Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2271/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2271/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 10-08-2015 în dosarul nr. 2799/202/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2271/2015

Ședința Camerei de Consiliu de la 10.08.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. D.

GREFIER V. L.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C.O. V. INSURANCE GROUP S.A. în contradictoriu cu pârâtul D. F., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința au lipsit părțile.

Fără citare părți.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:

Verificându-și competența conform disp. art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța, în baza art. 258 C.p.c. raportat la art.255 C.p.c., încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă, ca fiind admisibilă potrivit legii, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Instanța constată probele administrate.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față ;

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.05.2015 sub nr._, reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. a chemat în judecată pe pârâtul D. F. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de sumei de 3.010 lei cu titlu de daune materiale la plata dobânzii legale până la achitarea debitului precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces

În motivarea cererii, se arată că la data de 16.08.2012, în jurul orei 15, în timp ce circula pe DN 3 B în localitatea B., autovehicul marca Audi A4, de culoare neagră, cu numărul de înmatriculare_ , proprietatea AGRI CAT PREST SERV SRL, condus de către S. I. a fost avariat în partea dreaptă față de către dalta cu pârâtul D. F. aflat în aproprierea carosabilului, efectua o săpătură. Pârâtul D. F. și-a recunoscut fapta într-o declarație olografă pe care o anexează prezentei cereri alături de copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe cartea de identitate a acestuia,

Reclamantul mai arată că la data de 16.08.2012, autovehiculul marca_ ,nr de identificare WAUZZZ8K0AA143949, beneficia de poliță de asigurare facultativă CASCO emisă de către aceasta, . nr.C1106594, valabilă la data de 11.05.2012 până la 10.05.2013. Ca urmare a avarierii autovehiculului_, societatea a deschis dosarul de daună RA47/CL/12/_ și a plătit o indemnizație de asigurare în valoare de 3.010 lei cu titlu de daune materiale, astfel cum rezultă din extrasul de cont nr.84 din data de 22.02.2013 și anexa

În drept, a invocat dispozițiile art. 1349,1357,2210 și urm Cod Civil, art.1523 alin.2 lit. e, OG. 13/2011.

În dovedirea cererii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, aflate la filele 11-32 din dosar .

Cererea a fost legal timbrată

Pârâtul, cu toate că i-au fost comunicate cererea, formularul de răspuns și înscrisurile depuse de reclamantă, nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 10.08.2015, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate la dosarul cauzei.

Întrucât pârâtul, cu toate că a primit personal cererea și formularul de răspuns, nu l-a completat și depus la dosarul cauzei, instanța urmează să soluționeze cauza pe baza înscrisurilor depuse de reclamantă.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

În data de 16.08.2012, în jurul orei 15, în timp ce circula pe DN 3 B în localitatea B., autovehicul marca Audi A4, de culoare neagră, cu numărul de înmatriculare_ , proprietatea AGRI CAT PREST SERV SRL, condus de către S. I. a fost avariat în partea dreaptă față de către pârâtul D. F., aflat în aproprierea carosabilului, efectua o săpătură.

Instanța a mai reținut că pârâtul D. F. și-a recunoscut fapta într-o declarație olografă pe care o anexează prezentei cereri alături de copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe cartea de identitate a acestuia,

Având în vedere faptul că la 16.08.2012, autovehiculul marca_ ,nr de identificare WAUZZZ8K0AA143949, beneficia de poliță de asigurare facultativă CASCO emisă de către reclamantă, . nr.C1106594, valabilă la data de 11.05.2012 până la 10.05.2013 și ca urmare a avarierii autovehiculului_, societatea reclamantă a deschis dosarul de daună RA47/CL/12/_ și a plătit o indemnizație de asigurare în valoare de 3.010 lei cu titlu de daune materiale, astfel cum rezultă din extrasul de cont nr.84 din data de 22.02.2013 și anexa.

Potrivit dispozițiilor art. 2210 cod civil În limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.

Potrivit dispozițiilor art. 1349 alin.1 și 2 Cod Civil, Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Potrivit art. 135 7 Cod civil Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, urmând a obliga pârâtul la plata către aceasta a sumei de 3.010 lei reprezentând contravaloarea servicii ( daune materiale) precum și la plata dobânzii legale până la achitarea debitului..

Conform dispozițiilor art. 1031 C.pr.civ. ce prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și ținând cont de solicitarea reclamantei în acest sens, instanța va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în suma de 944 lei constând în 200 lei taxă de timbru judiciar și 744 lei onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta, formulată de reclamant S.C. OMNIAIG V. INURANCE GROUP SA, cu sediul în București, ., sector 1, cu sediul ales în vederea comunicării tuturor actelor de procedură la Societatea Civilă de Avocați „I. și O. ”, cu sediul în București, ..3, ., ., împotriva pârâtului D. F. cu domiciliul în comuna B., . jud. Călărași .

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3.010 lei reprezentând contravaloarea servicii ( daune materiale) precum și la plata dobânzii legale până la achitarea debitului.

Obligă pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în suma de 944 lei constând în 200 lei taxă de timbru judiciar și 744 lei onorariu avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică din 10.08.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. I. L. V.

RED DI

Tehnored L.V.ex. 4/ azi 12.08.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2271/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI