Fond funciar. Sentința nr. 3375/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3375/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 2610/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA Nr. 3375/2014
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE JACLY MIHĂIESCU
Grefier M.-C. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul N. I. și pe pârâții C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, C. L. SCORȚENI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, N. E., N. N. și terții intervenienți U. GH. C., U. V., având ca obiect fond funciar
Prezența și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în ședința publică din 21.10.2014, conform mențiunilor Încheierii de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când judecătoria pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 28.10.2014 și apoi avand nevoie de timp pentru a delibera pentru acest termen, astfel:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de fata,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ / 2013 reclamantul N. I. a chemat în judecată pe pârâții C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, C. L. SCORȚENI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, N. E., N. N. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună efectuarea punerii in posesie pe vechiul amplasament si emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 0,93 ha, reconstituita conform Legii 18/1991 ; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că acesta si parații persoane fizice sunt succesorii lui N. N I. si dupa apariția Legii 18/1991, conform adeverinței 599/19.09.1991 s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,93 ha arabil si 0,25 ha pădure .
A arătat reclamantul că după decesul tatălui lor a încercat de mai multe ori sa intre in posesia titlului de proprietate, dar fara rezultat. De cate ori s-a adresat organelor administrative, acestea au invocat diverse motive, printre care si că s-ar fi emis titlul de proprietate pentru frații săi, apreciindu-se ca ar trebui emis titlu doar pentru 0,46 ha teren.
Reclamantul a mai menționat că ,chiar si in cursul anului 2012 s-a adresat Comisiei Locale Scorteni, solicitând cel puțin punerea in posesie pentru aceasta diferența, dar fara rezultat, nerespectându-se drepturile sale si amplasamentul.
A mai precizat reclamantul ca pentru pretinsa suprafața de teren atribuita surorii sale, de 1000 mp, s-a desființat Titlul de proprietate conform Deciziei_, astfel că a solicitat a fi verificata susținerea cu privire la diminuarea suprafeței de 0,93 ha
Reclamantul a solicitat emiterea titlului de proprietate si efectuarea punerii in posesie pentru suprafața de teren recunoscuta de 0,93 ha, deoarece titlul de proprietate emis pentru sora sa a fost anulat, iar titlul de proprietate emis pentru fratele său privește un alt teren decât cel ce a făcut obiectul reconstituirii conform adeverinței din anul 1991. In plus prin adresa ce i-a fost comunicata in anul 2013, nu au fost respectate drepturile de reconstituire nici ca întindere, nici ca amplasament, solicitând vechiul amplasament.
În drept, reclamantul a invocat art. 64 din L. 18/1991 si L. 247/2005 iar în susținerea cererii a atașat, în copie cartea sa de identitate, adeverința nr. 599/19.09.1991, adresa nr .5575 din 07.03.2013, adresa nr. 6561 din 03.11.2007, Ordinul Prefectului nr. 75 cu anexa, adresa datata 4.04.2009, Titlul de proprietate nr_/29.06.2001, Titlul de proprietate_/5.04.1995, procesul verbal de punere în posesie nr 846/31.03.1995 memoriu 15.08.2007, Decizia nr. 1355/4.12.2007 a Tribunalului Prahova (f.4-20).
Prin rezoluția din 31.05.2013 instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecata și înscrisurilor atașate pârâților cu mențiunea ca au obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică prevăzute de art. 208 al. 2 Cod pr. civ., în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 165 Cod pr. civ. precum și emiterea unei adrese către pârâta C. Locala Scorțeni de aplicare a Legilor Fondului Funciar în vederea comunicării, în copie, a tuturor actelor care au legătură cu terenul în suprafată de 0,93 ha menționat în adeverința nr.599/19.09.1991 eliberată de C. Comunală Scorteni pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor (f.28) .
Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost primite de pârâții N. N. la data de 10.06.2013, conform dovezii de înmânare de la f.37 dosar iar de către pârâtele C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, C. L. SCORȚENI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și N. E. la data de 6.06.2014 conform dovezilor de înmânare de la f.38-40 dosar .
La data de 25.06.2014 a formulat întâmpinare pârâta C. L. de aplicare a Legilor Fondului Funciar Scorteni (f.46-47).
In cuprinsul intampinarii pârâtă a menționat că defunctul N. N.I. a figurat in Registrul Agricol in perioada 1959-1963 cu 0,10 ha teren arabil in punctul D. L., 0,20 ha teren arabil in punctul D. Slobozie,0.06 faneata in punctul Plaiul M.,0.20 ha tern arabil in punctul Buturugi,0,02 pasune in punctul Cimpoitoru și 0,08 ha curți construcții.
A mai învederat că defunctul s-a înscris în CAP.cu suprafața de 0,46 din care:0.10 ha în D. L.; 0,20 ha in D. Slobozia; 0,06 ha in Plaiul M.; 0,02 ha in Cimpoitoru, 0,08 ha curți construcții.
Pârâta a precizat că, în anul 1991 prin hotărârea Comisiei Județene Prahova de fond funciar nr.62/25.07.1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totala de 0,93 ha teren agricol pentru N. N.I., tatal petentului. In anul 2003 ,1a propunerea comisiei locale de fond funciar Scorteni s-a emis Hotărârea 3182/2003 a Comisiei Județene de Fond Funciar prin care s-a diminuat reconstituirea cu 0,28 teren in vatra satului punctul Buturugi,pentru care a primit titlu de proprietate N. N.-fiul defunctului N. lon-care deține act cu dare de plata de la fostul C.A.P. Scorteni din terenul lui N. N.lon,membru CA.P (terenul figura in registrul agricol perioada 1959-1963 la N. N.lon -punctul "Buturugi") și cu 0,10 ha teren curti-constructii,pentru care a primit titlu de proprietate N. E.-fiica defunctului N. I.,in baza art 35 din Legea 18/1991,având contract de vânzare-cumpărare de la tatăl sau (216/16.01.1989),pentru o construcție-anexa,situată pe un teren in suprafața de 76 mp.care a trecut la stat in baza Legii 58/1974.
Parata a mai arătat că pârâta C. Locala de Fond Funciar a propus si diminuarea suprafeței de 924 mp. vândută de N. N.I. lui N. I.I. cu contract de vânzare-cumpărare nr._ dar C. Județeană a invalidat propunerea comisiei locale pe considerentul că vânzarea s-a făcut după apariția Legii nr. 18/19.91,suprafața respectivă urmând a fi trecuta in titlul de proprietate de la autor.
A mai menționat pârâta că prin Sentința Civila nr 1910/2007 a Judecătoriei Câmpina a fost obligată la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 0,46 ha și că pentru punerea in aplicare a sentinței sus menționate l-a convocat in scris pe reclamant pentru efectuarea confruntului suprafețelor ce urmau a fi înscrise in titlul de proprietate cu adresele nr.2279/04.05.2007,4288/6.08 2007,5475/26.09.2007,3575/07.03.2013,insa pana in prezent nu s-a reușit acest lucru deoarece reclamantul a refuzat sistematic amplasamentele propuse de aceasta
Pârâta a precizat că terenul de 924 mp cuprins in Titlul de Proprietate nr._/5.04.1995 emis pe numele lui N. E. nu se află la dispoziția Comisiei locale de Fond Funciar Scorteni,întreg terenul de 1000 mp intrând in circuitul civil ,prin înstrăinare cu contract de vânzare-cumpărare către numitul U. C. iar eliberarea Titlului de Proprietate pentru fratele reclamantului N. N. s-a făcut în baza Hotărârilor nr 1366/2.05.1996 si nr.2244/8.06.2001 ale Comisiei Județene de Fond funciar pentru suprafața totala de 2800 mp.
Parata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată având in vedere faptul că reconstituirea dreptului de proprietate s-a definitivat pentru suprafața de 0,46 ha (+ 924 mp cumpărat de N. I.I..) conform hotărârilor comisiei locale,ale comisiei județene si a Sentinței Civile 1970/2002 a Judecătoriei Câmpina iar cu privire la punerea in posesie si eliberarea Titlului de Proprietate a învederat că acestea nu s-au putut realiza pana in prezent datorită refuzului reclamantului de a accepta amplasamentele oferite, din terenurile aflate la dispoziția comisiei locale de fond funciar.
La data de 28.06 2013 pârâta N. E. a formulat întâmpinare (f.42-43) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata deoarece reconstituirea dreptului de proprietate s-a definitivat pentru suprafața de 0,46 ha conform hotărârilor Comisiei Locale Scorteni ale Comisiei Județene Prahova și a Sentinței civile nr 1970/2002 a Judecătoriei Câmpina.
A susținut pârâta N. E. că refuzul reclamantului de a accepta amplasamentele oferite de C. Locala, altele decât cele vechi a împiedicat această comisie să-l pună în posesie și având în vedere explicațiile reprezentanților comisiei locale,in sensul că vechiul amplasament nu este disponibil, refuzul reclamantului de a fi pus in posesie pe un alt amplasament este nejustificat acțiunea acestuia fiind neîntemeiata.
Parata N. E. a mai arătat ca, în anul 1997 prin sentința civila nr 1910 a Judecătoriei Câmpina, C. Locala de Fond Funciar Scorteni a fost obligată la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 0,46 ha, insa reclamantul a refuzat sistematic punerea in posesie pentru aceasta suprafața de teren .
Cat privește suprafața de teren de 924 mp cuprinsa în Titlul de proprietate nr_/5.04.1995 emis pe numele sau, parata N. E. a menționat că aceasta a fost vândută prin contractul de vânzare cumpărare numitului U. N., astfel că a intrat in circuitul civil și nu se mai află la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar Scorteni.
Pentru cele expuse parata N. E. a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiata, achiesând punctului de vedere al Comisiei Locale de Fond Funciar Scorteni.
La solicitarea instantei prin adresa emisă la 4.06.2013 C. L. de aplicare a Legilor Fondului Funciar Scorteni a înaintat instanței actele care au legătură cu terenul în suprafață de 0,93 ha menționat în adeverința nr.599/19.09.1991 eliberată de C. Comunală Scorțeni pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, respectiv cererea nr. 722/1991 a numitului N. I I., însoțita de declarațiile martorilor C. S. și I. I., adeziunea CAP nr 522/1961 pe numele lui N. N I., Registru Agricol pe perioada 1959-1963, Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Prahova nr 62/1991, Anexa 2 a la aceasta hotărâre, contractul de vânzare cumpărare nr 216/1989,Ordinul Prefectului nr 75/1995, Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Prahova nr 1366/2.05.1996 si anexa 2 b poz.28, Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Prahova nr 2244/8.06.2001 și anexa 2 b poz.3, Act de dare cu plată din 27.11.1974, Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Prahova nr 3182/2003 ȘI 3183/2003 și anexa 2a poz 2, Sentința civilă nr 1910/2007 a Judecătoriei Câmpina, adresele Primăriei Scorteni nr 2279/4.05.2007,4288/6.08.2007, 5475/26.09.2007, extrase din procesele verbale ale Comisiei L. de aplicare a Legilor Fondului Funciar Scorteni din 7.08.2012, 8.08.2012 și 13.03.2013(f.48-84)
Prin rezoluția din 08.07.2013 instanța a dispus în baza art 201 alin 2 NCPC comunicarea întâmpinărilor și actelor care au legătura cu terenul în suprafață de 0,93 ha menționat în adeverința nr.599/19.09.1991 eliberată de C. Comunală Scorțeni pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor reclamantului cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare(f.85)
Reclamantul a primit aceste acte procedurale la data de 18.07.2014 conform dovezii de înmânare de la f.89 dosar iar la data de 26.07.2013 a depus la dosar răspuns (f.91-94) la întâmpinarile formulate de pârâta C. Comunală Scorțeni pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor și de parata N. E..
În cuprinsul acestui răspuns la întâmpinare reclamantul a arătat că situația de fapt descrisa in cuprinsul întâmpinării este numai in parte reala, însăși parata a recunoscut faptul că în anul 1991, C. Județeană Prahova de Fond Funciar a emis Hotărârea nr.62/25.07.19.91 prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totala de 0,93 ha teren agricol pe numele autorului acestora, N. N. I..
In ceea ce privește Hotărârea nr.3183/2003 a Comisiei Județene de Fond Funciar, prin care se susține ca s-a diminuat suprafața reconstituita, a arătat faptul că o astfel de hotărâre nu i-a fost niciodată comunicată pentru a se susține că nu a atacat-o în termen legal. A mai arătat că situația relatată de către parata in prezenta cauză este contrazisa de susținerea aceleiași parate in dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpina, prin care a arătat ca autorul acestora a fost membru CAP cu adeziunea nr.522/1962, in care s-a înscris cu terenurile :arabil pct. „ D. L. "-0,10 ha,arabil pct. „ D. Slobozia " -0,20 ha fâneața pct. „ Plaiul M. " -0,60 ha ,fâneață pct „ Cimpoitoru " -0,20 ha și curți pct. „ Acasă „ -0,80 ha
A susținut reclamantul că, potrivit acestor mențiuni rezultă că suprafața cuprinsă in adeziune este de 1,9 ha, contrar afirmațiilor paratei in sensul că suprafața totala ar fi de 0,46 ha.
A mentionat reclamantul că parata C. Comunală Scorțeni pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor a afirmat faptul potrivit cu care in Registrul agricol din perioada 1959-1963 autorul acestora, N. N. I. a figurat cu următoarele suprafețe: arabil pct. „ D. L. "-0,10 ha -arabil pct. „ D. Slobozia " -0,20 ha -faneata pct. „ Plaiul M. " -0,60 ha -faneata pct. „ Cimpoitoru " -0,20 hacurți pct. „ Acasă -0,80 ha, la care se adaugă pct. „ Buturugi " -0,20 ha, rezultând o suprafața totala de 2,10 ha și că isi menține in prezent aceeași poziție in sensul ca suprafața totala ar fi de 0,66 ha.
A considerat reclamantul că este necesar sa se verifice situația actuala, prin prisma actelor ce provin de la autorul părților, pornind de la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, actele din care rezulta suprafețele deținute, iar acolo unde suprafețele nu au fost declarate in totalitate sa se aibă in vedere si declarațiile martorilor, precum si hotărârile ulterioare, in speța decizia Tribunalului Prahova, menționata anterior, din care rezulta ca suprafața reconstituita nu poate fi aceeași cu indicata de parata, respectiv 0,46 ha.
Referitor la propunerea de i se atribui alte amplasamente, reclamantul a solicitat sa se constate ca aceasta a rămas la stadiul de propunere, fara a exista concret o indicare a amplasamentului, dovada fiind însăși procesele verbale de ședința, unde se menționează ca s-a făcut „ propunerea " care a fost refuzata.
A subliniat reclamantul că nu a existat o propunere efectiva pe care sa o poată analiza,ori numai după aceea se putea susține că a refuzat propunerea iar pentru terenul din pct. „Acasă” in raport de considerentele Deciziei Tribunalului Prahova, nr. 1335/04.12.2007, de dispozițiile cuprinse, de HCJ nr.3182/28.11.2003 prin care s-a invalidat propunerea Comisiei Scorteni de excludere a terenului in suprafața de 924 mp înscrisa in actul acestora de proprietate autentificat sub nr.197/1991,consideră că se impune lămurirea situației terenului din acest punct.
La acest răspuns la întâmpinare reclamantul a anexat Decizia nr 1355/4.12.2007 a Tribunalului Prahova, adresele 8577/2511.2009 nr 6025/23.12.2004, 3229/30.11.2002, 2682/24.06.2005, 896/14.03.2006 emise de Primaria Scorteni, contractul de vânzare cumpărare aut sub nr 197/16.01.1991 eliberat de NSL Câmpina, cu schița de plan, contractul de vânzare cumpărare aut sub nr 493/12.02.2003 elibde BN I.- S. și contractul de vânzare cumpărare aut sub 216/16.01.1989 elib de NSL Câmpina (f.98-111)
Prin Rezoluția din 29.07.2013 instanța,in baza art 201 al.3 C.p.c a dispus fixarea termenului de judecată la data de10.09.2013 ,cu citarea părților în condițiile prev de art 161-166 Cod pr civ.(f112)
La termenul de judecata din 10.09.2014 instanța, în baza art 78 NCPC a dispus introducerea în cauza a numiților U. Gh C. și U. V., in calitate de terți intervenienți (f.123)
Pentru termenul din 8.10.2013 intervenientii U. Gh C. și U. V. au depus la dosar note scrise și înscrisuri (f.127-130)
In cuprinsul notelor scrise intervenientii au arătat că in anul 2003 au achiziționat de la sora reclamantului, N. E. o suprafața de teren asupra căreia la data respectiva nu exista nici cel mai mic indiciu ca ar fi fost un imobil litigios. Toate documentele care au stat la baza întocmirii c.v.c . 493/2003 au fost perfect valabile iar din cadastrul efectuat in scop de vânzare, care a durat mai bine de opt luni, a rezultat fara nici o îndoiala faptul ca terenul si clădirile in cauza erau in proprietatea exclusiva a lui N. E. si nu era nici o suprapunere de terenuri. Mai mult atat in titlul de proprietate cat si procesul verbal de punere in posesie se menționa expres faptul ca terenul nu se afla in indiviziune. Atat cel cumpărat de aceștia cat si cel aflat in posesia familiei N. I. erau grănițuite fara a avea nimic in comun in afara de gardul despărțitor.
Intervenientii au sustinut că Decizia 1355/2007, in temeiul căreia s-ar justifica o citare a acestora, in cuprinsul său nu stabilește nici un drept pentru reclamant si nu are nici o relevanta pentru acțiunea aflata pe rolul instantei fiind inca o dovada ca reclamatul dorește cu rea credința sub pretexte neîntemeiate sa îi pună in situația de a cheltui sume importante si îndeosebi timp pentru a fi prezenți la toate procesele pe care le tot intentează acesta fiind al șaselea in care sunt chemați in fond pentru o cauza care s-a judecat si s-a statuat cu autoritate de lucru judecat ca prin ieșirea din indiviziune, pronunțata in dosarul 912/2005, respectiv hotărârea judecătoreasca nr. 190/2006 rămasa definitiva si irevocabila pusa in executare de către executor judecătoresc, nu se mai suprapune proprietatea lui N. I. cu proprietatea familiei U., stabilindu-se hotarele si limitele granițelor care sunt si in prezent si care au fost ulterior confirmate de încă doua decizii judecătorești definitive si irevocabile. Au mai învederat faptul că acest litigiu are deja o vechime de 10 ani promovat sub diverse încadrări juridice.
S-a precizat de catre intervenienți că susținerea reclamantului in sensul că suprafața de 924 mp excluși din titlu de proprietate ar aparține acestuia este neadevărata si poate fi dovedita cu ușurința deoarece reclamantul a edificat construcții pe terenul aflat in posesia lor edificate înainte de anul 1989 care ocupa peste 400 mp teren si atunci cum justifica reclamantul solicitarea că ar mai deține înca 924 mp in terenul atribuit de Primărie surorii lui N. E. in anul 1995. Este vădita reaua credința si dorința de a-si însuși un bun necuvenit.
Intervenienții au menționat ca din analiza răspunsului la întâmpinarea depusa de N. E. se poate observa cum reclamantul N. I. cu intenție si rea credința menționează cu totul alte suprafețe decât cele precizate de Primărie ca s-ar regăsi in registrul agricol ca fiind declarate de autorii fraților N.. Autorii fraților N. au deținut in pct.Acasa lot in folosința la locația in litigiu (teren proprietatea CAP ) in suprafața totala de 2310 mp. Aceasta suprafața a fost împărțita in aproximativ doua parți egale de autorii fraților N. si o parte i-a fost atribuita lui N. E. inca din anul 1989 când i-au fost înstrăinate si doua clădiri, respectiv 1116 mp, iar alta, respectiv diferența pana la 2310 mp. lui N. I. in anul 1991.
Au mai arătat intervenienții că în dosarul 912/2005 s-a stabilit ca schița invocata de reclamanți parte componenta a c.v.c 197/1991 comparata cu schița de plan parte componenta a c.v.c. 493/2003 arata ca suprafața de 924 mp se suprapune parțial pe suprafața de 1116 mp. Aceste schițe au fost comparate si expertizate in dosarul 912/2005 si s-a statuat si hotărât definitiv si irevocabil, prin hotărârea judecătoreasca 190/2006, ca cele doua terenuri se suprapuneau numai pe suprafata 139 mp care i-a fost atribuita in lotul stabilit de expert, regăsindu-se in prezent in lotul de 1160 mp, conturul punctelor 1-2-3-4-5-16-17-18-19-20-21-22-1, conform planului de situație nr. 1 din expertiza dosar_ aflat in prezent la Curtea de Apel Ploiești pentru o acțiune de revendicare iar atât Judecătoria Câmpina cat si Tribunalul Prahova au respins acțiunea promovata de reclamant N. I. si N. G.. practic omologându-se pentru a treia oara varianta de grănițuire stabilita in dosarul 912/2005.
Intervenientii au mai arătat că exista înscrisuri si schițe eliberate de autoritățile statului care dovedesc faptul ca terenul in litigiu vândut atât reclamanților cat si paraților era in proprietatea C.A.P. iar la punctul „Acasă” care a fost si este inca in litigiu cu familia N., autorii fraților N. aveau înregistrat la Primărie numai 800 de metri pătrați astfel ca acestia au vândut in anul 1991 suprafața de teren de 924 mp fara a-l deține in mod legal.
Intervenientii au solicitat să se constate că deși prin Decizia 1355/2007 a Tribunalului Prahova s-a constatat nulitatea absoluta parțiala a Titlului de proprietate nr._/05.04.1995 care a stat la baza încheierii c.v.c nr. 493/2003 prin sentința civila nr. 1654/29.04.2009 pronunțata de Judecătoria Câmpina, irevocabila, a fost respinsa ca neîntemeiata acțiunea privind constatarea nulității absolute a c.v.c. autentificat sub nr. 493/2003, care constituie titlu de proprietate al familiei U. C. si U. V. asupra terenului de 924 mp, iar sentința civila menționata dovedește existenta dreptului de proprietate asupra terenului de 924 mp.
S-a precizat de catre intervenienți că au in prezent trei titluri legale de proprietate asupra terenului de 1150 mp granituiti, respectiv c.v.c 493/2003, hotărârea judecătoreasca 190/2006, irevocabila, sentința civila 1654/2009, de asemeni irevocabila și cu rea credința N. I. nu dorește sa recunoască si sa respecte hotărârea judecătoreasca 190/2006 când s-a tranșat definitiv si irevocabil litigiul dintre ei ca vecini, prin ieșirea din indiviziune si stabilirea granițelor si suprafețelor ce ne revin fiecăruia dintre proprietari si nici pe cea pronunțata in dosarul_, respectiv sentința civila 1654/2009 .
In drept, au invocat art. 205 cod de procedura civila și au solicitat cheltuieli de judecata
În ședința publică din 14.01.2014 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul ca solicită punerea în posesia asupra terenului în suprafață de 2352 mp situat în pct Acasa, asupra terenurilor în suprafața de 1000 mp situat în pct „D. L.”, în suprafața de 1000 mp situat în pct D. Slobozia, în suprafață de 600 mp în pct P., în suprafața de 200 mp în pct. Cimpoitoru, terenului în suprafața de 1200 mp în pct Brănaia, în suprafața de 1000 mp în pct „Doftăneț” și în suprafața de 1000 mp în pct „ Buturugi depunând și note de sustineri in acest sens (f.190).
In cauză au fost încuviințate și administrate probe cu înscrisuri, un martor, expertiză topometrică la solicitarea reclamantului și proba cu înscrisuri la solicitarea pârâților C. L. Scorteni de aplicare a Legilor Fondului Funciar ,N. E. și N. N. și a intervenienților U. Gh C. și U. V. .
Astfel ,a fost audiat martorul G. N. (f.213 ) la solicitarea reclamantului și a fost efectuată o expertiza topometrică de catre expert Baiuta N. (f.271-276) cu participarea expertului consilier Panaitoiu D. care a intocmit un coraport (f.288), expertiza ce a fost completata pentru termenul din 7.10.2014 (f.327-333).
La solicitarea instantei parata C. Locala Scorțeni pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor a precizat ,în raport de concluziile expertizei completare întocmită de exp. B. N. ca terenul din pct. D. Miraj se afla in posesia numitei A. V. de la def. . I G. conform adeverinței 1403/13.02.1999 sens in care a depus la dosar proces verbal defunct . I G. și adeverința 1403/13.02.1993 (f.337-340).
Examinând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Autorul reclamantului N. I. și al paratilor N. E. și N. N., respectiv N. N. I. a figurat inscris in registrul agricol in perioada 1959-1963 cu teren in suprafata totala de 0,66 ha din care arabil: 0,10 ha in pct. D. L., 0,20 ha in pct. D. Slobozia, fanete 0,06 ha in pct.Plaiul M., 0,20 ha in pct.Buturugi, pasune, 0,02 ha in pct.Cimpoitoru, 0,08 ha curti, astfel cum rezultă din fila de registru agricol depusa la dosar (f.54).
Potrivit cererii nr.522/19.02.1962 (f.55) autorul reclamantilor s-a inscris in CAP cu terenuri in suprafata totala de 0,46 ha din care arabil 0,10 ha in pct. D. L., 0,20 ha in pct.D. Slobozia, 0,06 ha in pct. Plaiul M., 0,02 ha in pct.Cimpoitoru, 0,08 ha curti.
F. de mentiunile din cuprinsul filei din registrul agricol si a cererii nr.522/19.02.1962 in cauza nu pot fi primite sustinerile reclamantului din cuprinsul concluziilor scrise in sensul ca autorul sau a figurat in registrul agricol cu o suprafata totala de 2,10 ha si respectiv ca s-a inscris in CAP cu o suprafata de 1,9 ha.
Prin cererea inregistrata sub nr.772/30.03.1991 (f.49), autorul reclamantului N. N. I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafetele de teren mentionate in registrul agricol si pentru alte suprafete de teren nedeclarate in registrul mentionat pe baza declaratiilor martorilor Sonescu I. și C. Steluța (f.50,51).
In anul 1991 prin hotărârea Comisiei Județene Prahova de fond funciar nr.62/25.07.1991 s-a reconstituit autorului reclamantului, N. N.I. dreptul de proprietate pentru suprafața totala de 0,93 ha teren agricol fiindu-i eliberată adeverinta nr.599/19.09.1991 (f.5).
La propunerea Comisiei locale de fond funciar Scorteni s-a emis Hotărârea 3183/2003 a Comisiei Județene de Fond Funciar (f.71-73) prin care s-a diminuat reconstituirea cu 0,28 teren in pct. Buturugi, pentru care s-a eliberat Titlul de proprietate nr._/29.06.2001 (f.13) paratului N. N.-fiul defunctului N. N. lon- care deținea act cu dare de plata de la fostul C.A.P. Scorteni (f.65) din terenul lui N. N.lon, membru CA.P ,terenul figurand in registrul agricol perioada 1959-1963 la N. N.lon și cu 0,10 ha teren curti-constructii in pct.Acasa ,pentru care a primit titlul de proprietate nr._/5.04.1995 parata N. E.-fiica defunctului N. N .I.,in baza art 35 din Legea 18/1991, având contractul de vanzare cumpărare de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.216/16.01.1989 de la tatăl sau (f.56-57) pentru o construcție-anexa,situată pe un teren in suprafața de 76 mp.care a trecut la stat in baza Legii 58/1974.
Totodata pârâta C. Locala de Fond Funciar a propus si diminuarea suprafeței de 924 mp. vândută de N. N.I. fiului său reclamantul N. I.I. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 197/16.01.1991(f.106) dar C. Județeană prin Hotărârea 3182/2003 (f.69,70) a invalidat propunerea comisiei locale pe considerentul că vânzarea s-a făcut după apariția Legii nr. 18/1991,suprafața respectivă urmând a fi trecuta in titlul de proprietate de la autor.
Prin actiunea ce a facut obiectul dosarului nr._ al Judecatoriei Campina reclamantul N. I.I. a solicitat sa fie obligate paratele C. LOCALA DE FOND FUNCIAR SCORTENI și C. JUDETEANA DE FOND FUNCIAR PRAHOVA sa emita titlu de proprietate pentru terenul care a apartinut tatalui sau, fost membru CAP.
Prin sentința civila nr 1910/22.07.2007 a Judecătoriei Câmpina definitiva și irevocabila, prin nerecurare (f.74-76) au fost obligate paratele C. LOCALA de FOND FUNCIAR SCORTENI, și C. JUDETEANA de FOND FUNCIAR PRAHOVA să întocmească documentația necesară în vederea punerii in posesie si emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de teren de 0,46 ha reconstituită autorului reclamantului, N. N.I., conform anexei nr.2a.
In prezenta cauza reclamantul solicita efectuarea punerii in posesie pe vechiul amplasament si emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 0,93 ha, reconstituita conform Legii 18/1991, dar raportat la suprafata pentru care reclamantul este indreptatit la eliberarea titlului de proprietate prin sentinta civila mai sus mentionata s-a statuat deja definitiv si irevocabil ca acesta este indreptatit doar la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 0,46 ha, retinandu-se de catre instanta ca nu s-a contestat hotararea de diminuare a suprafetei de teren mentionate.
Este de remarcat sub acest aspect ca desi s-a sustinut de catre reclamant faptul ca nu a putut ataca hotararea de diminuare intrucat nu i-a fost comunicata, acesta nu a atacat nici sentinta civila nr 1910/22.07.2007 la pronuntarea careia s-a avut in vedere aceeasi hotarare de diminuare, respectiv Hotărârea nr. 3183/2003 a Comisiei Județene de Fond Funciar, achiesand astfel la dispozitiile acesteia, pentru ca ulterior in prezenta cauza sa reia solicitarea de eliberare a titlului pentru suprafata de 0,93 ha.
Urmare a notificarii transmise de reclamant prin B. „P. si M.” paratei C. Comunală Scorțeni pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor prin care solicita punerea in posesie si intocmirea documentatiei pentru emiterea titlului de proprietate pentru suprafata de 0,46 ha conform sentintei civila nr 1910/22.07.2007, aceasta parata prin adresa nr.5575/7.03.2013 (f.6,7) a comunicat acestuia amplasamentele oferite din terenurile disponibile si a celor pe care le utilizeaza.
Astfel nu poate fi primita in cauza sustinerea reclamantului din cuprinsul raspunsului la intampinarile formulate in sensul ca nu a existat o propunere efectiva din partea paratei C. Comunală Scorțeni pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor cu privire la amplasamentul terenurilor solicitate
In cea ce priveste terenul din pct.Acasa instanta retine ca autorul reclamantului N. I. și al paratilor N. E. și N. N., respectiv N. N. I. a figurat inscris in registrul agricol in perioada 1959-1963 in acest punct cu 0,08 ha curti si tot cu aceasta suprafata s-a inscris si in CAP.
Prin contractul de vanzare cumpărare de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.216/16.01.1989 de fostul NSL Campina (f.56-57) N. N.I. si N. F. a vandut fiicei lor, parata N. E. o construcție-anexa,situată pe un teren in suprafața de 76 mp.care a trecut la stat in baza Legii 58/1974 prin Ordinul Prefectului Prahova nr. 75/1995 si ulterior prin titlul de proprietate nr._/05.04.1995 (f.29) fiindu-i constituit paratei N. E. dreptul de proprietate pentru terenul in suprafata de 1000 mp. cu privire la care a si fost pusa in posesie prin procesul-verbal de punere in posesie nr. 846/31.03.1995.
Prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.493/12.02.2003 la BNP I. M.-S. V. (f.109-110) parata N. I.E. a vandut intervenientilor U. Gh C. și U. V. terenul in suprafata de 1.116 mp.dobandit prin titlul de proprietate mai sus mentionat impreuna cu locuinta C1 si anxa C2 situate pe acesta.
Totodata prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 197/16.01.1991 de fostul NSL Campina (f.106) N. N.I. si N. F. au vandut fiului lor, reclamantul N. I.I. terenul in suprafata de 924 mp.indiviz din 1000 mp. impreuna cu casa construita pe acest teren.
Prin Decizia nr.1355/4.12.2007 a Tribunalului Prahova (f.98-100) s-a admis recursul declarat de recurentii reclamanți N. I. I. si N. G. împotriva sentinței civile nr.2592/24.09.2007 pronunțata de Judecătoria Campina care a fost modificată in parte in sensul ca s-a admis actiunea si s-a constatat nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate nr._/05.04.1995 eliberat pe numele paratei N. E., procesul-verbal de punere in posesie nr. 846/31.03.1995 si a Ordinului Prefectului Prahova nr. 75/1995 pentru suprafata de teren de 924 m.p.ce va fi exclusa din titlu retinandu-se ca intentia partilor a fost de a vinde respectiv de a cumpara 76 mp.indivi din 250 mp.indiviz din 790 mp.
Prin sentinta civila nr.1654/29.04.2009 a Judecatoriei Campina(f.139-142 ) s-a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamantii N. I. I. si N. G. in contradictoriu cu paratii U. Gh C. și U. V.( intevenienti in prezenta cauza) prin care au solicitat sa se constate nulitatea absoluta partiala a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.493/12.02.2003 la BNP I. M.-S. V. retinandu-se ca acestia din urma au fost de buna credinta la incheierea acestuia.
Prin sentinta civila nr.190/27.01.2006 a Judecatoriei Campina(f.131-138) s-a dispus iesirea din indiviziune a reclamantilor N. I. I. si N. G. si a paratilor U. Gh C. și U. V. ( intevenienti in prezenta cauza) asupra terenurilor detinute de acestia in pct.Acasa.
Prin sentinta civila nr.949/27.03.2013 pronuntata de Judecatoria Campina in dosarul nr._ definitiva si irevocabila (f.164-166) s-a respins actiunea formulata de reclamantii N. I. I. si N. G. in contradictoriu cu paratii U. Gh C. și U. V. prin care s-a solicitat obligarea paratilor sa lase in deplina proprietate si posesie terenul in suprafata de 924 mp.conform contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.197/16.01.1991, ca neintemeiata si a fost admisa cererea reconventionala formulata de parati stabilindu-se linia de hotar dintre proprietatile partilor pe aliniamentul 1-2-3-4-5 conform raportului de expertiza A. F..
Expertiza topometrică efectuata in prezenta cauza de catre expert Baiuta N. (f.271-276) a concluzionat ca intregul teren din pct.Acasa are suprafata de 2314 mp. iar din acesta conform sentintelor nr.190/27.01.2006 si nr.949/27.03.2013 pronuntate de Judecatoria Campina reclamantul detine o suprafata de 1159 mp., din masuratori iar intervenientii suprafata de 1155 mp., din masuratori.
Este de remarcat ca atat in contractul de vanzare cumpărare de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.216/16.01.1989 incheiat paratei N. E. cat si in contractul vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 197/16.01.1991 incheiat reclamantului N. I.I. se mentioneaza cu privire la terenul vandut ca acesta a fost dobandit de autorul acestora, N. N.I. prin mostenire de la tatal sau N. N. decedat in anul 1925 in conditiile in care in N. N. I. a figurat inscris in registrul agricol in perioada 1959-1963 in pct acasa cu o suprafata de numai 800 mp.
Astfel desi N. N.I. a figurat inscris registrul agricol in pct.Acasa cu numai 800 de mp. cu care a si intrat in CAP,acesta a dispus in acest punct de o suprafata totala de 2314 mp.
Sub acest aspect paratul N. N. prin concluziile scrise depuse la dosar a precizat ca nu au in posesia lor nici un document care sa ateste ca cei 800 mp. provin dintr-o succesiune de la bunicii lor asa cum tatal lor N. N.I. a declarat in contractele de vanzare cumparare autentificate sub nr. 216/16.01.1989 si sub nr. 197/16.01.1991, si mai mult dupa ce a vandut fratelui sau, reclamantul N. I.I. suprafata de 924 mp. la data de 16.01.1991, prin cererea nr.772/30.03.1991 (f.49), autorul lor N. N. I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate in pct.Acasa pentru suprafata de 800 mp.
Totodata paratul N. N. a precizat ca vecinatatea terenului de 800 mp. cu Tarlaua nr.7 si islazul comunal a facut posibila orce extindere iar lotul primit de la CAP pentru folosinta nu a fost in proprietatea autorilor lor astfel incat mostenitorii N. nu pot solicita teren pentru care nu au probe in sensul ca au apartinut parintilor lor.
Avand in vedere cele expuse mai sus solicitarea reclamantului de a fi pus in posesie asupra terenului în suprafață de 2352 mp situat în pct Acasa, se priveste ca neintemeiata fiind de remarcat ca atat inainte de pronuntarea Deciziei nr.1355/4.12.2007 a Tribunalului Prahova invocata de reclamant in prezenta cauza, cat si dupa pronuntarea acesteia, situatia terenului din pct. Acasa a mai fost analizata prin sentintele civile nr.190/27.01.2006, nr.1654/29.04.2009 si nr.949/27.03.2013 ale Judecatoriei Campina, definitive si irevocabile (f. 131-138,139-142,164-166) .
In cea ce priveste celelalte terenuri cu privire la care reclamantul solicita a fi pus in posesie pe vechiul amplasament instanta retine ca acesta prin probele administrate in cauza nu a putut face dovada ca autorul sau a detinut terenurile identificate prin expertiza efectuata in cauza, strict pe amplasamentul identificat, amplasament care de altfel a fost indicat doar de reclamant.
Sub acest aspect martorul G. N. audiat la solicitarea reclamantului (f.213 ) desi a precizat ca autorul reclamantului a avut terenuri in pct.P., pct.Buturugi, pct.Cuceasca Slobozia, pct. D., pct Doftanet nu a fost in masura sa precizeze cu exactitate amplasamentul acestora, prin indicarea precisa a suprafetelor si vecinatatilor acestora stiut fiind faptul ca . exista terenuri apartinand mai multor proprietari, nu numai autorului reclamantului, martorul precizand de altfel ca nu se invecineaza cu nici unul din aceste terenuri.
Mai mult declaratia martorului in sensul ca reclamantul stapaneste aceste terenuri este contrazisa de expertiza efectuata in cauza, conform careia reclamantul este in posesia doar a terenului din pct.P.,si mai mult astfel cum rezulta din cuprinsul expertizei reclamantul la prima convocare nu a fost in masura sa indice amplasamentul tuturor terenurilor cu privire la care solicita punerea in posesie, cu privire la terenul din pct.P. parata C. Locala Scorteni neopunandu-se a fi pus in posesie pe amplasamentul detinut astfel cum rezulta din adresa nr.5575/7.03.2013 (f.6,7).
De altfel chiar paratii N. E. si N. N., fratele si sora reclamantului, mostenitori de asemenea ai defunctului N. N.I., cu ocazia concluziilor pe fond au aratat ca terenurile indicate de reclamant,identificate prin expertiza topometrica completare exp. Baiuta N. nu au aparținut autorilor lor .
In acest sens instanta retine din cuprinsul expertizei topometrice efectuata in cauza si din cuprinsul precizarilor (f.337) si concluziilor scrise depuse la dosar de catre parata C. Locala Scorteni că terenul din pct.D. Miraj se afla in posesia numitei A. V. conform adeverintei nr.1403/13._ fiind eliberat si proces verbal de punere in posesie, ca mostenitoare a defunctului . I.G. (f.338,339), terenul din pct.Branaia este imprejmuit si cultivat de numitul C. iar pe terenul din pct.Doftanet se afla Sonda 15 Montană apartinând .>
Cu privire la terenul din pct. Buturugi instanta retine ca la propunerea Comisiei locale de fond funciar Scorteni s-a emis Hotărârea 3183/2003 a Comisiei Județene de Fond Funciar (f.71-73) prin care s-a diminuat reconstituirea cu 0,28 teren in pct. Buturugi, pentru care s-a eliberat Titlul de proprietate nr._/29.06.2001 (f.13) paratului N. N., atat hotârârea de diminuare, cat si sentința civila nr 1910/22.07.2007 a Judecătoriei Câmpina in care a fost analizată aceasta hotarare precum si titlu de proprietate nr._/29.06.2001 nefiind atacate de reclamant.
Pentru toate considerentele expuse mai sus instanta retine ca actiunea de fata astfel cum a fost precizata este neintemeiată, urmând a fi respinsă, ca atare.
In baza disp.art.453 alin.1 C.p.c urmează a obliga reclamantul să plătească cheltuieli de judecată in sumă de 1.000 lei pârâtei N. E. ( reprezentand onorariu de avocat ) și in sumă de 991 lei intervenienților U. Ghe.C. și U. V..( reprezentând cheltuieli transport și taxe postale )
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea precizată, formulată de reclamantul N. I., C.N.P._ domiciliat in . M., ., jud. Prahova in contradictoriu cu pârâții C. Județeană Prahova de Aplicare a Legilor Fondului Funciar cu sediul in Ploiești, .-4, jud. Prahova,C. Locala Scorteni de Aplicare a Legilor Fondului Funciar cu sediul in com. Scorteni, ., jud. Prahova,N. E., domiciliata in Baicoi, ., ., jud. Prahova,N. N., domiciliat in . M., ., nr. 58, jud. Prahova și intervenienții U. GH C. și U. V. domiciliați în mun București, . Staicovici nr 51, . ,sector 5 ,ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul să plătească cheltuieli de judecată in sumă de 1.000 lei pârâtei N. E. și in sumă de 991 lei intervenienților U. Ghe.C. și U. V..
Cu drept de apel, ce se depune la Judecătoria Câmpina,în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4.11.2014.
Președinte, Grefier,
M. J. B. M. C.
Red. MJ/BMC
5 ex./11.11.2014
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 505/2014.... → |
---|