făcut dovada că au avut venituri în perioada realizării acestora, fiind irelevant că în aprecierea pârâtului reclamant reclamanta-pârâtă ar fi cheltuit banii proprii mai mult pe distracții și pe mâncare, în condițiile în care au gospodărit împreună dar și că regimul comunității de bunuri rezultate din relația de concubinaj nu este reglementat prin norme speciale.

Mai mult decât atât, reclamanta-pârâtă a făcut dovada că în timpul concubinajului, în perioada 2004-2011, a contractat credite bancare pentru nevoi personale, iar pârâtul - reclamant a avut obligații de întreținere față de fiul său, aspecte pe care acesta nu le-a contestat.

Astfel, în speță sunt aplicabile condițiile îmbogățirii fără justă cauză reglementate de art. 1345 și art. 1347 C. civ.

Instanța constată că prin contribuția pârâtului-reclamant, patrimoniul reclamantei-pârâte s-a îmbogățit fără justă cauză și aceasta va fi obligată la restituire, în măsura dovedirii de către cealaltă parte a pierderii sale patrimoniale, în condițiile în care îmbogățirea subzistă la data sesizării instanței, condiție îndeplinită în cauză.

Față de cele mai sus arătate, rezultă că instanța nu poate constata un drept de creanță al pârâtului-reclamant și în ceea ce privește bunurile pentru care pârâtul -reclamant a avut o contribuție exclusivă și care se pot restitui, precum și cu referire la cele mobile, i se pot atribui în natură.

Cum acesta a refuzat preluarea bunurilor la care s-a făcut referire mai sus prin răspunsul la interogatoriu, iar instanța nu a fost investită cu un partaj judiciar, nu le va avea în vedere la stabilirea dreptului de creanță, pârâtul-reclamant, în măsura în care își va reconsidera ulterior poziție, putând să le solicite pe calea unei alte acțiuni.

Referitor la valoarea îmbunătățirilor aduse apartamentului, instanța va constata pârâtului-reclamant un drept de creanță pentru suma de 4367 lei, obținută prin însumarea tuturor îmbunătățirilor recunoscute de reclamanta-pârâtă la nivelul unei contribuții de 50 % sau dovedite prin alte mijloace și contribuția exclusivă la montarea parchetului – 901,47 lei, la care s-au aplicat coeficienții de corecție indicați în raportul de expertiză tehnică, de 0,9 și 0,7 precum și valoarea de 385 lei a bunurilor mobile ce nu port fi restituite evaluate la expertiza mobiliară.

Referitor la valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului din . constata pârâtului-reclamant un drept de creanță pentru suma de 21.422,19 lei, obținută prin însumarea tuturor îmbunătățirilor recunoscute de reclamanta-pârâtă la nivelul unei contribuții de 50 % sau dovedite prin alte mijloace și contribuția exclusivă cu privire la unele îmbunătățiri, așa cum a fost constată anterior, la care s-au aplicat coeficienții de corecție indicați în raportul de expertiză tehnică, de 0,7 și 0,8.

Cu privire la plata de 8.000 lei pe care reclamanta-pârâtă susține că i-ar fi făcut-o pârâtului-reclamant ca despăgubire pentru contribuția sa la îmbunătățirile efectuate, instanța constată că nu poate fi luată în considerare atât timp cât din copia ordinului de plată din data 20.12.2011 făcută la BCR, reiese că această plată a avut destinația:” transfer sold CTR BPL REZILIAT”.

În ceea ce privește dreptul de retenție solicitat de pârât, instanța constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 2495 alin. 2 C. civil, pentru imobilul din . îl are în posesie în prezent pârâtul-reclamant.

Astfel, acesta are o creanță asupra imobilului în cuantum de 21 422,19 lei, reprezentând contribuția sa la îmbunătățirile aduse acestuia, creanță care este certă, lichidă și exigibilă, reclamanta-pârâtă nebeneficiind de nici un termen pentru stingerea creanței, este exercitat împotriva proprietarului bunului, astfel că creditorul restituirii este debitorul plății sumei datorate, poate fi exercitat indiferent de valoarea creanței și izvorăște din lege.

Pe cale de consecință, instanța va admite cererea pârâtului-reclamant și va dispune instituirea în favoarea pârâtului-reclamanta unui drept de retenție asupra imobilului situat în ., până la achitarea sumei de 21.422,19 lei reprezentând contribuția acestuia la îmbunătățirile aduse acestui imobil și pe cale de consecință, cum cererea principală va fi admisă, va dispune evacuarea pârâtului- reclamant din acest imobil la data încetării dreptului de retenție.

Cum ambele părți au solicitat cheltuieli de judecată, în temeiul șart. 453 C. pr. Civ., instanța le va admite și le va obliga pe acestea reciproc, în măsura în care acțiunile au fost admise și au făcut dovada efectuării acestora.

Astfel, reclamanta-pârâtă a efectuat cheltuieli cu onorariu avocat în cuantum de 500 lei (chitanța fila 8), a achitat taxe timbru și timbru judiciar în cuantum de 10 lei și t.j. de 3 lei pentru cererea principală, precum și onorarii experți în cuantum total de 1000 lei (filele 101+102 vol. II), deci un total de 1513 lei, iar pârâtul – reclamant G. I. a efectuat cheltuieli cu taxa de timbru 2571 lei și timbru judiciar de 8 lei, onorarii experți de 1600 lei, fără a face dovada onorariului de avocat, nefiind depusă la dosarul cauzei nici o chitanță în acest sens.

Cum cererea principală a fost admisă în totalitate iar cea reconvențională doar în parte, instanța va compensa cheltuielile de judecată datorate reclamantei-pârâte de pârâtul-reclamant și reciproc, și va obliga pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât suma de 1122,15 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea reclamantei-pârâte C. A. domiciliată în Călărași, .. 2, ., ., jud. Călărași și cu domiciliul ales în . în contradictoriu cu pârâtul-reclamant G. I., cu domiciliul în Călărași, ., ., . și cu domiciliul ales în ..

Admite în parte acțiunea pârâtului-reclamant G. I. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă C. A. .

Constată că reclamantul-pârât are un drept de creanță raportat la îmbunătățirile aduse imobilului situat în Călărași .. 2, ., ., în cuantum de 4.367 lei și raportat la îmbunătățirile aduse imobilului din ., în cuantum de 21.422,19 lei.

Obligă reclamanta-pârâtă să plătească pârâtului-reclamant suma de 25.789,19 lei reprezentând contribuția acestuia la îmbunătățirile aduse celor două imobile.

Instituie în favoarea pârâtului-reclamant un drept de retenție asupra imobilului situat în ., până la achitarea sumei de 21.422,19 lei reprezentând contribuția acestuia la îmbunătățirile aduse acestui imobil.

Dispune evacuarea pârâtului- reclamant din imobilul situat în . la data încetării dreptului de retenție.

Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți constând în taxe timbru, timbre judiciare mobile, onorarii experți și onorariu avocat.

Obligă pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât suma de 1122,15 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 07.11.2014

PREȘEDINTE GREFIER

C. S. C. I. I.

Red. CSC

Tehnored. I.I.

Ex. 4/05.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 3101/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI