Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1435/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1435/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 1753/202/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1435

Ședința publică din data de 13.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - V. O.

GREFIER - G. V.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C. E. S.A. Călărași în contradictoriu cu pârâta P. I. , având ca obiect acțiune în răspundere civilă contractuală.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, învederându-se faptul că reclamanta,prin cererea de chemare în judecată, a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 411 alin.2 C.proc.civ., după care:

Conform dispozițiilor art. 131 C.p.c. instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, rap. la art. 94 pct.1 lit. j C.p.c. coroborat cu art. 107 C.p.c..

Considerând proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă, ca fiind admisibilă potrivit legii, concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art.258 C.p.c. rap. la art.255 alin.1 C.p.c., o încuviințează.

Instanța, constată probele administrate și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.03.2015 sub nr._, reclamanta ., cu sediul în Călărași, ., ., cod unic de înregistrare_, înregistrată în Registrul comerțului sub nr. J_, a chemat în judecată pe pârâta P. I., având CNP_, domiciliată în Călărași, ..9, ., ., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligată la plata sumei de 490,32 lei reprezentând contravaloare servicii alimentare cu apă și majorări de întârziere, precum și cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanta arată că în baza relațiilor contractuale între aceasta și pârâtă a prestat servicii la adresa mai sus menționată constând în livrare de apă rece și de canalizare pentru care pârâta avea obligația de a plăti contravaloarea acestora conform contractului nr. 4348/24.07.2008 încheiat între părți. Arată că beneficiarul serviciilor este obligat să achite contravaloarea facturii în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii acestora. Precizează că întârzierea în achitarea sumelor datorate atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului. A arătat de asemenea că în perioada 13.12._15 pârâta nu a achitat contravaloarea serviciilor lunare în valoare de 335,35 lei, efectuând doar plăți sporadice. Se mai învederează că pârâta are o datorie reală față de reclamantă mult mai mare, însă există titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească pentru sume datorate anterioare celor solicitate prin prezenta acțiune.

Precizează că pârâta a fost notificată la adresa de domiciliu, însă aceasta nu a achitat facturile până la momentul de față, figurând în evidențe cu un debit restant în valoare de 490,32 lei .

În dovedire a depus copii de pe următoarele înscrisuri: situație facturi restante (fila 8), fișa sintetică (file 9-12 ), notificare - somație (fila 13), contractului nr. 4348/1/24.07.2008 (filele 14-19) și facturi fiscale (file 20-37 ), confirmări de primire (f.38).

În drept a invocat disp. art. 30 alin.1 și art.148-150 din Lg.134/2010 privind C.pr.civ. cu modificările și completările ulterioare, art.969 și art.1073 C.civ. (vechi), art.1350 și 1516 C.civ., art.31 alin.7 și 8 din Lg.242/2006 a serviciului de alimentare cu apă și canalizare, art.120 alin.7 C.pr.fiscală.

Pârâta, deși legal citată, acesta nu a depus întâmpinare, nu s-a prezentat și nici a formulat vreo apărare.

În ședința de judecată din data de 13.05.2015, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Între reclamantă și pârâtă s-a încheiat în data de 24.07.2008 contractul nr. 4348/1, având ca obiect asigurarea serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, pe durată nedeterminată conform art. 4 (filele 14-19 din dosar).

În temeiul contractului menționat, reclamanta a furnizat utilități pârâtei dar acesta nu a achitat contravaloarea acestora. Astfel, pârâta P. I., figurează cu un debit în cuantum de 490,32 lei ce reprezintă servicii prestate în perioada: 13.12.2012 – 13.03.2015 și majorări de întârziere aferente, conform înscrisurilor depuse la dosar (filele 8-12).

Potrivit dispozițiilor art. 249 C.p.c. „cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.

Instanța reține că prin dovedirea existenței contractului nr. 4348/1/24.07.2008 (filele 14 – 19), a facturilor fiscale emise (filele 20-27) și a înscrisurilor contabile depuse, respectiv, fișa sintetică și situația facturilor restante (filele 8– 12), reclamanta a dovedit existența dreptului de creanță reprezentând contravaloare utilități furnizate pentru perioada 13.12.2012 – 13.03.2015, în cuantum de 335,35 lei.

Din punct de vedere probator, reclamanta beneficiază de prezumția relativă de culpă a debitorului contractual, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 1082 C.civ. (de la 1864 față de data încheierii contractului). Ca atare, instanța va reține că reclamanta și-a dovedit pretențiile prin înscrisurile menționate anterior și cu ajutorul prezumției relative amintite.

Pârâta a fost notificată (pusă în întârziere), cu privire la cuantumul sumei datorate prin adresa nr. 7626/23.07.2014 (fila 13).

Aceasta nu a făcut însă proba contrarie prezumției, prin dovedirea plății sumelor solicitate de către reclamantă, astfel încât instanța va reține că pârâta P. I. nu și-a executat obligația de plată a creanței în cuantum de 490,32 lei.

Cu privire la capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere, instanța reține că au fost stabilite prin acordul de voință al părților fiind consemnate la art.14 alin.2 din contractul de furnizare nr.4348/1/24.07.2008. Potrivit acestui articol, neachitarea facturii în termen de 30 zile atrage penalități de întârziere care sunt egale cu nivelul dobânzii pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor în vigoare, penalitățile datorându-se începând cu prima zi după data scadenței.

Așadar, având în vedere și prezumția de culpă a debitorului contractual față de dispozițiile art. 1082 C.civ. instanța constată că reclamanta are dreptul la plata acestor majorări de întârziere în cuantum de 154,97 lei conform fișele contabile de la filele 8-12, sume pe care pârâta nu le-a achitat.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art. 453 alin.1 C.pr.civ., partea care pierde procesul, urmează a fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată iar cealaltă parte să formuleze cerere în acest sens .

În consecință instanța va obliga pe pârât la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii admise, în cuantum de 39,28 lei constând în taxa judiciară de timbru (fila 4 ).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, cererea reclamantei S.C. E. S.A. CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, ., ., formulată în contradictoriu cu pârâta P. I., având CNP_, domiciliată în Călărași, ..9, ., ..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 490,32 lei din care suma de 335, 35 lei reprezentând contravaloare servicii prestate conform facturilor fiscale emise în perioada: 13.12.2012 – 13.02.2015, iar suma de 154,97 lei reprezentă majorări de întârziere.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 39,28 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie.

Cu drept de apel, în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică din data de 13.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. V. V. G.

.

Red. O.V.

Tehnored. V.G.

Expl. 4/ 08 .06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1435/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI