Contestaţie la executare. Sentința nr. 1896/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1896/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 3068/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1896
Ședința publică de la 10 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE JACLY MIHĂIESCU
Grefier M. M. M.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestator A. A. și pe intimati G. V.,G. M. si G. A. M., intimat B. F. M., având ca obiect contestație la executare disjuns din dosarul nr._ .
Prezența și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în ședința publică din 03.07.2013, conform mențiunilor Încheierii de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când judecătoria pentru a da posibilitate contestatorului să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru acest termen, astfel:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ disjunsa din dosarul nr._ contestatorul A. A. a formulat in contradictoriu cu intimații G. V., G. M., G. A. M., B. F. M. contestație la executare împotriva formelor de executare silită respectiv procesul verbal de situatie imobiliara din data de 1.04.2013 si dispozitia de poprire nr.35/20.05.2013, ambele emise în dosarul de executare nr.135/2009 al B. F. M., contestatorul solicitând de asemenea suspendarea executării dispozitiei de poprire mai sus amintite.
În drept contestatorul a invocat disp.art. 402 ind.1(1) C.pr.civ.
În dovedirea contestatiei a fost depuse la dosar Decizia civilă nr. 592/2011 a Tribunalului Prahova pronuntata in dosarul nr._ (f.3-20).
La termenul din 11.06.2013 (f.89) instanta a pus in vedere contestatorului sa depuna motivele contestatiei la executare formulate si sa achite taxa de timbru pentru capatul de cerere privind suspendarea executarii silite in suma de 10 lei si timbru judiciar de 0,3 lei sub sanctiunea anularii cererii precum si sa achite o cautiune de 15 % din valoarea contestata, respectiv o cautiune in suma de 1865,16 lei amanandu-se cauza pentru termenul de astazi cand contestatorul nu s-a mai prezentat in instanta.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
De asemenea au fost inaintate instantei copii certificate ale actelor de executare efectuate in dosarul de executare nr.35/2013 al B. F. M. (f.66-106).
In sedinta publica de astazi intimatii au invocat exceptia netimbrarii capatului de cerere privind suspendarea executarii silite, cu privire la care nu s-a achitat nici cautiunea si pe fond respingerea contestatiei la executare ca neintemeiata.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:
Potrivit art. 20 alin. 1-3 din Legea nr.146/1997 cu modificarile și completarile ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau a cererii, ori dacă în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată .
Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii .
În speță, instanța reține că la termenul din 11.06.2013 (f.89) instanta s-a pus in vedere contestatorului sa achite taxa de timbru pentru capatul de cerere privind suspendarea executarii silite in suma de 10 lei si timbru judiciar de 0,3 lei sub sanctiunea anularii cererii precum si sa achite o cautiune de 15 % din valoarea contestata, respectiv o cautiune in suma de 1865,16 lei amanandu-se cauza pentru termenul de astazi, însă acesta nu s-a conformat acestei dispoziții.
Astfel fiind, capatul de cerere privind suspendarea executarii silite se va aprecia ca fiind netimbrat, considerente pentru care urmează a fi admisă excepția netimbrării invocată de intimati și pe cale de consecință a se anula capatul de cerere privind suspendarea executarii silite, ca netimbrat, în conformitate cu disp. art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 cu modificarile și completarile ulterioare, exceptia netimbrarii primand fata de aspectul neplatii cautiunii.
Pe fondul cauzei instanta retine ca, in baza titlurilor executorii reprezentate de Decizia civilă nr. 592/2011 a Tribunalului Prahova pronuntata in dosarul nr._ si Decizia civila nr.3330/2012 a Curții de Apel Ploiești (f.24-46) creditorii G. V., G. M., G. A. M. (intimati în prezenta cauza ) au formulat cerere de executare silită (f.22) in contradictoriu cu debitorul A. A. ( contestator in cauza dedusa judecatii) formandu-se dosarul de executare nr.35/2013 al B. F. M..
La data 20.02.2013 Judecatoria Campina a incuvintat executarea silita in baza sus mentionatelor titluri executorii, ulterior fiind emise somatia nr.35/4.03.2013 (f.51), procesul verbal de situatie imobiliara din data de 1.04.2013 (f.56) si dispozitia de poprire nr.35/20.05.2013 (f.59), ultimele doua acte de executare fiind contestate in prezenta cauza fara ca, contestatorul sa depuna motivele contestatiei la executare formulate desi i-a fost pus in vedere de instanta la termenul din 11.06.2013 (f.89).
Astfel fiind retinand ca, desi contestatorul a contestat procesul verbal de situatie imobiliara din data de 1.04.2013 si dispozitia de poprire nr.35/20.05.2013 acesta nu a invocat nici un motiv de nelegalitate a acestora instanta va respinge contestatia la executare ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrarii capatului de cerere privind suspendarea executarii silite invocată de intimati.
Anuleaza capatul de cerere privind suspendarea executarii silite, ca netimbrat.
Respinge contestatia la executare formulată de contestatorul A. A., domiciliat în or. Baicoi, ., județul Prahova în contradictoriu cu intimații G. V., G. M. domiciliati în or. Baicoi, ., județul Prahova, G. A. M., domiciliată în mun. Ploiesti, .. 39, ., ., B. F. M. cu sediul în mun Câmpina,. nr 19, . jud. Prahova, ca neintemeiata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică astăzi 10.07.2013
Președinte, Grefier,
M. J. M. M. M.
Red MJ
7ex/29.07.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2873/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 327/2013.... → |
---|