Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2370/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2370/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 06-08-2014 în dosarul nr. 2556/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2370
Ședința Camerei de Consiliu de la 06 AUGUST 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: NEGOIASĂ V.
Grefier: P. D.-L.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta ., SALUBRITATE, FILIPEȘTII DE P.”SRL reprezentată legal prin director – ing. B. V. în contradictoriu cu pârâtul M. C. având ca obiect – cerere de valoare redusă.
Cererea a fost timbrată cu 50 lei conform chitanței depusă la fila 7 dosar.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că pârâtul nu a restituit formularul de răspuns .
În conformitate cu disp.art. 131 alin.1 noul cod pr.civilă ,instanța din oficiu verificându-și competența, constată că a fost în mod legal sesizată fiind competentă general, material și teritorial, în raport de prevederile art.94, 107 noul cod pr.civilă.
Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC, având în vedere poziția părților, precum si împrejurarea că pârâtul nu a restituit formularul de răspuns, apreciindu-se poziția procesuală a acestuia ca o achiesare la pretențiile reclamantei, estimează durata cercetarii procesului la un singur termen, respectiv termenul de azi .
În baza art. 258 rap. la art.255 ,237 alin.2, pct. 7 NCPC instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar ca legale, concludente și pertinente soluționării cauzei.
Constatând terminată cercetarea judecătorească rămâne în deliberare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta ., SALUBRITATE FILIPEȘTII DE P. SRL reprezentată legal prin director – ing. B. V. a solicitat obligarea pârâtului M. C. la plata sumei de 948.32 lei din care: 724,84 lei debit, contravaloare apă, canal și 223,48 lei contravaloare salubritate și 544,52 lei penalități contractuale ,cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că este o societate comerciala al cărui acționar unic este ., înființata conform HCL nr. 20/09.03.2011 prin care s-a dispus preluarea activului si pasivului Serviciului Public de Gospodărire Comunala Filipestii de P., subrogându-se totodată in drepturile si obligațiile acestuia.
In aceasta calitate, verificând lista debitorilor la plata serviciilor de închiriere, a constatat ca paratul M. C. a beneficiat de furnizarea serviciilor de apa, canal si salubritate, conform contractului incheiat cu Serviciului Public de Gospodărire Comunala Filipestii de P., prin care acesta s-a obligat sa furnizeze servicii de apa, canal si salubritate, iar paratul sa plătească contravaloarea serviciilor.
Reclamanta a mai aratat ca in perioada 31.05._14 i-a trimis lunar paratului debitor facturile fiscale, fiind notificat în acest sens, învederandu-i să-și achite debitele restante, insa acesta nu s-a conformat.
Reclamanta a invederat ca penalitățile de întârziere, in valoare de 544,52 lei, au fost calculate in conformitate cu dispozițiile celor doua contracte depuse la dosar ,la nivelul obligațiilor bugetare de 0,1 % pe zi de întârziere.
In drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.1013 c.pr.civ si pe clauzele contractuale.
In dovedirea cererii, reclamanta a atașat la cererea de valoare redusa, in copie, următoarele înscrisuri: situația soldului la data de 12.02.2014, contractul de furnizare/prestare servicii de alimentare cu apă și de canalizare nr.1408 din 26.11.2012 ,certificat de deces M. M., facturi fiscale, Hotărârea nr.20 din 09.03.2011 (f.9-37)
Paratul, căruia i-a fost comunicat formularul de cerere, înscrisurile si formularul de răspuns la data de 23.06.2014 nu a răspuns pretențiilor reclamantei .
In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmatoarele:
Potrivit art. 1.025 alin. 1 și art. 1026 alin. 1 C. pr. civ. procedura cu privire la cererile de valoare redusa se aplica atunci când valoarea pretențiilor reclamantului, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, acesta având posibilitatea alegerii între procedura specială și cea de drept comun.
Prin prezenta cerere reclamanta a ales procedura specială cu privire la cererile cu valoare redusă solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 724,84 lei debit, contravaloare apă, canal și 223,48 lei contravaloare salubritate și 544,52 lei penalități contractuale in baza contractului nr. 1408 din 26.11.2012 încheiat intre părți.
Din înscrisurile depuse la dosar si fata de poziția procesuala a paratului, avându-se în vedere disp. art. 1030 alin. 2, întrucât acesta nu a răspuns pretențiilor reclamantei prin restituirea formularului de răspuns, instanța retine ca s-a făcut dovada de câtre reclamanta a pretentiilor sale.
Au fost depuse la dosar contractele încheiate la data de 26 11 2012 cu pârâtul respectiv contractul nr.1408/26.11.2012 de furnizare /prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și contractul nr.1408/1 din aceiași dată pentru prestarea serviciului de salubrizare .
Astfel, conform facturilor fiscale (f. 23-34), scadente in termen de 15 de zile calendaristice de la data emiterii, potrivit art. 12 din contractul parților, prin preluarea soldului existent la data încheierii contractului de pe urma fostei abonate, M. M., paratul datorează reclamantei suma de 724,84 lei debit, contravaloare apă, canal, suma de 223,48 lei contravaloare salubritate și 544,52 lei penalități contractuale .
Pentru considerentele arătate, având în vedere achiesarea pârâtului la pretențiile reclamantei prin neformularea apărărilor în cauză și nedepunerea întâmpinării ,în temeiul art. 1030 NCPC rap. la art. 1516 din noul cod civil si clauzele contractuale, instanța va admite acțiunea si va obliga paratul să plătească reclamantei suma de 948.32 lei din care: 724,84 lei debit, contravaloare apă, canal și 223,48 lei contravaloare salubritate și 544,52 lei penalități contractuale,
In temeiul disp. art. 453 NCPC va fi obligată pârâtul că plătească reclamantei suma de 50 lei - cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta ., SALUBRITATE FILIPEȘTII DE P. SRL, CUI RO28308893, J_, cu sediul în ., ., Încăperile 18-34, Construcția C41, jud. Prahova, reprezentată legal prin director – ing. B. V. împotriva pârâtului M. C. domiciliat în ., sat Minieri . nr. 56, . CNP_
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 948.32 lei din care 724,84 lei debit, c/v apă, canal și 223,48 lei c/v salubritate și 544,52 lei penalități contractuale .
Obligă pârâtul să plătească 50 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Câmpina
Pronunțată în ședință publică azi 06.08.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. V.
Red. NV /SL
4 ex./25.08.2014
← Suspendare provizorie. Sentința nr. 3907/2014. Judecătoria... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|