Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2464/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2464/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 2096/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA Nr. 2464/2014
Ședința publică de la 09 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE JACLY MIHĂIESCU
Grefier M.-C. B.
Pe rol fiind sesizarea formulată de petenta DIRECȚIA S. PRAHOVA-OCOLUL SILVIC CÂMPINA, cu sediul în mun Ploiesti, ., nr.Registrul Comerțului J /_ privind transformarea amenzii în cuantum de 2000 lei aplicată intimatului Ș. I., CNP_, domiciliat în com. Șotrile, .. Prahova, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 28.07.2011 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activității în folosul comunității.
Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă, verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art.39 indice 1 alin. 1 din OG nr. 2/2001 raportat la art 94 pct.4 C.p.c.;în baza art.238 alin.1 C. estimează că cercetarea procesului se va finaliza la acest termen de judecată
În baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 din codul de procedură civilă, instanța încuviințează petentei proba cu înscrisurile depuse la dosar, această probă fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 din codul de procedură civilă. instanța declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ petenta DIRECȚIA S. PRAHOVA-OCOLUL SILVIC CÂMPINA a înaintat procesul-verbal de contravenție . nr._/28.07.2011 privind pe intimatul Ș. I. și a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 2000 lei în sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Petenta a arătat că intimatul nu a achitat amenda în termenul legal de 30 zile și nu există posibilitatea executării silite.
În drept, petenta a invocat disp. art. 9 din OG nr. 2/2001 și a solicitat judecarea și în lipsă.
În dovedirea cererii petenta a depus la dosar: adresa nr. 1136 din 04.04.2014 emisă de Primăria . Silvic Câmpina (f.3), Hotărârea nr. 32/31.05.2012 emisă de Consiliul Local al .), adresa nr. 4166 din 24.10.2012 emisă de ITM Prahova(f.5-6),adresa nr._ din 29.10.2012 emisă de Casa Județeană de Pensii Câmpina-Casa Locală de Pensii Câmpina (f.7), adresa nr._ din 06.11.2012 emisă de Consiliul Județean Prahova- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (f.8),adresa nr. 8072 din 22.01.2013 emisă de AFP Câmpina către Primăria Șotrile(f.9-10),adresa nr. 8072 din 18.10.2012 emisă de . Câmpina (f.11) adresa nr.8075/18.10.2012 emisă de . Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (f.12) adresa nr 8073/18.10.2012 emisă de . Locală de Pensii Câmpina (f.13),adresa nr. 8074 din 18.10.2012 emisă de . de Muncă Ploiești Prahova (f 14-15) ,proces verbal de comunicare a titlului executoriu și a somației de plată (f.16), titlu executoriu nr 7880 din 15.10.2012 (f.17), somația nr 7881 din 15.10.2012 (f.18), original proces verbal de constatare a contravenției silvice . nr._ din 28.07.2011 (f.19)
Prin rezoluția din 28.04.2014, instanța în baza disp. art. 201 alin. 1 din codul de procedură civilă, a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate, intimatului cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică prevăzută de art. 208 al. 2 Cod pr. civ. în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.(f.20)
Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost primite de intimat la data de 30.04.2014, conform dovezii de înmânare de la f.21 dosar însă acesta nu a formulat întâmpinare, astfel că prin rezoluția din 10.06.2014 instanța a fixat termen de judecată la data de 09.09.2014.(f.23).
Intimatul deși legal citat nu s-a prezentat în instanță, iar în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 din codul de procedură civilă, s-a încuviințat petentei și administrat proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 28.07.2011 intimatul a fost sancționat cu amendă în sumă de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.8 al.1 lit b din Legea 171/2010
Potrivit art. 39 indice 1 alin. 1 din O.G. 2/2001, modificată prin Legea nr. 293/2009, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator, poate sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Având în vedere că amenda aplicată intimatului nu a fost achitată, instanța apreciază ca fiind întemeiată sesizarea petentei în raport de decizia în interesul legii nr. 7 din 20.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În consecință, văzând și disp. art. 13 din O.G. nr. 55/2002, ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate și față de hotărârea nr. 32/2012 a Consiliului Local al . ca în baza art. 39 indice 1 alin. 2 din O.G. 2/2001, să admită sesizarea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 2000 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 28.07.2011 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore la dispoziția . de activitate privind:spațiile verzi, drumurile publice, căminele culturale, grădinițele și școlile de pe raza comunei Șotrile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de petenta DIRECȚIA S. PRAHOVA-OCOLUL SILVIC CÂMPINA cu sediul în mun Ploiesti, ., nr.Registru Comerțului J /_ în contradictoriu cu intimatul Ș. I., CNP_, domiciliat în com. Șotrile, .. Prahova și în consecință;
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2000 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 28.07.2011 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității în domeniile de activitate privind spațiile verzi, drumurile publice, căminele culturale, grădinițele și școlile de pe raza comunei Șotrile, pe o durată de 50 ore la dispoziția Primăriei ..
Cu drept de apel în termen 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 09.09.2014.
Președinte, Grefier,
M. J. B. M. C.
Red. MJ/BMC
5 ex./2.10.2014
← Cereri. Sentința nr. 1980/2014. Judecătoria CÂMPINA | Validare poprire. Sentința nr. 434/2014. Judecătoria CÂMPINA → |
---|