Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1654/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1654/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 2677/202/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1654/2015
Ședința camerei de consiliu de la 02 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. A.
Grefier I. B.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C. E. E. S.A. în contradictoriu cu pârâta M. A., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu s-au prezentat.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:
Analizând, prin prisma dispozițiilor art. 255 C.proc.civ., proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă instanța o apreciază ca fiind admisibilă potrivit legii și de natură a duce la soluționarea procesului, motiv pentru care, o încuviințează în conformitate cu prevederile art. 258 C.proc.civ.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 29.04.2015 sub nr._, reclamanta S.C. E. E. SA., cu sediul procesual ales în București, Calea Floreasca, nr. 39; ., CUI RO22000460, nr. de înmatriculare în registrul comerțului J40/_/2007, cont bancar RO54CITI_1019, a chemat în judecată pe pârâta, M. A., domiciliată în ., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 4206,24 lei reprezentând contravaloarea prestării servicii prestate ( energie electrică) pe perioada 01.09._14, a sumei de 67,07 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului, la plata sumei de 161,71 lei reprezentând taxă debranșare/rebranșare, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că între ea, în calitate de furnizor și pârâtă, în calitate de consumator, au existat relații comerciale,conform contractului nr._/20.02.2000, în baza cărora i-a furnizat energie electrică, conform facturilor anexate, facturi ce cuprind atât contravaloarea serviciilor prestate,cât și majorări de întârziere.
A mai menționat că pentru neîndeplinirea în termen a obligației de plată a facturilor, furnizorul este îndreptățit să pretindă plata unor penalități de întârziere, în cuantum de 0,05% (la nivelul dobânzii pentru plata obligațiilor bugetare), calculate începând cu prima zi după data scadenței.
În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri, în copie: centralizatorul facturilor neachitate (fila nr.12), confirmare de primire, somația nr. 183/11.08.2014, notificare de reziliere nr. 278/19.05.2014, contractul nr._/20.02.2000 și facturi neachitate (filele nr. 17 – 24).
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta, cu toate că i-au fost comunicate cererea, formularul de răspuns și înscrisurile depuse de reclamantă, nu a completat formularul de răspuns și nici nu a solicitat alte probe în apărare.
Instanța a fixat termen pentru înfățișarea părților și a dispus citarea lor.
În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 20.02.2000 între reclamantă și pârâtă, a fost încheiat contractul nr._, având ca obiect furnizarea de energie electrică.
Conform contractului încheiat între părți, furnizorul se obligă să factureze și să încaseze lunar contravaloarea serviciilor prestate și să aplice majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru creanțele bugetare, iar debitorul se obligă să achite integral și la termen contravaloarea lor.
Din facturile fiscale acceptate la plată în mod tacit, prin necontestarea lor (filele 17-24), instanța reține că pârâta a beneficiat în perioada 01.09._14 de prestării servicii în valoare de 4206,24 lei.
Cum pârâta nu a achitat c/valoarea serviciilor furnizate la scadență, conform prevederilor contractuale, au fost calculate majorări de întârziere pentru facturile emise în perioada anterior amintită în valoare totală de 67,07 lei.
În drept, întrucât contractul a fost încheiat la data de 20.02.2000, anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, iar conform art.102 alin.1 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil „Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”, la soluționarea pe fond a prezentei cauze instanța va avea în vedere normele legale în vigoare la data încheierii lui.
Astfel, instanța apreciază că regimul juridic al contractului în discuție este reglementat de art. 3 pct. 5 C. comercial, respectiv cele referitoare la întreprinderea de furnituri.
Întrucât în cazul obligațiilor de a da, este suficient ca reclamanta să facă dovada existenței contractului pentru a transfera pârâtei sarcina probării executării din partea sa a obligațiilor contractuale asumate, iar în speță,acesta nu a făcut nicio probă în acest sens și nici nu a dovedit vreo cauză străină, exoneratoare, în acord cu disp. art. 1082 C. civil 1864, fiind prezumată astfel în culpă contractuală, instanța reține că aceasta, deși a beneficiat de furnizarea de energie electrică în valoare de 4206,24 lei, nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale emise de reclamantă, fapt pentru care, în acord cu prevederile contractuale anterior enumerate, i-a calculat majorări de întârziere în cuantum de 67,07 lei.
În plus, conf. art. 11 din contractul încheiat între părți, raportat la disp. art. 200 al. 5 din HG 1007/2004, reclamanta este în drept să întrerupă furnizarea de energie electrică, dacă pârâtul nu plătește c/val. ei, iar cheltuielile ocazionate de deconectare contor, în cuantum de 161,71 lei, sunt în sarcina acestuia.
Față de considerentele mai sus expuse și de dispozițiile art. 969-970 C. civil, potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate, au putere de lege între părțile contractante, instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, urmând a obliga pârâta la plata către aceasta a sumei de 4206,24 lei reprezentând c/val. servicii prestate în perioada 01.09._14, a sumei de 67,07 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului și la plata sumei de 161,71,45 lei reprezentând taxă branșare/rebranșare.
Conform dispozițiilor art. 1031 C.pr.civ. ce prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și ținând cont de solicitarea reclamantei în acest sens, instanța va obliga pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezenta cauză, respectiv suma de 200 lei reprezentând c/val. taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. E. E. SA., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Slobozia, . jud. Ialomița, CUI RO22000460, nr. de înmatriculare în registrul comerțului J40/_, cont bancar RO54CITI_1019, împotriva pârâtei M. A., domiciliată în com. M.; ..
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 4.206,24 lei reprezentând c/val. servicii prestate pe perioada 01.09._14, a sumei de 67,07 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului și la plata sumei de 161,71 lei reprezentând taxă de branșare/rebranșare.
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. B. I.
.
Red. A.I.
Tehnored. B.I.
Expl. 4/05.06.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1835/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2000/2015. Judecătoria... → |
|---|








