Plângere contravenţională. Sentința nr. 181/2015. Judecătoria CÂMPENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 181/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 1583/203/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPENI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.181/2015
Ședința publică din data de 02.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. A.
GREFIER: M. A. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta petenta . SRL în contradictoriu cu C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la data de 23.02.2015, fiind consemnate în Încheierea de ședință de la aceea data, parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02.03.2015 și în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni la data de 15.10.2014 sub nr._, petentul . SRL a chemat în judecată pe intimatul C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . 14 nr._ din data de 22.09.2014, exonerarea de la plata amenzii de 2750 lei, iar în subsidiar s-a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertisment.
În motivarea plângerii, în esență și în sinteză, petentul formulează critici care țin atât de legalitatea cât și de temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției.
Astfel, se argumentează că actul contestat: nu conține detalii privind mențiunile de care poate face uz contravenientul, nu conține minimul și maximul amenzii contravenționale, nu a fost semnat de un martor în lipsa reprezentantului contravenientului care este o persoană juridică. Se apreciază inclusiv că fapta nu există deoarece obligația achitării tarifului de drum subzistă capului tractor și nu remorcii, iar numărul_ nu este al unui autovehicul dotat cu motor tractant ci este al unei semiremorci, tractată de un cap tractor care pune în mișcare semiremorca respectivă. Petentul susține că în perioada sancționării, semiremorca_ aparținea altei societăți, se referă la o factură fiscală.
În drept au fost invocate disp. art. 16 alin.7 din O.G. nr.2/2001, art. 8 alin.1 din O.G. nr.15/2002.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit dispozițiilor art. art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, așa cum se atestă prin chitanța . nr._/23.10.2014(f.13).
Intimatul, C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA-Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN a depus întâmpinare la data de 24.11.2014 prin care arată că achiesează la acțiunea formulată de petentă, solicită admiterea și anularea procesului verbal . nr._ și invocă disp. art.454 Cod procedură civilă spre a nu fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
La dosar au fost depuse următoarele înscrisuri: în copie certificată pentru conformitate cu originalul -proces verbal . nr._ din data de 22.09.2014(f.5), un înscris cu imaginea unei ștampile poștale cu data de 30.09.2014(f.6), extras emis de Oficiul Național al Regsitrului Comerțului-intitulat furnizare informații de bază, nr._(f.11-f.12), dovadă comunicare-plic data poștei 30.09.2014(f.14-verso) și în copie-certificat calificat emis de Certsign (f.19), autorizație de control 8.0.276 (f.19), confirmare de primire (f.20), imagine foto detaliu, captată folosind camera video tip ANPR, folosită în vederea reunoașterii automate a numerelor de înmatriculare (f.21-f.22).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal ..14 nr._ din data de 22.09.2014, petentul, . SRL, reprezentat legal de L. C. F. în calitate de administrator, așa cum se atestă prin extrasul emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului-intitulat furnizare informații de bază, nr._ (f.11-f.12) a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 2750 lei pentru sâvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. nr. 15/2002 privind tariful de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Pentru aplicarea acestei sancțiuni, s-a reținut că la data de 25.06.2014 vehiculul categoria E cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat la ora 22:50 locul A2 km 144+100m, Fetești, fără a deține rovinietă valabilă.
În baza art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, având în vedere că procesul verbal de contravenție i-a fost comunicat petentului prin poștă, cu confirmare de primire, la data de 30.09.2014-data poștei (f.14-verso) iar plângerea a fost introdusă la data de 15.10.2014.
Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta nu respectă dispozițiile imperative ale legii, fiind incidentă una dintre cauzele de nulitate absolută, prevăzută de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia, încadrarea juridică a faptei săvârșite, dar nu conține semnătura olografă a agentului constatator.
Critica petentului referitoare la lipsa cu desăvârșire a semnăturii agentului constatator pentru neîndeplinirea formei olografe, fapt care ar atrage sancțiunea nulității absolute a procesului verbal contestat este întemeiată, pentru considerentele care succed.
Prin Decizia nr. 6/16.02.2015 pronunțată în recurs în interesul legii (RIL), Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că procesele-verbale de contravenție ce constată și sancționează fapta de a circula pe drumurile naționale fără a deține rovinietă, transmise pe hârtie, sunt nule în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator. Astfel, Î.C.C.J. a admis recursul formulat de către Avocatul Poporului referitor la interpretarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.
Pentru dispune astfel, s-a reținut, în sinteză că: procesul-verbal întocmit in format electronic, ce are atașată o semnătură electronică extinsă, care nu a fost comunicat persoanei sancționate contravențional în format electronic, stocat pe un suport informatic al autorității din care face parte agentul constatator, beneficiază doar de prezumția de validitate prevăzută de art. 283 din Codul de procedura civila, însa aceasta prezumție nu funcționează împotriva terților ci in favoarea lor. În plus, un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat in formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forța executorie conferită actelor administrative unilaterale adoptate in regim de putere publică.
Un alt argument a fost că procesele-verbale contravenționale emise in temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate si semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale. Unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătura electronica extinsă. Având in vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie, în caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care, de regula, este specifica actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă.
De asemenea, referitor la aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, Î.C.C.J a stabilit că textul reglementează un caz de nulitate absolută a procesului-verbal, determinat de lipsa unui element procedural esential că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizata de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de A. si Drumuri Naționale din România S.A. constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancțiunea nulității absolute a actului în conditiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
În ceea ce privește apărarea petentului în sensul că nu i s-a acordat dreptul de a formula obiecțiuni, instanța o va respinge ca neîntemeiată pentru considerentele care succed. Din interpretarea literară a disp. art. 16 alin.7 din O.G. nr 2/2001, rezultă în mod indubitabil, lipsit de echivoc, că agentul constatator are o astfel de îndatorire, numai în cazul în care contravenientul este prezent la momentul la care se constată contravenția. Ori în speța de față, așa cum s-a consemnat în cuprins, actul contestat a fost întocmit în lipsa contravenientului sau a martorilor, întrucât constatarea contravenției s-a efectuat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei-SIEGMCR, conform prevderilor art. 9 alin.2 și 3 al O.G. nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare. Pe de altă parte, chiar acceptând că nu au fost respectate prevederile art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, o asemenea încălcare este sancționată cu nulitatea relativă, care atrage anularea actului întocmit în aceste condiții, numai în măsura în care s-a produs o vătămare produsă petentei, probată și care nu poate fi înlăturată în alt fel, așa cum s-a stabilit de Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Secții Unite, prin Decizia RIL nr. XXII din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României nr.833 din 5 decembrie 2007.Or, în cauză, petenta nu a dovedit vătămarea ce i-a fost pricinuită în acest mod, iar obiecțiunile pe care le-ar fi putut consemna, într-o formulare sumară, impusă de spațiul afectat rubricii”alte mențiuni” au putut fi valorificate prin plângerea care face obiectul judecății.
Pentru aceste motive și având în vedere forța general obligatorie a Deciziei nr.6 din 16 februarie 2015 consacrată de art.517 alin.4 din Codul de procedură civilă, instanța va dispune admiterea plângerii contravenționale formulate de petenta . SRL în contradictoriu cu C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN, va anula procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 22.09.2014 și în consecință va exonera petenta de la plata amenzii în cuantum de 2750 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta . SRL cu sediul în localitatea Abrud, ., jud. A., având atributele de identificare: nr. Registrul Comerțului J_, CUI RO21331562 împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 22.09.2014 în contradictoriu cu C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN cu sediul în Bulevardul I. M. 401 A, Sector 6 București.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 22.09.2014 și în consecință, exonerează petenta de la plata amenzii în cuantum de 2750 lei.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Câmpeni sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
B. A. M. A. M.
Redc.B.A/Tehnored.M.A.M/06.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 178/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 205/2015. Judecătoria CÂMPENI → |
|---|








