Plângere contravenţională. Sentința nr. 408/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 408/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 8870/202/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 408

Ședința publică din data de 04.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – O. V.

Grefier – V. G.

Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulate de către petentul S. I. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr.5_/13.11.2014, dresat de agent constatator din cadrul intimatului DIRECȚIA GENERALĂ A POLIȚIEI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat av. D. L. pentru petent, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:

Instanța, din oficiu invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași și acordă cuvântul în acest sens.

Av. D. L. pentru petent, având cuvântul, solicită admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași față de locul săvârșirii contravenției.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față;

La data de 27.11.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._, plângerea contravențională formulată de petentul S. I., domiciliat în municipiul Slobozia, ., ., ., legitimat cu CI . nr._, cu sediul procesual ales la C.. Av. D. M. L. în municipiul Călărași, .. 9, județul Călărași, în contradictoriu cu Direcția Generală a poliție Municipiului București, cu sediul în municipiul București, .. 6, sector 5 și împotriva p procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 13.11.2014 întocmit de către DGPMB - Biroul Poliție Rutieră, solicitând anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 13.11.2014 ca fiind netemeinic și pe cale de consecință exonerarea de la plata amenzii

contravenționale aplicată, precum și anularea măsurii complementare privitor la reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

În motivarea plângerii contravenționale, petentul arată că la data de 13.11.2014, ora 16,15, în timp ce conduceam autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . barajul Mărășești, spre . cu Splaiul Unirii, a virat către dreapta, iar la aproximativ 10 - 15 m a fost oprit de către un agent al Poliției Rutiere care i-a solicitat documentele la control și i-a precizat că nu a acordat prioritate pietonilor ce traversau intersecția .

Petentul mai arată că, urmare a controlului efectuat, a fost întocmit procesul verbal de contravenție . nr._ prin care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 360 lei, precum și cu sancțiunea complementară de reținere a permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

Față de sancțiunea aplicată, petentul consideră că actul contravențional este netemeinic motivat de faptul că la momentul în care a virat spre dreapta, pe trecerea de pietoni nu se afla angajat în traversare nici o persoană. Mai mult de atât, mai arată că rula cu o viteză de aproximativ 5-7 km/h, deoarece era o intersecție foarte aglomerată, iar în cazul în care o persoană s-ar fi aflat pe trecerea de pietoni, ar fi putut opri mașina fără nici un impediment și fără a pune în pericol integritatea și sănătatea persoanei sau persoanelor angajate în traversare.

În drept, petentul invocă disp. art. 31 din OG 2/2001.

În dovedire sunt propuse spre administrare probele cu înscrisuri (filele nr. 7 – 9 din dosar) și un martor .

În conformitate cu dispozițiile art. 206 C.proc.civ. s-a procedat la comunicarea cererii principale și a înscrisurilor atașate către intimat, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea respectivei comunicări.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului-verbal ca legal și temeinic întocmit, acesta fiind sancționat contravențional pentru fapta prevăzută de art. 135 lit. h din OUG 195/2002.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 205 C.proc.civ.

Analizând actele dosarului instanța în soluționarea excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 130 alin.2 C.proc.civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Întrucât litigiul contravențional este o pricină referitoare la persoane, competența de soluționare aparține exclusiv judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, conform art. 32 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 13.11.2014 întocmit de către DGPMB - Biroul Poliție Rutieră (fila 7), petentul a fost sancționat contravențional întrucât în ziua de 13.11.2014 a condus automobilul cu nr. de înmatriculare_ pe . barajul Mărășești, spre . cu Splaiul Unirii, a virat către dreapta, fără a acorda prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare prin loc marcat și prevăzut cu indicator .

Având în vedere că locul săvârșirii faptei – . Unirii, București se află în circumscripția Judecătoriei Sectorul 4 București, instanța va admite excepția și va declina competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Sectorul 4 București .

În drept, au fost avute în vedere dispozițiile art.130 alin.2 C.proc.civ, art. 32 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și cele ale Hotărârii Guvernului nr. 337/1993.

Pentru considerentele expuse, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași și va declina în favoarea Judecătoriei Sectorul 4 București, competența teritorială de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul S. I. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/13.11.2014 și în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ A POLIȚIEI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași, invocată din oficiu de instanță.

Declină în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București competența teritorială de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul S. I., domiciliat în municipiul Slobozia, ., ., ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/13.11.2014, în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ A POLIȚIEI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, .. 6, sector 5.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. V. V. G.

Red. O.V

Tehnored.V.G.

Ex. 3/ 06.02.2015

ROMÂNIA

Judecătoria Călărași

., Călărași

www.portal.just.ro; e-mail_

Dosar nr._

Data emiterii: 06.02.2015

Către,

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

În conformitate cu dispozițiile Sentinței civile nr. 408 pronunțată la data de 04.02.2015 în dosarul nr._, vă înaintăm acest dosar în care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul S. I., domiciliat în municipiul Slobozia, ., ., ., în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ A POLIȚIEI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.

Dosarul sigilat și numerotat conține un număr de 33 file.

Vă mulțumim pentru colaborare,

PREȘEDINTEGREFIER

V. O. V. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 408/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI