Validare poprire. Sentința nr. 704/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 704/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 6463/204/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 704/2013
Ședința publică de la 07 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. I. D.
Grefier I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind petentul B.E.J. R. C. C., debitorul I. C., terțul poprit S.C.RELYORD C. S.R.L si creditoarea B. G. S.A.- SUCURSALA PRAHOVA, având ca obiect validare poprire.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 8 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanței fiscale . nr._ (45)/22.02.2013 și timbru judiciar de 0,3 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 06.03.2013 s-a depus dosarul de executare nr. 167/2012 B.E.J. R. C. C.-Câmpina;
Instanța, având în vedere că petentul a solicitat judecarea în lipsă, încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar și, constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față,
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ /07.12.2012, petentul Biroul Executorului Judecătoresc R. C. C. a solicitat in contradictoriu cu debitorul I. C., terțul poprit S.C. RELYORD C. S.R.L, si creditoarea B.R.D. G.S.G. S.A. Sucursala Prahova, ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna validare a popririi infiintate prin adresa nr. 167/19.09.2012 in dosarul de executare nr. 167/2012 si obligarea terțului poprit S.C. RELYORD C. S.R.L. sa achite, in limita creanței de 289,350,91 lei sumele datorate debitorului lordache C..
In motivarea cererii, petentul a aratat ca in baza titlurilor executorii reprezentate de biletele la ordin . nr._ emis la data de 04.01.2010 scadent la data de 07.10.2011 in valoare de 20.981.96 lei, . nr._ emis la data de 04.01.2010 scadent la data de 07.10.2011 in valoare de 118.732.84 lei, . nr._ emis la data de 04.01.2010 scadent la data de 07.10.2011 in valoare de 150.757.44 lei si . nr._ emis la data de 04.01.2010 scadent la data de 07.10.2011 in valoare de 26.357.30 lei, creditoarea B.R.D. G.S.G. S.A. Sucursala Prahova a solicitat executarea silita a debitorului I. C., pentru recuperarea creanței in cuantum total de 316.829,54 lei. Executarea silita a fost încuviințata de Judecătoria Campina prin incheierea din Ședința Camerei de Consiliu din 07.03.2012 pronunțata in dosarul nr._ .
In cadrul dosarului de executare a fost emisa adresa către I.T.M. Prahova pentru aflarea locului de munca al debitorului, iar din răspunsul acestei instituții a rezultat ca acesta este angajat la terțul poprit.
La data de 19.09.2012 s-a emis dispoziția de poprire nr. 167, comunicata la 20.09.2012 către terțul poprit pana la concurenta sumei totale de 327.583.36 lei, reprezentând 316.829,54 lei debit conform biletelor la ordin si 10.753,82 lei cheltuieli de executare conform procesului verbal de cheltuieli de executare din 21.03.2012, insa pana in prezent nu a fost consemnata nicio suma de bani.
Petenta a invederat ca a formulat cererea in termenul prevăzut de art. 460 Cod Procedura Civila, respectiv 3 luni de la data de 06.10.2012, data la care terțul poprit trebuia sa consemneze sumele de bani, conform art. 456 Cod Procedura Civila.
De asemenea, a solicitat amendarea terțului poprit, cu amenda orientata spre maximul textului de lege, având in vedere reaua credința evidenta a acestuia, rezultata din faptul ca nu a dat curs dispoziției de poprire.
In drept, a invocat disp. art. 460 cod procedura civila.
Debitorul, tertul poprit si creditoarea nu au formulat intampinare.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța retine în fapt:
Prin Incheierea de sedința din 07.03.2012 a Judecatoriei Campina, pronunțata in dosarul nr._ a fost încuviințata executarea silita a titlurilor executorii reprezentate de biletele la ordin . nr._ emis la data de 04.01.2010 scadent la data de 07.10.2011 in valoare de 20.981.96 lei, . nr._ emis la data de 04.01.2010 scadent la data de 07.10.2011 in valoare de 118.732.84 lei, . nr._ emis la data de 04.01.2010 scadent la data de 07.10.2011 in valoare de 150.757.44 lei si . nr._ emis la data de 04.01.2010 scadent la data de 07.10.2011 in valoare de 26.357.30 lei, la solicitarea creditoarei B.R.D. G.S.G. S.A. Sucursala Prahova impotriva debitorului avalist I. C., pentru recuperarea creanței in cuantum total de 316.829,54 lei.
Conform adresei nr. 3212/08.08.2012 a I.T.M. Prahova (f.33), debitorului I. C. figureaza cu contract de munca in executie la tertul poprit S.C.RELYORD C. S.R.L, CUI_, cu sediul in Campina, ., ., ., jud. Prahova.
La data de 19.09.2012 a fost emisa dispoziția de poprire nr. 167, comunicata către terțul poprit la 20.09.2012, pana la concurenta sumei totale de 289.350,91 lei, reprezentând 278.597,09 lei debit conform biletelor la ordin si 10.753,82 lei cheltuieli de executare conform procesului verbal de cheltuieli de executare din 21.03.2012.
Potrivit art. 456 alin.1 cod de proc. civilă, terțul poprit este obligat ca în termen de 15 zile de la comunicarea dispoziției de poprire să consemneze suma de bani și să trimită dovada executorului judecătoresc.
Din inscrisurile administrate, respectiv dovada de primire si procesul verbal de predare (f.35), rezultă că terțul poprit a primit dispoziția de poprire la data de 20.09.2012, însă nu a efectuat rețineri din veniturile debitorului.
Având în vedere cele reținute mai sus, instanța urmează ca în baza art. 460 cod de proc. civilă să admită cererea, sa dispună validarea popririi înființată prin dispoziția nr. 167/19.09.2012 emisă de petentul B. R. C. C. și sa oblige terțul poprit să plătească creditoarei, în limita creanței de 289.350,91 lei, sumele datorate debitorului I. C..
In temeiul disp. art. 460 alin. 2 Cod proc. civ, având in vedere reaua credința a tertului poprit, care nu a dat curs dispoziției de poprire, va dispune amendarea acestuia cu suma de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de petentul B.E.J. R. C. C., cu sediul in Campina, . nr. 16, ., C.U.l. RO_, reprezentat prin R. C. C. - executor judecătoresc, in contradictoriu cu debitorul I. C., C.N.P._, domiciliat in Campina, ., ., ., jud. Prahova, terțul poprit S.C. RELYORD C. S.R.L, cu sediul in Campina, ., ., ., jud. Prahova, C.U.l_, J_ si creditoarea B. G. S.A. - SUCURSALA PRAHOVA, cu sediul in Ploiești, .. 8, jud. Prahova.
Validează poprirea înființată prin dispoziția de poprire nr. 167/19.09.2012 emisă de B. R. C. C. și obligă terțul poprit să plătească creditoarei, în limita creanței de 289.350,91 lei, sumele datorate debitorului I. C..
Amendeaza tertul poprit cu amenda in suma de 200 lei.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 07.03.2013
P.,GREFIER,
D. L. I.
Red. DLI/DI
6 ex./12.03.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 678/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1182/2013.... → |
---|