Plângere contravenţională. Sentința nr. 1746/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1746/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 717/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr.1746

Ședința publică de la 19.06.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Grefier L. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării intimatului D. G. C. la prestarea unei activități în folosul comunității.

Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată și completată.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul, lipsind petentul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că a fost depusă la dosar hotărârea nr. 3 din 31.01.2013 a Consiliului Local al .. Dâmbovița privind natura activităților ce vor putea fi desfășurate de către intimat.

Instanța este competentă general, material și teritorial conform art. 39 1 din OG nr. 2/2001.

Intimatul având cuvântul personal arată că dorește să presteze munca in folosul comunității.

Instanța verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată, pronunțând următoarea sentință:

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei civile de față,

Prin adresa nr._ din 25.01..2013 înregistrată la această instanță sub nr._ petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova a înaintat procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 18.11.2010 privind pe intimatul D. G. C. și a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei în sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii petentul a arătat că intimatul nu a achitat amenda contravențională în termenul legal de 30 de zile, iar în urma demersurilor efectuate de organele fiscale a rezultat că nu există posibilitatea executării silite.

În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe disp.art. 9 alin.3 din OG nr. 2/2001 modificată prin Legea nr. 352/2006.

În dovedirea cererii petentul a depus în copie la dosar adresa nr. 6620 din 06.12.2012 emisă de Primăria ..4), somația și titlul executoriu din 14._ (f.8-9), procesul-verbal de contravenție . nr._ din 18.11.2010(f.6), hotărârea nr. 3//31.01.2013 a Consiliului .Local al ..16).

Intimatul nu a formulat întâmpinare dar s-a prezentat în instanță în ședința publică de astăzi și a declarat că dorește să presteze activitate în folosul comunității

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată în fapt următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 18.11.2010, intimatul a fost sancționat cu amendă în sumă de 100 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991.

Potrivit art. 391 alin. 1 din O.G. 2/2001, modificată prin Legea nr. 293/2009, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator, poate sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Având în vedere că amenda aplicată intimatei nu a fost achitată, instanța apreciază ca fiind întemeiată sesizarea petentului în raport de decizia în interesul legii nr. 7 din 20.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În consecință, văzând și disp. art. 13 din O.G. nr. 55/2002, ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate și față de hotărârea nr. 3/31.01.2013 a Consiliului Local al . urmează ca în baza art. 391 alin. 2 din O.G. 2/2001, să admită sesizarea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 18.11.2010 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității în domeniile de activitate privind: întreținerea drumurilor comunale și decolmatarea șanțurilor și podețelor adiacente acestora precum și a ulițelor comunale, lucrări conexe acțiunilor de refacere și consolidare a drumurilor și podurilor din domeniul public al localității, lucrări de igienizare, curățire a cursurilor de apă, izlazurilor și terenurilor din domeniul public, lucrări de întreținere și reparații la obiectivele aflate în inventarul domeniului public(grădinițe școli, spitale și a altor așezăminte social culturale), pe o durată de 10 ore la dispoziția Primăriei .. Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova în contradictoriu cu intimatul D. G. C. domiciliat în com. Valea L., .. 398, jud. Dâmbovița și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 18.11.2010 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității în domeniile de activitate privind întreținerea drumurilor comunale și decolmatarea șanțurilor și podețelor adiacente acestora precum și a ulițelor comunale, lucrări conexe acțiunilor de refacere și consolidare a drumurilor și podurilor din domeniul public al localității, lucrări de igienizare, curățire a cursurilor de apă, izlazurilor și terenurilor din domeniul public, lucrări de întreținere și reparații la obiectivele aflate în inventarul domeniului public(grădinițe școli, spitale și a altor așezăminte social culturale), pe o durată de 10 ore la dispoziția Primăriei .. Dâmbovița.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.06.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M.

Red. CM

4ex./28.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1746/2013. Judecătoria CÂMPINA