Pretenţii. Sentința nr. 2595/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2595/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 3348/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2595

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01 NOIEMBRIE 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Ș. M. A.

GREFIER: NIȚEANU V. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamanta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. și pe pârâta S.C. F. S.A.

Acțiune timbrată legal cu suma de 3.710,15 lei potrivit extrasului de cont din 02.08.2013 (f. 27) și timbru judiciar de 5 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul reprezentat de av. N. B. în substituirea av. V. G. și pârâtul reprezentat de consilier juridic A. M..

Procedura de citare, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța în baza disp. art. 94 alin. 1 lit. j rap. la art. 107 alin. 1 Cod pr. civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Av. N. B. pentru reclamant, depune la dosar delegație de substituire, copia deciziei nr. 3568/10.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și înscrisuri.

Instanța acordă cuvântul la probe.

Av. N. B. pentru reclamant, solicită proba cu înscrisuri.

C.J. A. M. pentru pârât, solicită proba cu înscrisuri.

Instanța, având în vedere proba cu înscrisuri solicitată de părți prin apărători, în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 N. C. pr. civ., o va încuviința, aceasta fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei.

C.J. A. M. pentru pârât, solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare.

Instanța, față de cererea formulată de reprezentantul legal al pârâtului, în sensul acordării unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare, o va respinge ca neîntemeiată întrucât acest răspuns a fost depus la dosar încă din 20.09.2013, iar potrivit disp. art. 201 alin. 2 Cod pr. civilă, pârâtul i-a cunoștință de acesta de la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanța în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C. pr. civ. declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul pe fond și pe excepția lipsei de interes invocată de pârât prin întâmpinarea depusă la dosar.

Av. N. B. pentru reclamant, având cuvântul pe excepția invocată, solicită respingerea acesteia pentru motivele arătate în răspunsul la întâmpinare. Arată că societatea reclamantă are interes în susținerea prezentei cauze, excepția invocată de pârât fiind evident neîntemeiată. Pe fond, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei la plata sumei de 104.957,52 lei, reprezentând o plată nedatorată. Cu cheltuieli de judecată.

C.J. A. M. pentru pârât, solicită admiterea excepției invocată, așa cum rezultă din extrasul de cont depus la dosar, reclamanta a efectuat o plată, ulterior declarării recursului împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești, ceea ce echivalează cu o achiesare tacită la hotărârea primei instanțe. Așadar prin plata voluntară, reclamanta a exercitat un act de dispoziție unilateral care a produs efecte indiferent de consimțământul lor și fără asumarea vreunei obligații. Pe fond solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate în întâmpinare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data 26.06.2013 reclamanta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. F. S.A. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 104.957,52 de lei, reprezentând o plată nedatorată și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova, cu nr._, societatea pârâtă a solicitat obligarea sa la plata sumei de 501.145,74 lei, reprezentând despăgubiri aferente a două polițe de asigurare a lucrărilor de construcții montaj - . nr._/26.10.2007 și . nr._/26.10.2007.

Prin sentința nr. 134/14.02.2011, Tribunalul Prahova a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de S.C. F. S.A., obligând-o la plata sumei de 96.413,52 lei, cu titlu de despăgubiri, și la cheltuieli de judecată în cuantum de 8.544 lei.

Menționează reclamanta că a formulat apel, această cale de atac fiind respinsă de către Curtea de Apel Ploiești, însă hotărârea instanței fiind executorie, a executat de bunăvoie obligația, făcând plata sumei de 104.957,52 lei (96.413,52 de lei, cu titlu de despăgubiri + 8.544 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată).

Dar la data de 10.11.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul său, respingând în totalitate cererea de chemare în judecată introdusă de S.C. F. S.A.

În aceste condiții a făcut o plată nedatorată, fiind îndreptățită la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare.

Prin notificarea transmisă către pârâtă, primită la data de 15.05.2013, a solicitat acesteia să le restituie suma de 104.957,52 de lei, însă aceasta nu a dat curs cererii sale.

Față de situația de fapt expusă, consideră reclamanta că plata pe care a efectuat-o în baza hotărârii desființate în recurs era legitimă și, în consecință, reprezenta o obligație perfectă, care însă este supusă restituirii.

Conform art. 1341 alin. l din noul cod civil "cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire”.

Obligația de restituire a S.C. F. S.A. există deoarece plata făcută de ea este lipsită de cauză.

Prestația pe care a efectuat-o a avut semnificația juridică a unei plăți, întrucât a executat o obligație stabilită printr-o hotărâre judecătorească care în urma admiterii recursului, a fost desființată.

Din punct de vedere juridic însă, obligația de plată a sumei de 104.957,52 lei nu a existat. Obligația de plată a sumei de 104.957,52 lei a fost supusă unei condiții, reprezentată de soluționarea recursului. Astfel, în urma pronunțării soluției de către Înalta Curte de Casație și Justiție, obligația stabilită prin hotărârea judecătorească a fost desființată.

Mai arată reclamanta că decizia nr. 5/2012, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, judecătoria este instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze cererea de întoarcere a executării.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1341-1344 din noul Cod civil, art. 722, art. 194 și art. 453, art. 411 alin. 2 C. proc. civ.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar în copie următoarele: sentința nr. 134 pronunțată la 14.02.2011 de Tribunalul Prahova, decizia nr. 56 pronunțată la 19.05.2011 de Curtea de Apel Ploiești, extras ECRIS, confirmări primire (f.7-19).

La data de 06.09.2013 pârâta a formulat întâmpinare (f.32-34) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că prin sentința nr. 134 din 14.02.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de ea, reclamanta fiind obligată să-i plătească suma de 96 413,52 lei reprezentând despăgubiri pentru pagubele produse la Aducțiunea Teleajen III, conform raportului de expertiza întocmit de expert N. A. și cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe reclamanta a formulat apel, acesta fiind respins așa cum rezultă din Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 56/19.05.2011.

La data de 22.06.2011, reclamanta a declarat recurs împotriva susmenționatei decizii, iar la data de 06.07.2011 a efectuat plata de bunăvoie.

Astfel pârâta invocă excepția lipsei de interes a reclamantei în prezenta acțiune ca urmare a executării de bunăvoie a sentinței nr. 134 din 14.02.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Așa cum rezultă din extrasul de cont anexat, reclamanta a efectuat plata la data de 06.07.2011, așadar ulterior declarării recursului împotriva deciziei Curții de Apel (22.06.2011), fără ca ea să fi făcut acte de executare silită prin executor judecătoresc, ceea ce echivalează cu o achiesare tacită la hotărârea primei instanțe. Așadar, prin plata voluntară, reclamanta a exercitat un act de dispoziție unilateral care a produs efecte indiferent de consimțământul lor și fără asumarea vreunei obligații din partea sa.

Consideră pârâta că plata de bunăvoie a sumei stabilită de instanța de fond echivalează cu o achiesare tacită a reclamantei la hotărârea primei instanțe, astfel că acesta nu mai prezintă interes în susținerea prezentei acțiuni, deoarece nu mai are un beneficiu născut și actual, care trebuie să existe pe tot parcursul procesului. Cu alte cuvinte, prin plata voluntară a sumei la care a fost obligată, reclamanta nu mai justifică expunerea la un prejudiciu, la care s-ar fi expus dacă nu ar fi promovat și susținut calea de atac a recursului și dacă nu ar fi executat voluntar hotărârea fondului. De altfel, achiesarea la hotărârea primei instanțe, rezultă și din atitudinea pasivă a reclamantei în recurs, aceasta nesolicitând pe aceasta cale restabilirea situației anterioare.

Astfel solicită pârâta admiterea excepției și respingerea cererii reclamantei ca inadmisibilă.

În drept s-au invocat prev. art. 463 alin.1, art. 464 alin. 3 și 4 și art. 205 C. pr. civ.

În temeiul art. 201 alin.2 C. pr. civ. reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei (f. 46-48) prin care a solicitat respingerea excepției lipsei de interes ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin sentința nr._.02.2011 Tribunalul Prahova a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de S.C. F. S.A., obligând-o la plata sumei de 96.413,52 lei, cu titlu de despăgubiri, și la cea a cheltuieli de judecată în cuantum de 8.544 lei.

A formulat apel, această cale de atac fiind respinsă de către Curtea de Apel Ploiești astfel hotărârea instanței a devenit executorie, și a executat de bunăvoie obligația.

La data de 10.11.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul său, respingând în totalitate cererea de chemare în judecată introdusă de S.C. F. S.A. și astfel a făcut o plată nedatorată, fiind îndreptățită la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare.

Prin interes se înțelege "folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare"". Este evident că prin cererea introdusă, urmărește să recupereze o sumă de bani plătită în mod nedatorat deoarece, prin respingerea apelului, hotărârea primei instanțe a devenit executorie.

Interesul în susținerea cererii de chemare în judecată este legitim, fiind urmărită realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, și anume obligarea societății subscrise la plata sumei de 104.957,52 lei, reprezentând o plată nedatorată.

Interesul său este personal și direct, în sensul că folosul practic pe care îl urmărește aparține societății, plata nedatorată fiind efectuată de către ea și nu de către altă persoană.

Patrimoniul pârâtei s-a mărit în detrimentul său, în urma admiterii recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaiexistând un titlu executoriu care să confirme creanța pârâtei.

Interesul în promovarea cererii de chemare în judecată este născu și actual, existând în momentul în care a fost formulată cererea. Dreptul societății la restituirea sumei plătite s-a născut la data de 10.11.2011, atunci când Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a modificat hotărârea prin care au fost obligați la plata sumei de 104.957,52 lei.

Așadar, fiind îndeplinite cumulativ toate condițiile, are interes în susținerea prezentei cauze, excepția invocată de către pârâtă fiind evident netemeinică, trebuind a fi respinsă.

În cauză s-a încuviințat părților și s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința nr. 134 pronunțată la 14.02.2011 de Tribunalul Prahova – Secția Comercială și de C. Administrativ, în dosarul nr._ (f. 7-10), s-a admis în parte cererea formulată de pârâta din prezenta cauză și societatea reclamantă din prezenta cauză a fost obligată să-i achite pârâtei suma de 96.413,52 lei, reprezentând despăgubiri și suma de 8.544 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 56 pronunțată la 19.05.2011 de Curtea de Apel Ploiești – Secția Comercială și de C. Administrativ și Fiscal (f.11-16), s-a respins ca nefondat apelul formulat de . Vienna Insurance Group SA.

Însă prin decizia nr. 3568/10.11.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă (f.54-59) a admis recursul a modificat în parte decizia recurată în sensul admiterii apelului și s-a schimbat sentința nr. 134/14.02.2011 prin respingerea în totalitate a acesteia.

Anterior pronunțării acestei ultime decizii, respectiv la 06.07.2011, reclamanta din prezenta cauză a plătit pârâtei suma la care a fost obligată prin sentința nr. 134/14.02.2011, suma de 96.413,52 lei, dar și cheltuielile de judecată în cuantum de 8.544 lei, așa cum rezultă din extrasul de cont nr. 1810 (f.36), și cum de altfel confirmă chiar pârâta.

Susține pârâta că aceste sume de bani au fost achitate de către reclamantă de bunăvoie, fără ca ea să demareze procedura executării silite, motiv pentru care apreciază că la momentul actual reclamanta nu mai justifică interes în formularea prezentei cereri de restituire a sumei achitate, chiar dacă prin decizia nr. 3568/10.11.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins în totalitate cererea sa și s-a desființat sentința nr. 134/2011.

Instanța nu poate reține această excepție urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

În primul rând instanța constată că după soluționarea apelului de către Curtea de Apel Ploiești, pârâta chiar dacă nu a formulat cerere de executare silită a sentinței nr. 134/14.02.2011, ce a devenit definitivă prin respingerea apelului, a solicitat reclamantei prin adresa nr. 535/15.06.2011 (f.60) să efectueze de urgență plata sumelor datorate în baza respectivei hotărârii judecătorești.

Însă chiar în lipsa acestei solicitării potrivit art. 3711 alin. 1 din vechiul C. pr. civ. (în vigoare la momentul respectiv, și preluată în disp. art. 622 alin. 1 N. C. pr. civ.) obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar potrivit art. 372, art. 376 alin. 1 și art. 377 alin. 1 pct. 2 C. pr. civ. hotărârile date în primă instanță atacate cu apel, dacă apelul a fost respins, sunt definitive și pot fi puse în executare.

Așa fiind reclamanta avea obligația de a achita sumele stabilite în sentința nr. 134/2011, la momentul în care aceasta a devenit definitivă, nefiind necesară formularea cererii de executare silită, care ar fi determinat și plata cheltuielilor de executare.

Aceasta constituie de altfel procedura normală de desfășurare a unui proces prin respectarea dispozițiilor stabilite în mod definitiv de o instanță de judecată, procedura de executare silită constituind o situație de excepție pentru cazul în care nu sunt respectate hotărârile judecătorești.

Această situație nu presupune însă ca, în condițiile în care sentința, în temeiul căreia s-a efectuat plata de bunăvoie, s-a desființat, această plată să nu se mai restituie.

Potrivit art. 4041 vechiul C. pr. civ. (dispoziții preluate și prin art. 722 alin. 1 N. C. pr. civ.) în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu, cel interesat are dreptul al întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.

În consecință este evident interesul formulării prezentei cererii de restituire a sumei achitată pârâtei în temeiul unei hotărârii judecătorești desființată, în caz contrar ajungându-se la o nerespectare a deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și la o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei.

Faptul că reclamanta și-a îndeplinit de bunăvoie obligația dispusă printr-o hotărâre definitivă, nu înseamnă că nu mai este îndreptățită la recuperarea sumei de bani dacă respectiva hotărâre a fost desființată în recurs.

Așadar instanța în raport de dispozițiile legale reținute va respinge excepția lipsei de interes invocată de pârâtă ca neîntemeiată.

Raportat la situația de fapt mai sus reținută se au în vedere și disp. art. 1635 N. C. civ. potrivit cărora restituirea prestațiilor are loc ori de câte ori cineva este ținut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite în temeiul unui act juridic desființat ulterior cu efect retroactiv.

De asemenea potrivit art. 1341 alin. 1 N. C. civ. cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire.

Față de cele analizate, instanța constată că acțiunea reclamantei este întemeiată urmând a fi admisă și a obliga pârâta să plătească reclamantei suma anterior menționată în cuantum de 104.957,52 lei reprezentând 96.413,52 lei despăgubiri și 8.544 lei cheltuieli de judecată

Văzând și disp. art. 453 alin. 1 Cod proc. civilă instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru și timbru judiciar (f. 27), pentru onorariul de avocat nefiind făcută dovada, factura nr. 0023/02.12.2011 (f.61) vizând un contract de asistență juridică din 2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei de interes a acțiunii invocată de pârâtă.

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. cu sediul în București, .. 31-33, sector 2, C.U.I._, J_, și sediul ales în mun. Ploiești, ., județul Prahova, în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A., cu sediul social în Câmpina, ..24, județul Prahova, C.U.I. RO7904400, J_, și în consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 104.957,52 lei reprezentând plată nedatorată.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3.715,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01.11.2013.

Judecător, Grefier,

Red. ȘMA

4 ex./18.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2595/2013. Judecătoria CÂMPINA