Contestaţie la executare. Sentința nr. 3612/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3612/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 3612/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3612/2015

Ședința publică de la 23.11.2015.

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. I.

Grefier L. V.

Pe rol soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul P. Xeonofonte în contradictoriu cu intimata C. SA- D. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru petent avocat S. C., în temeiul împuternicirii avocațiale . nr.105/10.03.2015, aflată la fila 5 din dosar, lipsă fiind intimata C. –D.R.D.P. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei, mențiuni privind îndeplinirea procedurii de citare și că la dosar contestatorul a depus copia sentinței civile nr. 2308/17.08.2015 pronunțată în dosarul nr._ și rămasă definitivă la data de 25.09.2015, după care;

Se acordă cuvântul pentru enunțarea probatoriilor.

Se solicită de către apărătorul contestatoarei admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, având în vedere proba cu înscrisuri propusă de către contestator o apreciază ca fiind admisibilă potrivit legii, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, iar în temeiul art.258 C.p.c. încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe noi de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească, în temeiul art. 244 C. proc. civilă, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Avocat S. C., având cuvântul, pentru contestator, solicită admiterea contestației la executare formulată în sensul de a se pronunța o hotărâre judecătorească prin care să se dispună anularea încheierii de încuviințare a executării din data de 08.10.2014 a Judecătoriei Călărași și a executării silite pornite în dosarul de executare nr. 5161/2014 al B. C. V. și M. A. D. pentru suma de 28 Euro/ în echivalent în ron în baza procesului verbal . nr._/26.07.2011. Solicită întoarcerea executării silite în sensul obligării intimatei la restituirea către contestator a sumei de 567,85 lei, executată prin poprire și anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, la suma de 443,53 lei, în dosarul de executare nr.5161/2014 B. C. V. și M. A. D.. Cu cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

I N S T AN Ț A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.03.2015 pe rolul Judecătoriei Călărași, sub nr._, contestatorul P. X. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. SA, contestație la executare prin care a solicitat anularea încheierii de încuviințare a executării din data de 08.11.2015 a Judecătoriei Călărași, a executării silite pornite în dosarul de executare nr. 5161/2014 al B. C. V. și M. A. D. pentru suma de 28 Euro/ în echivalent în ron în baza procesului verbal . nr._/26.07.2011, anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, la suma de 443,53 lei, în dosarul de executare nr.5161/2014 B. C. V. și M. A. D.,întoarcerea executării silite în sensul obligării intimatei la restituirea către contestator a sumei de 567,85 lei, executată prin poprire precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

În motivarea acțiunii arată că la data de 09.03.2015 i-a fost comunicat un mesaj de la unitatea bancară unde a deschis cont, R. B., ocazie cu care i s-a adus la cunoștință faptul ca i-a fost debitat contul cu suma de 567,85 ron reprezentând contravaloare debit si cheltuieli de executare; când a solicitat funcționarului bancar să îi explice care era temeiul juridic pentru aceasta operațiune, mi-a adus la cunoștință faptul ca în dosarul 5161/2014 al B.E.J.A. C. V. si M. A. D. s-a dispus începerea executării silite în temeiul titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal . 11, nr._/25.03.2011, iar din cont i-a fost poprita suma de 567,85 lei care reprezenta contravaloarea rovigneta si cheltuieli de executare. Menționează că procesul-verbal nu i-a fost comunicat niciodată la adresa de domiciliu, respectiv .. A. O., ., jud. Călărași, astfel încât nu a avut la cunoștință despre existenta acestuia până în prezent.

În acest contest, înțelege să invoce excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, având în vedere că procesul verbal nu i-a fost comunicat în termen de 2 luni la domiciliu său, în temeiul art. 14 din O.G. 2/2001, având în vedere faptul că acesta a fost emis la data de 26.07.2011, sancțiunea fiind aplicabilă în mod sub subsecvent sancțiunii complementare. În acest sens solicită să se aibă în vedere și dispozițiile Deciziei 10/2013 a ICCJ prin care se statuează ca modalitatea comunicării procesului verbal prin afișare este subsidiară celei prin poștă, dacă se va face dovada că s-a făcut o astfel de comunicare.

De asemenea invocă excepția nulității procesului verbal contestat, în lumina dispozițiilor Deciziei 6/16.02.2015 prin care s-a statuat în sensul că procesele verbale sunt nule în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, având în vedere că dispozițiile Legii 455/2001 privind semnătura electronică sunt aplicabile exclusiv raporturilor juridice de drept privat, iar nu și celor de drept administrativ, legea nu reglementează posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces verbal sau alt înscris autentic, procesul verbal este un act de drept public, iar nu unul de drept privat, acesta fiind comunicat contravenienților pe suport de hârtie, iar nu în format electronic, iar procesul verbal îi sunt aplicabile dispozițiile de drept comun reglementate prin art.17 din O.G.2/2001, potrivit cărora, lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.

În plus, arată că mai înțelege să invoce nulitatea procesului verbal pentru faptul că, deși nu a fost de față la întocmirea acestuia, nu cuprinde semnătura unui martor care să confirme această împrejurare, așa cum obligă în mod imperativ dispozițiile art.19 din O.G. 2/2001.

În ceea ce privește plângerea contravențională, arată că a făcut mențiune și despre cererea de repunere în termen, însă, pentru faptul că procesul verbal nu i-a fost comunicat până în prezent, consideră că se află în termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile O.G. 2/2001.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm. C.proc.civ.

În dovedire, au fost anexate, în copie, următoarele înscrisuri: încheierea executorului, înștiințare privind măsura popririi.

Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare

În cauză instanța a administrat, la cererea reclamantei, proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/26.07.2011, emis de către C.N.A.D.N.R. S.A., contestatorul P. Xeonfonte a fost sancționată contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, în temeiul art. 8 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 15/2002. Totodată, în sarcina acesteia s-a reținut obligația de a achita și un tarif de despăgubire, conform art. 8 alin.3 din OG nr. 15/2002, de 28euro, în contul D. C..

Prin încheierea din data de 02.07.2014, executorul judecătoresc a dispus, conform art. 664 Cod procedură civilă, înregistrarea cererii intimatei și deschiderea dosarului de executare cu nr. 5164/2014.

Ulterior, prin Încheierea Judecătoriei Călărași din data de 08.10.2014, pronunțată în dosarul nr._/301/3014 a fost încuviințată executarea silită a procesului verbal indicat anterior, cu privire la care s-a reținut calitatea de titlu executoriu, conform dispozițiilor art. 665 Cod procedură civilă (fila 46).

La data de 05.11.2014, executorul judecătoresc a emis în cauză o încheiere, conform art. 669 Cod procedură civilă, prin care a stabilit cheltuielile de executare la suma de 547,15 lei (fila 37).

La data de 19.01.2015, executorul judecătoresc a emis o somație mobiliară, prin care i-a pus în vedere contestatoarei, conform art. 731 alin.1 coroborat cu art. 667 Cod procedură civilă, să achite debitul principal de 28euro și cheltuielile de executare de 399,43lei, în termen de o zi ( fila 43 )

În aceeași zi executorul judecătoresc a emis o înștiințare privind înființarea măsurii popririi (fila 54).

În drept, instanța reține că dispozițiile legale care guvernează prezenta procedură a executării silite și care au fost invocate anterior, sunt cele ale Codului de procedură civilă în forma în vigoare la momentul formulării cererii de executare, înainte de modificările aduse prin Legea nr. 138/2014, conform dispozițiilor tranzitorii prevăzute de art. 25 alin. 1 Cod procedură civilă.

Conform art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Art. 712 alin. 2 Cod procedură civilă prevede că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă lega nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

În speță este vorba de capătul de cerere având ca obiect contestație la executare, ce a fost disjuns din cauza înregistrată sub nr._, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . 11 nr._/26.07.2011 emis de intimată, și contestația la executare împotriva formelor de executare emise în baza acestui titlu executoriu.

Plângerea formulată de petentul P. X. a fost soluționată prin sentința civilă nr. 2308/17.08.2015 a Judecătoriei Călărași, care a constatat nulitatea absolută a procesului verbal.

Sentința a rămas definitivă prin neapelare.

În raport cu soluția dată în plângere, la cererea părții interesate contestația a cărei judecare a fost suspendată a fost repusă pe rol în vederea continuării judecății.

Având în vedere că procesul verbal . 11 nr._/26.07.2011 a fost declarat nul absolut executarea silită declanșată în baza lui, în dosarul de executare nr.5161/2014 deschis la B. C. V. și M. A. D., rămâne fără suport legal întrucât nici o executare silită nu poate fi pornită în lipsa unui titlu executoriu.

Pe cale de consecință urmează a admite contestația la executare, pentru toate capetele de cerere pe temeiurile de drept invocate în aceasta.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 719 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite contestația la executare formulată de contestator și va dispune anularea încheierii de încuviințare a executării din data de 08.10.2014 a Judecătoriei Călărași și a executării silite pornite în dosarul de executare nr. 5161/2014 al B. C. V. și M. A. D. pentru suma de 28 Euro/ în echivalent în ron în baza procesului verbal . nr._/26.07.2011

Urmează a dispune întoarcerea executării silite în sensul obligării intimatei la restituirea către contestator a sumei de 567,87 lei, executată prin poprire.

Urmează a dispune anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, la suma de 443,53 lei, în dosarul de executare nr.5161/2014 al B. C. V. și M. A. D..

Urmează a se lua act că taxa de timbru poate fi restituită la cererea contestatorului, în conformitate cu dispozițiile art.45 alin.1 lit. f din OUG 80/2013.

Contestația a fost legal timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul P. X., domiciliat în . A. O., ., jud. Călărași, cu sediul procesual la Cabinetul Avocat S. C. I., situat în Călărași, ., ..B, . Călărași , în contradictoriu cu intimata C. SA-D. C., cu sediul în C., .. C..

Dispune anularea încheierii de încuviințare a executării din data de 08.10.2014 a Judecătoriei Călărași și a executării silite pornite în dosarul de executare nr. 5161/2014 al B. C. V. și M. A. D. pentru suma de 28 Euro/ în echivalent în ron în baza procesului verbal . nr._/26.07.2011.

Dispune întoarcerea executării silite în sensul obligării intimatei la restituirea către contestator a sumei de 567,87 lei, executată prin poprire.

Dispune anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, la suma de 443,53 lei, în dosarul de executare nr.5161/2014 al B. C. V. și M. A. D..

Taxa de timbru în valoare de 30+20 lei conform chitanțelor anulate la dosar, va fi restituită la cererea contestatorului, în situația rămânerii definitive.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Apelul de depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică din 23.11.2015.

Președinte, Grefier,

D. I. L. V.

Red. DI./Thred. .LV./Ex. 4/ 08.12..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3612/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI