Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 685/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 685/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 567/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența
Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 685/2014
Ședința publică de la 20 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. L. I.
Grefier: D. I.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta O. N. - D. și pârâtul B. I. C., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 450 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanțelor fiscale aflate la filele 5, 42 și 43 și timbru judiciar de 1,5 lei; cererea reconvențională a fost timbrată cu suma de 94 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanței fiscale aflată la fila 32 și timbru judiciar de 0,75 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta asistată de av. U. Miralena și pârâtul asistat de av. J. Luchiana.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 19.02.2014 pârâtul a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru stabilită în urma cererii de repunere pe rol, cerere admisă conform încheierii din data de 19.02.2014.
Instanța dispune repunerea cauzei pe rol.
Părțile arată că au încheiat o tranzacție pe care o depun la dosar.
Se identifică reclamanta O. N.-D., cu CI . nr._-SPCLEP Câmpina, care semnează personal tranzacția, arătând că aceasta reprezintă voința sa.
Se identifică pârâtul B. I.-C., cu CI . nr._ –Poliția Câmpina, care semnează personal tranzacția, arătând că aceasta reprezintă voința sa.
Instanța înmânează părților câte un exemplar de pe tranzacție și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fond.
Av. U. Miralena pentru reclamantă solicită pronunțarea unei hotărâri de expedient prin care să se ia act de înțelegerea părților.
Av. J. Luchiana pentru pârât solicită pronunțarea unei hotărâri de expedient prin care să se ia act de înțelegerea părților.
INSTANȚA
asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 30.01.2013 sub numărul_ reclamanta O. N. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Buldat I. C., partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.
În fapt, reclamanta a învederat că părțile au fost căsătorite, iar prin sentința civilă nr. 19/10.01.2012 pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei.
A mai arătat reclamanta că masa partajabilă se compune din bunuri mobile și imobile dobândite în timpul căsătorie, respectiv: teren în suprafață de 487 m.p situat în intravilanul ., .”, nr. 20, jud. Prahova; locuință în suprafață de 28,95 m.p. construită din paiantă, acoperită cu șindrilă, compusă din două camere, bucătărie și hol, situată pe terenul anterior menționat; autoutilitară marca Dacia, cu capacitate cilindrică 1870 cm3, . UA50692.
Totodată a învederat că părțile au contractat un credit la Raiffeisen Bank S.A., în sumă totală de 7287,75 lei, din care a rămas de rambursat suma de 1289,48 lei, credit ale cărui rate lunare au fost achitate doar de reclamantă de la data despărțirii în fapt, drept pentru care solicită deducerea în favoarea sa a sumei de 4835,43 lei aferent perioadei 01.10._13.
În drept au fost invocate disp. art. 669-686 C.pr.civ..
În dovedirea cererii reclamanta a depus, în copii certificate: sentința civilă nr. 19/10.01.2012 pronunțată în dosarul Judecătoriei Câmpina cu nr._, încheierea de îndreptare a erorii materiale privind sentința anterior menționată, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3292/20.12.2006 de către notarul public D. D. E. cu sediul biroului în localitatea Câmpina, jud. Prahova, extras de carte funciară, contract de credit, grafic de rambursare, carte de identitate, foi de vărsământ, adeverință de rol agricol, certificat de atestare fiscală (f. 6-28).
La data de 15.05.2013 pârâtul a formulat întâmpinare prin care a învederat că la imobilul construcție părțile au adus numeroase îmbunătățiri, astfel: alimentare cu energie electrică; consolidare prin subzidire pe două laturi; scos dușumelele vechi, foarte degradate, turnat beton și montat parchet melaminat; înlocuire instalație electrică; montat rigips și izolat pereții cu vată minerală; zugrăvit cu vopsea lavabilă; schimbat tâmplăria și montat ferestre din PVC cu geam termopan; înlocuit ușa de la intrare cu o ușă metalică; montat la dormitor ușă din PVC; construit o sobă din teracotă; refăcut parțial acoperișul fiind dărâmat cel vechi, până la tavan, pentru ca ulterior să fie construit un acoperiș nou, din tablă, cu căpriori și astereală nouă; împrejmuire proprietate cu gard de lemn; construit WC de curte; edificat porțile de la intrare.
Cu privire la autoutilitara solicitată de către reclamantă a fi inclusă în masa partajabilă, pârâtul a învederat că aceasta nu a aparținut niciodată părților, proprietarul acesteia fiind numitul V. Orlando, care a înmatriculat-o pe numele pârâtului, însă V. Orlando a fost cel care a achiziționat-o și utilizat-o în mod exclusiv.
În cea ce privește creditul solicitat a fi adus la masa partajabilă de către reclamantă, pârâtul a recunoscut existența acestuia, învederând că ratele au fost achitate împreună până la despărțirea în fapt. Totodată, pârâtul a mai arătat că a fost nevoit să contracteze un credit în valoare de 2500 lei la altă instituție bancară, rambursarea acestuia nefiind finalizată, sumele provenite din ambele credite fiind utilizate la renovarea imobilului.
Pe cale reconvențională pârâtul - reclamant a solicitat aducerea la masa de partaj si a urmatoarelor bunuri mobile dobândite în timpul căsătoriei: frigider marca Artic, aragaz marca Artic; mașină de spălat semiautomată marca Albalux; aspirator în valoare; mașină de călcat; cameră de luat vederi marca Sony; sistem audio Sony; mobilier de dormitor compus din pat, șifonier, două dulapuri tip soldat, pat încorporat în bibliotecă; două covoare si jaluzele verticale., precum si a creditului contractat la data de 10.05.2012 la BRD Group Societe Generale, în valoare de 2500 lei, suma ce urmează a fi restituită fiind de 3072,63 lei, ratele aferente fiind achitate exclusiv de către pârâtul – reclamant, data scadentă a ultimei rate fiind în 10.05.2014.
În drept au fost invocate disp. art. 115-119 C.pr.civ., art. 673 și urm. C.pr.civ..
În dovedirea cererii pârâtul – reclamant a depus, în copii certificate: contract de credit nr._/10.05.2012, grafic de rambursare (f. 36, 37).
La termenul din data de 16.05.2013 reclamanta – pârâtă și-a precizat verbal cererea introductivă învederând că solicită partajarea bunurilor cuprinse în cererea introductivă de instanță, cota de contribuție a fiecărui soț fiind de 50%.
Pentru termenul din data de 30.05.2013 reclamanta – pârâtă a formulat precizare și completare la acțiune, precum și întâmpinare la cererea reconvențională (f. 44-46).
Reclamanta – pârâtă a învederat că înțelege să solicite aducerea la masa partajabilă a datoriilor comune din timpul căsătoriei reprezentate de contravaloarea creditului bancar de la Raiffeisen Bank S.A. rămas de achitat de la data despărțirii în fapt și până la scadența finală, respectiv iulie 2011 – decembrie 2013, întrucât a achitat singură contravaloarea ratelor lunare, inclusiv cota parte ce trebuia achitată de către pârât, astfel că se consideră îndreptățită să solicite deducerea acestora în favoarea sa.
Totodată reclamanta – pârâtă și-a completat cererea introductivă de instanță solicitând aducerea la masa partajabilă a unor bunuri mobile ce au fost luate de către pârâtul – reclamant la plecarea sa din domiciliul comun, respectiv: un cal rasa murg; un vehicul cu tracțiune animală; un ciocan rotopercutor; o șurubelniță electrică; o mașină de înșurubat; o drujbă marca Stihl, un aparat de tuns, un motor asincron monofazat, un polizor unghiular, 2 m.p de gresie, 4 m.p. de faianță, 6 saci de ciment, 4 saci de glet, două seturi de lenjerii de pat pentru două persoane.
La același termen petenții O. I. și O. F. au formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei (f. 47, 48) prin care au solicitat admiterea acțiunii formulate de către reclamanta – pârâtă.
În motivarea cererii, petenții au învederat că reclamanta este fiica lor, iar prin acțiunea introductivă a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu pârâtul B. I. C..
Au mai arătat petenții că au vândut fiicei și fostului lor ginere o casă, în urma acestei operații nu au încasat însă prețul stabilit, față de calitatea cumpărătorilor. Întrucât casa era veche, petentul dobândind-o prin moștenire de la părinții săi, iar intenția comună atât a vânzătorului cât și a soției sale a fost să reprezinte zestrea acordată fiicei lor, aceștia au contractat două credite bancare pentru a permite soților să-și amenajeze corespunzător locuința. În acest sens banii au fost utilizați pentru achiziționarea tâmplăriei PVC și montarea acesteia, precum și a materialelor necesare refacerii acoperișului locuinței, aproximativ 6000 lei. Totodată banii proveniți din creditul contractat de petenta O. F. au fost utilizați pentru a cumpăra mobilierul necesar utilării locuinței.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 49 alin. 3, art. 51 și 112 C.pr.civ..
La cererea de intervenție accesorie petenții au depus, în copii: certificat de înregistrare pentru vehicule cu tracțiune animală, declarație de conformitate referitoare la motor asincron monofazat, certificate de garanție ciocan rotopercutor, certificat de garanție polizor unghiular, certificat de garanție aparat de tuns, certificat de garanție șurubelniță 2401, factură nr._/02.08.2007, chitanță olografă, certificat de garanție fier de călcat, certificat de garanție produs marca Sony, certificat de garanție aspirator, contract de credit nr._/28.12.2007, factura nr._/26.07.2010, ordin de debitare directă la comercianții acceptați, contract de împrumut pentru nevoi personale nr. 310402J_/29.08.2008, grafic de rambursare (f. 49-75).
Prin încheierea de ședință din data de 12.12.2013 (f.91-92), instanța a respins în principiu cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de către petenții O. I. și O. F., pentru considerentele aratate in cuprinsul acesteia.
La termenul din data de 30.01.2014, față de lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., instanța a dispus suspendarea judecății.
Prin cererea depusă la data de 30.01.2014 (f. 120) pârâtul – reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, scop în care s-a stabilit termen de judecată la data de 20.02.2014, în sarcina pârâtului - reclamant fiind stabilită obligația achitării taxelor judiciare aferente în cuantum de 271,95 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 1,5 lei.
La data de 18.02.2014 pârâtul – reclamant a formulat cerere de ajutor public judiciar (f. 132) solicitând scutirea de la plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii de repunere pe rol, cerere admisă prin încheierea din data de 19.02.2014.
La acest termen de judecată instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei, iar părțile au învederat că au ajuns la o înțelegere, materializată printr-o tranzacție (f. 138-139), solicitând a se lua act de acordul de voință al părților.
Examinand actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civila nr. 19/10.01.2012 a Judecătoriei Campina, pronuntata in dosarul nr._, a fost desfacuta in mod definitiv si irevocabil casatoria incheiată la data de 24.09.2005, dintre reclamanta si parat (f. 5-6).
Cu privire la bunurile imobile ce fac obiectul prezentului litigiu, respectiv terenul in suprafața de 487 mp, din care 206 mp curți construcții si 281 mp arabil, situat in intravilanul ., ., pct. "Acasă", jud. Prahova și locuința C1 in suprafața utila de 28,95 mp situata pe terenul sus menționat, instanta constata ca au fost dobandite de părti, in timpul casatoriei, astfel cum rezulta din contractul de vanzare - cumpărare aut. sub nr. 3292/20.12.2006 de către BNP "M. si ASOCIAȚII" (f.11-12).
Având in vedere disp. art. 272 alin. 2 Cod proc.civilă, fiind indeplinite prevederile art. 2267 si urm. din cod civil, instanța va lua act de înțelegerea părților în sensul stingerii litigiului dintre ele conform conținutului tranzacției pe care au semnat-o în fata instantei la data de 20.02.2014, ce va alcătui dispozitivul hotărârii, urmand să pronunte o hotarare de expedient.
Intrucât paratul - reclamant a dobandit bunuri care depasesc de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat sub forma scutirii de la plata taxei judiciara de timbru, în temeiul disp. art. 502 din OUG nr. 51/2008, va dispune obligarea acestuia la restituirea, către stat, a sumei de sumei de 271,95 lei.
Văzând dispozițiile art. 35 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 republicată si art.771 alin. (6) din Codul Fiscal, copie de pe prezenta hotarare se va comunica, din oficiu, dupa ramanerea definitiva si irevocabila, OCPI Prahova – BCPI Campina si Primariei . – Directia de Taxe si Impozite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de tranzacția părților, având următorul conținut:
„TRANZACȚIE
încheiata azi 20.02.2013 in baza disp art. 271 - 273 C.
Intre numiții O. N. D., domiciliata in Provita de Sus, ., jud. Prahova, posesor al CI ., nr._, eliberata de SPCLEP Campina, la data de 13.03.2012, CNP_ si B. I. C., domiciliat in Provita de Sus, ., Jud. Prahova, posesor al CI ., nr._, emisa de P.. Campina, la data de 1.02.2005, CNP_, prin care am convenit următoarele:
1.Eu, O. N. D., urmează sa primesc in
deplina proprietate si posesie terenul in suprafața de 487 mp, din care 206 mp
categoria de folosința curți construcții si 281 mp categoria de folosința arabil,
situat in intravilanul ., ., pct. "Acasă", jud. Prahova, impreuna cu locuința C1situata pe acest teren, in suprafața utila de
28,95 mp, cu număr cadastral provizoriu 430, in starea in care se afla in prezent,
astfel cum este identificata in contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3292/20.12.2006 de către BNP "M. SI ASOCIAȚII".
De asemenea, urmează ca subsemnata sa primesc in deplina proprietate si posesie si următoarele bunuri: un frigider marca "Arctic", un aragaz marca "Arctic", mașina de călcat, mașina de spălat "Albalux", aspirator, camera de luat vederi marca "Sony", sistem audio "Sony", mobilier de dormitoare compus din pat, șifonier, doi soldați, pat si biblioteca, doua covoare, 2 jaluzele verticale.
Urmează sa achit lui B. I. C. o sulta in valoare de 15.000 lei, astfel: 6.000 lei astăzi, 20 Februarie 2014, 4.500 lei pana la data de 30 Mai 2014 si 4.500 lei, pana la data de 30 Iulie 2014, data la care voi intra in deplina proprietate asupra bunurilor primite prin prezenta tranzacție.
2.Eu, B. I. C., urmează sa primesc in deplina
proprietate si posesie următoarele bunuri:
- o mașina autoutilitara marca "DACIA", cu capacitate cilindrica 1870 cmc, . UA50692, un cal rasa "M.", un vehicul cu tracțiune animala (caruta), un ciocan rotopercutor, o șurubelnița electrica, o mașina de insurubat, o drujba marca "STIHL", un aparat de tuns, un motor asincron monofazat, un polizor unghiular, 2 mp gresie, 4 mp faianța, 6 saci ciment, 4 saci glet, 2 seturi lenjerii de pat ptr. 2 persoane.
Urmează ca subsemnatului sa i se atribuie creditul contractat la . SA, in anul 2012, sub nr._, in valoare totala de 2690 lei, credit ce reprezintă reesalonarea creditului acordat prin contractul pentru acordarea unui descoperit autorizat de cont, la data de 29.12.2010 la aceeași banca, in valoare de 2500 RON.
Urmează ca subsemnatul sa primesc de la O. N. D., suma de 15.000 lei, eșalonat, astfel: 6.000 lei astăzi 20.Februarie 2014, 4.500 lei pana la sfârșitul lunii Mai 2014 si 4.500 lei pana la sfârșitul lunii Iulie 2014.
Prin încheierea prezentei tranzacții, stingem litigiul dintre noi, intelegand ca incepand cu data: achitării ultimei rate din sulta, de către O. N. D. către B. I. C., se sting si orice alte pretenții reciproce intre noi părțile, cu privire, la bunurile supuse prezentului partaj.
Încheiata azi 20.02.2014, intre noi, părțile in 5 (cinci) exemplare din care unul pentru instanța si cate 2 pentru fiecare parte.”
Obligă pârâtul – reclamant să restituie către stat suma de 271,95 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat prin încheierea din data de 19.02.2014.
C. de pe prezenta hotarare se va comunica, din oficiu, dupa ramanerea definitiva si irevocabila, OCPI Prahova – BCPI Campina si Primariei . – Directia de Taxe si Impozite.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, atat pentru parti cat si pentru petentii O. I. si O. F., ambii domiciliati in ., . nr. 19, jud. Prahova.
Pronunțată în ședința publică de la 20.02.2014.
P.,GREFIER,
D. L. I.
Red. DLI/DI/Ș.A.M.
6 ex./06.03.2014
← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 2723/2014.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 3765/2014. Judecătoria CÂMPINA → |
---|