Plângere contravenţională. Sentința nr. 399/2015. Judecătoria CÂMPENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 399/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 399/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPENI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 399/2015
Ședința publică din data de 27.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. A.
GREFIER: M. I. M.
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă privind pe P. T., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., având ca obiect plângere contravențională.
La pronunțarea hotărârii se constată lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților sunt consemnate în Încheierea de ședință din data de 20.04.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 27.04.2015 și în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni la data de 02.02.2015 sub numărul_, petentul Pointinteu T. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 30.01.2015, exonerarea de la plata amenzii aplicate și restituirea permisului de conducere.
Petentul critică procesul verbal sub aspectul temeiniciei.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în sinteză, că la data de 30.01.2015 se deplasa cu autoturismul proprietate familială înmatriculat sub numărul_ din direcția Baia de Arieș spre Câmpeni. Se arată că în față se afla autoturismul înmatriculat sub numărul_ care tracta o remorcă cu animale, că petentul a mers în urmă mai mulți kilometri iar la un moment dat autoturismul din față a semnalizat dreapta iar petentul a intrat în depășire, cu mențiunea ca era aproape oprit. Petentul arată că atât în față cât și în spate era vizibilitate suficientă pentru această manevră de depășire, după care a fost oprit de agentul de poliție care i-a suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de 30 zile.
În drept nu au fost invocate temeiuri juridice.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, în temeiul art. 19 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/ 2013 privind taxele de timbru și art. 197 Cod procedură civilă așa cum se atestă prin chitanța nr._/02.02.2015 (f.6).
Intimatul, Inspectoratul de Poliție al Județului A. a formulat întâmpinare înregistrată la data de 18.03.2015 prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului verbal contestat ca fiind temeinic și legal(f.25). Intimatul arată în esență, că sancțiunea a fost aplicată pentru că prin manevra de depășire efectuată, petentul a încălcat dispozițiile art. 120 alin.1 lit.i din H.G. nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, sancționarea faptei este prevăzută de art. 100 alin.3 lit.e) din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
Se menționează fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere. Intimatul consideră că procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde costatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși, constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, până la proba contrară și că faptul constării în mod direct a faptelor de către agentul constatator este suficientă pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Se apreciază că simpla negare a contestatorului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal atât timp cât acesta nu aduce probe pertinente ori invocă împrejurări credibile.
Intimatul își sprijină argumentația și pe principiile consacrate pe calea jurisprudențială a Curții Europene a Drepturilor Omului, cu argumentul principal că s-a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică în principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag, în special art. 6 alin.2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și părtrând drepturile la apărare.
În opinia intimatului sancțiunea aplicată reprezintă o justă individualizare a răspunderii contravenționale în raport cu criteriile legale, a fost corect stabilită de agentul constatator și trebuie menținută în ansamblul ei, acestea fiind limitele legale. Cu privire la sancțiunile complementare se consideră că au drept scop înlăturarea unei stări de pericol și preântâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.
În drept, au fost invocate următoarele temeiuri juridice: art. 120 alin.1 lit. i din H.G. nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, art. 100 alin.3 lit.e) din O.U.G. nr.195/2002 republicată, art. 16. art. 17, art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, art.6 alin.2 CEDO.
În temeiul art. 237 pct.7, art. 255 și art 258 Cod procedură civilă. în cauză au fost incuviintate si administrate: proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: proces verbal . nr._ din data de 30.01.2015 (f.5), raport redactat la data de 02.03.2015 de agent de Poliție, J. N. din cadrul Poliției Orașului Baia de Arieș, Formațiunea Rutieră(f.18), proba testimonială constând în audierea martorului asistent și ocular F. N. A. declarația fiind atașată la dosar(f.31).
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, la data 30.01.2015 a fost încheiat procesul verbal .> CP nr._ prin care petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 390 lei și cu măsura complementară a reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 30 zile începând cu data de 14.02.2015, în temeiul dispozițiilor art. 100 alin.3 lit.e) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, pentru încălcarea dispozițiilor art. 120 alin.1 lit.i) din Hotărârea de Guvern nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice(f.5).
În sarcina petentului s-a reținut că la aceeași dată, în timp ce conducea autoturismul marca Renault cu număr de înmatriculare_ pe DN 75 km 92 pe direcția de mers T.-Câmpeni a efectuat o manevră de depășire a autoturismului VW cu număr de înmatriculare_ peste marcajul longitudinal continuu.
Din analiza formală a procesului verbal contestat se reține faptul că petentul a fost prezent, a semnat, a formulat următoarele obiecțiuni: “M-am grăbit, nu sunt de acord cu cele consemnate”, martorul asistent F. N. A. a semnat.
Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă nici una dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia, încadrarea juridică a faptei săvârșite și semnătura agentului constatator.
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că acesta este temeinic, fapta existând și fiind în mod corect încadrată în dispozițiile legale, justificarea petentului în sensul că beneficia de vizibilitate suficientă, atât în față cât și în spate, pentru a efectua manevra de depășire nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere contravențională atât timp cât agentul de poliție a sesizat ex propriis sensibus că petentul a încălcat marcajul longitudinal continuu.
Conform disp. art. 120 alin.1 lit.i) din Hotărârea de Guvern nr.1391/2006 se interzice depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere, fapta fiind sancționată conform disp. art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice cu amendă prevăzută în clasa a II- a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Instanța reține și faptul că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, această prezumție operând fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.
Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Maszni c. României, A. c. României), acestea intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului având în vedere câmpul de aplicare general al normei și scopul preventiv și represiv al sancțiunii, și, în consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
Însă, s-a statuat la nivel de principiu că simpla conferire de forță probantă unui înscris nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană stabilind în cauza Salabiaku contra Franței, că prezumția de nevinovăție consacrată de art. 6 din Convenție, nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept, sunt operante prezumții de drept sau de fapt, Convenția neinterzicându-le, în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale.
De asemenea, instanța arată că, procesul verbal de contravenție, fiind legal întocmit, face dovada deplină asupra stării de fapt reținute în cuprinsul său în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.
În prezenta cauză starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate în cauză.
Potrivit art.109 alin.1 din O.U.G. 195/2002, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, legea neimpunând, în cazul constatării contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit.b) din O.U.G. nr.195/2002, ca și condiție suplimentară obligatorie, înregistrarea acesteia cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, fapta fiind constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, aspect necontestat de către petent și confirmat de către martorul F. N. A. audiat în cauză.
Astfel, cu privire la fapta de depășire neregulamentară, martorul audiat, F. N. C.-indicat de intimat ca martor asistent dar care a fost și martor ocular întrucât a condus autoturismul înmatriculat sub numărul_ care circula în fața autoturismului condus de petent înmatriculat sub numărul_, confirmă depășirea și afirmă, în sinteză, că: se deplasa încet, avea animale în remorcă, i-a făcut semn petentului să îl depășească, era în spatele său și l-a văzut Poliția.
Cu privire la tipul marcajului care separa sensurile de mers, martorul a declarat că: petentul putea să îl depășească și să nu intre pe cealaltă bandă, nu știe dacă era continuă sau discontinuă, nici nu crede că se observa pe drum. Instanța apreciază că nu se poate reține un dubiu care să profite petentului în ceea ce privește tipul marcajului încălcat în timpul efectuării manevrei de depășire, deoarece pe de o parte, petentul nu a contestat existența unui marcaj continuu iar pe de altă parte, gradul de incertitudine al martorului asupra propriei percepții nu poate infirma corectitudinea situației de fapt reținute de agentul constatator, astfel încât prezumția de temeinicie a procesului verbal . nr._ din data de 30.01.2015, contestat, este menținută sub acest aspect.
Instanța poate stabili cu certitudine că se circula pe direcția de mers dintre T. și Câmpeni așa cum s-a reținut de agentul constatator, fapta fiind săvârșită în localitatea L., pe segmentul dintre L. și Câmpeni cum a declarat martorul audiat, pe aceeași direcție cu traseul parcurs de petent dinspre Baia de Arieș spre Câmpeni, că se circula în condiții de vizibilitate, drumul era bun, vremea era frumoasă (f.31).
Petentul, în calitate de șofer avea obligația de a conduce preventiv până la limita evitării oricărui pericol atât pentru sine cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
În acest context, împrejurarea generată de comportamentul șoferului care conducea în fața petentului, cu o viteză redusă, autoturismul înmatriculat sub numărul_, nu prezintă caracteristicile unei manevre ezitante sau cu potențial periculos pentru petent, deoarece acesta circulase în spatele mașinii încărcate cu animale cel puțin pe o distanță de un kilometru jumătate.
Faptul că șoferul din față a semnalizat spre dreapta (fară să schimbe direcția de mers) nu poate fi interpretată nici ca o invitație și nici ca o confirmare a faptului că în acel moment era oportun pentru șoferul din spate să depășească, deoarece conducătorul auto trebuie să se asigure personal că fiecare manevră pe care o efectuează în trafic este efectuată în condiții regulamentare și în deplină siguranță. În plus, manevra de semnalizare efectuată de șoferul autoturismului_ putea să aibă legătură doar cu propriul comportament sau cu o stare de pericol iminentă dar în nici un caz cu acțiuni pe care să le recomande celorlalți participanți la trafic, deoarece conform art. 112 din Hotărârea de Guvern nr.1391/2006 conducătorii de vehicule semnalizează cu mijloacele de avertizare luminoasă înaintea efectuării oricărei manevre sau pentru evitarea unui pericol imediat.
Referitor la împrejurarea că pe sectorul de drum pe care circula petentul era vizibilitate atât în față cât și în spate, instanța apreciază că vizibilitatea nu reprezintă nici o premisă necesară și suficientă care să sprijine concluzia că petentul putea depăși în siguranță, nici o cauză exoneratoare și nici o circumstanță atenuantă a răspunderii contravenționale în cazul concret analizat, pentru că marcajul longitudinal de separare a sensurilor de mers simbolizează interdicția clară de efectuare a acestui tip de manevră conform disp. art. 120 alin.1 lit.i din Hotărârea de Guvern nr.1391/2006. Nu se constată un context cu potențial periculos generat de conduita altor participanți la trafic astfel încât să se constituie în factori independenți de voința petentului și care să justifice depășirea cu încălcarea liniei continue, dimpotrivă, martorul audiat a declarat că petentul îl putea depăși fără să intre pe cealaltă bandă(f.31).
Chiar dacă prin raportul din data de 02.03.2015(f.18), agentul constator precizează împrejurarile în care s-a reținut fapta contravențională, aceste mențiuni nu pot fi reținute de instanță întrucât procesul verbal de constatare a contravenției contestat nu poate fi completat cu înscrisuri extrinseci în lipsa unei prevederi legale care să îi confere valoare probatorie.
În lumina celor prezentate, constatând temeinicia procesului-verbal de contravenție în condițiile în care din probele administrate nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată de agentul constatator, instanța reține că fapta petentului P. T. întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 120 alin.1 lit.i) din Hotărârea de Guvern nr.1391/2006 și sancționată de prev. art.100 alin.3 lit.e) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată.
Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, proporționalitatea se verifică după criteriile dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, si anume: valoarea amenzii, gravitatea faptei comise, posibilitatea aplicării și a altor sancțiuni, acordându-se însă statelor o marjă de apreciere extrem de ridicată.
Prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 390 lei(echivalentul a 4 puncte-amendă) și sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile pentru fapta de depășire neregulamentară, prevăzută de art.120 alin.1 lit.i) din Hotărârea de Guvern nr.1391/2006.
Instanța constată că sancțiunea principală a fost stabilită conform prevederilor art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, în cuantumul minim prevăzut de art. 98 alin.4 pct.b), cu reflectarea gradului concret de pericol social al faptei reținute în sarcina petentului.
În ceea ce privește oportunitatea înlocuirii sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanța constată că fapta de a efectua o depășire neregulamentară prin încălcarea liniei continue, cu încălcare a obligației prevăzute de art. 120 alin.1 lit.i) din Hotărârea de Guvern nr.1391/2006, există în materialitatea sa și este gravă, iar argumentul expus în cererea introductivă, că la un moment dat autoturismul care circula în față a semnalizat dreapta- împrejurare în care petentul a efectuat depășirea, denotă o însușire insuficientă a normelor de circulație rutieră. În acest context nu există nici un motiv pentru care s-ar justifica înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment motiv pentru care instanța o va menține așa cum a fost dispusă de organul constatator. Scopul educativ și punitiv al sancțiunii contravenționale, prevenția generală și specială pot fi realizate doar prin sancționarea pecuniară a petentului.
Cu privire la măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile începând cu data comiterii faptei, instanța constată că această măsură s-a aplicat ope legis, agentul constatator nu avea marjă de apreciere. În concluzie, va fi mențiută, premisa fiind legalitatea și temeinicia procesului verbal . nr._ din data de 30.01.2015.
Solicitarea petentului de restituire a permisului de conducere va fi respinsă pentru considerentele care succed.
Conform art. 113 alin.1 lit.e) din Ordonanța de Urgență nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, permisul de conducere se restituie titularului pe baza hotărârii judecătorești rămase definitive prin care procesul verbal de constatare a contravenției a fost anulat. Prevederile citate trebuie analizate în ansamblul reglementării articolului menționat care la alin.2 prevede că permisul de conducere se restituie de către Poliția Rutieră în condițiile stabilite în regulament.
Conform art. 219 alin.2 din Hotărârea de Guvern nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului privind circulația pe drumurile publice, nr.195/2002, restituirea permisului de conducere se dispune de către șeful serviciului poliției rutiere în baza căruia a fost săvârșită fapta, la cererea titularului, în baza hotărârii judecătorești rămase definitive prin care procesul verbal de constatare a contravenției a fost anulat.
În consecință, prima instanța nu poate dispune restituirea permisului de conducere și nu ar avea această competență nici dacă ar anula procesul verbal de contravenție atacat sau dacă ar reindividualiza sancțiunea contravențională (principală sau complementară) aplicată. Petentului, dacă ar îndeplini condițiile expres prevăzute de lege, i-ar reveni obligația de a urma procedura anterior expusă și de a se adresa pe cale administrativă șefului poliției rutiere.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul Pointinteu T. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliției Județean A. și va menține procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 30.01.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul Pointinteu T., CNP_ domiciliat în localitatea Câmpeni, ., jud. A. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 30.01.2015 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A. cu sediul în A. I. ., nr. 1, jud.A..
Menține procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 30.01.2015.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Câmpeni sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. A. M. I. M.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 470/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
