Plângere contravenţională. Sentința nr. 697/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 697/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 4650/204/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. _
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 697/2013
Ședința publică de la 07 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE ELENA STĂNESCU
Grefier L. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe petentul T. C. V. și pe intimata P. M. - POLITIA COMUNITARĂ M., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Petentul solicită în dovedirea plângerii încuviințarea probei cu 2 martori C. G. și T. Ș.; precizează că martorii sunt prezenți și solicită audierea la acest termen;
Instanța în temeiul art. 167 C.pr.civ. încuviințează petentului proba cu 2 martori și fiind prezenți dispune audierea acestora.
Au fost audiați martorii prezenți sub prestare de jurământ, declarațiile fiind consemnate în ședință publică și atașate la dosar.
Petentul arată că nu mai are alte cereri, solicită cuvântul pe fond..
Instanța nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ petentul T. C. V. - în termen legal - a contestat procesul-verbal nr._ întocmit la 23.08.2012 de agentul constatator din cadrul intimatei P. M. - POLITIA COMUNITARĂ M., solicitând anularea actului sancționator.
În motivarea plângerii petentul a arătat că procesul-verbal are grave deficiențe de formă și fond, nu este semnat de niciun martor asistent, în plus nimeni nu poate confirma că ar fi aruncat sau depozitat gunoi pe prundul unei ape curgătoare.
În drept, petentul nu a invocat niciun temei juridic, iar în susținerea plângerii a atașat procesul-verbal contestat, plicul prin care i s-a comunicat și în copie actul său de identitate (f. 4-6).
Legal citată, intimata P. M. - POLITIA COMUNITARĂ M. nu a trimis reprezentant în instanță și nici nu a formulat în apărare întâmpinare.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiați astfel la solicitarea petentului martorii: C. G. (f. 13) și T. Ș. (f. 14).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal nr._ întocmit la 23.08.2012 de agentul constatator din cadrul intimatei P. M. - POLITIA COMUNITARĂ M., petentul T. C. V. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 96 alin. 2 pct. 34 din 195/2005.
În sarcina acestuia s-a reținut că la 22.08.2012, ora 19.15, în . gunoiul pe malul drept al albiei Prohovița, zona pod, faptă sancționată de art. 96 alin. 2 pct. 34.
Examinând potrivit disp. art. 34 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că la întocmirea actului sancționator au fost încălcate disp. art. 16 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora procesul-verbal va cuprinde în mod obligatoriu indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția.
Dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/2001 sunt imperative, legiuitorul folosind sintagma „mențiuni obligatorii”, ceea ce însemnă că agentul constatator are obligația de a preciza în cuprinsul procesului-verbal pe care-l încheie toate mențiunile enumerate în acest text de lege.
Indiferent de faptul că actele normative avute în vedere de agentul constatator au o arie largă de răspândire, fiind cunoscute sau mai puțin cunoscute, ele trebuie menționate în procesul-verbal de contravenție, notorietatea aplicabilității actelor normative neavând relevanță sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție.
Raportând acestea la speța de față, instanța reține că agentul constatator nu a indicat actul normativ care definește și sancționează contravenția reținută în sarcina petentului (lege, ordonanță, hotărâre etc), menționând doar numărul acestuia, 195/2005, fiind încălcate astfel disp. art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fapt ce atrage nulitatea procesului-verbal.
Față de existența acestei cauze de nulitate a actului sancționator, nu vor mai fi analizate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale întocmirii procesului-verbal de contravenție, invocate de petent.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior expuse, urmează a admite plângerea contravențională și a anula, ca nelegal, procesul-verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul T. C. V., domiciliat în ., ., jud. Prahova, împotriva intimatei P. M. - POLITIA COMUNITARĂ M., cu sediul în . și în consecință.
Anulează procesul-verbal nr._/23.08.2012, ca nelegal.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. S. M. L.
Red. ES/ES
5 ex./19.03.2013
2 comunicări/ …………………
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1496/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 262/2013.... → |
---|