Plângere contravenţională. Sentința nr. 1685/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1685/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 1117/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR. 1117/204/2013

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA NR. 1685

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 12.06.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. M.

GREFIER: B. L. M.

Pe rol fiind sesizarea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova, privind transformarea amenzii în cuantum de 100 lei aplicată intimatului G. A. V., domiciliat în com. Valea Călugărească, .. 43, jud. Prahova, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 05.01.2011 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activității în folosul comunității.

Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că instanța a atașat Hotărârea Consiliului Local Valea Călugărească nr. 121/24.11.2011 privind stabilirea domeniilor, serviciilor publice și locurile în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității, după care:

Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă, verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art.391 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

În baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 din codul de procedură civilă, instanța încuviințează petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar, această fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 din codul de procedură civilă. instanța declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova a înaintat procesul-verbal de contravenție . nr._ din 05.01.2011, privind pe intimatul G. A. V. și a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 1000 lei în sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Petentul a arătat că intimatul nu a achitat amenda în termenul legal de 30 zile și din adresa nr._/11.12.2012 emisă de Primăria Valea Călugărească rezultă că nu există posibilitatea executării silite.

În drept, petentul a invocat disp. art. 9 din OG nr. 2/2001 și a solicitat judecarea și în lipsă.

În dovedirea cererii petentul a depus la dosar adresa nr. 14.138/11.12.2012 emisă de Primăria ..4), procesul-verbal de contravenție . nr._ din 05.01.2011(f.5), somația nr. 2371/04.10.2012(f.5), procesul verbal de insolvabilitate nr. 5615/11.12.2012 (f.9), adresa nr. 2886/15.10.2012 emisă de Consiliul Local Valea Călugărească(f.13), titlul executoriu nr. 2372/04.10.2012(f.16), adresa nr. 4051/19.10.2012 emisă de I.T.M. Prahova(f.18), procesul verbal de identificare(f.24).

Prin rezoluția din 29.03.2013, instanța în baza disp. art. 201 alin. 1 din codul de procedură civilă, a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate, intimatului cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică prevăzută de art. 208 al. 2 Cod pr. civ., în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.

Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost primite de intimat la data de 01.04.2013, însă acesta nu a formulat întâmpinare, astfel că prin rezoluția din 29.04.2013 instanța a fixat termen de judecată la data de 12.06.2013.

Intimatul deși legal citat nu s-a prezentat în instanță, iar în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 din codul de procedură civilă, s-a încuviințat petentului și administrat proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 05.01.2011 intimatul a fost sancționat cu amendă în sumă de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Potrivit art. 391 alin. 1 din O.G. 2/2001, modificată prin Legea nr. 293/2009, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator, poate sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Având în vedere că amenda aplicată intimatului nu a fost achitată, instanța apreciază ca fiind întemeiată sesizarea petentului în raport de decizia în interesul legii nr. 7 din 20.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În consecință, văzând și disp. art. 13 din O.G. nr. 55/2002, ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate și față de hotărârea nr. 121 din 24.11.2011 a Consiliului Local al . urmează ca în baza art. 391 alin. 2 din O.G. 2/2001, să admită sesizarea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 05.01.2011 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 30 ore la dispoziția . domeniile de activitate în care acesta poate presta munca fiind :curățenie, igienizare și întreținere a locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, a grădinițelor și școlilor de pe raza comunei Valea Călugărească și a altor așezăminte social-culturale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova în contradictoriu cu intimatul G. A. V. domiciliat în com. Valea Călugărească, .. 43, jud. jud. Prahova, CNP_ și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 05.01.2011 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității în domeniile de activitate privind păstrarea curățeniei, igienizarea și întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor a grădinițelor și școlilor alte așezăminte social culturale, pe o durată de 30 ore la dispoziția Primăriei .. Prahova.

Cu drept de apel în termen 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.06.2013

PREȘEDINTE Grefier,

C. M. B. L. M.

Red. CM

4 ex./13.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1685/2013. Judecătoria CÂMPINA