Rezoluţiune contract. Sentința nr. 564/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 564/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 7632/202/2013
Dosar nr._
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ NR.564
Ședința publică din data de 26.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. O.
GREFIER: G. V.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta P. B. împotriva pârâților P. G. și P. M., având ca obiect rezoluțiune contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamanta asistată de av. D. M. și pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța procedează la identificarea pârâților, respectiv P. G. ce se legitimează cu C.I. . nr._ și P. M. ce se legitimează cu C.I. . nr._.
Instanța având în vedere că în schimbul întreținerii, reclamanta a înstrăinat imobilul, apreciază că în cauză este un contract de întreținere și nu de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere așa cum a fost denumit impropriu de către părți.
Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
La interpelarea instanței, reclamanta arată că în schimbul întreținerii, a predat imobilul fiului său P. T., dar acesta a decedat și nu are moștenitori decât pe frații lui, respectiv pârâții în cauză. Mai arată că este bolnavă și are nevoie de îngrijire permanentă.
Pârâții P. G. și P. M., având pe rând cuvântul, precizează că sunt de acord cu acțiunea formulată de reclamantă și că nu au posibilități materiale să asigure întreținerea acesteia pe viitor, dar că îi vor acorda sprijin în găsirea unei persoane, care în schimbul imobilului, să-i asigure întreținerea cuvenită.
Instanța acordă cuvântul în probațiune.
Av. D. M. pentru reclamantă, având cuvântul, în susținerea acțiunii solicită admiterea probei du înscrisurile existente la dosar.
Pârâții, având pe rând cuvântul, nu au probe de administrat în cauză.
În baza art. 258 C.p.c. raportat la art.255 C.p.c., instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă, ca fiind admisibilă potrivit legii, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Instanța constată probele administrate.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Av. D. M. pentru reclamantă, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii în sensul de a se dispune rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere și repunerea reclamantei în situația anterioară încheierii contractului. Fără cheltuieli de judecată.
Pârâții, având pe rând cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul de a se dispune rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere întreținere și repunerea reclamantei în situația anterioară încheierii contractului.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față ;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 13.12.2013 și înregistrată sub nr._, reclamanta P. B., domiciliată în .. Călărași, CNP_, i-a chemat în judecată pe pârâții P. G., domiciliat în .. Călărași, CNP_ și P. M., domiciliat în .. Călărași, CNP_, solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 1956 în data de 21.02.1995 de BNP P. D. și repunerea în situația anterioară încheierii susmenționatului contract de vânzare cumpărare, prin redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului compus din suprafața de 2000 mp teren loc de casă și o construcție din chirpică, acoperită cu țiglă, compusă din 2 camere, sală, antreu și anexe gospodărești, situat în .. Călărași.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat cu fiul său P. T., contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 1956 în data de 21.02.1995 de BNP P. D. prin care, în schimbul imobilului, aceasta se obliga să asigure toate cele necesare traiului, constând în: hrană, locuință, încălzire, îmbrăcăminte, medicamente în caz de nevoie, iar la data decesului, să suporte cheltuielile cu înmormântarea și cu respectarea datinilor creștinești.
Reclamanta mai arată că la data de 05.10.1999 fiul său P. T. a decedat și că acesta nu a fost căsătorit și nu are nici copii.
Se mai arată de către reclamantă că de la data decesului fiului său s-a descurcat singură, dar din cauza bătrâneții nu este în stare să-și poarte singură de grijă, motiv pentru care a fost nevoită să desființeze acest contract.
În dovedirea acțiunii reclamanta a înțeles să se folosească de înscrisuri, sens în care a depus la dosar în copie certificată contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 1956 în data de 21.02.1995 de BNP P. D., adeverința nr. 3881/03.12.2013 emisă de Primăria comunei V. Ț., acte de stare civilă ale părților și înscrisuri emise de OCPI Călărași din care rezultă că imobilul nu este grevat de sarcini.
Prezenți în instanță, pârâții au învederat că sunt de acord cu acțiunea formulată de reclamantă și că nu au posibilități materiale să asigure întreținerea acesteia pe viitor.
Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La dat de 21.02.1995, reclamanta a încheiat cu numitul P. T. contractul de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.1956 în data de 21.02.2005 de Notarul public P. D. (fila 5).
Prin contractul menționat reclamanta P. B. a înstrăinat imobilul compus din suprafața de 2000 mp teren loc de casă și o construcție din chirpică acoperită cu țiglă compusă din 2 camere, sală, antreu și anexe gospodărești situat în .. Călărași în schimbul întreținerii viagere cu cele necesare traiului, respectiv hrană, locuință, încălzire, medicamente în caz de nevoie, iar la data decesului să o înmormânteze cu respectarea datinilor creștinești.
Având în vedere natura obligației principale și anume prestarea întreținerii, instanța a calificat contractul de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere ca fiind contract de întreținere.
Din certificatul de deces . nr._, înregistrat sub nr.34 în data de 05.10.1999 rezultă că numitul P. T. a decedat.
Debitorul întreținerii, numitul P. T. era obligat în baza contractului menționat să acorde întreținerea în natură în condițiile prevăzute în contract, iar în lipsa unor stipulații speciale potrivit regulilor aplicabile obligațiilor de a face contractate intuitu personae.
Contractul de întreținere (conform Codului civil de la 1864 aplicabil în speță) este un contract nenumit, cu titlu oneros, aleatoriu, sinalagmatic, consensual, translativ de proprietate.
Fiind un contract nenumit, contractul de întreținere intră sub incidența principiilor generale care guvernează materia contractului. Astfel, se aplică regulile generale din materia obligațiilor înscrise în art.1020-1021 Cod civil, cu privire la condiția rezolutorie care este subînțeleasă dacă una din părți nu-și îndeplinește obligațiile asumate.
În cauză neexecutarea contractului de întreținere de către debitorul inițial P. T., obligat intuitu personae, este fortuită datorită decesului acestuia.
Totodată, creditoarea întreținerii reclamanta P. B. nu a acceptat ca moștenitorii debitorului întreținerii să preia obligația de întreținere. De altfel, nici moștenitorii debitorului întreținerii, pârâții P. G. și P. M. nu sunt de acord cu preluarea obligației de întreținere, deoarece nu au posibilități materiale pentru a asigura întreținerea reclamantei.
Așadar, imposibilitatea de executare nu este temporară. Prin urmare, neexecutarea fiind permanentă și fortuită se aplică teoria riscului contractual, riscul contractului sinalagmatic fiind suportat de debitorul obligației imposibil de executat, respectiv de debitorul întreținerii, instanța urmând a dispune rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.1956 în data de 21.02.1995 de BNP P. D..
Ca efect al rezoluțiunii pentru neexecutare, indiferent că aceasta este culpabilă sau fortuită, este incontestabil că dreptul de proprietate asupra bunului – imobilul compus din suprafața de 2000 mp teren loc de casă și o construcție din chirpică acoperită cu țiglă compusă din 2 camere, sală, antreu și anexe gospodărești situat în .. Călărași, prestat de reclamantă – beneficiara întreținerii va fi redobândită de aceasta. În schimb, valoarea întreținerii prestate, datorită caracterului aleatoriu al contractului nu trebuie restituită.
În consecință, imobilul ce face obiectul contractului de vânzare – cumpărare menționat, compus din suprafața de 2000 mp teren loc de casă și o construcție din chirpică, acoperită cu țiglă, compusă din 2 camere, sală, antreu și anexe gospodărești, situat în .. Călărași, va reintra în patrimoniul reclamantei P. B.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art. 453 alin.1 C.p.c., partea care pierde procesul, la cererea părții care a câștigat urmează să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Față de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, proces al intereselor private, instanța va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea reclamantei P. B., domiciliată în .. Călărași, formulată în contradictoriu cu pârâții P. G., domiciliat în .. Călărași, CNP_ și P. M., domiciliat în .. Călărași.
Dispune rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.1956 în data de 21.02.1995 de BNP P. D. și pe cale de consecință:
Imobilul ce face obiectul contractului de vânzare – cumpărare menționat, compus din suprafața de 2000 mp teren loc de casă și o construcție din chirpică, acoperită cu țiglă, compusă din 2 camere, sală, antreu și anexe gospodărești, situat în .. Călărași, reintră în patrimoniul reclamantei P. B..
Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2014.
Președinte, Grefier,
O. V. V. G.
Red.O.V.
Dact.VG
Ex.5/ 17.03.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1591/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 488/2014. Judecătoria... → |
|---|








