Pretenţii. Sentința nr. 820/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 820/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 9887/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 820
Ședința publică din data de 13 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. N.
Grefier L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul D. A. și pe pârâta E. E. SA, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din ședința publică din data de 06.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din data menționată, ce face parte integrantă din prezenta sentință când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.03.2015, când în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție.
I NS T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 18.12.2014, sub nr._, reclamantul D. A. a solicitat obligarea pârâtei E. E. S.A. la plata sumei de 2000 lei, reprezentând prejudiciu produs în data de 26.07.2014 ca urmare a întreruperii furnizării energiei electrice/furnizării necorespunzătoare ce a generat deteriorarea frigiderului Beko, la punctul de consum din municipiul Călărași, ..
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că în seara zilei de 27.07.2014 a constatat că în imobilul menționat nu funcționa curentul electric, a sesizat echipa de intervenții a pârâtei care a constatat că contoarul de energie electrică a fost ars, membrii echipei de intervenție aducându-i la cunoștință că, în data de 26.06.2014 în municipiul Călărași a fost o furtună foarte puternică și descărcări electrice violente, existând mai multe deranjamente.
După restabilirea tensiunii electrice, reclamantul a susținut că frigiderul marca Beko nu a mai funcționat.
Ulterior, reclamantul a menționat că deși a solicitat despăgubiri de la pârâtă, cererea i-a fost respinsă, întrucât condițiile pentru acordarea de despăgubiri nu ar fi fost îndeplinite.
A mai precizat reclamantul că între arderea contoarului de energie electrică și arderea frigiderului există legătură de cauzalitate și că pârâta ar fi avut obligația de a asigura rețeaua de distribuție contra descărcărilor atmosferice ce pot apărea, dispozițiile art. 9 din contractul încheiat de părți privind exonerarea de răspundere neputând fi incidente prin raportare la situația de fapt menționată.
S-a mai susținut și că respingerea cererii de acordare a despăgubirilor de către pârâtă nu a fost motivată în mod corespunzător.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 9 din contractul nr._/2005 încheiat de părți, dispozițiile art. 1350 C.civ., dispozițiile art. 109, 113 alin. 1 pct. 8 și 9 C.proc.civ..
În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a depus, în copie, contractul nr._/2005 și alte înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 145 lei.
Prin întâmpinarea formulată la data de 03.02.2015, pârâta S.C. E. E. S.A. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamant ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării formulate, pârâta a arătat, în esență, că H.G. 1007/2004 a adus modificări în ceea ce privește prevederile din contract relative la răspunderea pentru prejudiciul creat consumatorului în cazul deteriorării unor receptoare electrocasnice.
Pârâta a susținut că dispozițiile art. 188 – 190 din H.G. 1007/2004 au delimitat răspunderea distribuitorului de cea a furnizorului.
Prin raportare la dispozițiile legale incidente, pârâta a arătat, în esență, că a respins cererea reclamantului de acordare de despăgubiri deoarece acesta nu a formulat cererea în termen, iar în urma activităților Comisiei de constatare și analiză a reclamației clientului, s-a constatat că defecțiunile care au dus la deteriorarea receptorului electrocasnic nu s-au produs din vina operatorului de distribuție.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 123/2012, pe dispozițiile H.G. 1007/2004 și pe dispozițiile Codului civil 1864.
În susținerea întâmpinării, pârâta a depus, în copie, cererea formulată de reclamant la data de 31.07.2014 și alte înscrisuri.
Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse de ambele părți la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți a fost încheiat contractul nr._/2005, având ca obiect furnizarea energiei electrice de către pârâtă la locul de consum situat în municipiul Călărași, ..
Potrivit art. 9 alin. 1 teza I din contractul încheiat, pârâta, în calitate de furnizor, și-a asumat obligația de a plăti despăgubiri consumatorului în cazul deteriorării unor receptoare electrice, cu excepția lămpilor și a receptoarelor electrotermice, în situația în care au apărut tensiuni mai mari decât cele admise de normele tehnice în vigoare în punctul de delimitare a instalațiilor furnizor – consumator, din vina dovedită a furnizorului.
Art. 9 alin. 2 din contractul menționat reglementează modalitatea de plată a despăgubirilor.
Art. 13 alin. 1 din contractul nr._/2005 prevede că, în toate problemele care nu sunt prevăzute în contractul încheiat, părțile se supun Codului civil, Codului comercial și legislației specifice în vigoare.
Instanța apreciază că actul juridic încheiat de părți este un contract de adeziune și că, față de obiectul acestuia, reclamantul are calitatea de consumator captiv al pârâtei.
Pentru aceste considerente, instanța consideră că pârâta nu se poate prevala de o dispoziție contractuală nefavorabilă reclamantului față de dispozițiile legale incidente.
Așadar, instanța consideră că reclamantul trebuia să respecte termenul de 5 zile prev. de art. 194 alin. 2 din H.G. 1007/2004 pentru a solicita despăgubiri de la pârâtă și nu termenul de 3 zile prevăzut de art. 9 alin. 2 din contractul nr._/2005.
Cum sesizarea a fost efectuată la data de 31.07.2014, iar incidentul s-a produs la data de 26.07.2014, instanța apreciază că reclamantul a respectat termenul de 5 zile prev. de art. 194 alin. 2 din H.G. 1007/2004.
Instanța constată că reprezentanții pârâtei i-au schimbat reclamantului contorul electric la data de 29.07.2014(f. 13), constatând că acesta este defect.
De asemenea, s-a constatat, prin încheierea procesului verbal din data de 05.08.2014 (f. 9) că frigiderul marca Beko nu funcționa.
Din probele administrate și având în vedere și susținerile părților, instanța apreciază că există legătură de cauzalitate între deteriorarea frigiderului marca Beko și condițiile meteo din data de 26.07.2014 (f. 40, 55).
De altfel, din probatoriul administrat, instanța reține că nu rezultă niciun element de fapt care să justifice producerea pagubelor ca urmare a furnizării necorespunzătoare a energiei electrice de către pârâtă, independent de condițiile meteo.
Potrivit art. 190 alin. 1 din H.G. 1007/2004 furnizorul nu răspunde față de consumator pentru daunele cauzate de întreruperea furnizării energiei electrice sau pentru calitatea energiei electrice furnizate, în cazul unor calamități sau al unor fenomene ale naturii care au avut o intensitate mai mare decât cea prevăzută în prescripțiile de proiectare.
Din hotărârea nr._/06.08.2014 și din procesul verbal nr._/05.08.2014 (concluziile procesului verbal menționat fiind asumate de reclamant prin semnare), instanța reține că elementele de protecție din tabloul de 0,4 kv al clientului și elementele de protecție încorporate în aparatură au lucrat corect, separând receptoarele defecte. De asemenea, instanța reține că instalația de alimentare proprietatea operatorului de distribuție a funcționat în mod corespunzător.
Așadar, instanța consideră că nu se poate reține culpa pârâtei, întrucât deteriorarea frigiderului a fost cauzată de un fenomen al naturii care a avut o intensitate mai mare decât cea prevăzută în prescripțiile de proiectare, pârâta respectându-și obligațiile legale și contractuale asumate.
Totodată, instanța apreciază că doar furnizorul, așa cum este acesta definit prin raportare la dispozițiile art. 4 pct. 20 din H.G. 1007/2004, poate răspunde pentru despăgubirile produse din culpa operatorului de rețea, prin operator de rețea înțelegându-se, în temeiul art. 4 pct. 31 din H.G. 1007/2004, atât operatorul de transport și de sistem, cât și operatorul de distribuție.
Această concluzie se impune întrucât, secțiunea a X – a a H.G. 1007/2004, secțiune în care este inclus și art. 190 alin. 1 este denumită de legiuitor, despăgubiri pentru daune dovedite din culpa operatorului de rețea.
Prin urmare, din interpretarea sistematică și topografică a textelor de lege menționate, singura concluzie care poate fi reținută este aceea că pentru daunele dovedite din culpa operatorului de rețea, doar furnizorul poate răspunde sau poate fi exonerat de răspundere, în condițiile art. 186 – 190 din H.G. 1007/2004.
Astfel, pentru daunele produse din culpa operatorului de rețea, nu există o răspundere distinctă a operatorului de rețea față de răspunderea furnizorului.
În concluzie, pentru considerentele menționate, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. A., domiciliat în mun. Călărași, ., județul Călărași, CNP_ împotriva pârâtei E. E. SA, cu sediul în București, .. 41-43, corp A, sector 1, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. R.-M. B. L.
Red. N.R.
Thred.B.L.
Ex.4/29.03.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 847/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 811/2015.... → |
|---|
