Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1827/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1827/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 17-07-2014 în dosarul nr. 1119/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CALARASI-JUDETUL CALARASI
SENTINTA CIVILA NR . 1827
Ședința publica din data de 17.07.2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE - E. D. E.
GREFIER - D. M.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta A. C. M. în contradictoriu cu pîrîtul A. M., avînd ca obiect modificare exercitare autoritate părintească.
La apelul nominal s-au prezentat pentru reclamantă,av. G. E. substituind pe av. T. M. și pârâtul, asis. de av. S. C.,lipsă fiind reclamanta și autoritatea tutelară .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Av. G. E. pentru reclamantă, având cuvântul ,depune la dosar dovada locuinței reclamantei din străinătate ,menționând că are prezent martorul la acest termen .
Av. S. C. pentru pârât,având cuvântul, arată că are prezent martorul la acest termen .
Instanța în baza art. 321 C.p.c procedează la audierea martorilor prezenți, declarațiile date sub prestare de jurământ fiind consemnate în procese verbale separate atașate la dosarul cauzei .
Av. G. E. pentru reclamantă și Av. S. C. pentru pârât, având pe rând cuvântul, arată că nu mai sunt alte probe de administrat în cauză
Instanța ia act că nu mai sunt cereri de formulat sau probe noi de administrat,consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru susțineri în fond .
Av. G. E. pentru reclamantă, avînd cuvîntul, solicită admiterea acțiunii, urmînd ca prin hotărîrea judecătorească ce se va pronunța să se dispună ca pe viitor reclamanta să exercite exclusiv, autoritatea părintească cu privire la minoră, să se respingă cererea reconvențională ,cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Învederează instanței că solicită exercitarea exclusivă a autorității părintești motivat de faptul că reclamanta, deși are un certificat de divorț emis de un notar public, s-a confruntat cu refuzul organelor de frontieră de a-i permite plecarea împreună cu minora din țară, motivat de faptul că nu deține o hotărâre judecătorească .
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârât, învederează instanței programul de vizitare stabilit de comun acord este în interesul superior al minorei,acesta având posibilitatea să o vadă cu ocazia vizitelor anulate în România,ori de câte ori dorește.
Av. S. C. pentru pârât,având cuvântul,solicită respingerea cererii formulată de reclamantă, ca fiind nefondată și admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
Menționează faptul că pentru a se schimba modalitatea de exercitarea a autorității părintești, trebuie să existe o situație specială, diferită de cea avută în vedere inițial și care, să se circumscrie dispozițiilor legale aplicabile în materie. Regula de bază a stabilirii autorității părintești este, în comun,singura situație în care se poate dispune exercitarea în mod exclusiv este cea prev. de art. 506 C.civ., respectiv acordul părților, care în situația de față nu este întrunită sau cea prev. de art. 507 C civ.,în ipotezele căruia nu se înscrie față de motivarea acțiunii, astfel că nu se poate modifica. Învederează faptul că susținerile reclamantei referitoare la faptul că nu mai dorește să mai depindă de pârât în derularea procedurilor de călătorie nu sunt apte pentru a determina modificarea autorității părintești. Totodată menționează faptul că este în interesul minorei să comunice cu ambii părinți, chiar dacă părțile nu se mai înțeleg ,iar în plus ,adaugă că pârâtul are suficiente condiții pentru a-i asigura un trai decent minorei, în perioadele în care ar sta la el.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de fată.
Prin cererea introdusă la aceasta instanța la data de 18.02.2014 și înregistrată sub nr.1119 /202, reclamanta A. C. M.,CNP_, domiciliată în loc. Voluntari, .,jud. Ilfov, cu reședința în Franța și domiciliul ales pentru comunicarea actelor, la Societatea Civilă de Avocați T. și ASOCIAȚII, cu sediul în C., .. 7, ., ., a chemat în judecată pe pârâtul A. M.,CNP_, domiciliat în Călărași,., jud. Călărași,solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună modificarea autorității părintești cu privire la minora E. I., născută la data de 11.03.2010,în sensul ca aceasta să fie exercitată exclusiv de ea.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că în urma relațiilor de căsătorie pe care le-a avut cu pârâtul a rezultat minora E. I., născută la data de 11.03.2010 . A mai adăugat că prin certificatul de divorț nr. 8409/17.09.2012 emis de BNP M. V. S. ,s-a dispus desfacerea căsătoriei, ca autoritatea părintească cu privire la minoră să fie exercitată în comun ,iar locuința ei să fie la ea, corelativ cu stabilirea unui program de vizitare a ei de către pârât ,ori de câte ori aceasta va veni în România sau el va merge în Franța.
A mai menționat că într-adevăr pârâtul și-a dat acordul, așa cum rezultă din certificatul de divorț mai sus amintit, ca minora să aibă pașaport individual și să călătorească în străinătate, însoțită exclusiv de ea, însă, apelând la Consulatul României de la Paris, pentru întocmirea acestui document indispensabil călătoriei, a fost refuzată, motivându-se că mențiunile din cuprinsul acestuia nu sunt opozabile acestei instituții, solicitându-i-se să prezinte o hotărâre judecătorească care să vizeze exercitarea autorității părintești asupra minorei, exclusiv de ea.A mai adăugat că aceeași poziție au adoptat-o și organele Poliției de Frontieră la ultima plecare din România (2013), comunicându-i-se că pe viitor nu va mai putea intra sau ieși din țară cu minora, în lipsa unei hotărâri judecătorești, care să consfințească că exercitarea autorității părintești asupra minorei să se facă exclusiv de ea. A mai învederat că este adevărat că pârâtul și-a dat acordul privind părăsirea țării de către minora, printr-o declarație autentificată sub nr. 1027/17.09.2012 de B.N.P. M. V. S., însă valabilitatea acesteia expiră în acest an, iar comunicarea cu pârâtul se desfășoară cu foarte mare dificultate.
Mai arată că, ea are condiții corespunzătoare atât din punct de vedere material, lucrând în Franța, ca medic, dar și moral, pentru a se ocupa în exclusivitate de minoră,sens în care solicită să exercite exclusiv autoritatea părintească cu privire la ea.
În dovedirea acțiunii a înțeles să se folosească de proba cu interogatoriul pîrîtului ,1 martor,referatul de anchetă socială și înscrisuri, depunând în acest sens la dosarul cauzei certificatul de divorț,certificatul de naștere al minorei, actul de rezidență al reclamantei, un contract de închiriere a unui imobil în Franța.
În drept a invocat prev.art. 398 și 403 C.civ. și art. 107 C.p.c
Cererea a fost legal timbrată.
Procedând la verificarea cererii, în condițiile art. 200 C. pr. civ., instanța a constatat că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 C.p.c .
Pârâtului i-au fost comunicate cererea și înscrisurile doveditoare cu adresa emisă la data de 19.02.2014,acesta le-a primit, la data de 21.02.2014, conform dovezii de înmânare aflată la fila 14,depunând întâmpinare ,în termenul legal, prevăzut de art. 205 al.2 C.p.c .
Pârâtul,în termen legal,a depus întâmpinare-cerere reconvențională și a solicitat ca prin hotărîrea judecătorească ce se va pronunța,în contradictoriu cu reclamanta,să se dispună pe calea întâmpinării, respingerea acțiunii formulată de ea ca neîntemeiată și, pe calea cererii reconvenționale, modificarea modalității de a menține legăturile personale cu minora E. I., născută la data de 11.03.2010, în sensul de a se dispune păstrarea lor prin luarea ei, în domiciliul lui, în fiecare an ,timp de o lună în perioada vacantei de vara,respectiv luna august și o săptămână în perioada vacanței de iarnă, respectiv perioada 19-26 decembrie ,precum și obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.
În motivare a arătat că acțiunea de chemare în judecată este complet
nefondată și solicită să fie respinsă, urmând a se observa atitudinea deosebit de deschisă și cooperantă pe care a avut-o cu ocazia desfacerii căsătoriei,fiind de acord cu toate solicitările reclamantei, atât în privința divorțului, cât și cu privire la celelalte capete accesorii, dar și la libera circulație a minorei împreună cu mama sa, fără a fi necesară prezența sau acordul său, precum și în sensul de a i se emite pașaportul necesar acestor călătorii,dar și în privința partajului, atitudine constructivă pe care o manifestă și în prezent.
A mai adăugat că pentru a se schimba modalitatea de exercitarea a autorității părintești, trebuie sa existe o situație specială, diferită de cea avută în vedere inițial și care,să se circumscrie dispozițiilor legale aplicabile în materie, astfel că din această perspectivă, cererea formulată de ea nu este nici măcar admisibilă, în contextul dispozițiilor art. 503-507 c.civ., cu aplicarea art. 403 c.civ. A mai menționat că susținerile reclamantei referitoare la situația că nu mai dorește să mai depindă de el,în derularea procedurilor de călătorie în străinătate nu sunt apte să determine schimbarea modalității de exercitare a autorității părintești, schimbare care acționează numai ca o sancțiune deosebit de aspră și numai în anumite condiții strict determinate de norma legală.A mai adăugat că nu are nici o relevanță ca argument în discuție opoziția unei anumite autorități unde reclamanta ar fi întâmpinat anumite probleme, atâta timp cât și-a exprimat deja acordul în acest sens.De asemenea a mai menționat că nu este real că el se opune comunicării dintre ei,ea fiind cea care nu-i permite să vorbească la telefon cu copilul de aproximativ șase luni de zile ,de când a plecat în străinătate și- i condiționează legătura telefonică sau întâlnirea cu minora de semnarea unui înscris prin care să fie de acord cu exercitarea autorității în mod exclusiv.
În privința cererii reconvenționale, a arătat că solicită modificarea modalității de păstrare a legăturilor cu minora convenită prin certificatul de divorț,având în vedere cele mai sus menționate .
A solicitat să păstreze legăturile personale cu minora în vacanțele ei,precizând că are condiții materiale și morale corespunzătoare pentru a o lua în domiciliul său, având condiții de spațiu, fiind coproprietar asupra imobilului casa de locuit indicat drept domiciliu și dar și materiale ,fiind angajat ca medic veterinar de circumscripție.
În drept a invocat prev. art. 205 și urm. C.p.c și art. 403 c. civ .
Cererea a fost legal timbrată.
În dovedire a înțeles să se folosească de proba cu interogatoriu ,martori, referatul de anchetă socială și înscrisuri,depunând în acest sens la dosarul cauzei contract subsecvent de servicii,certificatul de naștere al minorei ,copii C.I. ale părților, un act de lichidare a regimului comunității legale, un certificat de moștenitor din care rezultă că este coproprietar al imobilului indicat drept domiciliu,corespondență purtată cu reclamanta pe e-mail.
Conform art. 201 al.2 C.p.c reclamantei i-a fost comunicată întâmpinarea cererea reconvențională cu adresa emisă la data de 12.03.2014,aceasta a primit-o, la data de 17.03.2014, conform dovezii de înmânare aflată la fila 37, formulând în termenul de 10 zile, un răspuns la întâmpinare, dar și o întâmpinare la cererea reconvențională ,aflate la filele 38-44.
Prin întâmpinarea la cererea reconvențională reclamanta a arătat că nu sunt reale afirmațiile pârâtului, întrucât nu s-a opus niciodată ca acesta să păstreze legătura cu minora ,în modalitatea stabilită,nefiind de acord cu programul solicitat de el . A mai menționat că minora este la o vârstă fragedă, că a crescut neîntrerupt, încă de la naștere, alături de ea și că perioadele îndelungate petrecute într-o locuință total străină, în care ea nu a stat nici o clipă,lângă niște oameni pe care nu i-a văzut decât sporadic, ar reprezenta doar niște traume pe care ar urma să le suporte ca efect al solicitării pârâtului .În ceea ce privește condițiile pe care pârâtul afirmă că i le poate oferi minorei a arătat că, din analiza înscrisurilor depuse de el, reiese că nu deține un contract de muncă din care să rezulte un venit lunar stabil, ci doar un contract de prestări servicii, cu o valabilitate de 1 an de zile,iar cu privire la certificatul de depozit bancar a menționat că este întocmit pro causa și că nu dovedește decât lipsa totală de preocupare a acestuia pentru a contribui la cheltuielile de creștere ale minorei în condițiile în care, după cca. 2 ani de zile a virat în contul copilului suma de 528 lei.
Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a arătat că toate susținerile pe care pârâtul le face sunt nereale și pentru acest motiv nu pot fi dovedite prin nici un mijloc de probă. A mai menționat că prezenta cerere nu are alt scop decât să ușureze formalitățile birocratice legate de circulația în perimetrul european, precum și cele legate de procesul de pregătire școlară și extrașcolară pe care minora le urmează și că acuzațiile pe care acesta i le aduce referitoare la faptul că ar condiționa legătura cu minora de semnarea unui act în scopul exercitării exclusive a autorității părintești, sunt nereale.
La data de 8.04.2014 în baza art. 201 al.4,5 C.p.c instanța a dispus fixarea primului termen de judecată, pentru data de 24.04.2014,părțile fiind legal citate.
La termenul de judecată din data de 22.05.2014 instanța a admis probele propuse de părți conform art. 258 C.p.c.
Din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtului a reieșit faptul că acesta locuiește într-un imobil moștenit,compus din 3 camere, bucătărie,baie, mobilate și dotate corespunzător . A mai rezultat că realizează venituri suficiente pentru un trai decent și că are afecțiune pentru copilul său, contribuind la întreținerea lui .
Martora D. M., audiată la cererea reclamantei, a arătat că după divorț minora a locuit în țară, la ea, aproximativ l an de zile pentru că reclamanta a plecat în Franța ,însă a venit lunar acasă,iar după 1 an a luat-o și pe ea și nu au mai revenit. A mai menționat că în perioada în care minora a stat la ea pârâtul venea să o vadă la aproximativ 2 săptămâni ,însă nu a contribuit la întreținerea ei decât cu câteva alimente și știe că a plătit o sumă de aproximativ 500 lei, în 2 ani de zile pentru întreținerea acesteia. A mai învederat că din câte a înțeles ,din discuțiile cu fiica sa, dorește să exercite exclusiv autoritatea părintească pentru că a avut greutăți în a obține consimțământul pârâtului de a aduce fetița în țară, întrucât împuternicirea pentru emiterea pașaportului ei a venit cu o întârziere de l lună.A mai adăugat că pârâtul nu a fost totuși de rea credință i-a transmis reclamantei că nu poate obține împuternicirea la notariat la Călărași, iar acesta l-a îndrumat către notarul din București care le-a desfăcut căsătoria,iar lucrurile s-au rezolvat. A mai învederat că a fost acasă la pârât, respectiv în domiciliul mamei acestuia ,iar condițiile de viață i s-au părut decente ,însă fetița nu o cunoaște pe bunica paternă pentru că a văzut-o doar de 3 ori și că reclamanta și-a refăcut viața în străinătate, actualul soț are o relație foarte bună cu fetița, este foarte atașat de ea, amândoi câștigă bine ,fiind medici și locuiesc într-un imobil cu chirie. A mai menționat că minora merge la grădiniță și nu știe motivele pentru care fiica ei nu este de acord ca minora să locuiască și cu tatăl,însă a arătat că aceasta a avut greutăți atunci când a fost să obțină pașaportul minorei întrucât autoritățile au refuzat să ia act de cele dispuse în actul notarial și că aceleași probleme le-a avut și la ambasadă și la consulat. A mai precizat că atunci când minora locuia în țară exista afinitate între ea și tată însă de atunci a trecut l an și fetița nu-l mai știe.
Martorul A. F. E., audiat la cererea pârâtului, a arătat că
este prieten cu el de aproximativ 20 de ani, iar pe reclamantă a cunoscut-o după căsătorie și a văzut-o în câteva împrejurări când au venit în Călărași. A mai precizat că pârâtul a fost plecat în Franța cu reclamanta, că au locuit acolo aproximativ 2-3 ani, iar în acea perioadă el a fost cel care a stat mai mult cu fetița ,pentru că reclamanta lucra foarte mult, iar el negăsindu-și un loc de muncă în specialitatea pe care o avea ,a vrut locuri de muncă mai mult pasagere. A mai menționat că după divorț fetița a rămas la socrii pârâtului ,însă acesta a vizitat-o aproape săptămânal și chiar locuia la aceștia pe perioada vizitelor și că nu știe dacă pârâtul a încercat să-și vadă fiica în străinătate, dar cunoaște că a avut această intenție. A mai adăugat că știe că există un cont pe numele fetiței și că pârâtul depune bani în el dar nu știe ce sume și că acesta lucrează ca medic veterinar într-o comună și nu știe ca după divorț să fi avut dificultăți financiare. A mai învederat că din câte a înțeles de la pârât, reclamanta refuza atunci când acesta suna în Franța să-i dea fetița la telefon invocând diverse motive.A mai precizat că pârâtul locuiește împreună cu mama lui, dar și cu sora acestuia și familia ei, într-un imobil p+l, sora având la dispoziție etajul, iar pârâtul are la dispoziție 3 camere ,din cele 5 de la parter, mobilate corespunzător și că minora ar avea condiții decente în domiciliul lui în perioadele în care aceasta s-ar putea afla la el, iar în perioada în care este la serviciu se poate ocupa de ea, mama acestuia, care este pensionară și a fost cadru didactic. A mai arătat că din discuțiile avute cu pârâtul a înțeles că avea dificultăți să strângă banii necesari pentru a merge în Franța și să locuiască acolo pentru a-și vedea copilul ,iar pe de altă parte reclamanta nu ar fi fost de acord cu această vizită, întrucât are o relație cu altcineva și știe că de câte ori vorbeau la telefon, sfârșeau prin a se certau, reclamanta răstindu-se la pârât. A mai adăugat că de la pârât cunoaște că în Franța s-a ocupat el mai mult de fată,pentru că vorbeau pe internet și că pârâtul ține foarte mult la fetiță ,că este o persoană responsabilă, muncitoare, că nu are probleme cu alcoolul, cu jocurile de noroc sau alte vicii.
Instanța analizând actele si lucrările dosarului a reținut următoarea situație de fapt: în urma relațiilor de căsătorie pe care părțile le-au avut a rezultat minora E. I., născută la data de 11.03.2010 . Prin certificatul de divorț nr. 8409/17.09.2012 emis de BNP M. V. S. ,s-a dispus desfacerea căsătoriei, ca autoritatea părintească cu privire la minoră să fie exercitată în comun ,iar locuința ei să fie la mamă,tatăl putând să o viziteze ori de câte ori aceasta va veni în România sau el va merge în Franța și contribuind la întreținerea ei prin depunerea unor sume de bani, într-un cont deschis, cuantumul acestora rămânând la latitudinea lui.
Prin prezenta acțiune,reclamanta a solicitat să exercite exclusiv, pe viitor, autoritatea părintească cu privire la minoră .
La rândul său, pârâtul a solicitat,prin cererea reconvențională, modificarea programului de vizitare stabilit, în sensul extinderii acestuia.
Conform art. 403 C. civ, instanța poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților față de copiii lor minori,în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere inițial.
Prin certificatul de divorț mai sus menționat, părțile au stabilit de comun acord ca autoritatea părintească să se exercite în comun și singurul motiv invocat de reclamantă pentru modificarea acestei măsuri îl reprezintă așa zisa imposibilitate a ei de a veni și pleca cu copilul din țară.
În temeiul art. 397 C.civ. după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți,aceasta reprezentând regula,la care există și excepții instituite de prev. art. 398 și art. 399 C. civ., când aceasta se poate exercita exclusiv de un sigur părinte sau de o altă persoană, atunci când există motive întemeiate și ținându-se cont de interesul superior al copilului .
La art. 507 C. civ. sunt reglementate situațiile în care se poate exercita autoritatea părintească de un singur părinte, respectiv când unul dintre părinți este decedat,declarat mort prin hotărâre judecătoreasă ,pus sub interdicție, decăzut din drepturile părintești sau când din orice alt motiv nu își poate exprima voința.
La aceste motive expres și limitativ prevăzute de lege se mai adaugă și cele menționate în art. 31 al.2 indice 5 din Leg.272/2004,respectiv alcoolismul,boala psihică,dependența de droguri al celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte,condamnările pentru infracțiuni cu privire la trafic de persoane, trafic de droguri,cu privire la viața sexuală,precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
După cum se poate lesne observa,motivul invocat de reclamantă nu se circumscrie nici unuia dintre cazurile menționate mai sus,iar din analiza probatoriului administrat nu rezultă că ar exista vreun alt motiv temeinic,care să fie în interesul superior al minorei și care să determine modificarea modalității de exercitare a autorității părintești.Simplele afirmații ale reclamantei că ar fi avut greutăți la vamă sau la consulat în sensul că nu a fost recunoscut certificatul de divorț prezentat,nu sunt nici pe departe suficiente pentru a se stabili ca ea să exercite exclusiv autoritatea părintească cu privire la minoră, mai ales în condițiile în care, nu s-a dovedit că pârâtul ar fi fost de rea credință și ar fi împiedicat-o în vreun fel să plece sau să vină în țară, împreună cu minora .În acest sens ,chiar martora reclamantei recunoaște în declarația dată că pârâtul a colaborat cu mama și că i-a trimis acesteia procura necesară pentru obținerea pașaportului valabil al minorei,iar în plus, din cuprinsul certificatului de divorț rezultă că părțile au convenit ca minora să călătorească în și din străinătate, însoțită exclusiv doar de mama sa ,aceasta fiind împuternicită să ia și orice decizii cu privire la instituționalizarea fiicei ei,în sistemul de învățământ din Franța. Și dacă s-ar fi dovedit că pârâtul se opune plecării din țară a minorei, tot nu ar fi constituit un motiv temeinic,pentru modificarea autorității părintești, existând posibilitatea ca instanța să intervină și să suplinească lipsa consimțământului nejustificat al acestuia.
Din nici una din probele administrate nu a reieșit că ar fi în interesul superior al minorei ca doar mama să exercite autoritatea părintească cu privire la ea,ba mai mult este în interesul ei să păstreze legăturile cu ambii părinți, iar aceștia să hotărască în comun, conform art .397 C.civ, ce este mai bine pentru copilul lor ,cu atât mai mult cu cât, ambii sunt atașați de aceasta și fiecare dintre ei a făcut eforturi la un anumit moment din viață să-i asigure un trai decent, dar și afecțiunea de care are nevoie orice copil .
Față de această situație de fapt,instanța urmează a respinge acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.
Conform art.401 C civ. părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar în caz de neînțelegere între părți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitatea de exercitare a acestui drept.
În speță, așa cum s-a stipulat în certificatul de divorț, părțile au stabilit ca pârâtul să aibă legături personale cu minora, ori de câte ori aceasta va sosi în România alături de mama sa ,ori atunci când el va merge în Franța.
Așa cum a reieșit din declarația martorei D.,pârâtul nu și-a văzut fiica de aprox. 1 an de zile,întrucât reclamanta nu a mai venit în țară cu ea,iar conform declarației martorului A., a avut dificultăți să strângă banii necesari pentru a merge în Franța,la ea.
În aceste condiții este evident că sunt lezate atât dreptul tatălui de a avea legături cu copilul său, dar și dreptul copilului de a relaționa cu acesta.
Chiar martora reclamantei recunoaște în declarația dată că pârâtul și-a vizitat fiica,pe parcursul anului în care aceasta a locuit la ea,la aprox.2 săptămâni, iar relația dintre cei doi era foarte bună, fiind atașați unul de celălalt.
În plus,martorul A. declară că în ultima vreme,din cauza neînțelegerilor dintre părți,vizibile de altfel și din conținutul e-mailuri-lor schimbate între ei,pârâtul nu a mai avut posibilitatea nici să vorbească la telefon cu fiica sa.
În aceste condiții se impune așadar stabilirea unui program de vizitare a minorei de către tată,care să permită dezvoltarea relațiilor firești între el și fiica sa ,eliminându-se totodată liberul arbitru al mamei,care poate alege să nu vină în România mai mulți ani la rând,dar și eventuală imposibilitate financiară a tatălui, de a se deplasa în Franța.
Pe de altă parte, pârâtul a dovedit prin înscrisurile depuse la dosar ,prin declarația martorului audiat ,dar și prin referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul lui, că are la dispoziție 3 camere mobilate corespunzător,dintr-un imobil în care este coproprietar, dar și că prestează servicii în calitate de medic veterinar,având așadar condiții materiale decente pentru a putea să se îngrijească de fiica sa, în perioadele în care aceasta ar locui la el.În plus, în perioadele în care pârâtul ar fi la serviciu, minora ar putea rămâne la domiciliu cu bunica paternă, fostă profesoară, pensionată,conform declarației martorului A.. Nu se poate susține că minora ar fi traumatizată prin venirea în domiciliul tatălui său, câtă vreme relația dintre cei doi a fost bună,iar pârâtul este o persoană decentă,responsabilă,așa cum au afirmat ambii martori audiați în cauză.
Ca atare, instanța urmează a admite în parte cererea reconvențională formulată de pârât și în baza art. 401 C. civ. a încuviința ca pe viitor pârâtul să păstreze legăturile personale cu minora E. I., născută la data de 11.03.2010 și s-o ia în domiciliul lui după următorul program: în perioada 19-25 decembrie ,precum și 2 săptămâni în perioada vacanței de vară a acesteia.
Instanța a avut în vedere la stabilirea programului de vizitare ca minora să-și petreacă a doua zi de C. cu mama,în condițiile în care pe prima și-o petrece alături de tată și a cenzurat și solicitarea pârâtului ca minora să locuiască la el toată luna august, tocmai având în vedere vârsta fragedă a acesteia,faptul că nu este familiarizată cu locuința tatălui,cu membrii familiei acestuia, apreciind că două săptămâni sunt suficiente pentru a se reînnoda relația celor doi, dar și ca aceasta să nu simtă foarte tare lipsa mamei.
În baza art.453 C.p.c urmează a obliga reclamanta către pârât la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta A. C. M.,CNP_, domiciliată în loc. Voluntari, .,jud. Ilfov,rezindentă în Franța, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor, la Societatea Civilă de Avocați T. și ASOCIAȚII,cu sediul în C., .. 7, ., ., împotriva pârâtului A. M.,CNP_, domiciliat în Călărași,., jud. Călărași.
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant A. M. împotriva reclamantei pârâte A. C. M..
Încuviințează ca pe viitor pârâtul să păstreze legăturile personale cu minora E. I., născută la data de 11.03.2010 și s-o ia în domiciliul lui după următorul program: în perioada 19-25 decembrie ,precum și 2 săptămâni în perioada vacanței de vară a acesteia.
Obliga reclamanta către pârât la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică din data de 17.07.2014 .
PREȘEDINTE GREFIER
E. D. E. D. M.
Red. E.D./Dact.DM./5 ex./ 23.07.2014
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1354/2014.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 256/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|
