Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 3506/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3506/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 6785/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3506
Ședința publică de la 11 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. O. A.
Grefier E. A.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta N. F. A. în contradictoriu cu pârâtul D. O. I. ,având ca obiect exercitare autoritate părintească minor.
La apelul nominal s-a prezentat reclamanta personal asistată de av. G. I., pentru pârât curator special av. N. N., lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier după care:
Conf. art 321 cod pr. civ. instanța procedează la audierea martorilor propuși de reclamantă respectiv R. I. și A. P., sub prestare de jurământ ale căror declarații au fost consemnate în procese verbale separate atașate la dosar.
Av G. I pentru reclamantă depune la dosar interogatori scris și solicită a face în cauză aplicarea dispoz art 358 cod pr civ.
Instanța ia act că nu mai sunt cereri de formulat sau probe noi de administrat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Av G. I. pentru reclamanta, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, în sensul ca prin sentința civilă ce se va pronunța să se stabilească ca autoritatea părintească cu privire la minoră să fie exercitată de reclamantă, domiciliul acesteia să fie tot la ea, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei calculată la venitul minim pe economie. Cu cheltuieli de judecată.
Din probele administrate în cauză rezultă că pârâtul a abandonat acest copil de când avea 2 luni,m nu s-a mai interesat ,nu a contribuit cu nimic la întreținerea acestuia.
Av N. N, curator special al pârâtului având cuvântul arată că nu este de acord ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de reclamantă, regula este în comun, toate deciziile ce urmează a fi luate pentru minoră trebuie să fie luate în comun de ambii părinți. Solicită a se admite în parte acțiunea în sensul de a se stabili locuința minorei la reclamantă și a fi obligat pârâtul la plata unei contribuții lunare cu titlu de pensie de întreținere calculată în raport de venitul minim pe economie.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de fată;
Prin cererea introdusă la această instanța la data de 06.10.2014 și înregistrată sub nr._ ,reclamanta N. F. A. , CNP_, cu domiciliul în Călărași ., .,., cu domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură în Călărași, ., Jud. Călărași ( la părinți N. I. și L. jud. Călărași, a chemat în judecată pe pârâtul D. O. I. , CNP_, domiciliat în Călărași ..1, .,. Jud. Călărași, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se stabilească ca autoritatea părintească cu privire la minora D. A. D., născută la data de 10.04.2012 să fie exercitată de reclamantă, să se stabilească locuința minorei tot la aceasta cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere calculată la venitul minim pe economie, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că în urma relațiilor de concubinaj pe care le-a avut cu pârâtul a rezultat minora D. A. D., născută la data de 10.04.2012 . A mai precizat că la scurt timp după nașterea minorei s-au despărțit definitiv în fapt pârâtul plecând din domiciliul comun ; că de la despărțire pârâtul nu a mai dat nici un semn de viață, nu a contribuit cu nimic la creșterea ,educarea și întreținerea minorei ; nu l-a interesat în nici un fel de situația acestui copil.
A mai arătat că având în vedere că trebuie luate anumite decizii în legătură cu acest copil este în interesul minorei ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de aceasta.
În dovedirea cererii sale reclamanta a înțeles să se folosească de proba cu martori,interogatoriu, referatul de anchetă socială și înscrisuri, depunând în acest sens la dosarul cauzei copiile C.I. și a certificatului de naștere al minorei.
În drept a invocat prev. art. 398 al 1 și 2,484,502 al 2, 496 al 1, 499 al 1,529 al 1 și 2 teza I cod civil și art. c453 cod pr. civilă.
Cererea a fost legal timbrată.
Deși legal citat și prin publicitate lărgită pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Martorii audiați la cererea reclamantei au arătat că părțile au un copil minor și că din anul 2012 acest copil se află în grija reclamantei care este ajutată de părinți ; că pe pârât nu l-a văzut venind să vadă acest copil ; că pârâtul nu a contribuit cu nimic la creșterea acestuia.
Au mai precizat martorii că minorul are condiții de creștere și educare, că reclamanta locuiește împreună cu părinții săi într-o vilă cu mai multe încăperi cu tot ce este necesar ; că minora are în jur de 2 ani iar pârâtul a părăsit-o când aceasta era mică o lună ,două.
Din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantei a reieșit că reclamanta și minora locuiesc cu bunicii materni în locuința proprietatea bunicilor materni compusă din șapte camere, living, mobilate și dotate corespunzător, având condiții bune de locuit ; că bunicii materni au o asociație familială în Big Bazar și sunt și proprietarii apartamentului din .> A mai reieșit faptul că pârâtul de la data despărțirii nu a mai vizitat acest copil și nu a contribuit material la creșterea minorei ; că minora era îngrijită corespunzător la data efectuării anchetei, mama prezintă multă afecțiune pentru fiica sa și dorește să se ocupe pe mai departe de acest copil .
Instanța analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarea situație de fapt: în urma relațiilor de concubinaj dintre părți a rezultat minora D. A. D., născută la data de 10.04.2012 .
Prin probele administrate în cauză, reclamanta a dovedit că este un părinte responsabil, care se preocupă de bunăstarea materială a copilului ei, dar și că are condiții pentru a-i asigura un trai decent și în plus, are și o relație afectuoasă, strânsă, cu acesta. Astfel din declarațiile martorilor a reieșit că reclamanta locuiește împreună cu bunicii materni care au o casă de locuit compusă din 7 camere și living ,cu tot ce este necesar că ea se ocupă permanent de minora iar minora este foarte atașată de mamă. Pe de altă parte, pârâtul, nu a mai vizitat minora ,nu a contribuit la întreținerea ei, ceea ce dovedește că nu este în nici un fel interesat de soarta acesteia .
Având în vedere că reclamanta este singurul părinte, care în ultimii 2 ani s-a implicat efectiv în creșterea, educarea și întreținerea copilului, ținând cont și de vârsta fragedă a acesteia, de doar 2 ani și 6 luni, care are nevoie de o grijă și atenție specială ,pe care doar mama i le poate oferi, instanța apreciază că este în interesul superior al copilului să fie exercitată autoritatea părintească, doar de către reclamantă.
Față de această situație de fapt, văzând și dispozițiile art. 505 și urm. C. civ. urmează a admite acțiunea reclamantei.
Conform art. 496 C. civ. urmează ca locuința minorei să fie stabilită la reclamantă, având în vedere că aceasta a făcut dovada că-i poate asigura un trai decent .
Având în vedere că ambii părinți sunt datori să contribuie, în solidar, la întreținerea copiilor lor minori, ale căror nevoi sunt prezumate de lege ,în baza art. 402 C civ rap. la art. 529 al. 2 C civ, urmează a obliga pârâtul către reclamantă, în favoarea minorei D. A. D., născută la data de 10.04.2012, la plata unei pensii de întreținere, în sumă de 150 lei, din venitul lui net lunar, începând de la data introducerii acțiunii (06.10.2014) și până la majoratul acesteia.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere instanța a avut în vedere venitul minim pe economie, dar și faptul că nu mai are alți minori în întreținere.
În baza art 453 cod pr civ urmează a obliga pârâtul către reclamantă la plata sumei de 560 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta N. F. A. , CNP_, cu domiciliul în Călărași ., .,., cu domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură în Călărași, ., Jud. Călărași ( la părinți N. I. și L. jud. Călărași, împotriva pârâtului D. O. I. , CNP_, domiciliat în Călărași ..1, .,. Jud. Călărași
Stabilește locuința minorei D. A. D., născută la data de 10.04.2012, la reclamantă .
Dispune ca autoritatea părintească cu privire la minora D. A. D., născută la data de 10.04.2012 să se exercite exclusiv de reclamantă.
Obligă pârâtul către reclamantă, în favoarea minorei D. A. D. născută la data de 10.04.2012, la plata unei pensii de întreținere, în sumă de 150 lei, din venitul lui net lunar, începând de la data introducerii acțiunii (06.10.2014) și până la majoratul acesteia.
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 560 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică, azi 11.12.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Jud. A. N. O. A. E.
Red.AN
Tehnored. AE
Exp.5/azi 15.12.2014.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 700/2014.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1667/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|








