Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2878/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2878/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 2878/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2878

Ședința Camerei de Consiliu de la 01 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. O. A.

Grefier E. A.

Pe rol soluționarea cauzei civile pe cale de ordonanță președințială formulată de reclamanta Z. G. în contradictoriu cu pârâtul Z. Nicușor .

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu s-a prezentat av. N. L pentru reclamantă lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită. Fără citare părți.

S-a făcut referatul cauzei de grefier prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei și modalitatea de îndeplinire a procedurii, precum și faptul că reclamanta a depus ,la dosar un set de înscrisuri respectiv filele 14/64 din dosar, și un certificat de grefă din care rezultă că pe rolul acestei instanțe se află înregistrat dosarul nr_ având ca obiect stabilire locuință minor, cauza ce se află în procedura prealabilă, după care;

Procedând la verificarea competenței în temeiul art 131 cod pr civ instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece cauza.

Av. N. L precizează că nu are alte probe de administra.

Instanța ia act că nu mai sunt probe de administrat sau cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Av N. L solicită admiterea cererii în sensul de a se dispune suplinirea consimțământului pârâtului pentru ca minorul Z. S. G., să călătorească din România în Anglia împreună cu reclamanta Z. G..

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față.

Prin cererea introdusă la această Judecătorie la data de 24 sept 2015, reclamanta Z. G., domiciliată în România fără forme legale în ., . 18 Jud. Călărași (la fam. A. I. L.), cu domiciliu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat N. L. cu sediul în Călărași, .. 20, Jud. Călărași, a chemat în judecată pe cale de ordonanță președințială pe pârâtul Z. Nicușor domiciliat în România, în loc. Mihăilești . Jud. G., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună stabilirea provizorie a locuinței minorului Z. S. G., născut la data de 06.11.2012, la reclamantă, iar în temeiul art. 18 alin.2 din Leg. 272/2004 să se dispună suplinirea acordului pârâtului pentru ca minorul Z. S. G. să călătorească în străinătate împreună cu aceasta.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că este căsătorită cu pârâtul, căsătorie din care a rezultat minorul Z. S. G. în vârstă de 3 ani ; că din luna octombrie aceasta împreună cu minorul și pârâtul domiciliază în Anglia, localitatea North Yorkshire, unde au locuri de muncă permanente iar minorul frecventează din anul 2014 creșa, că aceștia au carduri europene de sănătate .

Mai arată reclamanta că în luna mai 2015 ,pârâtul a părăsit-o mutându-se într-un alt imobil împreună cu altă femeie de naționalitate engleză cu care conviețuiește și în prezent în Anglia, minorul rămânând de atunci în grija acesteia.

Reclamanta precizează că în cursul lunii august 2015 ia cerut pârâtului să-și dea acordul conform dispozițiilor legale care reglementează călătoria minorilor în străinătate, pentru a putea veni cu acesta în România în concediu pentru ca aceasta și copilul să-și viziteze rudele; că pârâtul în mod nejustificat a refuzat să-i dea acest acord, ba mai mult și-a dorit ca în momentul în care aceasta va ajunge în țară cu copilul să nu îl mai poată aduce în Anglia înțelegând în acest mod să se răzbune pe reclamantă; că pe durata vizitei în România a sperat că pârâtul îi va trimite acea procură cu atât mai mult cu cât chiar la rugat ca în momentul plecării acesteia din Anglia să se ocupe de copil timp de 2 săptămâni, pârâtul însă a refuzat în ideea de a despărții minorul de mamă.

Reclamanta arată că acțiunea are caracter urgent întrucât a fost nevoită să plece din țară la data de 28.09.2015 fără copil, pentru a nu-și pierde locul de muncă minorul rămânând în țară deși nu a fost niciodată despărțit de părinți ; că nu în ultimul rând primează interesul superior al copilului de a fi alături de reclamantă și chiar de pârât care au reședințele în Anglia.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 997 și urm Cod pr. civ. și art.18 alin2 din Leg.272/2004.

În dovedirea acțiunii reclamanta a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și martori.

S-au depus copia certificatului de naștere din care rezultă că minorul Z. S. G. s-a născut la data de 06.11.2012 având ca părinți părțile în cauză, copiile biletelor de călătorie din care rezultă că atât minorul cât și reclamanta dețineau bilete de călătorie cu avionul din Anglia în România și din România în Anglia pentru perioada august 2015, septembrie 2015.

De asemenea s-au depus mai multe înscrisuri emanând de la autoritățile engleze din care rezultă că părțile locuiesc în Anglia, că au locuri de muncă pe durată nedeterminată, că minorul este înscris încă din anul 2014 și în prezent la o creșă din localitatea de reședință engleză; cum și faptul că din luna mai 2015 în urma unui incident reclamat autorităților polițienești din localitate pârâtul a plecat din domiciliu minorul rămânând în grija reclamantei care de atunci și până în prezent se ocupă exclusiv de creșterea și educarea acestuia.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei și un certificat din care reiese că pe rolul Judecătoriei Călărași se află înregistrat dosarul civil nr._ din 29.09.2015, având ca obiect acțiunea civilă formulată de aceasta împotriva pârâtului Z. Nicușor prin care se solicită stabilirea locuinței minorului Z. S. G. născut la data de 6.11.2012, la aceasta.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului reține în fapt următoarele:reclamanta și pârâtul își au reședința în Anglia din luna octombrie 2014 când împreună cu minorul rezultat din căsătorie au plecat având locuri de muncă cu contracte pe durată nedeterminată în aceasta țară.

Împreună cu cei doi părinți până în luna septembrie 2015 a locuit și minorul Z. S. G. născut la 6.11.2012.

Pe fondul unor neînțelegeri între părți pârâtul a refuzat să dea reclamantei o procură pentru ca minorul să se reîntoarcă din România în Anglia, unde a venit împreună cu reclamanta în concediu să-și viziteze rudele ; procură ce este solicitată potrivit art. 17 alin. 2 din Leg. 248/2004.

Potrivit susmenționatului text de lege deplasarea copiilor în țară și străinătate se realizează cu înștiințarea și acordul ambilor părinți ; orice neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acestui acord se soluționează de către instanța de judecată. Este de netăgăduit că deplasarea urgentă a minorului din România unde a fost lăsat de mamă întrucât pârâtul nu a înțeles să-și dea acordul pentru revenirea copilului în Anglia este în interesul superior al acestuia.

Instanța apreciază că atitudinea pârâtului de a nu-și da acordul cu privire la călătoria minorului în străinătate, mai precis în Anglia pentru a fi alături de părinți și a-și continua programul de viață și educație se situează în sfera abuzului; practic pârâtul o împiedică pe reclamantă să-și îndeplinească atribuțiunile de părinte.

Atitudinea șicanatoare a pârâtului este incontestabil un abuz de drept care afectează grav interesul copilului în vârstă de 3 ani, minor care nu a fost despărțit de părinți.

În cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.997 și urm. cod civil privind admisibilitatea ordonanței președințiale, respectiv urgența și neprejudicierea fondului cauzei.

Având în vedere necesitatea obținerii acordului potrivit art. 18 alin.2 din Leg.272/2004, legiuitorul a introdus o modalitatea juridică prin care hotărârea unei instanțe poate să suplinească consimțământul pârâtului ; că în speță este justificată urgența și din necesitatea liberei circulații a minorilor și nu în ultimul rând de prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara respectiv trauma psihică la care copilul ar fi condamnat prin despărțirea la o vârstă fragedă de părinți.

Pentru considerentele expuse urmează a admite acțiunea reclamantei.

Urmează a dispune suplinirea consimțământului pârâtului, Z. N.?or, pentru ca minorul Z. S. G., născut la data de 06 noiembrie 2012, să călătorească din România în Anglia împreună cu reclamanta Z. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea reclamantei Z. G., având CNP_, domiciliată în România fără forme legale în ., . 18 Jud Călărași (la fam. A. I. L.), cu domiciliu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat N. L. cu sediul în Călărași, .. 20, Jud. Călărași, formulată pe cale de ordonanță președințială, împotriva pârâtului Z. Nicușor, având CNP_, domiciliat în România, în loc. Mihăilești . Jud. G..

Dispune suplinirea consimțământului pârâtului, Z. Nicușor, pentru ca minorul Z. S. G., născut la data de 06 noiembrie 2012, să călătorească din România în Anglia împreună cu reclamanta Z. G..

Executorie de îndată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 5 zile de la pronunțare pentru reclamantă și de la comunicare pentru pârât.

Pronunțată în ședința camerei de consiliu din 1 octombrie 2015.

Președinte Grefier

Jud. A. N. O. A. E.

Red. AN

Tehnored. AE

exp.5/azi.06.10.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2878/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI