Plângere contravenţională. Sentința nr. 468/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 468/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 6667/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 468 /2015

Ședința publică de la 10 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. A.

Grefier I. B.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de către petenta, M. N.-L., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, dresat la data de 26.09.2014 de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. CĂLĂRAȘI.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat petenta, M. N.-L. (CI . nr._), lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:

Petenta precizează că martora propusă spre a fi audiată, este prezentă la acest termen de judecată.

În continuarea cercetării judecătorești, în conformitate cu dispozițiile art. 319 și urm. C.proc.civ., se procedează la audierea martorei, I. P.-E., a cărui depoziție, consemnată potrivit art. 323 C.proc.civ., a fost atașată la fila nr. 22 din dosar.

La interpelarea instanței petenta precizează că nu mai are cereri de formulat.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile deschise asupra fondului și acordă cuvântul pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate în proces.

Petenta solicită admiterea plângerii formulate, cu consecința anulării procesului-verbal de contravenție.

INSTANȚA

Asupra prezentei plângeri contravenționale:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._, petenta M. N.-L., C.N.P._, cu domiciliul în mun. Călărași, ., ., a solicitat anularea procesului verbal cu ., nr._, întocmit de către Agent de poliție Bucșea A. din cadrul Biroului Poliției Rutiere al mun. Călărași.

În motivarea cererii, a arătat în esență că la data de 26.09.2014 i-a fost reținut permisul de conducere pe o perioada de 30 zile, pentru săvârșirea contravenției de neacordare de prioritate la pietoni, cf. art. 135/H din HG 1391/2006R si art. 100/3/B din OUG195/2002R și i-a fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 360 lei, 4 puncte de penalizare.

A precizat că la data menționată se deplasa cu autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_, pe . mun. Călărași, din direcția Orizont-5 Călărași, iar la apropierea de intersecția cu .-a angajat pe prima banda de mers pentru a efectua virajul la dreapta pe . un cabinet medical. Cu aceasta ocazie a fost oprită în trafic de către organele de poliție care se deplasau pe . direcția . 5 Calarasi, ce i-au adus la cunoștință că a săvârșit o abatere de la normele rutiere, respectiv neacordarea de prioritate a pietonilor, motiv pentru care a fost sancționată contravențional cu suma de 360 lei și i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 30 zile.

La trecerea de pietoni despre care agentul constatator a făcut referire, nu se afla nici un pieton angajat in traversare, lucru care poate fi atestat cu mai mulți martori care nu au vrut sa semneze procesul verbal.

A menționat ca in autoturism se mai aflau cei doi copii minori in varsta de 3 ani si 4 ani, cu care mergea la control medical.

În dovedirea cererii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martori și a atașat la dosarul cauzei: copie proces verbal contravenție, copie dovadă drept circulație, copie carte de identitate, martor, copie documente medicale.

Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare.

Verificând, prioritar, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cauze de nulitate absolută, ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că petentul a negat săvârșirea faptei contravenționale.

Instanța constată că procesul-verbal de contravenție este un mijloc de probă care conține constatările personale ale agentului constatator, care nu face dovada vinovăției petentului, ci doar a situației de fapt ce a dus la încheierea sa, în mod analog unui proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Instanța reține că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 - art. 36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. vs. România – Hotărârea din 04.10.2007).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că prezentul proces-verbal conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că fapta constatată personal de agentul constatator, este suficientă pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Prin urmare, simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde adevărului, nu este suficientă, atât timp cât, nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Totuși, în cauză, prin administrarea probei cu martori, petenta a dovedit că faptele cuprinse în procesul-verbal nu sunt reale.

Pentru aceste motive, ,văzând și prevederile art. 34 din OG 2/2001, urmează a admite plângerea contravențională formulată de către petenta M. N. - L., domiciliată în Călărași; .; .. 1; ., CNP_.

Va anula procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, dresat de intimatul I.P.J. Călărași la data de 26.09.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de către petenta M. N. - L., domiciliată în Călărași; .; .. 1; ., CNP_.

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, dresat de intimatul I.P.J. Călărași la data de 26.09.2014.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică de la 10.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. I. B. I.

Red. A.I.

Tehnored. B.I.

Expl.5/27.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 468/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI