Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 485/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 485/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 9279/202/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 485
Ședința Camerei de Consiliu de la 11.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - O. V.
Grefier – V. G.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C. E. S.A. Călărași în contradictoriu cu pârâtul C. A., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic T. A. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:
Conform dispozițiilor art. 131 C.p.c., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză rep. la art.1027 C.p.c. coroborat cu art.107 C.p.c..
Reprezentantul reclamantei precizează că pârâtul a achitat suma de 100 lei din debitul datorat, fapt pentru care solicită obligarea acestuia la plata sumei de 622,08 lei ce reprezintă contravaloare servicii prestate, iar suma de 135,73 lei reprezintă majorări de întârziere. Totodată, precizează că nu mai are cereri de formulat.
Considerând proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă ca fiind admisibilă potrivit legii, concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art.258 C.p.c. rap. la rt.255 alin.1 C.p.c., o încuviințează.
Constatând probele administrate, că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile deschise asupra fondului și acordă cuvântul pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate în proces.
Consilier juridic T. A., pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA
I. PROCEDURA
1. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.12.2014 sub nr._, reclamanta S.C. E. S.A. –Sucursala Călărași, cu sediul în Călărași, ., ., CUI_, J_, l-a chemat în judecată pe pârâtul C. A., domiciliat în Călărași, ., ., ., CNP –_, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 713,77 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pe perioada 30.08.2012 – 30.09.2014 și 144,04 lei majorări de întârziere pentru neachitarea în termen a facturilor. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că prin contractul nr. 4164/01.07.2008 pârâtul s-a obligat să achite contravaloarea facturilor de apă, iar reclamanta să furnizeze apa potabilă, apa rece pentru prepararea apei calde și să evacueze apele uzate menajere cu măsura consumului la branșament.
Din momentul încheierii contractului s-au emis pe numele pârâtului facturi reprezentând consumul de apă și serviciile de canalizare furnizate, acestea fiind scadente în termen de 15 zile, iar pârâta este obligat să achite c/val. facturii în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii acesteia. Întârzierea în achitarea sumelor datorate atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor fată de bugetul de stat, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului, calculate începând cu data scadentă.
Întrucât în perioada 30.08.2012 - 30.09.2014, pârâtul nu a achitat facturi în sumă de 713,77 lei, acest fapt a generat aplicarea majorărilor de întârziere conform prevederilor contractuale în sumă de 144,04 lei.
Menționează că facturile curente nu cuprind majorări de întârziere aferente acesteia, ci numai majorări aferente facturilor anterioare ajunse la scadentă si neachitate.
În cauză este vorba de prezenta unui contract cu executare succesivă, facturarea făcându-se lunar, iar majorările ce decurg în perioada dintre datele de facturare sunt evidențiate in facturile anterioare, proporțional cu zilele de întârziere.
În drept, se invocă dispozițiile art. 1025-1032 din Lg. 134/2010 privind C. proc. civilă.
În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri cu copie xerox: situația facturilor restante la data de 24.10.2014, fișa sintetică la data de 24.10.2014, contractul nr. 4164/01.07.2008, somație și confirmare de primire, act de proprietate al pârâtului, C.I. și copii ale facturilor neachitate (filele nr. 8 - 36 din dosar).
Pârâtul, cu toate că i s-a comunicat cererea, formularul de răspuns și înscrisurile depuse de reclamantă, nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 12.02.2014, reprezentantul reclamantei a precizat că pârâtul a achitat suma de 100 lei din debitul datorat, fapt pentru care își precizează cererea la plata sumei de 622,08 lei ce reprezintă contravaloare servicii prestate conform facturilor emise în perioada: 30.10.2012 – 30.09.2014 iar suma de 135,73 lei reprezintă majorări de întârziere.
Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
II. ÎN D.
A. Reglementări incidente privitor la procedura de judecată
2. Speței de față îi sunt incidente următoarele texte legale:
Potrivit art.1025 alin.1 C.p.c. procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică când valoarea cererii fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10 000 lei la data sesizării instanței.
Conform art.1027 alin.1 C.p.c. competența de a soluționa cererea în prima instanță aparține judecătoriei.
Art.1028 alin.1 și C.p.c. prevede că declanșarea procedurii se face prin completarea formularului de cerere aprobat prin ordin al ministerului justiției.
Potrivit art.1029 alin.1 procedura cu privire la cererile de valoare redusă este scrisă și se desfășoară în întregul ei în camera de consiliu iar conform alin.2 instanța poate dispune înfățișarea părților dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre părți.
Art.1031 alin.1 C.p.c. prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată iar potrivit alin.2, instanța nu va acorda părții care a câștigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau care au avut o valoarea disproporționată în raport de valoarea cererii.
B. Soluția instanței
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
3. Între reclamantă și pârât s-a încheiat în data de 01.07.2008 contractul nr. 4164, având ca obiect prestarea serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, pe durată nedeterminată conform art. 4 (filele 14 - 19 din dosar).
În temeiul contractului menționat, reclamanta a furnizat utilități pârâtului dar acesta nu a achitat contravaloarea acestora, fapt pentru care figurează cu un debit în cuantum de 622,08 lei ce reprezintă servicii prestate conform facturilor emise în perioada în perioada: 30.08.2012 – 30.09.2014, depuse la dosarul cauzei la filele 22 - 36 .
Potrivit dispozițiilor art. 249 C.p.c. „cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.
Instanța reține că prin dovedirea existenței contractului nr. 4164/01.07.2008 (filele 14 - 19), a facturilor fiscale emise (filele 22 - 36) și a înscrisurilor contabile depuse, respectiv, fișa sintetică, situația facturilor restante (filele 8 - 11) și înscrisul de la fila 43, reclamanta a dovedit existența dreptului de creanță reprezentând contravaloare utilități furnizate conform facturilor fiscale emise în perioada 30.08.2012 – 30.09.2014, în cuantum de 622,08 lei.
Din punct de vedere probator, reclamanta beneficiază de prezumția relativă de culpă a debitorului contractual, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 1082 C.civ.. Ca atare, instanța va reține că reclamanta și-a dovedit pretențiile prin înscrisurile menționate anterior și cu ajutorul prezumției relative amintite.
Pârâtul nu a făcut însă proba contrarie prezumției, prin dovedirea plății sumelor solicitate de către reclamantă, astfel încât instanța va reține că pârâtul C. A. nu și-a executat obligația de plată a contravalorii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, consumate în cuantum de 622,08 lei.
Cu privire la capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere, instanța reține că au fost stabilite prin acordul de voință al părților fiind consemnate la art.14 din contractul de furnizare nr. 4164/01.07.2008 . Potrivit acestui articol, neachitarea facturii în termen de 30 zile atrage penalități de întârziere care sunt egale cu nivelul dobânzii pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor în vigoare, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului.
Așadar, având în vedere și prezumția de culpă a debitorului contractual față de dispozițiile art. 1082 C.civ. instanța constată că reclamanta are dreptul la plata acestor penalități în cuantum de 135,73 lei conform fișelor contabile de la filele 8 - 11, și înscrisului de la fila 43, sume pe care pârâtul nu le-a achitat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art. 453 alin.1 C.p.c., coroborat cu art.1031 C.p.c., partea care pierde procesul, urmează a fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată iar cealaltă parte să formuleze cerere în acest sens.
În consecință instanța va obliga pe pârât la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii admise, în cuantum de 50 lei constând în taxa judiciară de timbru (fila 4 ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea reclamantei S.C. E. S.A., cu sediul în Călărași, ., ., astfel cum a fost precizată formulată în contradictoriu cu pârâtul C. A., domiciliat în Călărași, ., ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 757,81 lei din care suma de 622,08 lei reprezintă contravaloare servicii prestate conform facturilor emise în perioada: 30.08.2012 – 30.09.2014 iar suma de 135,73 lei reprezintă majorări de întârziere .
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Executorie.
Cu drept de apel, în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. V. V. G.
Red. O.V.
Tehnored.V.G
Expl.4/ 12 .02.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 533/2015. Judecătoria... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








