Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 359/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 359/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 9287/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILA Nr.359 /2015

Ședința Camerei de Consiliu din 02.02.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE- I. D.

Grefier - V. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .> și pe pârâtul B. D. având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.p.c.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei:

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 C.pr.civ. rap. la art. 1027 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

În temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., admite pentru reclamantă proba cu înscrisurile atașate formularului de cerere și, întrucât pârâtul nu a formulat întâmpinare, în temeiul art.1030 alin. 2 C.pr.civ., urmează să se pronunțe în baza actelor aflate la dosarul cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de chemare în judecată reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.012.2014 sub nr.9287/ 202/2014 reclamanta S.C. E. S.A., cu sediul în Călărași, ., . a chemat în judecată pe pârâtul B. D. CNP_ ,domiciliat în Călărași,.. D28,., . jud. Călărași, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1624,79 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pe perioada 15.01._14 și la plata sumei de 232,18 lei majorări de întârziere pentru neachitarea în termen a facturilor. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că, prin contractul nr.4241/17.07.2008 pârâtul s-a obligat să achite contravaloarea facturilor de apă, iar reclamanta să furnizeze apa potabilă, apa rece pentru prepararea apei calde și să evacueze apele uzate menajere cu măsurarea consumului la branșament.

Conform cererii, facturile emise de reclamantă sunt scadente la 15 zile de la emitere, beneficiarul fiind obligat să le achite în 30 zile de la aceeași dată, în caz contrar reclamanta fiind îndreptățită să calculeze penalități de întârziere la nivelul celor stabilite pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca acestea să depășească debitul principal.

Reclamanta a invocat un prejudiciu în valoare totală de 1856,97 lei, compus din suma de 1624,79 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pe perioada 15.01._14 și din suma de 232,18 lei, majorări de întârziere pentru neachitarea în termen.

În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 1025-1032 C.pr.civ.

În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri în copie xerox: situația facturilor restante la 19.11 2014, fișa sintetică la data de 20.11.2014, notificare din 22.07.2014, contractul nr.4241/17.07.2008 și copii ale facturilor neachitate.

Pârâtul, cu toate că i-au fost comunicate cererea, formularul de răspuns și înscrisurile depuse de reclamantă, nu a formulat întâmpinare.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 17.07.2008 între reclamantă și pârât a fost încheiat contractul nr.4241, având ca obiect furnizarea apei potabile, a apei reci pentru prepararea apei calde menajere și evacuarea apei uzate menajere, cu măsurarea consumului la branșament.

Conform art. 5 și 14 din contract, furnizorul se obligă să factureze și să încaseze lunar contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă și să aplice penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru creanțele bugetare, iar conform art. 6 debitorul se obligă să achite integral și la termen contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare din subsol și apartamente.

Din facturile fiscale acceptate și din precizările depuse de reclamantă la dosarul cauzei, instanța reține că pârâta a beneficiat în perioada 15.01._14, de furnizarea apei potabile în valoare de 1624,79 lei.

Pârâtul nu a susținut sau dovedit că a contestat vreuna dintre facturile emise de reclamantă.

De asemenea, nu a susținut sau dovedit că achitat aceste facturi și nici alt mod de stingere a obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate de reclamantă.

În drept, întrucât contractul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, iar conform art.102 alin.1 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil „Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”, la soluționarea pe fond a prezentei cauze instanța va avea în vedere normele legale în vigoare la data încheierii contractului.

Conform dispozițiilor art. 969-970 C.civ.1864, obligațiile contractuale legal asumate, au putere de lege între părțile contractante.

Cum pârâta nu a dovedit că ar fi contestat facturile emise de reclamantă, instanța constată că acesta și-a însușit implicit prestarea serviciului asumat de reclamantă prin contract cu privire la cantitățile și valorile înscrise în facturi, recunoscând astfel îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de reclamantă.

Având în vedere interdependența și reciprocitatea obligațiilor rezultate din contractul sinalagmatic cu executare succesivă încheiat de părți, întrucât reclamanta și-a îndeplinit obligațiile sale contractuale, pârâtei îi revenea sarcina ca la termenele și în condițiile stabilite prin contract să își îndeplinească obligația proprie de plată a contravalorii facturilor emise de reclamantă.

Sub aspect probator, conform prevederilor art. 249 C.pr.civ., întrucât reclamanta a dovedit în fața instanței îndeplinirea obligațiilor contractuale, îi revine pârâtei sarcina de a proba stingerea obligației corelative, fie prin plată, fie prin alt mod prevăzut de lege pentru stingerea obligațiilor.

Cum, pârâta nu a făcut nicio probă în acest sens și nici nu a dovedit vreo cauză străină, exoneratoare, în acord cu disp. art. 1082 C. civil 1864, fiind prezumat astfel în culpă contractuală, instanța reține că acesta, deși a beneficiat de furnizarea apei potabile în valoare de 1624,79 lei, nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale emise de reclamantă, fapt pentru care, în acord cu prevederile contractuale anterior enumerate, reclamanta i-a calculat majorări de întârziere în cuantum 232,18 lei.

Majorările de întârziere sunt datorate conform art. 14 alin. 2 din contract, ce prevede că penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale și se datorează începând cu prima zi după data scadenței, fără a depăși cuantumul debitului.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt întemeiate în limitele precizate, urmând a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1624,79 lei reprezentând servicii facturate în perioada 15.01._14 și la plata sumei de 232,18 lei reprezentând majorări de întârziere calculate conform contractului de la data scadenței fiecărei facturi restante și până la 28.02.2014 ( de 0,04 % pe zi de întârziere, și de câte 0,03 % pe zi de întârziere după data de 01.03.2014, până la achitarea debitului, fără ca nivelul majorărilor să depășească cuantumul debitului principal.

Conform dispozițiilor art. 1031 C.pr.civ. ce prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și ținând cont de solicitarea reclamantei în acest sens, instanța va obliga pârâta și la plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezenta cauză, respectiv suma de 50 lei, reprezentând taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂRĂȘTE :

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. E. S.A., cu sediul în Călărași, ., . împotriva pârâtului B. D. CNP_ ,domiciliat în Călărași,.. D28,., . jud. Călărași.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1624,79 lei reprezentând servicii facturate în perioada 15.01._14.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 232,18 lei reprezentând majorări de întârziere calculate conform contractului de la data scadenței fiecărei facturi restante și până la 28.02.2014 ( de 0,04 % pe zi de întârziere, și de câte 0,03 % pe zi de întârziere după data de 01.03.2014, până la achitarea debitului, fără ca nivelul majorărilor să depășească cuantumul debitului principal .

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de taxa de timbru.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. I. L. V.

Red. DI

Tehnored.L.V.

Ex.4/ 09.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 359/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI