Plângere contravenţională. Sentința nr. 1479/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1479/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 2294/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Sentința civilă nr. 1479/2014
Ședința publică de la 02 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE- I. D.
Grefier - M. G.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de către petentul A. F. E. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ dresat la data de 19.03.2014 de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. CĂLĂRAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu s-au prezentat.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei și s-a învederat că intimatul prin întâmpinare, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Având în vedere că petentul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a administrat probe în apărare, conform dispozițiilor art. 255 C.proc.civ., instanța apreciază administrată proba cu înscrisuri, ca fiind admisibilă potrivit legii și de natură a duce la soluționarea procesului, motiv pentru care, o încuviințează în conformitate cu prevederile art. 258 C.proc.civ.
Totodată, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile deschise asupra fondului și reține cauza spre soluționare.
I N S T A N ȚA
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /2013, la data de 28.03.2014, petentul A. F. E., domiciliat în Călărași, ., ., ., CNP_, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ dresat la data de 19.03.2013 de agent constatator din cadrul intimatului,I.P.J. Călărași prin care solicită anularea procesului-verbal de contravenție.
În motivarea plângerii petentul arată că la data de 19.03.2013 a fost sancționat contravenționale deoarece a condus autoturismul proprietatea personală marca Focus nr. de înmatriculare_ , pe .,semnalizând, a virat stânga pe . ar fi cedat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversarea străzii, prin loc semnalizat, respectiv „ trecerea pietoni.
Petentul arată că a faptul că la data și ora menționată în procesul verbal a condus autoturismul pe . pe trecerea de pietoni menționată de către agentul constatator nu circula nici un pieton, fapt ce poate fi confirmat și de înregistrarea video pe care polițistul a efectuat-o.
În susținerea plângerii, au fost atașate procesu-verbal de contravenție contestat și în copie conforme cu originalul, dovada de circulație . nr._ și a C.I. .
În conformitate cu dispozițiile art. 206 C.proc.civ. s-a procedat la comunicarea cererii principale și a înscrisurilor atașate către intimat, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea respectivei comunicări.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului-verbal ca legal și temeinic întocmit, acesta fiind sancționat contravențional pentru fapta de a nu fi acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în mod regulamentar în traversare.
Precizează intimatul că fapta contravențională nu a fost înregistrată cu ajutorul aparatului radar.
Apreciază intimatul că procesul-verbal de contravenție este legal întocmit, fapta săvârșită fiind prevăzută de art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată în conformitate cu prevederile art. 100 alin. 3 lit. b, sancțiunea principală a amenzii atrăgând, în mod corelativ, și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o perioadă de 30 zile.
Consideră intimatul că procesul-verbal îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ.
În susținerea întâmpinării este propusă proba cu înscrisuri, fiind atașate, în copie: cazierul contravențional al petentului, procesul-verbal de contravenție . nr._/ 19.03.2014.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 205 C.proc.civ.
Se solicită de către intimat judecarea cauzei și în lipsă.
În conformitate cu dispozițiile art. 206 alin.1 C.proc.civ. întâmpinarea a fost comunicată petentului, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la primirea respectivei comunicări.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare și, la termenul de judecată din 02.06.2014 .
Analizând actele și lucrările dosarului în soluționarea plângerii contravenționale, instanța retine următoarele:
La data de 19.03.2014, petentului i s-a încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 340 lei, întrucât nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în mod regulamentar în traversare, fapta constituind contravenția constituind contravenția prev. de art. 135 lit.h alin. 1 din HGR nr.1391/2006 și sancționată de art.100 alin3 lit.b din O.U.G. nr.195/2002 rep..
Procesul-verbal atacat este semnat de petent cu obiecțiuni.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța consideră că situația de fapt reținută de către agentul constatator corespunde realității nefiind contestată de petent.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța reține următoarele:
Principiul proporționalității sancțiunii ce își are originea în art.53 din Constituție impune anumite obligații în sarcina organelor de aplicare a sancțiunilor.
Astfel, în aprecierea gravității faptei trebuie avute în vedere mai multe criterii ce țin de starea de fapt și care pot indica un grad mai ridicat sau mai redus de periculozitate socială a faptei. Primul dintre acestea este, în mod evident, gradul de culpabilitate a contravenientului.
Potrivit disp. art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În cauză, petentul învederează faptul că este angajat în calitate de conducător auto și o suspendare a dreptului de a conduce automobile pe drumurile publice ar putea duce la pierderea locului de muncă.
Instanța apreciază fapta săvârșit de petent ca având un grad ridicat de pericol social, datorită urmării care s-ar fi putut produce (pierderea vieții), lipsa unei urmări concrete a faptei nefiind un argument pentru reindividualizarea sancțiunii.
Totodată, instanța reține că deși o sancțiune juridică nu trebuie să reprezinte un scop în sine, aceasta este un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate. Sancțiunile juridice constituie mijloace de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.
Față de cele expuse, instanța constată că sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel că va respinge plângerea formulată de petentul A. F. E. în contradictoriu cu intimatul I. Călărași .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul A. F. E., domiciliat în Călărași, ., ., ., CNP_ împotriva procesului-verbal . nr._/ 19.03.2013 încheiat de IPI Călărași, cu sediul în municipiul Călărași, ., județul Călărași .
Cu drept de apel, în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
-JUD. D. I. - - G. M.-
Red. DI
Tehnored GM
Ex.5 / azi 10.06.2014.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2509/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3034/2014. Judecătoria... → |
|---|








