Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 3125/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3125/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 3125/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3125/2015
Ședința publică de la 15 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. O. A.
Grefier E. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta B. R., în contradictoriu cu pârâtul D. C., având ca obiect modificare măsură - exercitare autoritate părintească.
La apelul nominal făcut în ședință s-au prezentat av. D. A, pentru reclamanta lipsă fiind pârâtul .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier după care:
Conf. art321 cod pr. civ. instanța procedează la audierea martorilor sub prestare de jurământ ale căror declarații date au fost consemnate în procese verbale separate atașate la dosar.
Av. D. A., pentru reclamantă precizează că nu are alte probe de administrat.
Instanța ia act că nu mai sunt probe noi de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Av D. A pentru reclamantă având cuvântul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată să se dispună ca autoritatea părintească cu privire la minor să fie exercitată exclusiv de aceasta. Din probele administrate în cauză rezultă fără putință de tăgadă că acțiunea a fost dovedită.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 29.06.2015 sub nr 3723, reclamanta B. R., domiciliată în Călărași, Prel. Panduri nr 4, Județul Călărași, CNP_, cu domiciliu procesual ales la Cabinet de avocat D. A. I. cu sediul în Călărași ., Complex 1, parter, Jud. Călărași a chemat în judecată pe pârâtul D. C., domiciliat în Călărași ., Jud. Călărași, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună exercitarea autorității părintești asupra minorului A. M., născut la data de 4.08.2001 exclusiv de aceasta, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că prin sentința civilă nr 3043/20.09.2012 pronunțată de Judecătoria Călărași, s-a stabilit ca autoritatea tutelară cu privire la minorul A. M., născut la data de 4.08.2001, să fie exercitată în comun, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 80 lei lunar .
A mai precizat că în prezent este căsătorită cu un cetățean englez ; că are reședința pe teritoriul Mării Britanii respectiv în Londra.
A mai arătat că pârâtul nu achită pensia de întreținere fiind nevoită a formula două plângeri penale ; că nu se implică în educarea minorului, nu păstrează legătura cu acesta iar când se întâlnesc întâmplător pe stradă pârâtul îl evită ; că din anul 2012 și până în prezent pârâtul refuză a-și da acordul pentru ca minorul să călătorească în perioada vacanțelor la reședința acesteia, deși permanent i s-a precizat scopul cert al călătoriei, al destinației și perioadei de efectuare a deplasării ; că dreptul la libera circulație a minorului nu poate fi restricționat printr-un refuz nejustificat al pârâtului.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 398 cod civil.
În dovedirea cererii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și martori.
A depus la dosar în copie sentința civilă nr.3043/20.09.2012 a Judecătoriei Călărași prin ca s-a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minorul A. M., născut la data de 4.08.2001 să fie exercitată în comun de ambii părinți, locuința minorului să fie la reclamanta pârâtul fiind obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 80 lei lunar,copia certificatului de naștere al minorului A. M., din care reiese că s-a născut la data de 4.08.2001 și are ca părinți părțile, copia cărții sale de identitate, înscrisuri din care reiese că reclamanta este căsătorită în Anglia.
În termen legal pârâtul formulează în cauză întâmpinare prin care solicită în esență respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată.
Mai arată pârâtul că în realitate reclamanta urmărește să obstrucționeze total legăturile sale cu copilul că practic aceasta intenționează să ia copilul în Anglia, acolo unde susține că conviețuiește cu un alt bărbat și unde își are locul de muncă.
Se mai arată că în realitate afirmațiile reclamantei sunt nereale aceasta încercând să inducă în eroare instanța de judecată în sensul că ar putea oferii copilului condiții corespunzătoare de trai în Anglia ceea ce nu este adevărat ; și că pe teritoriul Angliei, reclamanta nu are o situație financiară și locativă stabilă; că încercând în nenumărate rânduri să vadă copilul nu a reușit întrucât acesta este mutat des de la o școală la alta cum și de la o adresă la alta în România ; că o schimbare a locuinței minorului într-o altă țară ar fi o măsură care ar prejudicia interesul superior al copilului ,acesta urmând să susțină un examen greu de admitere în clasa a IX-a.
Mai arată pârâtul că în opinia sa nu există motive ca autoritatea părintească să fie exercitată în exclusivitate de mamă cu privire la minorul B. A. M. așa cum aceasta a solicitat.
În dovedirea susținerilor sale pârâtul a înțeles să solicite ascultarea minorului și proba cu înscrisuri sens în care au fost depuse mai multe cupoane privind plata pensiei de întreținere de către acesta.
Cei doi martori audiați la cererea reclamantei au arătat că minorul locuiește la reclamantă de aproape 3 ani de zile că legătura tatălui cu copilul s-a limitat doar la obligația stabilită prin hotărâre judecătorească în sarcina pârâtului de a plăti pensie de întreținere copilului ; că acesta nu s-a implicat sub nici o formă în creșterea și educarea copilului deși avea această obligație și în plus chiar reclamanta i-a solicitat; că pârâtul ia cerut reclamantei suma de 5000 euro pentru a se comporta ca un tată; că practic între tată și minor nu există nici o legătură afectivă, nici de comunicare ; că tatăl în speță pârâtul îl ignoră pe copil când cei doi se întâlnesc întâmplător pe stradă, că toate deciziile cu privire la acest copil au fost luate în exclusivitate de mamă întrucât între cei doi părinți nu există nici un fel de comunicare; că pârâtul nejustificat s-a opus să-și dea acordul ca minorul să călătorească în străinătate pe perioada verii ,aceasta fiind nevoită să se adreseze instanței de judecată pentru a solicita primirea acordului pârâtului în acest sens.
Ascultat în camera de consiliu minorul A. M. în vârstă de 14 ani a învederat că cu tatăl său nu comunică, are o relație distantă ,rece.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului reține în fapt următoarele.
Prin ..2012 a Judecătoriei Călărași s-a stabilit ca autoritatea părintească cu privire la minorul A. M. născut la data de 4 august 2001 să fie exercitată în comun de ambii părinți, s-a stabilit locuința minorului la mamă pârâtul fiind obligat să plătească suma de 80 lei cu titlu de pensie de întreținere.
Potrivit art 403 cod civil o hotărâre judecătorească ce privește exercitarea autorității părintești nu este definită astfel că dacă, apar modificări în viețile celor implicați fie că se exercită autoritate părintească exclusivă, fie că autoritatea părintească se exercită în comun odată cu apariția unor motive care să determine solicitarea schimbării modalității de exercitare a autorității părintești.
Acțiunea reclamantei este admisibilă,instanța constatând în urma administrării probatoriului că într-adevăr în speță există motive temeinice de natură a pereclita dezvoltarea fizică,psihică,spirituală, morală și socială a copilului și aceasta întrucât pârâtul a înțeles să-și exercite în mod abuziv drepturile și obligațiile pe care le are potrivit dispozițiilor legale referitoare la custodia comună.
Este cert că părinții minorului nu comunică, situație care se întâmplă și față de copilul minor, dezinteresul pârâtului fiind vădit.
De altfel așa cum s-a demonstrat în cauză reclamanta a fost nevoită să se adreseze instanței de judecată pentru a suplini consimțământul pârâtului, cu privire la deplasarea minorului în străinătate pentru a-și vizita rudele .
Având în vedere dispoz. art.398 cod civil, ale Leg 272/2004, instanța reținând că există’ motive întemeiate și având în vedere interesul superior al copilului urmează a admite acțiunea reclamantei și a modifica sentinței civile nr. 3043/29.09.2012 a Judecătoriei Călărași cu privire la exercitarea autorității părintești asupra minorului D. A. M., născut la data de 4.08.2001.
Urmează ca pârâtul să păstreze dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului.
Urmează a dispune exercitarea autorității părintești privind minorul D. A. M., născut la data de 4.08.2001, în exclusivitate de către reclamanta B. R..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea,formulată de reclamanta B. R. domiciliată în Călărași, Prel. Panduri nr 4, Județul Călărași, CNP_, cu domiciliu procesual ales la Cabinet de avocat D. A. I. cu sediul în Călărași ., Complex 1, parter Jud. Călărași, împotriva pârâtului D. C. domiciliat în Călărași ., Jud. Călărași .
Dispune modificarea sentinței civile nr. 3043/29.09.2012 a Judecătoriei Călărași cu privire la exercitarea autorității părintești asupra minorului D. A. M., născut la data de 4.08.2001.
Dispune exercitarea autorității părintești privind minorul D. A. M., născut la data de 4.08.2001, în exclusivitate de către reclamanta B. R..
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică 15.10.2015.
Președinte Grefier
Jud A. N. O. A. E.
Red. AN
Tehnored. AE
exp.5/azi.16.11.2015.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3225/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Tutelă. Sentința nr. 3132/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|








