Plângere contravenţională. Sentința nr. 1322/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1322/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 1324/202/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI –JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1322
Ședința publică de la 05.05.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecător S. M.
Grefier – V. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. O. în contradictoriu cu intimata C. – C. București, având ca obiect plângere contravențională formulată împotriva procesului verbal . 14, nr._ dresat la data 19.08.2014 întocmit de intimata C. – C. București.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită, conform art. 157 C. proc. civilă.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, precum și faptul că la dosar s-a depus de către intimat întâmpinare. De asemenea, se învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către intimata C. – C. București, după care;
Instanța, conf.art.131, art. 94 pct. 4 N.C.pr.civ., art. 32 alin. 1 din OG 2/2001 raportat la art. 23 din Legea 303/2004 constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze.
Instanța, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, iar cu privire la excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale invocată din oficiu, urmează a o analiza și în urma deliberării avute s-a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.02.2015, sub nr. 1324/202/2015, petentul P. O., cu domiciliul în Călărași, ., nr. 22, ., jud. Călărași, a solicitat în contradictoriu cu intimata C. – C. București, cu sediul în București, ., nr. 401 A, sector 6, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . 14, nr._ dresat la data 19.08.2014 întocmit de intimata C. – C. București.
În motivarea plângerii sale petentul arată că la data de 01.09.2014 a primit prin poștă, de la C. – C. București un înscris redactat electronic fără a avea semnătura autorizată, care îl înștiințează și îl somează să plătească 250 lei (125 lei în 48 de ore), reprezentând o presupusă contravenție, dovedită printr-o fotografie, că înscrisul respectiv este redactat electronic și nu este însoțit de un proces verbal încheiat de o persoană competentă și autorizată să constate o anume contravenție.
În dovedirea plângerii petentul a înțeles să se folosească de dovada cu înscrisuri, aflate la filele 6-8 din dosar.
Plângerea nu este motivată în drept.
La data de 02.03.2015 instanța în baza dispozițiilor art. 201 al.1 Cod procedură civilă a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către intimată, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii, în condițiile art. 165 Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și invoca excepții, în afară de cele de ordine publică.
Intimata a depus întâmpinare la data de 19.03.2015 prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea sancțiunii amenzii.
În motivarea se arată că la data de 23.04.2014, pe DN3 Km110+152m, pe raza localității C. V., jud. CL, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând lui O. P., cu domiciliul în Călărași ., Nr. 22, B1. A8 . că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 19.08.2014, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C..
Potrivit dispozițiilor art.1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada
de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Solicită a se observa că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției
. nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei v S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor fumizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și
Înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator S. A., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
Procesul verbal de constatare a contravenției este generat și tipărit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și conform prevederilor art.7 al Legii nr.455/201 l privind semnătura electronică, are asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice. Astfel, art. 7 din Legea 455/2001 prevede: “în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii”.
În plus, O.G. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de constatare a contravenției, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice, valorificând principiul de drept " ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus “ (unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem).
Pentru aceste motive solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ ca fiind temeinic și legal.
În temeiul art. 411 (1), pct.2 N.C.P.C., solicită judecarea și în lipsă a prezentei cauze.
În drept, dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În susținere a s propus proba cu înscrisuri și orice alte probe doveditoare vor reieși din dezbateri, filele 14-16 din dosar.
La data de 20.03.2015 instanța dispus comunicarea către petent a întâmpinării cu mențiunea ca în termen de 10 zile să formuleze răspuns la aceasta, însă petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La data de 08.04.2015, instanța a fixat termen de judecată la data de 05.05.2015, cu citarea părților.
La acest termen,instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
La acest termen instanța a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității introducerii plângerii, excepție invocată din oficiu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 19.08.2014 a fost încheiat de către un agent constatator din cadrul C. – C. București procesul verbal . R14 nr._ prin care s-a reținut că petentul P. O. a condus la data de 23.04.2014, pe DN3 Km110+152m, pe raza localității C. V., jud. CL, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând acestuia, având domiciliul în Călărași ., Nr. 22, B1. A8 . a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă contravenție prevăzută de art. 8 alin. 1 din OUG 15/2002. Petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei.
Procesul-verbal nu a fost semnat de către contravenient întrucât a fost întocmit în sistem electronic.
Instanța, în temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ. va analiza cu prioritate excepția tardivității introducerii plângerii invocată din oficiu.
Din perspectiva art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, verificând legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției, instanța apreciază că acesta întrunește cerințele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității ce poate fi constatata de instanța chiar si din oficiu.
Potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța reține că împotriva procesului – verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Așadar, legiuitorul a stabilit un termen imperativ (peremptoriu) înăuntrul căruia contravenientul trebuie să îndeplinească actul procedural prevăzut de lege – în speță plângerea contravențională – sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai exercita calea de atac și considerării plângerii ulterioare ca tardiv formulată. Fiind stabilit în vederea exercitării unui act de procedură, termenul are natură procedurală.
Pentru a stabili dacă cererea petentului a fost făcută în termenul legal, instanța se raportează la punctul de plecare și de împlinire a termenului, ca și la modalitatea de calcul a acestuia.
Conform prevederii legale sus-citate termenul începe să curgă de la data înmânării sau comunicării procesului verbal de constatare a contravenției. În speță, din mențiunile procesului verbal, petentul a luat la cunoștință despre conținutul procesului verbal ce a fost comunicat petentului, în termen legal, la data de 01.09.2014 (conform confirmării de primire din dosar, f. 14) comunicare efectuată prin oficiu poștal cu confirmare de primire.
În ceea ce privește comunicarea procesului verbal de contravenție și prevederile Deciziei 10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reține faptul că procesul verbal de contravenție a fost înaintat la domiciliul petentului, prin poștă, cu confirmare de primire și primit personal de acesta.
Conform art. 181 C.proc.civ., termenul pentru formularea plângerii contravenționale, termen procedural astfel cum s-a arătat mai sus, se calculează pe zile libere, fără a socoti ziua când a început și nici ziua când s-a sfârșit. Raportat la aceste dispoziții, în speță termenul s-a împlinit la sfârșitul zilei de 17.09.2014.
Momentul împlinirii termenului desemnează încetarea posibilității de exercitare a dreptului în vederea căruia termenul a fost acordat. Astfel, în data de 24.02.2015, dată la care a fost înregistrată la instanță – Judecătoria Călărași plângerea contravențională, petentul se afla cu mult în afara intervalului prevăzut de lege pentru exercitarea acestui drept, cu consecința constatării tardivității plângerii sale.
Față de aceste considerente instanța apreciază întemeiată excepția invocată din oficiu, privind tardivitatea plângerii contravenționale formulate de petent, urmând a o admite.
Din punct de vedere procedural, excepția tardivității, fiind absolută și peremptorie, conduce la respingerea plângerii contravenționale formulate (ca tardivă), iar cercetarea motivelor invocate de petent apare, astfel, ca fiind de prisos.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, excepție invocată din oficiu.
Respinge, ca tardiv introdusă plângerea contravențională formulată de petentul P. O., cu domiciliul în Călărași, ., nr. 22, ., jud. Călărași împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimata C.N.A.D.R. S.A. – C., cu sediul în București, .. 401A, sector 6, la data de 19.08.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere de apel ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică, azi 05.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
JUD. S. M. V. O.
RED.SM
DACT.VO
EX.5/15.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1332/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1340/2015.... → |
|---|








