Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 3549/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3549/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 3163/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILA NR . 3549/2014
Ședința publică de la 15 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. D.
Grefier V. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul A. F. în contradictoriu cu pârâta S.C. P. S.A., având ca obiect plată nedatorată.
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 08.12.2014 și au fost consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, pentru ca părțile să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 15.12.2014, iar în urma deliberărilor avute a pronunțat următoarea soluție ;
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.05.2014 sub nr._, reclamantul A. F., CNP_, domiciliat în Călărași, . jud. Călărași, a chemat în judecată pe pârâta .., înmatriculată la O.R.C. București sub numărul J_, având CUI_, cu sediul în București, .. 132, ., parter, ., cu punct de lucru situat în Călărași, .. 2-4, jud. Călărași, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei de a-i restitui suma de_,45 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data de 30.05.2008 și până la data restituirii efective, precum ți obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajatul societății pârâte în perioada 2007-2008, în funcția de conducător auto, iar în cursul anului 2008, ca urmare a unui control efectuat de către organele de conducere, s-a apreciat existența unor pierderi de motorină ce au fost calculate per total la efectivul auto și prin raportare la anumite normative, condiții în care s-a stabilit ca ar fi existat lipsă în gestiune pentru fiecare conducător auto în parte.
Reclamantul mai arată că la acel moment, respectiv în cursul lunii mai 2008, i s-a pus în vedere, pentru a da dovadă de bună credință, să achite contravaloarea unui eventual prejudiciu pe care se aprecia ca l-ar fi cauzat pentru ca, ulterior, să se facă cercetări și în urma cărora să se stabilească dacă și ce sume s-ar datora.
De teama presiunilor conducerii societății, a pierderii locului de muncă, deși avea cunoștință de faptul că nu a prejudiciat societatea, a fost de acord să plătească această sumă, fiindu-i eliberate chitanțe fiscale.
Mai arată că, ulterior s-a formulat plângere penală împotriva sa și a altor colegi conducători auto, responsabili cu motorina sau îndeplineau alte funcții în cadrul societății, pentru infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 215 ind. l C.p..
Plângerea penală a format obiectul dosarului nr. 327l/P/2008 și a fost soluționată prin rezoluția de scoatere de sub urmărire penală pronunțată la data de 13.11.2013.
Reclamantul precizează că în ceea ce-l privește, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, motivat de faptul că fapta penală de care a fost învinuit nu ar exista, avându-se în vedere faptul că nu s-a putut stabilit un consum exact de combustibil de către conducătorii auto, acesta fiind variabil și oscilant, în funcție de împrejurările concrete pentru fiecare în parte.
Întrucât nu a existat niciun temei pentru a plăti suma, reclamantul solicită a-i fi restituită, deoarece nu a produs niciun prejudiciu societății pârâte, fapta de care aceasta l-a acuzat nu există, astfel că pârâta poate fi obligată să-i restituie suma de bani pe care a plătit-o nejustificat și care a contribuit la mărirea patrimoniului pârâtei și la micșorarea patrimoniului său în mod nejustificat, astfel că între acestea există o legătură strânsă de cauzalitate. De asemenea, îmbogățirea nu s-a întemeiat pe un just temei, nu a avut o cauză legitimă și nici nu există altă modalitate juridică pentru recuperarea sumei plătite nejustificat.
În drept, reclamantul își întemeiază acțiunea pe disp. art. 1345-1348 Cod.civil.
În susținerea acțiunii, reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus în copii certificate rezoluția de scoatere de sub urmărire penală pronunțată la data de 13.11.2013 de P. de pe lângă Judecătoria Călărași în dosarul nr. 3271/P/2008, chitanțe, procesul verbal de informare nr. 33/24.03.2014 și C.I.
La data de 19.05.2014, reclamantul a depus precizări la acțiunea introductivă de instanță prin care învederează că indicele de inflație aferent perioadei 2008- aprilie 2014 este de 34,09% și suma totală este de_ + 12.388 lei (_ lei x 34,09% =12.388 lei), respectiv suma de_ lei care constituie debitul principal cu actualizarea cu indicele de inflație la nivelul lunii mai 2014.
În termen legal, pârâta S.C. P. S.A. a depus întâmpinareprin care a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justa cauza, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, pârâta arată că acțiunea în îmbogățire fără justa cauză se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani. Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, acest termen începe să curgă din momentul când sărăcitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât îmbogățirea altuia în detrimentul său, cât și persoana care a realizat acea îmbogățire.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul reclamantului de a solicita restituirea sumei achitate în vederea reparării prejudiciului cauzat prin sustragerea de combustibil din rezervoarele autovehiculelor pe care acesta le conducea, la momentul la care era angajat, s-a prescris în condițiile în care suma a fost achitată în luna mai a anului 2008, iar termenul general de prescripție de 3 ani s-a împlinit în luna mai a anului 2011 și nu a fost întrerupt sau suspendat prin nici una dintre modalitățile prevăzute expres de lege. Astfel, conform cu disp. art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe:
a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanța judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;
c) printr-un act începător de executare.
Potrivit art. 13 din decretul nr. 167/1958, cursul prescripției se suspendă:
a) cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă
acte de întrerupere;
b) pe timpul cât creditorul sau debitorul face parte din Forțele Armate ale Republicii Populare Române, iar acestea sânt puse pe picior de război;
c) până la rezolvarea reclamației administrative făcută de cel îndreptățit, cu privire la despăgubiri sau restituiri, în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de
poștă și telecomunicații, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la înregistrarea reclamației.
Cum niciunul dintre aceste cazuri de întrerupere sau suspendare nu a intervenit în cursul prescripției extinctive, pârâta arată că termenul s-a împlinit în luna mai a anului 2011. În acest sens, mai arată că nu a recunoscut niciodată că a datorat către reclamant suma achitată în vederea reparării prejudiciului cauzat prin sustragerea de combustibil din rezervoarele autovehiculelor pe care acesta îl conducea.
Întrucât cererea de chemare în judecată a fost introdusă de către reclamant la data de 06.05.2014, iar plățile au fost efectuate de către reclamat în luna mai a anului 2008, pârâta arată că termenul general de prescripție de 3 ani s-a împlinit încă din luna mai 2011, mai mult de 3 ani.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justa cauză, pârâta arată că acțiunea civilă prin care persoana care a suferit o diminuare a patrimoniului său, ca urmare a îmbogățirii fără justă cauză a patrimoniului altei persoane, se adresează justiției, solicitând obligarea acesteia din urmă la restituirea valorii îmbogățirii realizate în detrimentul său.
Promovarea acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justa cauza (actio in rem Verso) este subordonată îndeplinirii a două grupe de condiții cumulative, și anume:
1. condiții materiale: a) să existe o mărire a patrimoniului pârâtului și o scădere a patrimoniului reclamantului; b) între sporirea patrimoniului pârâtului și diminuarea patrimoniului reclamantului să existe o legătură (să fie efectul unei cauze unice); și
2. condiții juridice: a) îmbogățirea și sărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice; b) îmbogățitul să fie de bună-credință; buna lui credință fiind prezumată, nu trebuie dovedită; c) sărăcitul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului.
Acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justa cauza are caracter subsidiar și, în consecință, poate fi exercitată numai în absența oricărui alt mijloc juridic de recuperare a pierderii suferite.
În cazul în care sărăcitul reclamant are la dispoziție acțiunea bazată pe contract, delict sau alt izvor de obligații, nu poate fi promovată acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justa cauza.
Tot astfel, acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justa cauza este inadmisibilă și atunci când reclamantul urmărește, în realitate, să obțină o reparație pe care este îndreptățit să o pretindă pe calea unei acțiuni prescrise sau care este susceptibilă de a fi paralizată de către pârât prin invocarea unei excepții având acest efect. Dreptul la restituire, cât și obligația de restituire a îmbogățirii fără justă cauză nu au ca sursă un act juridic, ci izvorăsc din faptul juridic licit al îmbogățirii fără justă cauză.
Pârâta mai arată că la data de 22.05.2014, reclamantul A. F. a redactat și semnat nota explicativă prin care a recunoscut prejudiciul cauzat și, prin aceeași notă explicativă și-a luat angajamentul să achite în integralitate prejudiciul cauzat. Nota explicativă, semnată de către A. F. reprezintă un act juridic unilateral, o promisiune de plată făcută de acesta, comunicată și acceptată prin primirea sumei de bani ce reprezintă obligația asumată de către reclamant prin promisiunea făcută și neinsistarea în tragere la răspundere penală a făptuitorilor.
Fiind un act juridic unilateral, promisiunea (angajamentul) de plata este irevocabil in virtutea principiului irevocabilității actelor juridice unilaterale. Fundamentul principiului irevocabilității actului unilateral rezida, în necesitatea respectării drepturilor terților, precum și a situațiilor juridice create, cu scopul asigurării securității circuitului civil iar singurele excepții de la acest principiu sunt limitativ prevăzute de lege.
Revocarea unui act juridic unilateral este prohibită dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile ca manifestarea de voință să producă consecințe juridice, existența acestora să fie legată de menținerea voinței inițiale, iar consecințele produse să determine crearea sau consolidarea unor drepturi ale terților.
În consecință, atâta vreme cât a încasat suma de bani a cărei restituire se cere, în temeiul angajamentului(promisiunii) de plată semnat de către reclamant, existând astfel un act juridic ce a stat la baza plății, pârâta arată că reclamantul nu poate solicita restituirea sumei în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, ci din contră, atâta vreme cât plata a fost făcută în temeiul unui act juridic, presupusul drept la restituire nu poate izvorî din faptul juridic licit al îmbogățirii fără justă cauză ci din același act juridic în temeiul căruia a fost efectuată plata.
Raportat la nelegalitatea și netemeinicia cererii, pârâta arată că în fapt, în perioada noiembrie 2007- mai 2008 în care reclamantul A. F. deținea funcția de conducător auto în cadrul S.C. P. S.A., acesta a sustras, în repetate rânduri combustibil din autovehiculul încredințat în vederea desfășurării activității salariale.
În urma efectuării unui control, la începutul lunii mai a anului 2008, conducerea societății a constatat că autovehiculul condus de către reclamant, avea o medie de consum mai mare decât cea normală și, în urma întocmirii unor situații privind alimentările cu motorină, consumurile de motorină, kilometrii parcurși, s-a ajuns la concluzia ca în ceea ce-l privește pe conducătorul auto, se identifica o lipsă substanțială de carburant, fapt pentru care a formulat o plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Chemat să justifice lipsurile de carburant constatate, pârâta arată că reclamantul a recunoscut imediat că, de comun acord, împreună cu colegul său, au hotărât sustragerea carburantului din autovehiculele pe care le utilizau, carburant a cărui lipsă a fost constatată și pe care îl vindeau către terți. În acest sens, la data de 25.05.2008, ambii conducători auto au dat câte o notă explicativă, prin care recunoșteau săvârșirea faptelor și prejudiciul cauzat și s-au obligat ca în termen de o săptămână de la întocmirea notei să procedeze la repararea prejudiciului cauzat, prin „plata numerar a cantității de motorină", iar în caz contrar urmând să suporte consecințele legale.
Întrucât, atât numitul B. V., cât și reclamantul A. F. au achitat în întregime prejudiciul cauzat, pârâta arată că nu a mai insistat în tragerea la răspundere penală a acestora, considerând că repararea prejudiciului patrimonial este suficient, astfel că nu a mai susținut plângerea formulată, nu a mai propus spre administrare alte probe, manifestând înțelegere față de cei doi învinuiți, deoarece aceștia reparaseră de bunăvoie, prejudiciul cauzat. Deoarece organele de urmărire penală fuseseră sesizate cu o faptă pentru care împăcarea părților nu înlătură răspunderea penală, s-a continuat urmărirea penala împotriva numiților B. V. si A. F.. Față de neinsistența în tragerea la răspundere penala a acestora, manifestând înțelegere față de cei doi învinuiți, pârâta arată că nu s-a constituit nici măcar parte civila în procesul penal, tocmai pentru că cei doi recunoscuseră fapta, o regretau și au reparat de bunăvoie prejudiciul cauzat, fapt pentru care, organele de urmărire penală au dispus scoaterea acestora de sub urmărire penala. Soluția dispusă a fost luată tocmai în considerarea circumstanțelor atenuante generate de repararea prejudiciului cauzat de către cei doi învinuiți.
La acest moment, după o perioada de aproximativ 6 ani de la data reparării în întregime a prejudiciului, pârâta consideră că în mod nejustificat, bazându-se probabil pe soluția dispusă de către organele de urmărire penală, obținută tot din înțelegerea și bunăvoința de care a dat dovadă, cele doua persoane care au săvârșit împotriva sa infracțiunea de furt, cauzându-i un prejudiciu, pe care de bunăvoie l-au reparat, îi solicită restituirea sumei de bani achitate, pe calea unei acțiuni în îmbogățirea fără justa cauza, fără însă a exista un temei pentru aceasta solicitare.
Susținerea reclamantului, că ar fi fost de acord să achite contravaloarea prejudiciului „de teama presiunilor conducerii societății, a pierderii locului de munca și întrucât avea cunoștința faptului că nu a prejudiciat societatea", este absurdă având în vedere că prejudiciul pe care reclamantul s-a obligat a-l repara a fost într-adevăr creat de către acesta.
Față de susținerile reclamantului că nu este vinovat, fiind „determinat" de către reprezentanții pârâtei să semneze nota explicativă de teama pierderii locului de munca, de ce același reclamant la numai câteva zile după semnarea acestei note a formulat și depus o cerere de încetare a contractului individual de munca cu acordul părților?! Care ar mai fi fost raționamentul recunoașterii săvârșirii unei fapte atât de grave în scopul de a-și păstra locul de muncă, dacă la numai 8 zile după recunoașterea faptei reclamantul a înțeles să solicite încetarea de comun acord a contractului individual de munca?!
Mai mult decât atât, în nota explicativă dată de către reclamant, acesta a înțeles să descrie pe larg faptele sale. Or, dacă acesta într-adevăr nu ar fi săvârșit faptele descrise, ar fi prezentat, oare desfășurarea faptelor, pe larg, riscând sancțiuni penale, doar pentru a mai rămâne încadrat în muncă pentru o perioada de 8 zile?
În realitate, pârâta consideră că acțiunea formulată de către reclamant a fost promovată de către acesta cu rea - credință, acesta încercând doar a se sustrage de la repararea prejudiciului pe care l-a creat și pe care s-a obligat a-l repara.
Pe cale de consecință, având în vedere că sumele achitate de către reclamant au fost datorate de către acesta în baza prejudiciului cauzat subscrisei, precum și a angajamentului de plată semnat de către acesta, prin voința sa liber exprimată și neafectată de niciun viciu de consimțământ, în măsura în care se va trece peste excepțiile invocate, pârâta solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Întrucât reclamantul a depus în scris precizări (filele 65 – 66), pârâta a depus completare la întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată (filele 76 – 80).
Întrucât reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, s-a fixat prim termen de judecată la data de 25.07.2014, când reclamantul a înțeles să-și modifice acțiunea, temeiul de drept constând în plată nedatorată.
Reclamantul a depus răspuns la completarea întâmpinării formulată de pârâtă (filele 98 – 99).
Părțile au solicitat și instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, interogatorii și audierea martorului B. propus de reclamant – fila 144 și a martorilor G. M. și D. G. pentru pârâtă - filele 145,146.și a respins proba cu expertiză propusă de pârâtă.
La cererea instanței, a fost depusă copia dosarului de urmărire penală nr. 3271/P/2008.
Constatând probele administrate, instanța a reținut cauza spre soluționare și a amânat pronunțarea la data de 15.12.2014 pentru ca părțile să depună concluzii scrise.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În data de 28.05.2008 cu chitanțele nr._ respectiv_, precum și în data de 30.05.2008 cu chitanța_ reclamantul a achitat pârâtei suma totală de_,45 lei cu titlu de c/val prejudiciu motorină- fila 12 dosar.
În data de 13.11.2013, P. de pe lângă Judecătoria Călărași a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului A. F., reclamant în prezenta cauză, pentru infracțiunea de delapidare prev. de art.215 ind.1 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. ( 1969) întrucât fapta nu există ( f.9-11 ).
Față de dispozițiile art.248 alin.1 C.p. civilă., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Prescripția extinctivă reprezintă un mijloc de stingere a dreptului la acțiune în sens material, prin neexercitarea dreptului de către titularul său în termenul prevăzut de lege și constituie o sancțiune juridică pentru neglijența titularului dreptului.
Plata nedatorată reprezintă executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia.
Prin efectuarea unei plăți nedatorate conform art.992 – 993 C.civ. (de la 1864 față art.6 alin.2 din Legea nr.71/2011 și data faptului juridic) se naște un raport juridic în temeiul căruia solvensul devine creditorul unei obligații de restituire a ceea ce el a plătit, iar accipiensul este debitorul aceleiași obligații.
Prescripția extinctivă reprezintă un mijloc de stingere a dreptului la acțiune în sens material, prin neexercitarea dreptului de către titularul său în termenul prevăzut de lege și constituie o sancțiune juridică pentru neglijența titularului dreptului.
Acțiunea în vederea restituirii sumei nedatorate este o acțiune patrimonială, astfel că va putea fi intentată în termenul de prescripție de drept comun, de 3 ani, potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958. Acest termen începe să curgă din momentul când solvensul a cunoscut sau trebuia să cunoască împrejurarea că plata a fost nedatorată.
Or, în cauză potrivit susținerilor reclamantului din acțiune coroborate cu răspunsurile date la interogatoriu ( întrebările nr.15,23, 24 f. 1390-140 ) precum și declarația dată în dosarul de urmărire penală în aprilie 2010 rezultă că reclamantul a recunoscut producerea prejudiciului constrâns de împrejurări (invocând inclusiv anumite presiuni executate asupra sa în cursul cercetării administrative a faptei).
Rezultă, din cele expuse că reclamantul cunoștea încă de la momentul achitării prejudiciului ( între 28-30 mai 2008 ) faptul că suma nu era datorată.
Prin urmare, termenul de prescripție a început să curgă din 30.05.2008, urmând să fie analizat de instanță față de Decizia Î.C.C.J., S.U. nr.1/2014, în raport de prevederile Decretului nr.167/1958.
În ceea ce privește curgerea prescripției extinctive acesta se întrerupe numai în condițiile art.16 din Decretul nr.167/1958, cauzele de întrerupere fiind așadar legale și limitative. Efectuarea unor cercetări penale, finalizate prin scoaterea de sub urmărire penală nu constituie un motiv de întrerupere a termenului de prescripție deoarece asemenea cercetări nu reprezintă ieșirea din pasivitate a reclamantului și neregăsindu-se printre dispozițiile legale enunțate.
Instanța urmează a înlătura susținerile conform cărora reclamantul a recunoscut producerea prejudiciului și a consimțit la recuperarea acestuia ca urmare a presiunilor exercitate de factori din conducerea societăți( asimilate în opina sa cu forță majoră ) ca nefiind de natură a constitui o cauză legală de suspendare a cursului prescripției.
Acestea sunt expres și limitativ prevăzută la art.13 și 14 din D167/1958 și nu se regăsesc în cauză.
Oricum, chiar și dacă temerea invocată de reclamant ca fiind asimilată cu forță majoră, s-ar lua în considerare, aceasta a încetat în momentul în care el ar răspuns dând declarații în cursul cercetării administrative efectuate de unitate în cursul anului 2008 și în momentul în care în care a dat declarații la poliție, cu privire la aceeași faptă imputată, în cursul anului 2010.
În consecință, având în vedere că termenul de prescripție a dreptului la acțiune a început să curgă în data de 30.05.2008 rezultă că s-a împlinit în data de 30.05.2011.
Or, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată în data de 06.05.2014, momentul până la care dreptul subiectiv putea fi valorificat (30.05.2011), fiind depășit.
Pentru considerentele expuse, față de finalitatea instituției prescripției extinctive de sancționarea a atitudinii culpabile a creditorului constând în inactivitatea acestuia, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare și va respinge acțiunea reclamantului ca fiind prescrisă.
Cazând în pretenții, reclamantul urmează a fi obligat, în conformitate cu dispozițiile art.453 alin.1 Cod. proc. civilă la plata sumei de_ lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă și pe cale de consecință:
Respinge ca fiind prescrisă acțiunea introdusă de reclamantul A. F., CNP_, domiciliat în Călărași, ..7, ., împotriva pârâtei .., înmatriculată la O.R.C. București sub numărul J_, având CUI_, cu sediul în București, .. 132, ., parter, ., cu punct de lucru situat în Călărași, .. 2-4, jud. Călărași.
Obligă pe reclamant către pârâtă la plata sumei de_ lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Călărași .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. I. L. V.
Red. DI.
Tehnored.L.V.
Ex.4/25.02.2015 .
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3473/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1992/2014. Judecătoria... → |
|---|
