Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2516/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2516/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 2516/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2516
Ședința publică de la 17 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. O. A.
Grefier E. A.
Pe rol soluționarea acțiunii civile pe cale de ordonanță președințială formulată de reclamanții P. A. și P. G. împotriva pârâtului P. D., având ca obiect evacuare .
La apelul nominal făcut în ședință s-au prezentat reclamanții personal lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier,după care;
Reclamanții depun la dosar copia certificatului de căsătorie și solicită a se lua act că înțelege să se judece pe calea dreptului comun și nu pe cale de ordonanță președințială, solicitând a se dispune evacuarea pârâtului Alte probe nu mai are de administrat.
Instanța ia act că nu mai sunt probe de administrat sau cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Reclamanții, având pe rând cuvântul, solicită admiterea actiunii așa cum a fost precizată, urmând ca prin sentința ce se va prezenta să se dispună evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea lor. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 24.08.2015 și înregistrată sub nr_ . reclamanții P. A. CNP_ și P. G. domiciliați în Călărași . ..1ap.16, Județul Călărași, au chemat în judecată pe pârâtul P. D. G., cu același domiciliu, solicitând pe cale de ordonanță președințială pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat la adresa de mai sus, proprietatea acestora.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare cumpărare nr 8242/28.10.1991încheiat cu RADETAFL Călărași au dobândit apartamentul situat Călărași str . ..1ap.16 Județul Călărași ,că în acest apartament locuiesc împreună cu fiul lor P. D. G. .
Au mai arată reclamanții că sunt bolnavi și de circa un an și jumătate fiul lor îi terorizează prin aceea că le-a sigilat aragazul, a oprit gazele, cablul la televizor și telefonul ; că au făcut sesizări la poliție, l-au amendat, dar aceste amenzi le-au plătit tot ei întrucât sunt proprietarii imobilului ; că de circa 2 luni au mâncat numai hrană rece, fiind alungați din domiciliu și că întrucât sunt bătrâni și bolnavi au nevoie de liniște astfel că solicită evacuarea acestuia din domiciliul lor.
În dovedirea cererii reclamanții au înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri.
Au depus în acest sens copia contractului de vânzare - cumpărare nr 8242/28.10.1991încheiat cu RADETAFL Călărași din care rezultă că P. G. a dobândit apartamentul situat Călărași str . ..1ap.16 Județul Călărași, copia buletin de identitate reclamantă,, certificat de încadrare în grad de handicap nr 785/11.03.2015 privind pe P. A..
Pârâtul P. D. G. formulează în cauză întâmpinare prin care solicită a se admite cererea reclamanților și a se dispune evacuarea sa din apartamentul situat în Călărași str . . Călărași.
Totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
La termenul din 17.09.2015, reclamanții au solicitat a se lua act că înțelege să se judece pe calea dreptului comun și nu pe cale de ordonanță președințială.
Instanța analizând probele administrate în cauză retine în fapt că într-adevăr reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în Călărași, . ..1ap.16 Județul Călărași, pârâtul locuind în acel imobil fără nici un drept. A mai reținut că pârâtul este o fire violenta, agresivă ; că acesta le pune viața în pericol.
Instanța apreciază acțiunea reclamanților ca fiind întemeiată și în consecință urmează a o admite, conform art. 555 C. Civ. raport la art. 1038 cod pr civ., și a dispune evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea reclamantei, situat în Călărași . ..1ap.16 Județul Călărași.
Urmează a se lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții P. A. CNP_ și P. G. domiciliați în Călărași . ..1ap.16, Județul Călărași .
Dispune evacuarea pârâtului P. D. G. din imobilul proprietatea reclamanților, situat în Călărași, ., ..1,..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași .
Pronunțată în ședința publică din 17.09.2015.
Președinte Grefier
Jud A. N. OlimpiaApolozan E.
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 2373/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|








