Plângere contravenţională. Sentința nr. 1182/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1182/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 5121/204/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr. _

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1182/2013

Ședința publică de la 18 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE ELENA STĂNESCU

Grefier L. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe petentul P. M. și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 11.04.2013, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța – având nevoie de timp pentru a delibera - în temeiul art. 260 C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul P. M. a contestat – în termen legal - procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la 23.09.2012 de agentul constatator din cadrul intimatului I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, solicitând în principal, anularea actului sancționator, ca netemeinic și nelegal, exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 630 lei și restituirea permisului de conducere, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii cu măsura avertismentului, restituirea permisului de conducere sau schimbarea încadrării faptei contravenționale de la art. 102 pct. 3 lit. 3 în art. 108 pct. 1 lit. c pct. 3, restituirea permisului de conducere, aplicarea a 4 puncte penalizare și diminuarea cuantumului amenzii raportat la clasa sancționatoare pentru fapta în care a solicitat schimbarea încadrării.

În motivarea plângerii contravenționale petentul a arătat că la 23.09.2012 se deplasa de la B. spre București, fiind grăbit să ajungă urgent la fiica sa care are un copil în vârsta de o lună și care îl contactase telefonic, informându-l că se simte deosebit de rău și trebuie internată la spital, având problemele grave de sănătate în urma nașterii, însă în timp ce se apropia de Ploiești a fost oprit de un echipaj de poliție care l-a sancționat pentru depășirea vitezei legale. Procesul-verbal este lovit de nulitate absolută întrucât nu respectă condițiile de formă prevăzute de lege, lipsind din cuprinsul acestuia mențiunile privind: locul unde este încheiat, instituția din care face parte agentul constatator, ocupația și locul de muncă al contravenientului, descrierea faptei contravenționale, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite. Agentul constatator nu a ținut cont de obiecțiunile sale, respectiv că nu recunoaște acuzația reținută, că nu avea cum aparatul radar să înregistreze o viteză de 166 km/h, în condițiile în care nu a circulat cu o astfel de viteză, la rubrica „Alte mențiuni” nefăcând vorbire de toate aceste aspecte. Nu a menționat că a oprit mașina, că a prezentat toate actele la control, că i-a învederat că a circulat cu o viteză legală și că i-a solicitat să îi prezinte înregistrările tehnice referitoare la depășirea vitezei legale, datele aparatului radar, dovada de valabilitate metrologică a aparatului radar și că a refuzat toate aceste solicitări. Procesul-verbal de constatare a contravenției trebuia să îmbrace o altă formă decât cea care i-a fost comunicată la 04.07.2012, conformă modelului prevăzut în anexa 1D. Un alt motiv de nulitate este lipsa existenței vreunui martor care să fi asistat la încheierea procesului-verbal de contravenție, în plus, agentul nu a motivat în niciun fel lipsa unui martor, iar în cuprinsul procesului-verbal nu a realizat o descriere suficientă a faptelor și nici nu a făcut vreo mențiune referitoare la împrejurările în care fapta a fost săvârșită. De asemenea nu a menționat toate datele aparatului radar, certificatul de omologare al acestuia cu dovada de valabilitate, buletinul de verificare metrologică al acestuia, precum și dacă s-au efectuat alte verificări prin care să se stabilească dacă a mai fost sancționat pentru o astfel de faptă, în vederea individualizării unei sancțiuni contravenționale.

Sub aspectul temeiniciei întocmirii procesului-verbal petentul a subliniat că nu se face vinovat de fapta de care este acuzat, faptă ce nu corespunde adevărului, întrucât nu a circulat cu o viteză de 66 km/h peste limita de viteză de 100 km/h, permisă pe DN1. La 23.09.2012, împreună cu soția E. P., se grăbeau să ajungă la domiciliul fiicei lor, A. P., care era grav bolnavă și se simțea foarte rău în urma unor complicații avute la nașterea nepotului, I. Ș. P., și trebuia de urgență ca soția petentului să fie alături de copilul minor în vârsta de o lună, în timp ce fiica lor se afla la spital, iar petentul trebuia să fie alături de aceasta, iar față de situația delicată prezentată a fost constrâns să se grăbească, depășind viteza legală cu 30-35 km/h, și nicidecum cu 66 km/h. Agentul de poliție a stabilit o încadrare greșită a faptei contravenționale, cu aplicarea unei amenzi cu mult peste limita prevăzută pentru viteza depășită și a reținut în mod netemeinic și nelegal permisul de conducere pe o perioada de 90 de zile. Singura explicație pe care o poate da în legătură cu acuzația reținută este că aparatul radar a înregistrat viteza unui alt autovehicul care se deplasa paralel. Mențiunile agentului constatator referitoare la identificarea aparatului radar sunt insuficiente și indescifrabile și nu se precizează certificatul de omologare prin care este atestat aparatul cu dovada de valabilitate a certificatului și buletinul de verificare metrologică al acestuia.

A mai precizat petentul că a avut o conduită corectă până în prezent, astfel că i se poate aplica o sancțiune mai ușoară, în speță avertisment. Depășirea vitezei legale s-a datorat împrejurării că fiica și nepoțelul aveau urgent nevoie de prezența sa și a soției sale. Lipsește pericol social a faptei, consecințele negative ale acesteia, nu s-a produs niciun accident și nu au existat vătămări ale unor persoane sau prejudicii.

În drept, a invocat dispozițiile art. l, art. 4, art. 16 și art. 19 din O.G. nr. 2/2001, precum și dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, art. 181 din Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002, iar în temeiul disp. art. 242 alin. 2 C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În susținerea plângerii contravenționale petentul a atașat, în copie: procesul-verbal contestat și acte de stare civilă (f. 10-13).

Legal citat, intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA nu a trimis reprezentant în instanță, însă a formulat în apărare întâmpinare (f. 20), prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată și judecarea în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. Civ.

În cuprinsul acestei cereri s-a subliniat că la 23.09.2012 în mod legal și temeinic petentul a fost sancționat contravențional conform O.U.G. nr. 195/202, rep., întrucât la acea dată, ora 16.23, a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe DN1, din direcția B. spre București, iar la km. 86 a fost înregistrat de aparatul radar . 180, montat pe autospeciala MAI_ (fost_ ) cu viteza de 166 km/h (+66 km/h), abaterea contravențională fiind constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cinemometrul de control rutier tip R. Autovision și nu în mod direct de agentul constatator.

La întâmpinare intimatul a atașat originalul procesului-verbal contestat, chitanța nr._/1 din 24.09.2012, raportul agentului constatator întocmit la 10.11.2012 și în copie: buletinul de verificare metrologică nr._/24.02.2012, certificatul de aprobare de model nr. 12/13.03.2009, fișa de evidență auto a petentului, extras din registrul operatorului radar cu abaterile constatate la 23.09.2012 și 4 planșe fotografice (f. 21-32).

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, inclusiv relațiile ce au fost comunicate de intimat prin adresa nr._/20.03.2013 (f. 50-51) și proba testimonială, fiind astfel audiat la solicitarea petentului martorul P. M. D. (f. 44).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la 23.09.2012 de agentul constatator din cadrul intimatului I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA petentul P. M. a fost sancționat cu 9 puncte-amendă în cuantum de 630 lei și cu reținerea permisului de conducere pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 121 alin. 1 din R.A. al O.U.G. nr. 195/2002, rep.

În sarcina acestuia s-a reținut că în ziua de 23.09.2012, ora 16.23, pe DN 1 km. 86, a condus autoturismul BMW cu nr. de înmatriculare_ din direcția B. spre București, fiind înregistrat de aparatul radar ROM 180, montat pe autospeciala MAI_, cu viteza de 166 km/h (cu 66 km peste limita legală), faptă sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, rep.

Petentul a semnat actul sancționator, la rubrica „alte mențiuni” fiind consemnate susținerile acestuia, respectiv că nu crede că a avut viteza de 166 km/h.

Verificând în conformitate cu disp. art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând motive de nulitate care să fie invocate din oficiu.

Criticile petentului privind nemenționarea în actul sancționator a locului încheierii procesului-verbal, a instituției din care face parte agentul constatator sunt nefondate, din examinarea actului sancționator contestat rezultând că acesta a fost încheiat în Câmpina, iar agentul constatator face parte din BDNE DN1.

Chiar dacă în procesul-verbal în discuție nu sunt indicate ocupația și locul de muncă al petentului, aceste omisiuni nu sunt de natură a determina nulitatea absolută a procesului-verbal nefiind printre cauzele de nulitate absolută menționate expres în art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Nefondată este și susținerea petentului privind descrierea faptei reținută în sarcina sa, a neindicării împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității acesteia și la evaluarea eventualelor pagube, din examinarea actului sancționator rezultând că acesta cuprinde elementele esențiale ale descrierii fapte, a împrejurărilor producerii acesteia, nefiind necesar a se mai indica alte aspecte.

A invocat petentul critici de nelegalitate referitoare la obiecțiunile pe care le-a arătat, însă și aceste motive sunt apreciate ca neîntemeiate, întrucât nerespectarea disp. art. 16 pct. 7 din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a actului sancționator conform Deciziei în interesul legii nr. XXII/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce presupune existența unei vătămări, în condițiile art. 105 alin. 2 C.pr.civ., pe care petentul nu a dovedit-o, în plus din cuprinsul actului sancționator reiese că agentul constatator a indicat obiecțiunile acestuia.

Vor fi înlăturate și susținerile petentului în sensul că procesul-verbal de contravenție este nul pentru că nu a fost întocmit pe modelul 1D. Referitor la acest aspect instanța subliniază că art. 181 din R.A. al O.U.G. nr. 195/2002 prevede expres că anexa 1D este doar un model, important fiind așadar ca în cuprinsul procesului-verbal, indiferent de formularul pe care este întocmit, chiar dacă ar fi scris în întregime de către organul constatator, pe o coală albă de hârtie, să cuprindă datele esențiale care apar în modelul din Anexa la Regulament, ceea ce s-a realizat în cauză, așa cum observă instanța din compararea procesului-verbal ce face obiectul cauzei cu modelul 1D din actul normativ. Nerespectarea strictă a dispozițiilor textului de lege anterior citat ar putea eventual atrage nulitatea procesului-verbal numai în condițiile art. 105 alin. 2 C.pr.civ., adică numai dacă s-ar fi făcut dovada unei vătămări care să nu fi putut fi înlăturată decât prin anularea actului. Ori, în prezenta cauză, nu se constată vreo vătămare cauzată petentului prin necompletarea procesului-verbal pe formularul model 1D, astfel că în niciun caz nu se poate pune problema anulării acestuia pentru acest motiv.

A subliniat petentul că procesul-verbal analizat ar fi nul întrucât în cuprinsul său nu este indicat niciun martor, însă și acest motiv este nefondat, nefiind necesar a se indica un martor asistent atâta timp cât petentul a semnat procesul-verbal, mai mult, în cazul de față s-a reținut în sarcina acestuia nu o contravenție care se constată în mod direct de agentul constatator, ci o abatere contravențională a cărei constatare se realizează cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Referitor la motivul de nelegalitate constând în nemenționarea datelor aparatului radar, instanța constată că agentul constatator a consemnat ., ROM 180, și autospeciala pe care este montat – MAI_ -, astfel încât apreciază că cinemometrul în cauză este suficient individualizat.

Nu era necesar sub aspectul legalității emiterii actului sancționator – contrar susținerilor petentului – a se indica în procesul-verbal certificatul de omologare al aparatului radar, dovada de valabilitate, buletinul de verificare metrologică a acestuia, precum și dacă s-au făcut alte verificări prin care să se stabilească dacă petentul a mai fost sau nu sancționat pentru o faptă similară, toate aceste documente fiind înscrisuri cu relevanță sub aspectul temeiniciei emiterii procesului-verbal.

Față de viteza indicată în procesul-verbal se constată că încadrarea juridică a contravenției reținută n sarcina petentului este corectă, iar amenda aplicată se situează în cuantumul legal prev. de art. 102 alin. 3 lit. e rap. la art. 98 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, rep.

Conform art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, iar potrivit prevederilor art. 121 alin. 2 din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

De asemenea, potrivit prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 aprobată prin Ordinul nr. 301/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală, modificat prin Ordinul nr. 153/2007 și Ordinului nr. 187/2009, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate și imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență nr. de înmatriculare al acestuia.

În cauză deși petentul a contestat viteza menționată în procesul-verbal intimatul a făcut dovada constatării contravenției privind încălcarea regimului legal de viteză cu ajutorul unui mijloc tehnice omologat și verificat metrologic, depunând la dosar buletinul de verificare metrologică a aparatului radar folosit pentru efectuarea înregistrării, dovada omologării aparatului radar și înregistrarea fotografică a autoturismului condus de petent.

Deși a susținut petentul că buletinul de verificare metrologică depus la dosar – nr._/24.02.2012 (f. 24) - se referă la un alt cinemometru montat pe Dacia L. nr._, iar în procesul-verbal în discuție este indicat că aparatul radar ROM 180 este montat pe autospeciala MAI_, instanța constată că această apărare este nefondată, din adresa nr._/20.03.2013 emisă de intimat (f. 50) și din cartea de identitate depusă în copie la fila 51, rezultând că autoturismul menționat în procesul-verbal este același cu cel indicat în buletinul de verificare metrologică, între timp intervenind doar schimbări în ceea ce privește numărul de înmatriculare al acestui vehicul, inițial a fost_, ulterior cel arătat în actul sancționator, MAI_.

A subliniat petentul că aparatul radar a înregistrat viteza altui autovehicul, dar și această susținere urmează a fi înlăturată ca neîntemeiată, fotografiile depuse la dosar (f. 29-32) fiind clare, în acestea fiind evidențiat autoturismul condus de petent, cu nr. de înmatriculare_ care la data de 23.09.2012, ora 16.23, a circulat cu viteza de 166 km/h.

Nefondată este și apărarea petentului conform căreia pentru cinemometrul ce a înregistrat viteza autoturismului pe care-l conducea nu există aprobare și verificare metrologică, din coroborarea mențiunilor certificatul de aprobare de model nr. 12/13.03.2009 (f. 25) cu cele ale buletinului de verificare metrologică nr._/24.02.2012 (f. 24) rezultând că aparatul radar Autovision . 180 este un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

În consecință, instanța apreciază că fapta contravențională reținută în sarcina petentului privind încălcarea regimului legal de viteză a fost constată potrivit art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, astfel încât intimatul a răsturnat prezumția de nevinovăție de care beneficia petentul, conform art. 23 alin. 8 din Constituție și art. 6 din CEDO, dovedind existența contravenției reținută în sarcina acestuia și implicit vinovăția petentului în săvârșirea faptei.

Apărarea petentului prin care a invocat o cauză ce ar înlătura caracterul contravențional al faptei, respectiv starea de necesitate, urmează a fi înlăturată ca neîntemeiată.

În acest sens reține că susținerile petentului sunt contradictorii, pe de o parte contestată viteza menționată în actul sancționator, de 166 km/h, iar pe de altă parte, invocă starea de necesitate, acceptând implicit că a săvârșit o contravenție, respectiv că a circulat cu autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare B-100-hes, depășind viteza legală.

Se află în stare de necesitate persoana care comite o contravenție pentru a salva de la un pericol iminent, și care nu putea fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia, un bun material al său sau al altuia, precum și un interes public. Comiterea unei contravenții în atare condiții este caracteristică stării de necesitate, iar pericolul inevitabil și iminent face ca titularul valorilor amenințate, sub presiunea constrângerii, să săvârșească o faptă necesară, indispensabilă pentru salvarea acestor valori.

Raportând acestea la speța de față instanța constată în temeiul disp. art. 11 din O.G. nr. 2/2001 că nu sunt întrunite condițiile stării de necesitate, chiar dacă fiica petentului nu se simțea bine și trebuia internată în spital, iar nepotul acestora avea nevoie de îngrijirea soției petentului, așa cum invocă petentul, în condițiile în care din declarația ginerelui acestuia, martorul P. M. D. (f. 44), reiese că acesta a dus-o în aceeași zi a sancționării petentului pe soția sa la Spitalul Filantropia, însă la control, rezultând că starea acesteia de sănătate nu a fost atât de gravă ca să necesite spitalizare.

Nici solicitările petentului privind reindividualizarea sancțiunilor aplicate nu sunt fondate, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu depășirea vitezei legale cu 66 km/h, ca în cazul acestuia, relevând un grad ridicat de pericol social, fiind de notorietate că pe sectorul de drum DN 1 acest gen de contravenție constituie una din cauzele numeroaselor accidente de circulație, iar petentul nu este la prima încălcare a normelor de circulație, elocvent în acest sens fiind cazierul contravențional al acestuia (f. 26).

Nefondată este și cererea petentului de schimbare a încadrării juridice a faptei sale, întrucât – așa cum anterior s-a evidențiat – agentul constatator a încadrat corect fapta săvârșită de petent, iar intimatul, prin probele administrate, a făcut dovada săvârșirii acesteia și a vinovăției petentului.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, urmează să respingă plângerea formulată și să mențină, ca legal și temeinic, procesul-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul P. M., domiciliat în mun. București, . nr. 32, sector 5, în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, J. Prahova și în consecință:

Menține procesul-verbal CP nr._/23.09.2012, ca legal și temeinic.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. S. M. L.

Red. ES/ML

5 ex./27.05.2013

2 comunicări/…………………

PETENT

1. P. M. - sector 5, București, MITORPOLIT V. C., nr. 32

INTIMAT

2. I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA - PLOIEȘTI, V. L., nr. 60, J. PRAHOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1182/2013. Judecătoria CÂMPINA