Pretenţii. Sentința nr. 2143/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2143/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 3833/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CALARASI- JUDETUL CALARASI

SENTINTA CIVILA NR.2143

Sedința publică din data de 04.09.2014

Instanța compusă din:

Președinte - E. D. E.

Grefier - Ș. J.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta . împotriva pârâtei C. SA, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat pentru reclamantă cons. jur. B. N, lipsă fiind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța din oficiu verificându-și competența conform art. 159 C.p.c pune în discuție excepția de necompetență teritorială, invocată de pârâtă prin întâmpinare și acordă cuvântul pe aceasta.

Cons. jur. B. N., pentru reclamantă ,având cuvântul, solicită respingerea excepției, față de faptul că instrumentarea dosarului de daună s-a făcut la Călărași, iar conform prev. art.115 al.3 C.pr.civ., competența instanței poate fi și cea de la sediul său, ia fiind cea care are posibilitatea alegerii instanței, în cazul în care aceasta este alternativă.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față;

Prin cererea introdusă la această instanță la data de 03.06.2014 și înregistrată sub nr._, reclamanta S.C. C. A. SA, cu sediul în Sibiu, ..5, jud. Sibiu, prin .- Suc. Călărași, cu sediul în Călărași,..219, jud. Călărași, înregistrată la O.R.C.sub nr.J_, CUI_, a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, ..38, sector 1, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 8.000 lei, reprezentând c/val. despăgubire, la care se va adăuga dobânda legală, începând cu data de 13.03.2013 și până la achitarea integrală a debitului,precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, la data de 11.01.2013, asiguratul său Tene I., în timp ce circula pe DN 4, pe raza loc. G., jud.Călărași, în direcția București, cu autoturismul înmatriculat sub nr._, datorită carosabilului acoperit cu polei, a intrat în coliziune cu autoturismul înmatriculat sub nr._, aparținând numitului C. F.. A mai arătat că a fost dresat procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2013, de I.P.J.Călărași, din care reiese că asiguratul său se face vinovat de producerea accidentului. A mai adăugat că în baza poliței RCA, ._/11.09.2012, pe care o avea încheiată cu asiguratul Tene I., la solicitarea persoanei păgubite, C. F., în vederea reparării autoturismului avariat, a deschis dosarul de daună RA0012CL13 și i-a achitat acestuia suma de 8.000 lei, la data de 13.03.2013.

A mai învederat că așa cum rezultă din procesul verbal de contravenție, cauza accidentului a reprezentat-o existența poleiului ce acoperea drumul și care nu a permis asiguratului său să evite coliziunea cu un alt autovehicul, ceea ce conduce la concluzia că vinovăția incumbă în fapt pârâtei care avea obligația, în calitate de administrator al drumului național, de a-l menține în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță. Întrucât pârâta nu și-a îndeplinit această obligație legală, reclamanta a mai precizat că ea este cea care trebuie să suporte în fapt despăgubirile plătite pentru aducerea în starea inițială a autovehiculului numitului C. F., fiind întrunite în persoana ei condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art.1349 C.civ.

A mai precizat că în temeiul art. 22 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, „conform căruia în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă, pentru pagube produse prin accidente de vehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia“,astfel că se subrogă în drepturile asiguratului său împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, în speță, pârâta.

A mai adăugat că este îndreptățită atât la recuperarea sumei de 8000 lei, cât și la plata dobânzii legale aferente calculată de la data plății despăgubirii 13.03.2013, până la achitarea integrală a ei.

A mai învederat că deși a convocat pârâta la mediere, aceasta a refuzat invitația, situație în care solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În dovedirea cererii sale reclamanta a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri depunând în acest sens la dosarul cauzei următoarele: declarațiile date de Tene I., C. F. și U. V., polița de asigurare RCA, procesul verbal de contravenție, autorizația de reparație, certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor implicate în coliziune, cărțile de identitate și permisele de conducere ale persoanelor implicate, proces verbal de constatare daune, fotografii, deviz de reparație, facturi, declarație de acceptare despăgubiri, adresa de invitație la conciliere, ordine de plată .

În drept, 1349 C. civ., art. 22 din Leg.136/1995,art.115 al.1 pct.3, art.30 al.1, art.192 și 194 C.pr.civ.

Cererea nu a fost legal timbrată.

Procedând la regularizarea cererii, instanța i-a pus în vedere reclamantei să precizeze cuantumul dobânzilor legale și să achite taxa de timbru, aferentă acțiunii.

Reclamanta s-a conformat solicitării, precizând, în termen legal că valoarea dobânzii legale calculată până la momentul introducerii acțiunii este cuantum de 421,30 lei, depunând totodată și taxa de timbru în cuantum de 540 lei.

Cererea a fost comunicată pârâtei, care a primit-o la data de 19.06.2014.

În termen legal, pârâta C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, ..401A, sector 6, înregistrată la ORC sub nr.J_, CUI_, cont IBAN RO56 RNCB_ 0001, deschis la B.C.R.Sucursala Unirea a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a ei, față de faptul că în cauză nu există identitate între persoana sa și titularul dreptului în același raport juridic, calitatea procesuală fiind o condiție esențială de admisibilitate a acțiunii . A invocat totodată excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

În motivarea excepției lipsei calității sale procesuale pasive a arătat că sectorul de drum pe care s-a produs incidentul intră conform prev. art.7 din OG 43/1997, în administrarea Consiliului Local al orașului Gruiu, fiind vorba de un drum care asigură legătura orașului cu satele ce îi aparțin, astfel că, potrivit art.22 din OG 43/1997 acesta avea calitatea de administrator al lui, dar și obligația legală a-l menține corespunzător circulației.

În motivarea excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași, a arătat că sediul său este pe raza sectorului 1 București, unde solicită a fi declinată competența.

Pe fond a arătat că în procesul verbal de contravenție se reține culpa conducătorului auto, asigurat al reclamantei, care nu s-a adaptat condițiilor de trafic, în sensul că nu a ținut cont de faptul că drumul era acoperit cu polei și nu a redus viteza de circulație, acesta fiind motivul pentru care după efectuarea unei depășiri nu a putut reintra pe banda sa de mers în condiții de siguranță, intrând în coliziune cu un autovehicul ce circula regulamentar.

A mai arătat că potrivit art.48 din OUG 195/2002R, conducătorul de autovehicul este obligat să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze la condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță. A mai adăugat că drumul era în stare corespunzătoare traficului rutier, însă ,conform declarațiilor celor implicați în incident, ploaia care cădea s-a transformat în polei datorită temperaturii scăzute,aspect care însă nu poate fi reproșat în nici un caz administratorului drumului, care nu are posibilitatea de a interveni în acel moment în nici un fel pentru a preveni producerea accidentelor, culpa aparținând în exclusivitate conducătorilor auto care trebuie să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo.

A mai adăugat că în aceste condiții nu există legătură de cauzalitate între paguba cauzată și persoana sa, motiv pentru care solicită respingerea acțiunii formulate ca fiind neîntemeiată, în condițiile în care reclamanta este cea care trebuie să achite și să suporte în exclusivitate prejudiciul cauzat de asiguratul său prin fapta lui culpabilă.

În drept a invocat art. 205 C.p.c ,OUG 195/2002R.

În dovedire a înțeles să se folosească de proba cu acte, însă nu a depus nimic la dosar.

Întâmpinarea a fost comunicată reclamantei prin adresa emisă la data de 01.07.2014, iar la data de 10.07.2014, aceasta a formulat un răspuns la ea, prin care și-a menținut cu privire la fondul cauzei, punctul de vedere exprimat prin acțiune.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, a solicitat respingerea acesteia, motivat de faptul că potrivit prev. art.6, 21 al.1 și 40 al.1 din OG 43/1997, drumurile de interes național, cum este cel pe care s-a produs accidentul, sunt în administrarea pârâtei și nu a Consiliului Local al orașului Gruiu.

A solicitat totodată și respingerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași, motivat de faptul că în materia asigurărilor, există și o competență alternativă, iar potrivit art.115 al.3 C.pr.civ.terțul prejudiciar poate introduce acțiune direct și la instanța sediului său.

La data de 10.07.2014, instanța a fixat termen de judecată pentru 04.09.2014, când a fost prezentă doar reclamanta, iar instanța a pus în discuție cu prioritate, conform art.248 C.pr.civ.,excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași, pe care a admis-o pentru următoarele considerente: conform art.107 C.pr.civ., ce reprezintă regula generală în materie, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În speță, obiectul dosarului are legătură cu materia asigurărilor, reclamanta fiind un asigurător RCA, care s-a subrogate în drepturile asiguratului său, împotriva pârâtei, putând fi aplicabile, cu privire la competența instanțelor și dispozițiile art.115 C.pr.civ., care stipulează în al.1, că cererea mai poate fi introdusă la instanța de la domiciliul sau sediul asiguratului, de la locul unde se află bunurile asigurate sau de la locul unde s-a produs riscul asigurat, iar în alin.3 și că terțul prejudiciat poate introduce acțiune direct și la instanța sediului său.

Reclamanta a precizat că îi sunt aplicabile prev. art.115 al.3 C.pr.civ., motivat de faptul că dosarul de daună a fost instrumentat la Călărași, localitate aflată în raza de competență a Judecătoriei Călărași.

Instanța a considerat însă că aceste dispoziții legale nu îi sunt aplicabile, întrucât ea nu este terț prejudiciat în cauză, deoarece conform art.22 Lg.136/1995, s-a subrogat prin plata despăgubirii în toate drepturile și obligațiile asiguratului său, iar pe de altă parte faptul că dosarul de daună ar fi fost instrumentat la Călărași nu înseamnă că aici este și sediul reclamantei, așa cum stipulează textul invocat, acesta aflându-se la Sibiu, în timp ce la Călărași nu există decât o sucursală, fără personalitate juridică.

Față de această situație de fapt, având în vedere că nu ne aflăm în nici unul din cazurile prev. de art.115 al.1 C.pr.civ.,întrucât domiciliul asiguratului, bunul asigurat, dar și locul unde s-a produs riscul asigurat se află în raza de jurisdicție a Judecătoriei Oltenița, jud.Călărași, rămân aplicabile dispozițiile ce reprezintă regula generală în materie, respectiv art.107 C.pr.civ.

Ca atare, având în vedere că sediul pârâtei se află în raza de jurisdicției a Judecătoriei Sector 1 București, instanța urmează a declina competența soluționării cauzei în favoarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași, invocată de pârâtă.

Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanta S.C. C. A. SA, cu sediul în Sibiu, ..5, jud. Sibiu, prin .- Suc. Călărași, cu sediul în Călărași,..219, jud. Călărași, înregistrată la O.R.C.sub nr.J_, CUI_, și pe pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, ..38, sector 1,în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din data de 04.09.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. D. E. Ș. J.

Red. E.D.

Tehnored.Ș.J.

Ex.3/08.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2143/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI