Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1033/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1033/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 1245/202/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Sentința civilă Nr. 1033
Ședința publică din 03 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte C. A. T.
Grefier D. C-tina M.
Pe rol judecarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. R. S.A.
Călărași împotriva pârâților B. M. și B. T., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Fără citarea părților, conform art. 1029 C.p.c, apreciind că motivul pentru care reclamanta a solicitat dezbaterea orală a cauzei nu este unul întemeiat și, față de înscrisurile aflate la dosar, instanța apreciază că nu este necesară înfățișarea părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei:
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 C.pr.civ. rap. la art. 1027 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile atașate formularului de cerere și, întrucât pârâții nu au formulat întâmpinare, în temeiul art.1030 alin. 2 C.pr.civ., urmează să se pronunțe în baza actelor aflate la dosarul cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 19.02.2015 sub nr._, reclamanta S.C. R. S.A. cu sediul în C., . - 24, jud. C., a chemat în judecată pe pârâții B. M. și B. T., ambii domiciliați în Com. B., .. Călărași, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 318,21 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate și 34,87 lei penalități de întârziere pentru neachitarea în termen a facturilor, dar și la plata în continuare a penalităților, până la achitarea integrală a debitului; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că, prin contractul nr. 1644/29.03.2012 pârâții s-au obligat să achite contravaloarea facturilor de apă, iar reclamanta să furnizeze apa potabilă, apa rece pentru prepararea apei calde și să evacueze apele uzate menajere cu măsura consumului la branșament.
Din momentul încheierii contractului s-au emis pe numele pârâților facturi reprezentând consumul de apă și serviciile de canalizare furnizate, acestea fiind scadente în termen de 15 zile, iar pârâtul este obligat să achite c/val. facturii în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii acesteia. Întârzierea în achitarea sumelor datorate atrage penalități de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor fată de bugetul de stat, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului, calculate începând cu data scadentă.
Întrucât pârâții nu au achitat facturile, la scadență, acest fapt a generat aplicarea penalităților de întârziere conform prevederilor contractuale în sumă de 34,87 lei.
Reclamanta mai menționează că facturile curente nu cuprind majorări de întârziere aferente acesteia, ci numai majorări aferente facturilor anterioare ajunse la scadență si neachitate.
În cauză este vorba de un contract cu executare succesivă, facturarea făcându-se lunar, iar majorările ce decurg în perioada dintre datele de facturare sunt evidențiate in facturile anterioare, proporțional cu zilele de întârziere.
În drept, se invocă dispozițiile art. 1025-1032 C. proc. Civilă rap. la art. 1350 C.c.
În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri cu copie xerox: situația facturilor restante, notificare, proces verbal de eșalonare debite, o . chitanțe, copii ale facturilor neachitate, contractul nr. 1644/29.03.2012 și certificat ONRC.
Pârâții, cu toate că le-au fost comunicate cererea, formularul de răspuns și înscrisurile depuse de reclamantă, nu au formulat întâmpinare.
În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 29.03.2013 între reclamantă și pârâta B. M., a fost încheiat contractul nr. 1644 având ca obiect furnizarea apei potabile, a apei reci pentru prepararea apei calde menajere și evacuarea apei uzate menajere, cu măsura consumului la branșament.
Conform art. 6 din contract, furnizorul se obligă să factureze și să încaseze lunar contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă și să aplice penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru creanțele bugetare, iar conform art. 6 alin 2 pct. 26 debitorul se obligă să achite integral și la termen contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare.
Din facturile fiscale acceptate instanța reține că pârâții au beneficiat în perioada martie – septembrie 2014, de furnizarea apei potabile în valoare de 318,21 lei.
Cum, de la momentul încheierii contractului și până în prezent, pârâții nu au achitat cu regularitate și la scadență facturile emise de reclamantă, sumele achitate de aceasta s-au imputat, conform prevederilor contractuale, mai întâi asupra debitului mai vechi, în prezent aceasta figurează cu un debit în cuantum de 318,21 lei, c/val servicii prestate și facturate în perioada martie – septembrie 2014 și 34,87 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru facturile emise în perioada anterior amintită și penalități aferente unor facturi anterioare, achitate de debitor cu întârziere și care au determinat și ele calcularea de penalități până la achitarea lor integrală.
În drept, întrucât contractul a fost încheiat la data de 29.03.2012, ulterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, iar conform art.102 alin.1 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil „Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”, la soluționarea pe fond a prezentei cauze instanța va avea în vedere normele legale în vigoare la data încheierii contractului, respectiv Codul civil.
Potrivit art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.
Instanța reține regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia.
Totodată, instanța reține, din economia dispozițiilor art. 1350 cod civil că, în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește existența unei cauze exoneratoare de răspundere dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 1351 și urm. Cod civil.
Instanța constată că pârâții nu au făcut nicio astfel de probă, fiind prezumați astfel în culpă contractuală, deși au beneficiat de furnizarea apei potabile în valoare de 318,21 lei, nu au achitat contravaloarea facturilor fiscale emise de reclamantă, fapt pentru care, în acord cu prevederile contractuale anterior enumerate, reclamanta i-a calculat penalități de întârziere în cuantum 34,87 lei.
Penalitățile de întârziere sunt datorate în baza art. 13 alin. 3 din contract, ce prevede că penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale și se datorează începând cu prima zi după data scadenței, fără a depăși cuantumul debitului.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, urmând a obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 318,21 lei reprezentând servicii prestate în perioada martie – septembrie 2014 și la plata sumei de 34,87 lei reprezentând penalități de întârziere precum și la plata în continuare a penalităților, până la achitarea integrală a debitului.
Conform dispozițiilor art. 453 C.pr.civ. ce prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și ținând cont de solicitarea reclamantei în acest sens, instanța va obliga pârâții și la plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezenta cauză, respectiv suma de 50 lei reprezentând contravaloare taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. R. S.A. cu sediul în C., . - 24, jud. C., CUI RO1890420, nr. de înmatriculare în registrul comerțului J_, cont bancar RO36RNCB_0001, împotriva pârâților B. M., CNP_ și B. T., CNP_, ambii domiciliați în Com. B., .. Călărași.
Obligă pârâții în solidar la plata către reclamantă a următoarelor sume: 318,21 lei reprezentând c/val. apă/canal aferentă perioadei martie – septembrie 2014, 34,87 lei, reprezentând penalități de întârziere precum și la plata în continuare a penalităților, până la achitarea integrală a debitului.
Obligă pârâții către reclamantă la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
T. C. A. M. C-T. D.
Red. TCA.
Tehnored. MCD.
Ex.5/20.04.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1235/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1120/2015. Judecătoria... → |
|---|








